6,950 matches
-
dacă mă uit la arcașă, am să văd o asemănare cu Lee. Am băgat mâna în gaura coloanei leoaicei. Era strâmtă, așa că mi-am introdus cu băgare de seamă mai întâi degetele, apoi palma, dar din fericire aveam mâinile subțiri. înăuntru, suspendată de gaură, motiv pentru care nu o văzusem din prima, am simțit cu buricele degetelor o structură din plastic, ca un coș. Am băgat mai adânc mâna în gaură, tresărind din cauza metalului care începuse să-mi taie fruntea. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
multe bucăți de carton învelite în hârtie maro. —Chiar are forma asta sau ne jucăm de-a pasează pachetul? am întrebat obraznic. Judy s-a încruntat. Nu-mi oferise o ceașcă de ceai. Probabil era ceva serios. Am rupt hârtia. înăuntru era o foaie mare de carton, îndoită, ca să formeze un suport tare. Apoi am rămas fără cuvinte. înăuntru cartonului erau ceea ce mie îmi păreau a fi tablourile furate de la Shelley Frank Fine Art. Erau toate, învelite în hârtie glasată. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pachetul? am întrebat obraznic. Judy s-a încruntat. Nu-mi oferise o ceașcă de ceai. Probabil era ceva serios. Am rupt hârtia. înăuntru era o foaie mare de carton, îndoită, ca să formeze un suport tare. Apoi am rămas fără cuvinte. înăuntru cartonului erau ceea ce mie îmi păreau a fi tablourile furate de la Shelley Frank Fine Art. Erau toate, învelite în hârtie glasată. Cineva, cel mai probabil Paul, pusese câte o bucată de folie protectoare între picturi închizând rama la sfârșit ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cred că lucrurile astea sunt scrise pentru bărbați. Lumină, gaze, telefon, taxe, colecția obișnuită. Un plic maro mare, scris de mână, cu adresa greșită și redirecționat de două ori după mâzgălelile făcute. Probabil cei de la serviciul social. L-am desfăcut. înăuntru era o scrisoare scrisă pe o foaie ruptă dintr-un caiet cu linii și o fotografie. Am citit mai întâi scrisoarea. Era scrisă în mișcare, poate în autobuz sau în tren; pixul înțepase foaia din loc în loc. „Nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
numit-o Cutie poștală pentru scrisori de dragoste sau ceva de genul ăsta. S-a holbat la mine cu privirea chinuită. —Adevărat? a spus îndurerată. Lee nu voia să-mi arate la ce lucra. Vrei să spui că ținea scrisorile înăuntru? — O făcuse special pentru ele, din câte am văzut eu. Probabil voia să ți-o arate la final, când era gata. — Da. Gura ei s-a strâmbat. S-a uitat la plic intens, răsucindu-l în mâini. Pentru un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-l bucure. Altceva îl deranja. Craniul său pleșuv părea liniștit, într-adevăr, dar nu era deloc. Îndărătul lui, unde puteau foarte bine zbura Robert și ai săi, căci cu nimic diferită de nemărginirea nopții stelare este nemărginirea gândurilor umane, acolo înăuntru, deci, era o agitație ieșită din comun. Drept dovadă, Clossettino începu să alerge absolut nebunește prin încăperea nu mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de șah ce se afla încrustată în pardoseala încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gândi acesta din urmă văzând sărutul mustății. Discriminare!, iar în clipa următoare smuci detonatorul ascuns sub haina de Moș Crăciun. Tot în clipa următoare se produseră explozia și o mare de lumină, cutremurând întreg orașul. Era ora 16.00 PM. Înăuntru, în rămășițele magazinului Marks & Spencer, în praful, durerea și muntele de tencuială și pereți prăbușiți, un posibil regizor de film vizitator ar fi văzut imagini care cu siguranță l-ar fi inspirat. Haina de Moș Crăciun, de exemplu, atârnând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am făcut-o. - Luca mă numesc, am spus. Luca Dinulescu. - Frumos nume ai, Luca, mi-a vorbit el, pe un ton parcă prea blând pentru ca tot ceea ce-mi închipuisem despre el să fie adevărat. Acum te rog să poftești înăuntru. Eu mă numesc John Euripide, dar mi se mai spune și John Epidermic. Sau Cool Epic, John Cool Epic, ori Epic Cur, ba chiar Epic Double. Dumneata poți să mă numești cum vrei. Acum te rog să-ți cauți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a muri eram hotărât să-i despic capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui sau celei pe care ucisesem în cumplita noapte a amintirilor mele. Așa că am deschis geanta. În clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
