16,589 matches
-
fost redat Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1990, de către Viorica Lascu, fiica profesorului Borza. Om de mare cultură, s-a ocupat de asemenea de arheologie și istorie, studiindu-le cu pasiune. Patrimoniul cultural românesc îi datorează, între altele, identificarea unor manuscrise de mare importanță ale lui Gheorghe Șincai, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene. În 1954 a fost ales președinte de onoare al "Congresului Internațional de Botanică de la Paris". Savant de renume european, în 1990 a fost ales membru post-mortem al
Alexandru Borza () [Corola-website/Science/299818_a_301147]
-
că dă un rău exemplu creștinilor, care au creat, din această cauză, satiri, maxime și fabule pe seama lui. El cerea preoților să ofere oamenilor modelul divin al Scripturii și nu al pământeanului corupt de păcat. În 1516 a descoperit un manuscris german anonim, a cărui pietate mistică se potrivea atât de bine propriei structuri sufletești, asupra sufletului și a mântuirii, că Luther l-a și publicat sub titlul Theologia Germanica. Pe lângă textul propriu zis, al vechiului manuscris, el adăuga și propriile
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
1516 a descoperit un manuscris german anonim, a cărui pietate mistică se potrivea atât de bine propriei structuri sufletești, asupra sufletului și a mântuirii, că Luther l-a și publicat sub titlul Theologia Germanica. Pe lângă textul propriu zis, al vechiului manuscris, el adăuga și propriile considerent, în care dezaproba pe predicatorii indulgențelor, ce profitau de simplitatea săracilor. În corespondența privată el începuse să identifice pe antihristul primei epistole a lui Ioan cu papa. În iulie, invitat de ducele George de Saxa
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
membru titular. a fost vicepreședinte al Academiei Române de două ori (prima dată între 25 mai 1910 - 25 mai 1913 și a doua oară între 28 mai 1916 - 1 iunie 1919). Desfășoară o fecundă și asiduă activitate de cercetare, descoperind numeroase manuscrise slavo-române: "Analele de la Putna", "Cronicile lui Macarie, Eftimie și Azarie", "Codicele de la Tulcea". Opera sa, axată în principal pe studierea istoriei poporului român și a culturii sale în Evul Mediu, se adresează în aceeași măsură istoricului, filologului și lingvistului. Studiile
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
slavon din secolul al XVII-lea: "Un lexicon slavo-român din secolul al XVII-lea"). Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăților de litere și filosofie din țară (1897). Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia unei expoziții de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a "Sintagmei lui Matei Vlastaris". Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
slavo-român din secolul al XVII-lea"). Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăților de litere și filosofie din țară (1897). Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia unei expoziții de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a "Sintagmei lui Matei Vlastaris". Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
de litere și filosofie din țară (1897). Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris prezentat cu ocazia unei expoziții de la Moscova. Manuscrisul reproduce o versiune slavonă a "Sintagmei lui Matei Vlastaris". Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte, rar o propoziție sau o frază, prin care se glosează
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
glosează (traduc sau explică) cuvinte din textul "Sintagmei". Textul slavon a fost datat, de Magdalena Georgescu, (care l-a editat în 1982) pe baza filigranelor hârtiei, între 1516 și 1536, iar de R. Constantinescu, la cca 1520. Nu există în manuscris nici o datare a momentului scrierii gloselor. Există indicii că glosele au fost scrise după scrierea textului slavon, și nu concomitent cu acesta, cum considera R. Constantinescu. Ca urmare s-a considerat că ele au putut fi scrise, cu aproximație, după
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
Magdalena Georgescu. Alexandru Rosetti sugerase ideea unei localizări în nordul Transilvaniei sau în Maramureș. Se presupune că glosele au fost scrise de un călugăr sau cleric ortodox, cu scopul de a ușura înțelegerea textului slavon. Ele au interesat, deoarece un manuscris slavon, copiat probabil în sec. al XVII-lea, găsit de R. Constantinescu tot la Moscova, le reproduce direct. Ion Gheție și Alexandru Mareș plasează „glosele Bogdan” între scrierile de drept ecleziastic, și anume ca texte literare originale.
