15,415 matches
-
Unde mergi ? întrebă Rada. — Uite, la gară. Zice că dacă o iau de la capătul străzii în sus și după aia mai întreb nu-i mult. Am timp, e cursa de noapte. — Și până atunci ce-o să faci ? — Nimica, aștept. La gară e mai bine să aștepți tu, că trenul nu te așteaptă el pe tine. Rada se aplecase pe lângă volan, să-i poată vorbi. Chiar și așa, privit de jos, omul părea împuținat. — Ți-e foame ? Hai să mănânci ceva... — Unde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întoarse spre Piața Romană. Ploaia se întețise, mașinile se înghesuiau la semafor. Bărbatului, de cât vorbise, i se uscase gâtul și începuse, din nou, să tușească... — Ai răcit... Și mai voiai să te duci pe jos, pe ploaia asta, până la gară... — N-am răcit... Da’ așa-i boala asta, s-adună și mă doare-n piept. După ce tușesc, parcă se desface un pic și-mi mai trece. P-ormă m-apucă iar... Cred că am vorbit prea mult... Trecură de Piața
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
blocuri vechi. Da’ ce-ți spun eu, de parcă n-ai ști... Taxiul m-a dus pe altă parte. — Ai venit la mine cu taxiul ? se miră ea. — Mi-era frică să nu nimeresc. Și câți bani i-ai dat ? — De la gară până aici cincizeci de lei. Așa scria pe aparat... — Te-a păcălit... Te-a ocolit dinadins, să-ți ia mai mulți bani... M-a văzut că viu de departe... confirmă omul, care arăta din ce în ce mai bătrân. Apoi nu mai vorbi, rămase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și, apoi, meșteri ceva cu cuțitul, pe fundul de lemn. — Pe noi ne-a luat direct din șut, spuse bărbatul, care continua să îmbătrânească, chiar dacă mai bău o înghițitură. Ne-au încolonat ca la armată și ne-au dus la gară. Era un tren numai cu noi. Cineva ne spunea prin difuzoarele din gară că la București e lovitură de stat și noi trebuia să apărăm revoluția. Dintre ortaci, mai fuseseră unii în ianuarie și ne povesteau de armele găsite în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a luat direct din șut, spuse bărbatul, care continua să îmbătrânească, chiar dacă mai bău o înghițitură. Ne-au încolonat ca la armată și ne-au dus la gară. Era un tren numai cu noi. Cineva ne spunea prin difuzoarele din gară că la București e lovitură de stat și noi trebuia să apărăm revoluția. Dintre ortaci, mai fuseseră unii în ianuarie și ne povesteau de armele găsite în pereți, la țărăniști, și de drogurile și de dolarii falși de la liberali... Și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
inima cum bate. După ce ai să-i simți sufletul, spune-i că-l iubești“. „Cum să-i spun ?“ „N-are importanță ; în gând sau vorbind, el o să înțeleagă.“ — Și așa, întrebă Rada, zici că oamenii cumsecade v-au așteptat la gară ? — La gară, da, se grăbi să răspundă Petru Avădanei. Și pe drum, pe trotuare, și la pavilion, la expoziție, acolo unde ne-am dus prima oară, peste tot. Ne-au așteptat cu flori, nici n-am știut ce să facem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bate. După ce ai să-i simți sufletul, spune-i că-l iubești“. „Cum să-i spun ?“ „N-are importanță ; în gând sau vorbind, el o să înțeleagă.“ — Și așa, întrebă Rada, zici că oamenii cumsecade v-au așteptat la gară ? — La gară, da, se grăbi să răspundă Petru Avădanei. Și pe drum, pe trotuare, și la pavilion, la expoziție, acolo unde ne-am dus prima oară, peste tot. Ne-au așteptat cu flori, nici n-am știut ce să facem cu ele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Poate că da... clătină el din cap. Când au început să se închidă minele, m-am gândit să mă întorc acasă. Nu mai țineam bine minte unde era casa, undeva, lângă un canton, la doi pași de barieră. Numai că gara nu mai era, și nici bariera. Până și șinele le furaseră, să le dea la fier vechi. Casa era prăpădită, într-o rână, pământul și l-au împărțit alții. M-am întors degeaba în satul meu. N-aveam la ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se moaie, că e din prunii de la cimitir... Se ridică și făcu spre ușă câțiva pași nesiguri. Ziceai că ai dat cincizeci de lei pe taxi, spuse Rada. Uite, ia de aici o sută de lei, să ai până la gară. — Păi, când să vi-i mai dau înapoi... Nu trebuie să-i mai dai înapoi. Să zicem că n-ai venit doar pentru tine, ai venit pentru amândoi. Și atunci facem pe jumate, dumneata trenul, eu taxiul... Cum bărbatul pregeta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel, așa și rămăsese. Fusese în prima lor zi de școală. Maca strigase : „Care poți să sari pe frunze ?“. Ca atunci când încerci să treci râul pășind din piatră în piatră. Și nici nu era greu. În orașul nostru, de la Bulevardul Gării, luând-o pe lângă Biserica Armenească până la Teatrul „Pastia“ și apoi pe aleea cu castani ce ducea la Liceul „Al.I. Cuza“ și la șoseaua spre Adjud, adică dintr-un capăt în altul al orașului, toate străzile erau mărginite de castani
