14,775 matches
-
intelectual, dragostea lui pentru România și chiar și integritatea sa au fost anulate în politică de personalitatea sa nonpolitică. A fost oare Iorga democrat? Partidul lui era intitulat Partidul Naționalist Democrat. S-ar putea presupune că, pentru Iorga, democrația se sfîrșea acolo unde începea naționalismul. Iorga respecta democrația și admitea sistemul politic predominant în țările prietene și aliate ale României. El știa de ce Președintele Wilson sprijinea autodeterminarea României. Deși Iorga dorea unitatea tuturor românilor ca egali, iar partizanatul său pentru democrație
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cum copiii unguri și evrei se adunau (în perioada interbelică) în pădure ca să se joace. Copiii aceștia spuneau adesea pe de rost un text care începea cu declararea loialității față de "Ungaria cea veche de o mie de ani" și se sfîrșea ritualic cu un blestem cumplit la adresa Bucureștiului 4 "Neamul românesc", 2 ianuarie 1921; vezi și O viață de om..., vol. III, p. 65 5 "Neamul românesc", 16 februarie 1928 6 Supt trei regi, pp. 298-308 7 O viață de om
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
În taxiul care mă ducea la gară am auzit la un post de radio austriac primele știri despre revolta din România Împotriva dictaturii nepotiste a lui Nicolae Ceaușescu. Un cutremur politic fărâma topografia Înghețată a Europei postbelice. O eră se sfârșea și o nouă Europă se năștea. Nu Încăpea Îndoială. Dar, odată cu apusul vechii ordini, multe dintre vechile premise urmau să fie puse sub semnul Întrebării. Ceea ce păruse cândva permanent și oarecum inevitabil urma să capete un aer trecător. Războiul Rece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lăcașul fertil, excentric și autoamăgit al unei culturi și civilizații aflate În pragul apocalipsei. Între cele două războaie, transformată dintr-o glorioasă metropolă imperială În capitala secătuită și Împuținată a unui stat-reziduu minuscul, Viena a intrat pe o pantă descendentă, sfârșind ca bastion de provincie al unui imperiu nazist căruia majoritatea vienezilor i-au jurat frenetic credință. După ce Germania a fost Înfrântă, Austria, repartizată În tabăra vestică, a primit statutul de „primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc de două ori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cvasiuniversală. și a durat mult: aproape șase ani În țările implicate până la sfârșit (Germania, Marea Britanie). În Cehoslovacia a Început chiar mai devreme, În octombrie 1938, când naziștii au ocupat regiunea sudetă. În estul Europei și În Balcani, nu s-a sfârșit odată cu Învingerea lui Hitler: războiul civil și ocupația Armatei Roșii s-au prelungit mult după dezmembrarea Germaniei. Desigur, războaiele de ocupație nu erau o raritate În Europa. Dimpotrivă. Amintirea Războiului de 30 de ani din Germania secolului al XVII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Henri de Man s-a lansat În soluții mai autoritare. În Franța, tineri promițători s-au desprins de Partidul Socialist și au format noi mișcări, dezamăgiți de neputința partidului În fața crizei economice. Mulți dintre ei (și mulți ca ei) au sfârșit prin a deveni fasciști. Înainte de 1940, Mussolini era invidiat de admiratorii englezi și francezi pentru succesul său aparent: părea să fi depășit dezavantajele economice ale Italiei prin planificarea de stat și Înființarea unor agenții-umbrelă pentru Întregi sectoare economice. Albert Speer
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opinie din 1 iulie 1947, 92% dintre cei intervievați considerau că În Franța lucrurile merg „rău sau destul de rău”. Meditând asupra entuziasmului spulberat din primii ani postbelici, laburistul Hugh Dalton, ministru de Finanțe britanic, nota În jurnalul său: „S-a sfârșit cu diminețile pline de speranță”. Omologul lui francez, André Philip, ministru socialist al Economiei Naționale, spunea același lucru, dar mai apăsat, Într-un discurs din aprilie 1947: „Ne amenință catastrofa economică și financiară totală”. Senzația de disperare și dezastru iminent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Acheson În altă Împrejurare, „am avut noroc la adversari”. După războiul ucigător Împotriva unei Germanii excesiv de puternice În inima continentului european, Învingătorii au fost, paradoxal, complet incapabili să formuleze acorduri postbelice care să mențină colosul german la pământ și au sfârșit prin a și-l Împărți pentru a profita separat de vigoarea lui recăpătată. Devenise limpede - mai Întâi pentru britanici, apoi pentru americani, cu Întârziere pentru francezi și În cele din urmă pentru sovietici - că termenii