KorAP: Find »[drukola/base=înălța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...532 >

13,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

umbra nu se mai ivește. Totuși, dacă vine îngerul la tine și-ți întinde o oglindă și-ți spune: La Vasilisc să privești numai prin oglindă, ca privirea lui ucigătoare să se întoarcă împotriva lui! Sau dacă îngerul te va înălța deasupra lor ca să-i poți călca de sus în picioare, sau îți va șopti răspunsul la ghicitoarea cu care te va provoca Aspida, să iei aminte la ce spune îngerul, chiar dacă câteodată se înșală: Ce este? Ce omul nu poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Formidabil! Este într-adevăr un înger! Sinele Mare: Așa se explică, dragă Philomena, că te-ai întors așa repede... Philomena: Aoleo! Ai dreptate. Ar fi trebuit deja să mă întorc. Am întârziat groaznic! (Începe să dea nervoasă din aripi. Se înalță încet către tavanul scenei ce o înghite în întregime, trasă de sfori.) Avocatul acuzării: (Sentențios...) V-am spus eu că ăsta e un ospiciu, nu o Curte de judecată. Mărturisesc că de pe vremea comunismului n-am mai văzut atâtea transformări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
le păstorea pe furnicile lucrătoare ca un vătaf. Mergea ba mai repede, ba mai încet ca șirul, purtându-și cu emfază zalele chitinoase. Când o furnică se prăvălea pe spate, furnicoiul cobora până în dreptul ei și aștepta până când frunza se înălța din nou semeață în aer și se integra șirului șerpuitor. Povârnișul părea să nu se mai termine, până când, la un moment dat, se prelungi cu un perete aproape vertical de stâncă, cu găuri din loc în loc, bordate cu un strat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
dispariția obiectului (dacă el există!) ce a generat această stare de grație. Este interesant că după recunoașterea și înțelegerea acestor deficiențe ale mele, pe care trebuie să le numesc simple metehne ale firii, eu continui să simt și să mă înalț la fel, mereu, absentul de mine, în dialog cu El. Și El-ul nu e altul decât gândul meu expandat, multiplicat, disociat, ieșit din mine și materializat anume să împartă cu mine, să dubleze bucuria; să pună la îndoială, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai mare, executa întoarceri repetate în aer peste cap, înainte și înapoi, și ateriza de fiecare dată în picioare. Era foarte înalt și saltul său brusc depășea cu mult săritura celorlalți. Lui nu-i era frică să zboare, să se înalțe oricât de sus. Ateriza lent, parcă în ciuda gravitației, pe picioare de pisică, apoi se înălța iar, făcea câte o rotație sau două prin aer, apoi iar și iar, fără efort, fără întrerupere, într-un perpetuum mobile. Și energia lui pornită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fiecare dată în picioare. Era foarte înalt și saltul său brusc depășea cu mult săritura celorlalți. Lui nu-i era frică să zboare, să se înalțe oricât de sus. Ateriza lent, parcă în ciuda gravitației, pe picioare de pisică, apoi se înălța iar, făcea câte o rotație sau două prin aer, apoi iar și iar, fără efort, fără întrerupere, într-un perpetuum mobile. Și energia lui pornită dintr-o sursă necunoscută creștea, fără aparența celui mai mic efort. Sărea dumnezeiește, așa mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
distanță, le întoarce fundul și face câteva salturi în aer pe copitele dinapoi, dezlănțuind o pâclă de praf dens din pământul nisipos al grădinii. Deodată, ne observă și vine glonț către gardul de sârmă, unde se oprește brusc și-și înalță botul umed încercând să pătrundă cu el printre romburile de sârmă. Și privirea lui albastră e la fel de languroasă și penetrantă ca cea a licornului sau a elevului de clasa a șasea ce nu mi-a adresat niciodată cuvântul. Continuă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
A schimbat mediul și este preocupată de ce se petrece în jurul ei, de lumea nouă în care tocmai a poposit. A vizitat plajele din Rio de Janeiro, a urcat cu mocănița pe Corcovado, ca să poată privi Cristul impunător, făcător de minuni, înălțat deasupra muntelui și care arareori își dezgolea umerii de ceață. Doar în diminețile senine aveai privilegiul să-i distingi chipul cald și liniștitor. A abandonat aproape total gândul întâlnirii cu Jorge. Părea imposibil. Era înconjurat de o armată de "ajutoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în grațios. Legănarea e urmată de frângerea sau coborârea gâtului, ce survine între cele două reprize ale întrepătrunderii ciocurilor. De altfel, la toate nivelurile, mișcarea albatrosului este un dans; albatroșii dansează pe valuri, dar și în înaltul cerului, unde se înalță sau coboară, planând cu aripile larg deschise. Cel mai mult dansează după ce au aterizat pe aeroportul din insula Espanola din Galapagos, singurul loc de pe pământ unde și-au ales aceste păsări măiestre să-și desăvârșească estrul. Ființe de aer și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