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cum însă mai erau și străzi de traversat, iar ici-colo câte un castan fusese despicat de fulger sau doborât de vânt, își inventară regula celor o sută de frunze. Așa își numiră jocul. Punctul de plecare era primul castan din fața Gării. Puteai să alegi ce trotuar vrei, dar cel din stânga era mai avantajos, căci mergea, netăiat de vreo stradă, până la dughenele de pe Strada Mare, ceea ce însemna, deja, cam jumătatea drumului. Nu conta cine ajunge primul, important era să ajungi cât mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cel care pierdea rămânea izolat pe insula lui de frunze, privind la ceilalți cum săreau mai departe. Nu mai jucaseră de mulți ani Jocul celor o sută de frunze. Era trecut de amiază, dar mai aveau timp. Se întâlniră în fața Gării, acum era o clădire nouă și destul de nefolositoare, socotind trenurile care, între timp, se împuținaseră. Clădirea veche nu fusese demolată, rămăsese ca o anexă a celei noi, care, astfel, privită de departe, părea beteagă, cum bătea dintr-o singură aripă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rărite ale copacilor și a crengilor sleite de ani, fie din cauza trunchiurilor retezate, fie din cauza salturilor lipsite de prospețime, cei trei bărbați își irosiră, pe nebăgate de seamă, zestrea celor o sută de frunze. Nici nu ieșiseră bine din Bulevardul Gării, pentru a coti spre Biserica Armenească și cinematograful „Unirea“, către centru, că rămaseră nemișcați, cu privirile pierdute și mâinile goale. Dincolo de ceața subțire, copiii mergeau înainte, chiuind. Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine, încât, atunci când se salutau, nu mai știau care e unul și care celălalt. Strada Mare tăia orașul în două ; pe muchia ei puteai să-l împăturești în orășele mai mici, egale între ele. La capătul Străzii Mari se afla gara. Era o clădire veche, de cărămidă roșie. Fusese făcută pe vremea când orășelul era punct de frontieră. Granițele se mutaseră între timp, la fel și trenurile. Rămăsese peronul lat, cu dale de piatră. Rămăseseră stâlpii și arcadele de care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu paharele de șampanie în mână și coifuri țuguiate pe cap. Numărau de la zece la unu și, când limbile ceasului se așezau una peste alta, se îmbrățișau la întâmplare. Se bucurau, fără să știe de ce. Liniile ferate se întretăiau în dreptul gării. Dar nodul de cale ferată se mutase în alt oraș, unde dughenele nu se împuținaseră din cauza frontierelor, iar meșteșugurile se înmulțiseră. Prin gară nu treceau decât trenuri de marfă. După miros, locuitorii știau că trenurile cară cisterne cu motorină. Ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste alta, se îmbrățișau la întâmplare. Se bucurau, fără să știe de ce. Liniile ferate se întretăiau în dreptul gării. Dar nodul de cale ferată se mutase în alt oraș, unde dughenele nu se împuținaseră din cauza frontierelor, iar meșteșugurile se înmulțiseră. Prin gară nu treceau decât trenuri de marfă. După miros, locuitorii știau că trenurile cară cisterne cu motorină. Ori vagoane cu grâne, după stolurile de ciori care coborau, în urma lor, pe terasamente. Singurul tren de călători trecea la ora opt seara, de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dens, ca o umbră crescută dintr-o lună mai mare. De fiecare dată peronul se umplea de lume. Trenul nu oprea niciodată, așa că nimeni nu cobora și nimeni nu se pregătea să urce. Trăsurile erau totuși pregătite în piațeta din fața gării. Femeile își fluturau batistele și bărbații își vânturau pălăriile. Copiii ședeau în față, frumos îmbrăcați, țepeni ca la recitare, cu buchețele de flori în mână. Mica fanfară a garnizoanei cânta, de fiecare dată, Marșul