15,099 matches
-
Numele Cordovero indică originea familiei sale în rândurile evreilor sefarzi din Cordoba, Spania. Modul în care își semna numele de familie în ebraică, Cordoeiro קורדואירו, sprijină mult ipoteza unei șederi îndelungate a familiei sale în Portugalia. Învățat talmudist și filosof consacrat din tinerețe, se știe că a crescut și activat la Țfat Capacitatea să extraordinară că gânditor și autor prolific de cărți a fost de timpuriu recunoscută și l-a adus la conducerea ieșivei evreilor portughezi din Tzfat și la funcția
Moșe Cordovero () [Corola-website/Science/316660_a_317989]
-
în 1984. Restul anilor City a jucat în divizia a treia. În 1990 a reușit revenirea în divizia secundă, după ce au ieșit campioni în cea de-a treia. În anii 90' pe la Bristol City au trecut nume care au devenit consacrate după câțiva ani, cum ar fi Denis Smith sau jucătorul venit de la Arsenal, un jucător de doar 20 de ani atacantul Andy Cole, care după ce a jucat la Bristol City a făcut pasul spre Premier League, și anume la Newcastle
Bristol City F.C. () [Corola-website/Science/316690_a_318019]
-
pentru a-l întâlni pe Steven Spielberg. În 17 ianuarie 2000, ziua în care a apărut în Franța romanul „Și dacă e adevărat?”, Marc Levy demisionează din cabinetul său de arhitectură. Se mută la Londra unde trăiește actualmente și se consacră scrisului. „Și dacă e adevărat?” cunoaște un imens succes în librării. Cartea este publicată în 36 de limbi: din China, unde este tradus în mandarină și cantoneză, trecând prin Statele Unite, Japonia, Regatul Unit, Portugalia, Chile, Argentina, Brazilia și, evident, până în
Marc Levy () [Corola-website/Science/316726_a_318055]
-
ani mai devreme, fratele său, Ștefan, primul încoronat, primise coroana regală a Romei. Dobândirea autonomiei ecleziastice constituia un mare avantaj pentru tânărul reagat al Serbiei. Profitul nu era mai mic pentru imperiul de Niceea. Supremația patriarhului de la Niceea, care a consacrat pe primul arhiepiscop al Serbiei și al cărui nume era menționat pe primul loc în rugăciunile Bisericii autocefale a Serbiei, era un simptom al creditului crescând al imperiului de Niceea. a murit la Niceea, la sfârșitul anuluzi 1221. Pentru a
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
domeniu în care a adus contribuții importante (de pildă în aplicarea statisticii la acest domeniu), apreciate și peste hotare, și a contribuit la formarea altor specialiști. Domeniul în care a dat măsura deplină a capacităților sale si care l-a consacrat definitiv a fost numismatica antică. Repartizat la Cabinetul numismatic al Institutului de arheologie "Vasile Pârvan", Gh. Poenaru-Bordea a putut aprofunda studierea monedelor grecești, romane, barbare și bizantine, alături de nume prestigioase ale domeniului. A cunoscut și studiat cu precădere monedele grecești
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
bisericesc "St. Angus" în 1867. Acolo a servit în calitate de primul președinte și director spiritual. Paoli de asemenea a fost profesor de istorie și exegeza. La sfârșitul anului 1868 a lucrat în Ardoyne, unde a construit prima biserică, care a fost consacrată în iunie 1869 sub numele de "St. Peter and Paul". După accea a luat parte la Primul Conciliu Vatican. La data de 19 august 1870 preotul a fost desemnat de către Papă Pius al IX-lea că Episcop de Nicopole pentru
Ignatius Paoli () [Corola-website/Science/315141_a_316470]
-
