3,379 matches
-
frunte/ Și să-mi pui lira de căpătîi". În episodul Dochia, din Memento mori, scrisă în 1872, își arată dorința ca la moartea sa întreaga Dacie cu codrii seculari să-nvie în toată măreția lor antică și, în frunte cu împărăteasa "la sicriu că-mi vin,/ Să simt că flori aruncă, pe giulgiul meu de in"150. Fără Casandra, se simțea singur și voia să moară, ca să se ducă lîngă ea. Aceasta este explicația ultimei strofe din Steaua vieții: "O, steauă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și, mai ales, prezență neliniștitoare: Planchon face din el tipul spionului conștiincios, care își ia în serios meseria și își acceptă rolul. Grație acestui zelos emisar, Tartuffe își consolidează treptat dominația, căci Laurent îi raportează toate „nimicurile”, cum zicea atotputernica împărăteasă Ecaterina a II-a a Rusiei, care cerea ca mai ales aceste „nimicuri” să fie ținute necontenit sub observație. Supravegherea se concentrează asupra detaliilor tocmai pentru că, scăpând adesea autocontrolului, ele dobândesc o deosebită valoare informativă. Detaliile „vorbesc” și orice supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195 Ca ființă a lumii, apa reface legăturile cu originarul, transgresând limitele profane ale materialității: "Apa simbolizează suma universală a virtualităților; ele sunt fons et origo, rezervorul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195 Ca ființă a lumii, apa reface legăturile cu originarul, transgresând limitele profane ale materialității: "Apa simbolizează suma universală a virtualităților; ele sunt fons et origo, rezervorul tuturor posibilităților de existență; ele precedă orice formă și susțin orice creație
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spăla. / Și te-oi curăța / Și te-oi limpezi / Și din pat mi te-oi scula / Și cu grebla oi grebla / Toată dragostea cât oi afla / Din cosițele fetelor / Din pălăriile flăcăilor / Din statul preoteselor / Din statul jupâneselor / Din coroana împărăteselor; / Toate mi le-oi grebla / Și toate aici în apă le-oi aduna / Sănătate-i căpăta. Cine pe tine te-a vedea / Să-i pară că soarele a răsărit / Soarele ți s-a scrie în frunte / Doi luceferi / În umerile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mai departe după dânsul, și s-au dus și s-au dus până ce-au ajuns la Sânta Duminică..."147 În basm, elementele cosmice constituie un prag de trecere înspre altă etapă existențială, o probă de inițiere în tainele vieții: "O împărăteasă rămase grea, gustând dintr-un merișor de aur și născu o fată. Când se făcu mare, împăratul dede sfoară în țară că o va mărita numai după acela care-i va ghici semnele ei de pe trup. Printre ceilalți pețitori se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
născu o fată. Când se făcu mare, împăratul dede sfoară în țară că o va mărita numai după acela care-i va ghici semnele ei de pe trup. Printre ceilalți pețitori se înfățișă și un cioban, care zice: "Preamărite împărate și împărăteasă, fata măriilor voastre are soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
urmă, rolul de judecător: "Sculați, sculați, boieri mari, / Că vă vin colindători / Pe la miez de cântători, / Pe sub patru-ncheietori. Nu vă vin cu nici un rău, / Că vă vin cu Dumnezeu, / Dumnezeu / Cel mititel / Mititel / Și-nfășețel, / Cu fășuță de mătasă, / Fășuță de-mpărăteasă. La doi meri, / La doi peri, / Cu crăngile până-n ceri. Scoală, biță, nu dormi, / Iată vin surorile / Să-ți culeagă florile. Câte flori sunt pe pământ, / Toate merg la jurământ, / Numai floarea-soarelui / Și cu spicul grâului / Stau la ușa raiului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vrăbiile iau pâine în cioc și pleacă să-și facă "boierescul": "De Sfântul Simion Stâlpnicul, merg vrăbiile să-și facă boierescul, zic unii; alții zic că merg la măsură. Undeva, într-o vizuină de munte sau codru, este o babă, împărăteasa tuturor păsărilor. În ziua aceea vin toate păsările la dânsa și ea le măsură cu dimerlia, numai vârful îl rade și acela zboară înapoi, iar celelalte îi rămân, să-i fie de hrană babei peste an. De aceea în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