dezbaterii trebuiau schimbați: ca să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nivel intolerabil de corupție publică, pentru austrieci costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acordului de la Evian, de Gaulle a convocat un referendum duminică 1 iulie, la care poporul francez a votat Într-o proporție covârșitoare pentru eliberarea de cătușa algeriană. Două zile mai târziu, Algeria era stat independent. Tragedia algeriană nu s-a sfârșit Însă aici. OAS se dezvoltase Într-o organizație clandestină puternică, dedicată la Început păstrării Algeriei franceze și apoi, după ce nu reușise acest lucru, pedepsirii celor care „trădaseră” cauza. Numai În februarie 1962, militanții și bombele OAS au ucis 553 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
minerit primitiv și epuizant și spre sectorul industrial; În Cehoslovacia, gradul de ocupare În sectorul terțiar al serviciilor a scăzut de fapt pe parcursul anilor ’50. La mijlocul deceniului al șaselea, exact când producția de cărbune și minereu de fier era pe sfârșite În Belgia, Franța, Germania de Vest și Marea Britanie, ea continua să crească În Polonia, Cehoslovacia și RDG. Accentul dogmatic al comuniștilor pe extracția de materie primă și producția de bunuri primare a generat inițial o creștere rapidă În producția brută
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Norvegia, devenise o oază prosperă și calmă de bunăstare asigurată de stat. și În Austria se Încheiase un adevărat pact - Între socialiști și conservatorii din Partidul Popular - pentru a evita Întoarcerea la conflictul deschis din deceniile interbelice. Dar asemănările se sfârșesc aici. Austria era Într-adevăr „socială” (având cel mai mare sector naționalizat dintre democrațiile vest-europene, după Finlanda), dar nu era foarte social-democrată. Primul șef de guvern socialist a fost cancelarul Bruno Kreisky În 1970. Deși Austria a implementat În timp
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi evaporat. Represiunea care lipsea pe străzi trebuia să fie undeva: ea se mutase În sufletul oamenilor - și mai ales În trupurile lor. Herbert Marcuse, un intelectual german care și-a Început cariera sub Republica de la Weimar și care a sfârșit În sudul Californiei - adaptându-și abil epistemologia la noul mediu -, oferea o combinație utilă a tuturor acestor tendințe. Societatea de consum occidentală, explica el, nu se mai bazează pe exploatarea strict economică a unei clase de proletari lipsiți de mijloace
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sloganurile revoluționare și Îi snopeau În bătaie pe păstrătorii ordinii publice, care erau, de regulă, fii de țărani din Sud transformați În jandarmi prost plătiți. Pentru oricine Își amintea trecutul recent al Italiei, aceste accese de violență nu puteau să sfârșească decât rău. În timp ce În Franța studenții flirtau cu ideea că autoritatea publică este vulnerabilă la provocări populare, iar instituțiile solide ale gaullismului Îi lăsau să se amăgească În această iluzie, radicalii din Italia aveau toate motivele să creadă că pot
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sprijinit de o alianță neverosimilă de fonduri străine și baionete rusești. Carcasa putredă a fost scoasă din scenă abia În 1989, dar comunismul Își dăduse duhul cu douăzeci de ani Înainte: la Praga, În august 1968. Anii ’60 s-au sfârșit rău pretutindeni. Încheierea unui lung ciclu postbelic de prosperitate și dezvoltare a disipat retorica și proiectele Noii Stângi; accentul optimist pe alienarea postindustrială și dezumanizarea vieții moderne va fi Înlocuit curând de grija slujbei și a salariului 17. În Est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
familiare și tactici instrumentale. Ele Încercau să obțină ceva și s-ar fi desființat - cel puțin așa susțineau - dacă cererile lor ar fi fost satisfăcute. ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu iraționale. Cu timpul, toate au sfârșit prin a negocia cu adversarii lor, În speranța că Își vor atinge măcar parțial obiectivele. Dar În cealaltă serie de confruntări violente din epocă, protagoniștii erau animați de cu totul alte obiective. În mai toată Europa Occidentală, teoremele radicale fanteziste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor, a căror revoltă violentă viza inițial patriotismul narcisiac al generației părinților lor, au fost recuperați de reverberațiile aceleiași moșteniri naționaliste. Nu-i deloc surprinzător că Horst Mahler, unul dintre puținii teroriști de stânga din RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai târziu la extrema dreaptă a spectrului politic. La suprafață, terorismul italian contemporan nu era foarte diferit de tipul german. Exploata și el retorica paramarxistă; majoritatea figurilor importante primiseră botezul politicii În protestele universitare din anii ’60. Principala