punea destinul sub semnul unei alternative cauzale: „nu știu, educația m-a făcut așa sau Dumnezeu m-a creat astfel“, Vadim Maslennikov știe deja că pentru a afla răspuns la întrebarea „cine suntem“ trebuie să-și îndrepte „raza observației“ spre înăuntru. Un înăuntru care nu este sediul și opera psihologiei insului, ci arena în care se înfrunta mereu omul și fiara. Conștient de dualitatea ființei umane al cărei izvor stă în gemenitatea funciară a Sufletului - înger, fiară -, într-un elan satanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sub semnul unei alternative cauzale: „nu știu, educația m-a făcut așa sau Dumnezeu m-a creat astfel“, Vadim Maslennikov știe deja că pentru a afla răspuns la întrebarea „cine suntem“ trebuie să-și îndrepte „raza observației“ spre înăuntru. Un înăuntru care nu este sediul și opera psihologiei insului, ci arena în care se înfrunta mereu omul și fiara. Conștient de dualitatea ființei umane al cărei izvor stă în gemenitatea funciară a Sufletului - înger, fiară -, într-un elan satanic, Vadim Maslennikov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ceasurile de groază. Corpul mi se destrăma încet și greoi, unghiile mi se înfigeau în palme într-o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale unei rușini înfiorătoare. Revedeam totul până la cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și să elibereze linia de vagoneți. În sfârșit în fața sa se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce încă mai păstrau urmele uneltelor de săpat. Aici totul era în regulă, tunelul fusese săpat în stânca vie și nu era nici un pericol de prăbușire. Continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
le deschisese nu găsise filonul căutat și le abandonase, încercând apoi în altă parte. Se apropie de ultima galerie, cea în care intrau șinele. Privi cu atenție în interiorul tunelului. La o primă vedere, pereții și tavanul păreau stabili, așa încât intră înăuntru. Înainta cu atenție examinând stânca, căutând fisuri sau pietre ce ar fi putut să se desprindă de acolo. Din loc în loc pe perete, cam la înălțimea lui, erau agățate felinare cu petrol, acum goale. La un moment dat, tunelul făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cenușii ce abia se mai țineau în cuiele ruginite. Ușa atârna într-o rână, iar prin acoperișul desfundat se vedea cerul. Fără îndoială că acolo locuise cel ce deschisese mina. Mai multe unelte de săpat și felinare ruginite zăceau îngrămădite înăuntru. Așa cum arăta acum, nici nu se punea problema să o poată folosi și el, dar dacă o îngrijea nițel ar fi putut încropi un adăpost în caz de o nevoie. Peste drum de colibă, se afla un stei de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Privi în jurul său și, ridică de jos o ladă goală, veche, dar care părea destul de solidă. Își adusese sculele în ea, săptămâna trecută. În graba cu care fugise afară, lanterna îi scăpase din mâini și probabil se rostogolise undeva înăuntru. Nu-i nimic, mai avea una și apoi, felinarele agățate de pereți erau toate la locul lor. Avusese grijă să le umple cu petrol încă de când intrase la început în subteran. Intră înapoi, în mină și porni cu grijă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