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
este scris câteodată "quotidianum". În Vulgata lui Ieronim apare: Datorită faptului că în latină ordinea cuvintelor este relativ liberă, înțelesul este în final același. Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul: Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toate riturile, cu excepția celui bizantin, uneori cu caracter opțional. În riturile orientale, aceasta e rostită de regulă de preot. În ritul bizantin, această doxologie sau ecfonis are o formă trinitară: "Că a Ta este împărăția, și
Tatăl nostru () [Corola-website/Science/299894_a_301223]
-
Venus, cel de opt(260) lui Mercur și cel de nouă(369)Lunei; o atribuție similară se poate găsi în astrologia hindusă. Introducerea pătratelor magice în occident se poate atribui lui Emanuel Moschopoulos, în jurul secolului al XVI-lea, autorul unui manuscris în care pentru prima oară au fost explicate câteva metode pentru a le construi. Mai târziu, studiul proprietaților acestor pătrate a atras atenția unor mari matematicieni, care au dedicat subiectului câteva opere chiar cu toată inutilitatea practică a pătratelor magice
Pătrat magic () [Corola-website/Science/299898_a_301227]
-
care erau atât de păziți ». Scriitorul se mută în 1844 cu un prieten din perioada studenției, Dmitri Grigorovici. În noul apartament își scrie primul roman, "Oameni sărmani", pe care îl termină în mai 1845. Grigorovici este cel care îi duce manuscrisul poetului Nikolai Nekrasov, care, la rândul său, i-l arată lui Belinski. Entuziasmul criticului nu poate fi stăvilit: "Oameni sărmani", cu prezentarea sa plină de compasiune a locuitorilor săraci din orașe, « revelează taine ale vieții și personaje din Rusia cum
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Gospels as Eyewitness Testimony" consideră „Cunoașterea consensuală din lumea academică este că poveștile despre Isus și zicerile lui au circulat vreme de decenii, suferind nenumărate repovestiri și înfrumusețări înainte de a fi așternute definitiv în scris.” Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis textul cărților considerate părți ale "Noului Testament". Cele mai importante manuscrise sunt:
Noul Testament () [Corola-website/Science/299340_a_300669]
-
circulat vreme de decenii, suferind nenumărate repovestiri și înfrumusețări înainte de a fi așternute definitiv în scris.” Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis textul cărților considerate părți ale "Noului Testament". Cele mai importante manuscrise sunt:
Noul Testament () [Corola-website/Science/299340_a_300669]
-
început să lucreze la o biografie elogioasă a lui Brown. Ponsonby și Randall Davidson, care au văzut proiectul de la început, au sfătuit-o pe Victoria să nu-l publice pe motiv că ar alimenta zvonurile despre o poveste de dragoste. Manuscrisul a fost distrus. La începutul anului 1884, Victoria a publicat "More Leaves from a Journal of a Life in the Highlands", o continuare a cărții ei pe care a dedicat-o "însoțitorului ei personal devotat și credincios prieten John Brown
Victoria a Regatului Unit () [Corola-website/Science/299326_a_300655]
-
inima capitalei malaeziene, Kuala Lumpur, se întinde pe 4 etaje și acoperă o suprafață de 30.000 m². Muzeul a fost decorat de artizani din Iran și din Uzbekistan. Conține 6.000 de piese de artă, dintre care 200 de manuscrise islamice, precum și cea mai mare machetă din lume a Masjid al-Haram. Limba malaieză (în limba malaieză: "bahasa Melayu", iar în scriere jawi: بهاس ملاي) este o limbă austroneziană vorbită de populațiile malaieze, originare din Arhipelagul Malay din sud-estul Asiei, până la
Malaezia () [Corola-website/Science/299347_a_300676]
-
1945 până în 1959. A fost un Romano-Catolic devotat și prietenul lui C. S. Lewis - amândoi fiind membri ai clubului de discuție cunoscut sub numele "The Inklings". După moartea sa, fiul lui, , a publicat foarte multe cărți bazate pe notațiile și manuscrisele nepublicate ale tatălui său, incluzând Silmarillion. Acestea, împreună cu Hobbitul și Stăpânul Inelelor, formează un complex de povestiri și poezii legate între ele, precum și istorii fictive, limbi și dialecte inventate și eseuri despre lumi imaginare precum Arda și Pământul de Mijloc
J. R. R. Tolkien () [Corola-website/Science/299443_a_300772]
-
