15,985 matches
-
Roberts 2007), fiind compatibile cu două analize sintactice: fie o analiză cu AUX-la-C de tipul celei discutate mai sus cu subiectul în [Spec, IP/TP] (76a), fie o analiză cu dislocarea nucleului verbal, în care auxilarul rămâne în flexiune și verbul în vP, iar subiectul apare în [Spec,vP] sau într-o poziție din periferia joasă propozițională (76b) (v. §4 infra). Următorul exemplu ilustrează această situație: (76) quant a aus est li rois venus când la ei fi.PREZ.3SG DEF
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a constrângerii V2 în limbile romanice vechi. 3.1.5 Rezumat (i) Limbile romanice vechi sunt caracterizate de o gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2 romanică se caracterizează prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
i) Limbile romanice vechi sunt caracterizate de o gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2 romanică se caracterizează prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei de a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2 romanică se caracterizează prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei de a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu diverse interpretări pragmatice • gramatica V2 romanică nu se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2 romanică se caracterizează prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei de a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu diverse interpretări pragmatice • gramatica V2 romanică nu se asociază cu efectul de "gât de sticlă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu diverse interpretări pragmatice • gramatica V2 romanică nu se asociază cu efectul de "gât de sticlă" (engl. the bottleneck effect, v. Poletto 2002), trăsătură care permite deplasarea de constituenți multipli la stânga verbului ridicat în domeniul C, rezultând astfel linearizări V3, V4 etc. • domeniul preverbal nu este specializat, putând găzdui constituenți cu orice funcție sintactică (argumente, circumstanțiale, predicate) • aplicarea regulii V2 este asimetrică în funcție de tipul propoziției (propoziție principală / propoziție subordonată); asimetria privește frecvența
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
asimetria privește frecvența aplicării regulii V2: frecventă / dominantă în propozițiile principale, rară în propozițiile subordonate (ii) Un alt rezultat este o tipologie cvadruplă a mijloacelor prin care poate fi satisfăcută regula V2 în limbile romanice vechi: (a) structuri sintetice: deplasarea verbului sintetic în domeniul C (e.g. (64), (66) supra); (b) structuri analitice: deplasarea (XP a) verbului lexical în domeniul C ((73) supra); (c) structuri analitice: deplasarea (X0 a) auxiliarului la C ((74), (75) supra); (d) satisfacerea constrângerii V2 prin INSERARE: inserarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ii) Un alt rezultat este o tipologie cvadruplă a mijloacelor prin care poate fi satisfăcută regula V2 în limbile romanice vechi: (a) structuri sintetice: deplasarea verbului sintetic în domeniul C (e.g. (64), (66) supra); (b) structuri analitice: deplasarea (XP a) verbului lexical în domeniul C ((73) supra); (c) structuri analitice: deplasarea (X0 a) auxiliarului la C ((74), (75) supra); (d) satisfacerea constrângerii V2 prin INSERARE: inserarea particulei SÌ în FIN (napolitana veche, v. supra (62); Ledgeway 2008) Fiecare limbă romanică veche
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a) auxiliarului la C ((74), (75) supra); (d) satisfacerea constrângerii V2 prin INSERARE: inserarea particulei SÌ în FIN (napolitana veche, v. supra (62); Ledgeway 2008) Fiecare limbă romanică veche satisface regula prin opțiunile care sunt prezente în gramatica sa: deplasarea verbului (drept centru sau drept grup) sau INSERAREA unui element funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm analiza propusă explicit de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora contrângerea/regula V2 nu este înțeleasă ca o constrângere de linearizare (plasarea obligatorie a verbului în a doua poziție în propozițiile principale declarative), ci are un înțeles mai degrabă tehnic: deplasarea verbului în domeniul C (la FINP,v. Ledgeway 2007, 2008; v. și Cognola 2013 pentru mòcheno). Și Alboiu, Hill și Sitaridou (2014: 2); Hill
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora contrângerea/regula V2 nu este înțeleasă ca o constrângere de linearizare (plasarea obligatorie a verbului în a doua poziție în propozițiile principale declarative), ci are un înțeles mai degrabă tehnic: deplasarea verbului în domeniul C (la FINP,v. Ledgeway 2007, 2008; v. și Cognola 2013 pentru mòcheno). Și Alboiu, Hill și Sitaridou (2014: 2); Hill și Alboiu (2016: 89) atrag atenția asupra faptului că româna veche nu este o limbă cu V2
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și Alboiu (2016: 89) atrag atenția asupra faptului că româna veche nu este o limbă cu V2 generalizat de felul limbilor germanice. După cum am subliniat în mai multe puncte din acest capitol și din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea verbului ca grup (VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