îmbracă schelele/ ca-ntr-o pojghiță topită, de argint?/ recunoaște în scările de-acum/ treptele care lipsiseră-n legendă?" "Balada țăranului tânăr" începe voit naiv, într-o atmosferă de basm în care împăratul cel tânăr primise în dar pe tânăra împărăteasă, căprioară de argint, care și-acum "se despletea ca salcia de plâns". Natura participă la durerea mamei "frunza se lovește înduioșată, pietrele se macină sonor, ramurile se descărnează de fructe". Un sentiment blagian de liniște absolută încheie poemul: "Și de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
om și restul trecătorilor era așa de izbitor, încât te gândeai pe dată la un boier scăpătat, inadaptabil, la unul din acei aristocrați arheologici și plini de ceremonii, care înfruntă mucegaiul anilor și pe care Cocteau l-a văzut în jurul împărătesei Eugenia de Montijo. Totuși, ceva nu admitea în toată această ipostază. Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era foarte rigid în protocolul mersului său, ca sa fie un aristocrat pur sânge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
trădează autorul "modelul" (anecdota preluată, povestea etc.) Ba chiar și mai explicit. Să ascultăm ce face Caragiale din intriga și finalul Imitației: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seamă singur!" (destul de economic, și clar); la sfîrșit, de plictiseală, împărăteasa (picotind de somn) pune capăt tratativelor (pentru deznodămînt, în sensul propriu al cuvîntului: cine să ia pe Ileana, dintre cei trei frați merituoși): "-Doamne! măria ta, cum sunteți dumneavoastră bărbații! (...) stau și v-ascult de-atîta amar de vreme... am căscat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
la transportul căldurii din ,, lupocaustum ” , la rețeaua de tuburi de sub tencuiala compartimentelor ce se Încălzeau. Obiectele de metal descoperite constau În chei de fier, balamale, vîrfuri de lance, cuișoare, piroaie. În castrul de la Cătunele s-a descoperit o monedă aparținînd Împărătesei Lolovina, soția Împăratului Gallienus (253-268) care are o mare importanță În privința vieții În castru. Popilian Gh., Ceramica romană În Oltenia Drumul roman care lega castrul de la Cătunele prin valea Motrului de orașul Drobeta, continuă spre nord pe malul stîng al
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
de culoare roșie, dovedesc păstrarea tradițională a motivelor folosite atît de des În ceramica dacică, meșterii olari fiind daci care au conviețuit cu soldații și coloniștii romani. Castrul nu a mai fost locuit de garnizoana romană, dovadă avînd moneda de la Împărăteasa Salonina. Sub Împăratul Gallienus castrul se găsea Încă sub control roman, dar el va fi evacuat În timpul lui Aurelianus (271-275). Ajungem În Evul Mediu și amintim că moșia din hotarul Ploștinei și al Roșiuței și pînă În dealul de la
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
și la Bizanț, pentru a cunoaște creștinismul, după care și-a continuat călătoria. La întoarcere s-a oprit din nou la Bizanț, l-a cunoscut pe părintele Platon de la Sakkoudion și a aflat despre primejdia care urma să vină. Irina, împărăteasa Bizanțului, căuta mireasă pentru fiul ei, Constantin, care trebuia să ajungă împărat. În casa cuviosului Filaret și a Teosevei, Breb o cunoaște pe Maria, nepoata lor, pe care o pețește cu ajutorul unui mic condur cusut cu fir de argint. El
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Bătrânul preot l-a ales dintre ucenici pe Kesarion Breb, spre a-l trimite să se inițieze în tainele lumii. După nunta împărătească a lui Constantin cu Maria, soțul petrece nopțile în desfrâu și organizează un complot despre care află împărăteasa Irina și îl amenință cu moartea. Între timp, bătrânul Lahonodracon se răzvrătește împotriva împărătesei și organizează împreună cu Alexie, ocuparea Bizanțului. Situația fiind tensionată, gărzile imperiale o detronează pe Irina și-l instalează pe tron pe Constantin. Maria îl refuză pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