lui Radetzky. Tamburul-major, agitându-și bastonul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cine vorbise până atunci vorbea mai departe. Cine citise întorcea paginile tacticos. Iar cine moțăia continua să moțăie liniștit. Vă rog, îi implora el mut, auzind cel de-al doilea semnal. Mai erau doar câteva secunde. Pe fereastră se zăreau gara și peronul, viu, multicolor. Dar flăcăul era singurul care le vedea. Observă semnalul de alarmă la capătul culoarului. Alergă, cu ochii în lacrimi și brațul întins, să pună capăt acestei nedreptăți. Dar controlorul îi răsări în față tocmai atunci și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capătul culoarului. Alergă, cu ochii în lacrimi și brațul întins, să pună capăt acestei nedreptăți. Dar controlorul îi răsări în față tocmai atunci și-l salută, cu mâna la cozoroc. Îi ceru biletul și-i mulțumi, trecând mai departe. Curând gara se pierdu în zare și Marșul lui Radetzky rămase doar el biruitor sub arcade. Flăcăul căută un loc, la întâmplare, și se așeză. Nimeni nu-i înțelese tulburarea și nici nu-l întrebă ceva. Cadetul plânse, plânse întruna, până când, băiat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu răcoritoare și dulciuri pe care, între două stații, controlorii le plimbau pentru femei și copii. Coridoarele cu ferestre mari, lucitoare ca oglinda. Și capetele bulucite la ferestre, să admire mulțimea pestriță de pe peron. Nerăbdarea cu care pasagerii așteptau apropierea gării lor vechi, ce era evenimentul întregii călătorii. Neastâmpărul care îi cuprindea brusc atunci când locomotiva anunța că orășelul e aproape. Exclamațiile de admirație pentru primirea fastuoasă pe care, fără a coborî, simțeau totuși nevoia să o onoreze. Și elogiile pentru micuța
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de ani eram destul de mare ca să știu să număr până la o mie. Știu că nu s-a tăiat niciunul pentru că i-am numărat. — Pe toți, pe toți ? De unde știi că n-ai greșit ? — Am numărat copacii de pe drumul nostru, de la gară până la Liceul „Cuza“. Sigur număram bine pentru că o făceam de patru ori, pentru fiecare dintre noi. Fata îl privi cu interes. — Nu m-am gândit niciodată să număr copaci. De fapt, nu prea mi-a plăcut matematica... — Asta nu e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erai mic, acum mai bine nu intri. Atunci nu știam că moartea e moarte, acum n-o să-ți mai placă. Nu ne jucam pe-acolo. Când eram noi copii, cartierul ăla de blocuri nu exista. Abia se făcuseră două-trei, lângă gară. Oamenii se uitau la blocuri ca la niște ciudățenii, cei care stăteau în ele se fuduleau că au apă caldă. Și-acum, uite, sunt generații întregi care nici nu mai știu ce înseamnă casă la curte. Te-ai cățărat vreodată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până când trenul a dispărut cu totul. — Știa că nu mai poate să aștepte, spuse Tili. Adu-ți aminte cum ne-au ridicat și ne-au ținut toată noaptea. Au știut că vrea să plece, dar nu știau cum. Probabil că gara era supravegheată tot timpul. Ar fi trebuit să-l oprim, repetă Jenică. Să-l amenințăm... că-l turnăm la Securitate. — Oricum, nu te-ar fi crezut... spuse Tili. Și n-avea grijă, a avut cine să-l toarne... — Așa crezi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ușii, îi scoase, însoțindu-se cu un fel de cântec pe care îl șuiera printre buzele făcute pâlnie. Se întoarse repede, scuturându-și palmele cât niște cazmale. Și acuma, spuse bătrânul, ia niște bani și du-te cu fetița la gară, să-și cumpere o ciocolată. Tili o prinse de mână : — Numele tău e Smaranda, nu-i așa ? Ea încuviință, fâstâcindu-se, apoi o zbughi după șuierul uriașului, care se auzea din stradă. — De unde ai știut cum o cheamă ? întrebă Jenică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cer. În aer plutea o limpezime de parcă până atunci nu fusese nimic. — Poate că nici n-a fost, spuse Tili. Poate ceea ce ne amintim e, de fapt, viitorul. Nu suntem așezați cum trebuie. Jenică se opri lângă castanii de pe Bulevardul Gării. Mașina mătură trotuarul cu farurile. — Frunzele se usucă de-a binelea, spuse. A început să le risipească vântul. S-a cam terminat jocul și pe anul ăsta. — Bine că am învățat și noi un joc care se joacă așa, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]