regiune izolată datorită zonei deșerturilor și unificată prin intermediul Nilului), opacitatea față de influențele culturale exterioare, toate acestea au dat naștere unui stil artistic specific, caracterizat prin continuitate. Ca parte componentă a civilizației egiptene, în toate formele sale, arta Egiptului antic este consacrată în primul rând faraonului, glorificării acestuia, considerat urmaș al zeilor, și are un profund caracter religios și funerar. Înca de la început, credința egipteană în viața de după moarte impune ca cei decedați să fie înmormântați alături de bunuri materiale, în speranța că
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
amintea: „Aceasta era o mulțime amestecată de traci, macedoneni, rromi, barbari. Ei se purtau cu cei de-un neam cu dânșii mai rău decât dușmanii și s-a ajuns până la vărsare de sânge. Ei le pângăreau pe fecioarele care se consacraseră pe sine lui Dumnezeu și le siluiau pe femeile măritate, ei scoteau podoabele din lăcașurile Domnului și nu cruțau nici chiar vasele sfinte. Întâlnindu-i pe senatori, ei îi trăgeau jos de pe catâri, iar pe unii îi dezbrăcau și le
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
târziu apar în documentarul lui Martin Scorsese intitulat "No Direction Home" (2005). Baez a compus cel puțin două cântece pentru Bob Dylan. În "To Bobby", compus în 1972, ea îl ruga pe Dylan să revină la activismul politic ce-l consacrase, în timp ce în "Diamonds & Rust", de pe albumul cu același nume din 1975, ea își revede sentimentele pentrue el într-o lumină caldă . Referirile la Baez în cântecele lui Bob Dylan sunt mult mai puțin clare. Însăși Baez sugera că ea este
Joan Baez () [Corola-website/Science/315176_a_316505]
-
au susținut recitaluri în cadrul concertelor Joan Baez care au avut loc în România. Cu ocazia concertului din 11 iulie 2004 publicul român a putut asculta atât melodii de pe albumul Dark Chords on a Big Guitar,cât și cântecele care au consacrat-o pe artistă. La începutul concertului, artista a cerut scuze publicului în numele poporului american pentru războiul din Irak, iar în finalul concertului din 2004, împreună cu Narcisa Suciu, Joan Baez interpretează cântecul popular "Rău mă dor ochii mă dor", într-o
Joan Baez () [Corola-website/Science/315176_a_316505]
-
de caricaturist. În această perioadă locuiește într-un cartier muncitoresc, pe strada "Saint-Denis" din Paris. Se întâlnește cu artiști fascinați de ideile revoluționare, cum ar fi pictorul Diaz de la Peña (1808-1878) și sculptorul Auguste Préault (1809-1879). Majoritatea timpului Daumier o consacră litografiei, dar - ori de câte ori poate - sculptează și pictează. În anul 1835, au fost adoptate decizii referitoare la limitarea libertății presei. ""La Caricature"" încetează să mai apară; Daumier va începe din acel moment lunga sa colaborare cu revista ""La Charivari"". Deoarece caricatura
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
La Comédie Humaine" în 1845, Daumier participă la ilustrarea operelor lui Honoré de Balzac. Din anul 1845, Daumier locuiește pe insula "Saint-Louis", în centrul Parisului. Pe 16 aprilie 1848, se căsătorește cu Marie-Alexandrine Dassy, cu care are deja un fiu. Consacră din ce în ce mai mult timp picturii. Daumier se vizitează adesea cu poetul Charles Beaudelaire, cu pictorii Eugène Delacroix și Charles François Daubigny sau cu sculptorul Antoine Louis Barye. Împreună cu aceștia, ia inițiativa pentru crearea Salonului Artiștilor Independenți, în semn de protest împotriva
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
și a autorității juriului acestuia asupra artei. Răsturnarea lui Ludovic-Filip în 1848 și instaurarea celei de-a doua Republici înlesnesc accesul la putere al unora dintre prietenii republicani ai lui Daumier. Pictorul renunță pentru un timp la litografie și se consacră în totalitate picturii. Daumier expune la Salon în anul 1849, unde va mai fi prezent și în anii 1851, 1861 și 1869. Adesea revine în tablourile sale la teme pe care le-a folosit în litografii. Prezintă avocați, judecători, scene