se afle în apropierea mării, pentru că tot aici se pregătesc de zbor, disciplinat, unul câte unul, pășesc agale până la stânca de la buza mării. Aici așteaptă o vreme, ca și cum s-ar pregăti pentru o călătorie lungă, deschid larg aripile și se înalță lin, ușor, apoi planează împotriva gravitației către înaltul cerului. Odată intrat în tărâmul celest și al mărilor, albatrosul devine o pasăre măiastră. Modelul uman al aeroporturilor pare să fie o copie a obiceiurilor acestor păsări fantastice. Ciocurile se prind într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
exponențial. Aveam sentimentul că mă aflu în labirintul cărții lui Borges, acea bibliotecă infinită proiectată într-un spațiu simplificat, esențializat la dimensiunea verticală. Dar eu eram mai mult preocupată de gestul tânărului distins decât de această metamorfozare a peisajului, care, înălțându-se pe vârfuri, a azvârlit cartea pe un raft foarte sus, el însuși părându-mi dintr-o dată deosebit de înalt. Apoi a dispărut fără să-mi dau seama sau, mai exact, interesul meu pentru el s-a estompat în momentul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să ridice la loc cele două corpuri infinite de bibliotecă în picioare, împreună cu cărțile răzvrătite și victimele lor, sau măcar o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce clar nu putea fi vocea mea, și ea anunța sacadat ca și cum ai recita o orație că "Povestea 'ulei" era într-adevăr "Povestea Poveștilor", povestea tuturor poveștilor din lume, oricine i-o fi spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
bărbătească, ce avea să-i adăpostească pe amândoi de ploaie în timpul plimbării. Și ea s-a bucurat tare de prezența umbrelei ce i-a permis să-și înlănțuie mâna în jurul brațului lui puternic, în unghi drept, în prelungirea căruia se înălța și rezona ca un clopot obiectul fetiș ce în curând avea să-i aparțină. La plecare, pentru că nu s-a deranjat s-o conducă până acasă, i-a lăsat umbrela, s-o poarte ea mai departe. Moment de care ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
La limita orizontului, lumina devine roșiatică; soarele cade lent ca un balon. De sub vălul subțire de nori i se reliefează globul perfect, ca o eclipsă. Pare că se ridică lent deasupra lui, luminând dintr-o dată zarea, apoi coboară pentru ca să se înalțe iar deasupra norului, crepuscul lent și incert, presărat cu răsărituri și întoarceri; ziua nehotărâtă nu-și găsește somnul. Înainte să alunece complet sub linia orizontului, cu o ultimă sforțare, perdeaua de nori este dată la o parte și o lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

nicio Revoluție (culturală sau politică) înflori excedentar, pentru că hibernase în bolul fertil, mustind de vicii ascunse, al brăileanului. Așa că folclorul adormit făcu ochi, moștenirea își încordă mușchii, dobitocul travestit în intelectual răbufni scuturându-și coarnele, își dezgoli fruntea și o înălță spre bolta cerului care nu i-a fost niciodată altceva decât tavanul opac al tavernei. Casele se strângeau în gradene, expunând o arhitectură în amfiteatru, precum viile în trepte de pe dealurile pietroase ale Dobrogei. Când trecea Ea. Băncile afișau Faliment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
întorși la alfabet și abac, politicienii la strungurile și mistria de la care au plecat, încât gândirea lor făcea ca străzile să rămână scâlciate, catedrala orașului în stare avansată de putrefacție a zilelor care de zeci de ani nu se mai înălța, macaralele uitate din secolul trecut, întrebându-se ce-i acela Timp, copacii să putrezească degeaba în parcurile fără bănci, oameni și copii, pentru că timp liber nu mai există, din ordinul Primarului se instituise săptămâna de lucru de 168 de ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cu armonia pe care o propagă, Mioara și Mioarele de asemenea, aceste miraje se diluară încet în pânza zilei odată cu răsăritul soarelui din apele Dunării; își scutură stropii umezi ai iubirii sale fierbinți pentru oameni și cu părul ud se înălță cu fața curată, spre cer. Levitam ni se părea că levităm sau noi ne vedeam organele interne frumos colorate ca în planșele de anatomie, cerul întreg era un ecran pe care puteam vedea oriunde am fi privit, rudele noastre moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