sugestia lui Stannie, "Portret al artistului" ("A Portrait of the Artist"). Opera, care marchează începutul maturității literare a scriitorului, este respinsă, dar Joyce hotărăște să o transforme într-un roman amplu, "Stephen erou". Publicat abia postum, "Stephen erou" atinge, în manuscris, aproape o mie de pagini, material ce va fi comprimat de autor sub titlul unui nou roman, "Portret al artistului în tinerețe" ("A Portrait of the Artist as a Young Man"), apărut în 1916. La 10 iunie 1904, Joyce o
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
ar fi putut schimba într-un mod catastrofal cariera literară a lui Joyce. Într-o zi când Nora i-a imputat faptul că își pierde timpul cu scrisul, Joyce s-a înfuriat atât de tare încât a aruncat în flăcări manuscrisul romanului la care lucra ("Portret al artistului în tinerețe"). Din fericire, Eileen și Maria Kirn s-au repezit imediat spre sobă și au salvat prețiosul document. Joyce i-a mulțumit a doua zi surorii sale, spunându-i că manuscrisul conținea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
flăcări manuscrisul romanului la care lucra ("Portret al artistului în tinerețe"). Din fericire, Eileen și Maria Kirn s-au repezit imediat spre sobă și au salvat prețiosul document. Joyce i-a mulțumit a doua zi surorii sale, spunându-i că manuscrisul conținea fraze pe care cu siguranță nu le-ar mai fi putut rescrie. În aprilie 1912, Joyce călătorește la Padova pentru a da niște examene necesare calificării sale ca profesor în Italia. Deși obține un scor excelent (421 de puncte
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Pound l-a invitat să publice în două reviste cu care întreținea „conexiuni informale”: "The Egoist" și "The Cerebralist". Bazându-se la început doar pe informații primite de la William Butler Yeats, Pound a consimțit în scurt timp, după ce a primit manuscrisele "Portretului" și ale "Oamenilor din Dublin", că Joyce este un prozator modern comparabil unor Henry James, William Henry Hudson sau Joseph Conrad. Sub auspiciile lui Ezra Pound, romanul "Portret al artistului în tinerețe" apare într-o formă serializată în "The
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
asemăna scriitorului irlandez prin destinul itinerant, interesul pentru muzică (Ulise este singurul care vrea să asculte cântecul ispititor al sirenelor și se leagă de catarg) și umorul sfidător, exprimat prin acea replică, „Numele meu e Outis (Nimeni)”, rostită Ciclopului. Conform manuscriselor existente, Joyce termină "Telemahiada" (primele trei capitole), la sfârșitul anului 1917, în Locarno; capitolele IV-XII (de la "Calypso" la "Ciclopii") sunt scrise în Zürich în 1918 și 1919; "Nausicaa" și "Boii Soarelui" sunt terminate în Triest, între noiembrie 1919 și iunie
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
În 1921, Joyce termină ultimele capitole, dar procesul publicării nu este lipsit de peripeții: la 8 aprilie 1921, doamna Harrison, o dactilografă angajată de Sylvia Beach, dezvăluie într-o stare de nervozitate extremă că soțul ei a descoperit pagini din manuscrisul capitolului "Circe" și, dezgustat, le-a nimicit în flăcări. Joyce este nevoit să rescrie finalul capitolului, pe baza unui manuscris anterior, aflat în posesia lui John Quinn. Epuizarea și vidul interior se instaurează pe măsură ce scriitorul grăbește terminarea romanului: Cu toate
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
o dactilografă angajată de Sylvia Beach, dezvăluie într-o stare de nervozitate extremă că soțul ei a descoperit pagini din manuscrisul capitolului "Circe" și, dezgustat, le-a nimicit în flăcări. Joyce este nevoit să rescrie finalul capitolului, pe baza unui manuscris anterior, aflat în posesia lui John Quinn. Epuizarea și vidul interior se instaurează pe măsură ce scriitorul grăbește terminarea romanului: Cu toate acestea, ultimul cuvânt al romanului, atribuit lui Molly Bloom, constituie o afirmație triumfală: „Da”. Joyce îi dezvăluie lui Frank Budgen
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
al romanului, început și terminat la mijlocul aceleiași fraze (Harriet Weaver compară romanul cu un uroborus), a fost inspirat din teoria despre istoria repetitivă, a lui Giambattista Vico, din "Noua Știință" ("La Scienza Nuova"). O altă sursă de inspirație a fost manuscrisul "Cartea din Kells", iar unii critici ai epocii au comparat tehnicile lingvistice folosite de Joyce cu opera lui Lewis Carroll, în special cu poemul fără sens "Jabberwocky" din "Alice în țara oglinzilor". Joyce afirma că nu l-a citit pe
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]