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În care să le prezinte. La mijlocul anilor ’90, lista de transformări era bifată - cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În Noii Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dacă Lenin și urmașii lui au otrăvit fântâna dreptății sociale, atunci toți suntem atinși. În lumina istoriei secolului XX, statul constituia mai degrabă problema decât soluția, și nu numai (sau nu exclusiv) din motive economice. Ce Începe cu planificarea centralizată sfârșește cu omuciderea centralizată. Era, bineînțeles, o concluzie tipic „intelectuală”, dar asta fiindcă retragerea statului a fost resimțită cu precădere de intelectuali - deloc surprinzător, de vreme ce ei fuseseră de la Început promotorii cei mai zeloși ai ameliorării sociale „de sus”. După cum observa În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că hrăneau iluziile nomenklaturii din RDG, ci Își făceau la rândul lor iluzii. Repetând de atâtea ori că Ostpolitik avea ca efect reducerea tensiunilor față de Est, ajunseseră chiar să o creadă. Preocupați de „pace”, „ordine” și „stabilitate”, mulți vest-germani au sfârșit prin a Împărtăși punctele de vedere ale politicienilor din Est cu care veneau În contact. Egon Bahr, un proeminent social-democrat, explica În ianuarie 1982 (imediat după proclamarea legii marțiale În Polonia) că, așa cum germanii renunțaseră la dezideratul unității naționale de dragul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai degrabă rusa. Constituția sovietică le atribuia o identitate națională locuitorilor din republicile sale separate și chiar Își definea toți cetățenii În categorii etnic-naționale. Ca peste tot, și În Ucraina (mai ales În partea de vest, recent anexată) ficțiunea a sfârșit prin a deveni realitate. La Început, când limba locală se vorbea numai În satele izolate, iar orașele erau rusofone și dominate de URSS, caracterul federal și teoretic descentralizat al acestei uniuni de republici naționale Îi interesa numai pe savanți și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
marilor conurbații era să găsească de lucru În Vest. și, astfel, un număr alarmant dintre ei - mai ales tinere femei - au Încăput pe mâinile rețelelor mafiote, fiind expediați spre UE prin România și Balcani. În cel mai bun caz, ei sfârșeau ca slugi cu contract În ateliere și restaurante. În cel mai rău (și cel mai frecvent) caz, femeile ajungeau prostituate În Germania, Italia sau chiar Bosnia, servind o clientelă formată din soldați, administratori și „asistenți sociali” occidentali. Ajunși „muncitori cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de un imperiu, care, deși au o topografie variabilă, marchează o importantă limită politică și culturală. De la Marea Baltică până În Balcani, aceste regiuni și locuitorii lor s-au Înțeles pe sine ca pavăză a civilizației: punctul vulnerabil și crucial unde se sfârșește lumea cunoscută, iar barbarii sunt ținuți la distanță. Dar aceste granițe sunt fluide și s-au modificat deseori, În funcție de epocă și circumstanțe; implicațiile lor geografice sunt Înșelătoare. Polonezii, lituanienii și ucrainenii se prezintă toți În literatura și miturile lor politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cheme un hârțogar de la Bruxelles? Legitimitatea depinde de capacitate: de exemplu, statul belgian dezarticulat și ultrafederal a fost pus sub semnul Întrebării fiindcă părea uneori incapabil să Își protejeze cetățenii. și, deși capacitatea statului Începe cu armele, ea nu se sfârșește aici, nici măcar astăzi. Câtă vreme statul (și nu o entitate transstatală) este cel care plătește pensiile, acordă ajutoare de șomaj și asigură educația copiilor, el va continua să dețină monopolul unui anumit tip de legitimitate politică. De-a lungul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vorbească despre evreii din Germania și din lume”), figurile publice din Germania anilor ’40 și ’50 au reușit să evite orice referință la soluția finală. Scriitorul american Alfred Kazin remarca În 1952 că pentru studenții săi din Köln „războiul se sfârșise. Războiul nu trebuia pomenit. Studenții mei n-au scos nici un cuvânt despre război”. Atunci când priveau În urmă, vest-germanii vedeau doar amintirea suferinței proprii: În sondajele de opinie de la sfârșitul anilor ’50, o majoritate covârșitoare a populației Republicii Federale cataloga perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]