simțământul realității și pe cel al lașității pentru că... Pentru că am în mine șapte miliarde de lumi, nu un oraș în copii multiple, citadele polifonice, hrana e simfonia iubirii, becul se aprinde din dragoste, plantele cresc pentru că sunt iubite, casele se înalță ca adăposturi ale iubirii, iar orașul real moare pentru că iubirea și-a pierdut sensul, s-a demonetizat conceptul, Mitică, acum doar se dorește, ceea ce nu-i același lucru. Un oraș lipsit de dragoste e sortit să piară. Știu că acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe al unui posibil fost înecat, întâmplări despre care eu, nea Costică frizerul, asemenea prietenului meu, Șepcarul, de la prăvălia de vizavi, auziserăm de-a lungul existenței noastre serbede, întreruptă din când în când de moarte, așa cum tata lui Grasu, în timp ce înălța zmeul, a făcut infarct și, ignorând gravitația, s-a ridicat la cer, iar când Dumnezeu i-a întins o mână, datorită diferenței de fus orar, tata lui Grasu trecu pe lângă Creator, într-altă veșnicie, cu degetele încleștate pe sfoara zmeului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
familii, bucuria trecerii prin viață, consemnată în statistica vremii, oferea un orizont searbăd frumoaselor cu destin de vestală. Sacrificiul lor avea să le zeifice, pășind din viață în tărâmul inefabil al mitului, atrăgând după sine belșugul perpetuu care va fi înălțat orașul la rangul de grânar al lumii. Vasele erau monoxile, bărci săpate dintr-un singur trunchi, dar de stejar, boante la provă și la pupă, legate câte două în paralel cu alte trunchiuri de salcâm. Fiecare luntre dispunea de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cu trompa cândva țâșnitoare în piscina din părculețul de pe Calea Galați (pe unde, tu o știi, își făcea veacul Cargobot), schele din țevi cu ștuțul mâncat de rugină, pe care încă se mai vedeau amprentele muncitorilor cu căști care au înălțat orașul, grinzi de beton cu mustățile de fier striat φ10, o dormeză, două parazăpezi și un stabilopod rătăcit cine știe cum. Și, înșirate în spatele lor cu stroboscopul girofarelor feliind întunericul, mașini de poliție și cele ale Salvării. Ca o imensă legiune luminată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
peste un ceas, pline de solicitanți, evident, tot cei din trecut, anunțul era împrumutat altor locații, după alt ceas, în aceeași zi, dispărea, ca urmare a valului de doritori de job-uri recrutați din același trecut. Și se sapă, se înalță, se dărâmă, se distruge, se astupă, se sapă din nou, se înălță iarăși, se dărâmă ca să se astupe ce se sfărâmă, zile, săptămâni, ore din zile, nopți din săptămâni, luni care nu se mai sfârșeau, pentru că timpul mucegăise, te rugai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
era împrumutat altor locații, după alt ceas, în aceeași zi, dispărea, ca urmare a valului de doritori de job-uri recrutați din același trecut. Și se sapă, se înalță, se dărâmă, se distruge, se astupă, se sapă din nou, se înălță iarăși, se dărâmă ca să se astupe ce se sfărâmă, zile, săptămâni, ore din zile, nopți din săptămâni, luni care nu se mai sfârșeau, pentru că timpul mucegăise, te rugai să vină ziua de salariu și ea apărea într-o noapte după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
am încurcat! spuse fantoma. Am sărit peste niște trepte. De ani? întrebă Mioara. De etape de viață! spuse fantoma. Pe care vrei s-o vezi? Nu-mi pasă! Oricare. Franz Schubert răsuna voluptuos și plin de orgoliu. Fluidul muzical te înălța prin vigoare. O frumusețe solidă și demnă prin culoarea mănunchiului de sunete. Milan, fiica de 12 ani, împreună cu Milan, fiica babă, ascultau pe Milan-Mama cântând. Mumia grasă era transpirată și amândouă fiicele îi tamponau fruntea și gâtul cu batista. Tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
vrăjise cu numerele lui de magie. N-avea decât o umbră de culoarea mirării filozofice. O eliberă din faza de îndoială abia în clipa în care, după ce-i comandase lui Hugo o Catedrală a iubirii și Hugo i-o și înălță ce-i drept după un an și ceva, în culori vii toate pasiunile, jurămintele, pulsațiile inimii, ploile gândurilor care prevedeau prăpastia despărțirii, aisberg-urile uitării, hotărât să nu mai facă nimic pentru a-și dovedi tenacitatea sentimentelor. Any observă Catedrala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]