Honoré Daumier () [Corola-website/Science/315208_a_316537]
-
și pe malul Dunării. Începând din anul 1900, urmează cursurile gimnaziului din Klosterneuburg, atrăgând asupra sa atenția profesorului de desen, care îi deschide calea asupra artei și, mai ales, a Secesiunii Vieneze. Astfel impulsionat, Egon Schiele se hotărăște să se consacre picturii. Tatăl, funcționar de stat cu principii conservatoare, speră ca Egon să devină inginer în căile ferate. Băiatul preferă însă să deseneze și să se lase pradă fanteziilor despre tărâmuri îndepărtate, spre care îl poartă fiecare din trenurile care trec
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
militară. Schiele este repartizat la supravegherea prizonierilor de război ruși, mai întâi în apropiere de Viena, iar în 1916 în lagărul de la Mühling, de lângă Wiesselburg. Acolo poate să lucreze în continuare, desenează și participă la expozoții. Revista ""Die Aktion"" îi consacră în toamna anului 1916 un număr special. Directorul de la ""Moderne Galerie"", Franz Martin Haberditzl, îi cumpără mai multe desene și un portret al lui Edith. Schiele devine din ce în ce mai cunoscut. Se gândește la un proiect de înființare a unei asociații de
Egon Schiele () [Corola-website/Science/315224_a_316553]
-
puternică nuanță erotică, și tot acest amalgam de sentimente se încheie cu piesa „Still Life”, într-o notă melancolică, dar cu o umbră de speranță. La vremea lansării, albumul a primit multe recenzii favorabile. Spre exemplu, revista "Q" i-a consacrat o recenzie de două pagini și i-a acordat cinci stele din cinci. Ziarul The Guardian a ales doar acest album și alte trei din anii '90 atunci când a alcătuit topul 100 al celor mai bune albume din toate timpurile
Dog Man Star () [Corola-website/Science/315232_a_316561]
-
amintea:Aceasta era o mulțime amestecată de traci, macedoneni, romei, barbari. Ei se purtau ce cei de un neam cu dânșii mai rău decât dușmanii si s-a ajuns până la vărsare de sânge. Ei le pângăreau pe fecioarele care se consacraseră pe sine lui Dumnezeu și le siluiau pe femeile măritate, ei scoteau podoabele din lăcașurile Domnului și nu cruțau nici chiar vasele sfinte. Întâlnindu-i pe senatori, ei îi trăgeau jos de pe catâri, iar pe unii îi dezbrăcau și le
Nicefor al III-lea Botaneiates () [Corola-website/Science/315264_a_316593]
-
ș.a. În domeniul istoriei literare desfășoară o intensă muncă de valorificare și interpretare a clasicilor literaturii române de pe poziții estetice. Îngrijește primele ediții "Ion Creangă" și "Mihai Eminescu", însoțindu-le cu ample studii introductive și comentarii, creației lui Ion Creangă consacrându-i și o substanțială monografie "Ion Creangă" (1953, 1966), în care analizează legătura organică a operei crengiene cu folclorul, caracterul popular al operei lui Creangă etc. Semnează un șir de drame de idei: "Cântecul Lăpușniței" (1953), "Păsăruici nezburătoare" (1957), "Casă
Ramil Portnoi () [Corola-website/Science/318540_a_319869]
-
uzinei. Printre altele, au văzut lumina tiparului trei volume editate de “Novîi mir” și intitulate “Naberejnîie Celnî” și cartea lui Vidrașcu “Cheiul speranței”. a continuat să publice în “Novîi mir”, unul din eseurile sale, intitulat “Un reportaj de sub redacție”, fiind consacrat metroului nou din Moscova. În 1977, îi apare, în limbile rusă și moldovenească, cartea “Întîlniri. Notițe despre limba rusă”. În 1980, la Editura “Molodaia gvardia”, apare a doua carte a lui Vidrașcu în colecția “Viața oamenilor celebri”, un volum despre