veche nu este o limbă cu V2 generalizat de felul limbilor germanice. După cum am subliniat în mai multe puncte din acest capitol și din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea verbului ca grup (VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in situ, iar verbele lexicale sunt grupuri și se deplasează prin deplasare specificator-la-specificator la stânga auxiliarelor. Lipsa atestărilor structurilor de tip AUX-CL-V în toate fazele românei verifică această ipoteză de analiză. Analiza deplasării la C (i.e. a inversiunii) în maniera propusă în §III.3.5
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
foiță de zéstre ce s-au dat fiicei noastre (ACP.1714: 15r) Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 180, 186-187) insistă asupra coexistenței structurilor inversate în româna comună, atât pentru perfectul compus, cât și pentru formele care se bazează pe infinitiv ca verb lexical (viitor și condițional)29, ipoteză confirmată de cercetările lui Adams (2013: 615-651) asupra construcției care va da naștere perfectului compus romanic (i.e. HABEO + participiu și participiu + HABEO)30. De asemenea, Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 186-187) remarcă faptul că în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
o constrângere fonotactică puternică, cu importante implicații diacronice (v. schimbarea proprietăților de linearizare ale cliticului de acuzativ feminin singular o discutată în §2.1.2 supra). Referitor la formele cu auxiliar multiplu, se înregistrează două tipuri distincte de inversiuni: inversiunea verbului lexical față de complexul de auxiliare (78) și inversiunea auxiliarelor între ele (79). Ambele forme de invesiune sunt rare; cu privire la al doilea tip de inversiune, Stan (2013: 109) observă că: "[i]nversiunea celor două auxiliare se înregistrează doar în forme vechi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și voi aceștii lumi deșartă vă priceștuiți și realeloru ei (CC2.1581: 470; Stan 2013) e. obida rrea, o, iudei, după cuvântu amu fire-aș ascultându voi (CV.1563-83: 1r;Stan 2013) În structura modală [putea + infinitiv scurt], inversiunea afectează verbul modal, ceea ce arată un grad mare de solidaritate al construcției cu predicat complex (Stan 2013: 206): (80) a. putea-se-vaspăsi(CC2.1581: 294) b. Doamne, de vei vrea, poți-mă curăți (NT.1648: 10r) c. De vei vria, poți-mă curăți
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Stan 2013: 206): (80) a. putea-se-vaspăsi(CC2.1581: 294) b. Doamne, de vei vrea, poți-mă curăți (NT.1648: 10r) c. De vei vria, poți-mă curăți (NT.1648: 42r) O altă particularitate a inversiunii privește maniera de deplasare a verbului. Natura locală a deplasării verbului (i.e. deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
putea-se-vaspăsi(CC2.1581: 294) b. Doamne, de vei vrea, poți-mă curăți (NT.1648: 10r) c. De vei vria, poți-mă curăți (NT.1648: 42r) O altă particularitate a inversiunii privește maniera de deplasare a verbului. Natura locală a deplasării verbului (i.e. deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1.2.4) și se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
inversiunii privește maniera de deplasare a verbului. Natura locală a deplasării verbului (i.e. deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1.2.4) și se deplasează odată cu verbul în domeniul C, indiferent că vorbim despre forme sintetice (81) sau forme analitice (82): (81) a. Mai micșurași-l cu puțin cu sama de înger (PH.1500
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1.2.4) și se deplasează odată cu verbul în domeniul C, indiferent că vorbim despre forme sintetice (81) sau forme analitice (82): (81) a. Mai micșurași-l cu puțin cu sama de înger (PH.1500−10: 5r) b. Mai veselecu-me și me maibucuru de tinre (PH.1500−10
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
f. Mai socotit-au și din letopisățul lui Evstratie logofătul și a lui Simion dascalului și a lui Misail călugărului nește cuvinte câteva (NL.~1750−66: 4) Negația propozițională blochează în general inversiunea din motive care țin de specificul deplasării verbului în româna veche și modernă (v. §2.1.3 supra). Structurile cu inversiune verb-clitic la dreapta negației (nu - verb - clitic (mai ales reflexiv)) sunt atestate în traduceri (v. §§2.1.2; 2.1.3 supra); inversiunea verb-auxiliar (nu - verb - auxiliar
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
călugărului nește cuvinte câteva (NL.~1750−66: 4) Negația propozițională blochează în general inversiunea din motive care țin de specificul deplasării verbului în româna veche și modernă (v. §2.1.3 supra). Structurile cu inversiune verb-clitic la dreapta negației (nu - verb - clitic (mai ales reflexiv)) sunt atestate în traduceri (v. §§2.1.2; 2.1.3 supra); inversiunea verb-auxiliar (nu - verb - auxiliar) are doar patru înregistrări, doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016), deci nu poate fi considerată o structură cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasării verbului în româna veche și modernă (v. §2.1.3 supra). Structurile cu inversiune verb-clitic la dreapta negației (nu - verb - clitic (mai ales reflexiv)) sunt atestate în traduceri (v. §§2.1.2; 2.1.3 supra); inversiunea verb-auxiliar (nu - verb - auxiliar) are doar patru înregistrări, doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016), deci nu poate fi considerată o structură cu circulație reală în perioada veche. Vom reține următoarele idei: negația induce un efect de blocare a deplasării V-la-C; atestarea inversiunii
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]