să se inițieze în tainele lumii. După nunta împărătească a lui Constantin cu Maria, soțul petrece nopțile în desfrâu și organizează un complot despre care află împărăteasa Irina și îl amenință cu moartea. Între timp, bătrânul Lahonodracon se răzvrătește împotriva împărătesei și organizează împreună cu Alexie, ocuparea Bizanțului. Situația fiind tensionată, gărzile imperiale o detronează pe Irina și-l instalează pe tron pe Constantin. Maria îl refuză pe soțul ei, când se întoarce la dânsa. După un an, Constantin o iartă pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și-l instalează pe tron pe Constantin. Maria îl refuză pe soțul ei, când se întoarce la dânsa. După un an, Constantin o iartă pe mama sa și o reprimește cu onoruri și aduce pe Teodota, amanta lui, care devine împărăteasă, iar Maria este înlăturată și închisă în palatul de la Halki. La înmormântarea soției lui Filaret, se întâlnesc cei doi îndrăgostiți, Breb și Maria, dar bărbatul știe că are de îndeplinit o misiune sacră și sacrifică iubirea. Creanga de aur desemnează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în lucruri". Maturizat și plin de înțelepciune, după atâta învățătură și experiență de viață, Kesarion va deveni cel din urmă Decheneu. Fascinat de frumusețea Mariei, o va iubi doar cu privirea, va rezista tentației și se vor despărți, deoarece ea, împărăteasă fără soț, trebuia să meargă în Insula Principilor, iar el, inițiatul, trebuia să-și respecte legământul. Kesarion Breb avea o fire aleasă și purta pe frunte semnul literei Delta, ca simbol al dumnezeirii: Pe fruntea lui, între ochi, gândul cel
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
târziu " În coama-i mare începeau să înflorească cele dintâi fire albe". Pentru a se regăsi pe sine pur, trebuia să treacă prin experiența iubirii, prin suferință, dovedind rezistență, mai ales într-un Bizanț marcat de vicii, un adevărat Infern. Împărăteasa Irina îl considera mag, făcător de minuni: "Ești, precât înțeleg, un taumaturg", iar episcopul Platon îi remarca singurătatea absolută: "Părea singur în mulțime și ridicat deasupra ei. Părea într-un pustiu al propriului suflet". El va fi un conducător spiritual
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
greu, ochi mari, adumbriți de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată și a șoldurilor plină". Ea va trăi din plin o iubire platonică față de Kesarion Breb, conștientă de condiția ei de fecioară jertfită. Numele ei amintește de Fecioara Maria. Irina, împărăteasa Bizanțului, încearcă să-l aducă pe drumul cel bun pe fiul ei, salvându-l de la desfrâu, printr-o căsătorie cu o fată frumoasă și credincioasă. Ea a apelat la episcopul Platon și acesta l-a trimis pe Kesarion Breb să
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
recente. Istoria impactului ideologic dinaintea lui 1789 e reluată cu insistență, dat fiind că epoca Ecaterinei a II-a a înlesnit circulația ideilor și a făcut ca filosofii iluminiști să constituie niște repere curente. Revoluția Franceză a pus-o pe împărăteasă în fața unei mari dileme, din care nu putea ieși decât punând accent mai ferm pe principiile absolutismului. De aici până la Sfânta Alianță a monarhilor nu era decât un pas, pe care urmașii nu vor ezita să-l facă împotriva "maladiei
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
noastre, pe strămoșii noștri). În timpul acesta a continuat să-și scrie și predicile și comentariile sale. La Constantinopol a îmbrățișat patronajul aristocraților înstăriți, în special al văduvelor și a reușit, inițial, să convingă și familia imperială, mai cu seamă pe împărăteasă, să ofere sprijin material și personal eforturilor sale de a consolida creștinismul nicenian. A reorganizat și promovat spitalele și ospiciile orașului și a pus pe picioare o instituție pentru leproși ; a vândut bunuri bisericești, folosind banii în scopuri filantropice; a
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
În cele două cuvântări ținute cu acest prilej, patriarhul a arătat cât e de trecătoare slava lumii acesteia și cât de bună și de ocrotitoare este Biserica. Pentru nedreptăți de felul celor comise de Eutropiu, Sfântul Ioan mustră și pe împărăteasa Eudoxia, care, după căderea lui Eutropiu, ajunsese suverană absolută în imperiu. Eudoxia s-a dovedit a fi cel mai înverșunat dușman pe care l-a avut Sfântul Ioan. Conflictul s-a declanșat, se pare, în momentul în care înaltul ierarh
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
absolută în imperiu. Eudoxia s-a dovedit a fi cel mai înverșunat dușman pe care l-a avut Sfântul Ioan. Conflictul s-a declanșat, se pare, în momentul în care înaltul ierarh intervenise în favoarea unei văduve, căreia, la moartea soțului, împărăteasa îi confiscase toată averea. Eudoxia a considerat gestul Sfântului Ioan drept o insultă și nu-l va uita niciodată. Ea folosește toate ocaziile și mijloacele pentru a-l pedepsi, iar cel mai nimerit prilej a fost dat de venirea fraților
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]