Feodosie Vidrașcu () [Corola-website/Science/318574_a_319903]
-
a opus numai 6.000-7.000 de războinici (în mare parte de origine apuseană), cu care a reușit să reziste mai mult de două luni, până la cel din urmă atac victorios al otomanilor, la 29 mai 1453. Căderea Constantinopol-ului a consacrat prăbușirea definitivă a Imperiului Bizantin, adică a Imperiului Roman De Răsărit, cu care marea capitală a sfârșit prin a se identifica. Din acel moment istoric crucial evoluția Constantinopol-ului s-a identificat cu cea a Impriului Otoman, care a cunoscut apogeul
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
cometa periodică cunoscută sub denumirea 52P/Harrington-Abell. Împreună cu Peter Goldreich, el a stabilit, în mod corect, că nebuloasele planetare provin din stele gigantice roșii. În 1977 el a calculat Efectul Marte împreună cu Paul Kurtz și Dennis Rawlins. Abell s-a consacrat învățământului și a fost, timp de peste 20 de ani, membru al corpului profesoral la Summer Science Program dedicat studenților din învățământul superior. Programul îl omagiază încă prin bursa școlară care îi poartă numele. A fost implicat în producerea de seriilor
George Abell () [Corola-website/Science/318635_a_319964]
-
cu viitorul pictor Maurice Denis. În 1885, părăsește liceul și intră - împreună cu prietenul său apropiat Ker-Xavier Roussel - în atelierul pictorului Diogène Maillart, unde ia lecții de desen artistic. Vuillard începe deasemenea să frecventeze muzeul Louvre și se decide să se consacre unei cariere artistice. Îi admiră pe pictorii olandezi Rembrandt și Vemeer, dintre italieni pe Rafael și pe Tițian. Este fascinat de opera lui Chardin pentru liniștea carese revarsă din picturile sale. În luna martie 1886, se înscrie în Academia "Julian
Édouard Vuillard () [Corola-website/Science/318673_a_320002]
-
După încheierea studiilor la Odesa, Carp este angajat la Judecătoria Penală Regională a Basarabiei. Peste doi ani este ales de nobilimea basarabeană în calitate de asesor la Tribunalul Chișinău-Orhei, unde mai apoi i se încredințează postul de judecător, activitate căreia i-a consacrat aproape jumătate de secol. Grigore Cotruță (1825-1901) a învățat la acelaș liceu ca și Carp, dar pe care nu l-a absolvit. La 5 aprilie 1844 este inclus în listele Administrației Financiare a Basarabiei în calitate de funcționar de cancelarie, apoi a
Alexandru Cotruță () [Corola-website/Science/318714_a_320043]
-
opere de Mozart și Richard Strauss), Aprile Millo, devenită faimoasa în rolurile Carmen și Salomea, soprana Leona Mitchell etc. Dotat cu un simț muzical rămas în legendă, admirator al lui Herbert von Karajan și al lui Arturo Toscanini, Levine a consacrat lucrului cu ansamblul operei circa șapte luni pe an spre deosebire de alti dirijori și directori muzicali. Alte două personalități care i-au servit drept model în activitatea să operaica au fost, după propria să mărturie, soprana Maria Callas și regizorul festivalurilor
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
în 1989, James Levine a fost unul din candidații principali la succesiunea acestuia. În cele din urmă, orchestră l-a preferat pe Claudio Abbado, probabil și pentru că repertoriul acestuia era cu mult mai larg decât cel al lui Levine, care consacrase foarte mult timp Operei Metropolitan. La 1 martie 2006 Levine a căzut în timpul ovațiilor publicului la capătul unui concert cu Orchestră simfonica din Boston și s-a lezat la articulația umărului drept, După o operație în aceeași lună, a revenit
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]