degeaba și încercase să se întoarcă la serviciu. Medicul fusese însă foarte ferm: Nici nu intră în discuție, domnule inspector! îi spusese categoric acesta. Deocamdată încă paisprezece zile de repaus. După aceea mai vedem! Chiar dacă rana s-a cicatrizat frumos, înăuntru, în zonele umede vindecarea încă nu s-a încheiat. Mușchii se prind mai greu și nu vreau să riscăm nimic. V-aș recomanda chiar să plecați undeva la munte și să încercați să-i dați organismului timpul necesar să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajuns și noi. Pop clătină din cap după care se apropie de camion, încercând să deschidă portiera din dreptul șoferului. E încuiat! îi spuse Drăgan. Am încercat și noi s-o deschidem ca să vedem dacă nu cumva băiatul se află înăuntru. Și? se interesă Pop. Este? Nu! Ne-am urcat pe scară și am privit pe geam. Nu-i nimeni în cabină. Adică ați pus mâna pe mâner și pe geam? întrebă Cristi. Drăgan îl privi fără să răspundă. Se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
buzunar o batistă și încercă și el să deschidă portiera. Se chinuia inutil pentru că orice amprente ar fi fost acolo, fuseseră deja șterse de cei ce încercaseră asta cu mâinile goale înaintea lui. Se ridică pe scara îngustă și privi înăuntru pe geam. Nu se vedea nimic neobișnuit acolo. Lăsați-mă pe mine! Lângă el stătea Traian Voicu, șeful de coloană, care ținea în mână ceva care lui Cristi i se păru a fi o șurubelniță scurtă și subțire. O port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Doar în compartimentul pentru ochelari de sub aparatul de radio era o cutiuță cu un odorizant auto care răspândea un miros plăcut de citrice. Părțile din material plastic sclipeau din cauza siliconului cu care fuseseră lustruite. Deschise capacul torpedoului și privi înăuntru. În afară de o folie din țiplă în care era talonul mașinii era gol. Chestia aia... se întoarse el spre Traian Voicu care rămă sese lângă portieră și îl privea curios, se potrivește și la contact? Nu. M-am ferit să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
al doilea rând de chei se afla acolo. Nu era, așa încât, cu mâna înmănușată, pipăi policioara îngustă de deasupra parbrizului ce se întindea pe toată lungimea cabinei. Negăsind nici acolo ceea ce căuta, se ridică puțin de pe scaun ca să poată privi înăuntru. O bucată mică din căptușeala plafonului era desprinsă într-un colț. Sub ea, într-o cutiuță de carton erau cheile. Cristi se lăsă să cadă înapoi în scaun cu cheile în mână. Introduse cheia în contact și o răsuci ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oricine trecea pe acolo că în spatele clădirii se află terasa hotelului. O săgeată vopsită în verde era îndreptată spre o boltă generoasă străjuită de o poartă masivă din lemn dată acum de perete. Cristi se îndreptă într-acolo și pătrunse înăuntru. O pergolă năpădită de iederă acoperea întreaga grădină de vară, filtrând aproape complet lumina soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate pe un fel de podină din lemn negeluit, se înșirau de-a lungul pereților îmbrăcați în verdeață. Zgomotul și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întocmai cum îi spusese chelnerul la început. Își mai aprinsese o țigară și acum privea fumul albăstrui ce se ridica calm în aerul după-amiezii fierbinți. În clipa aceea, grădina de vară se umplu de zarvă. O ceată de țigani năvălise înăuntru: șase bărbați și patru femei cu fustele largi și înflorate, înconjurați de puradei ce alergau printre picioarele celor mari. Vorbeau tare și țipau unii la alții făcând o gălăgie de nedescris. Cei zece lipiseră trei mese una de alta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nimic nu părea deranjat, nu se vedea nici o urmă de târâre sau orice altceva care să-i atragă atenția. Ai ochi buni, tinere! îl lăudă el pe Pohoață. Ce crezi că este? Cârpa aceea ori... ce s-ar putea afla înăuntru? Cristi îl privi lung. E o șapcă, continuă Vasilică la fel de tulburat, e o șepcuță din aceea pe care o poartă șmecherii cu cozorocul la spate. Costi avea una la fel. De unde știi? E trecut în descrierea pe care o făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
multe pungi de plastic cu fermoar, frumos împăturite. Ești fenomenal cu uniforma asta a ta! exclamă laudativ Cristi. Ce mai ascunzi prin buzunarele tale? Nu ascund nimic, se apără Vasilică, deschizând punga și ajutându-l pe inspector să introducă șapca înăuntru. Am la mine tot ce ar putea să ne fie de trebuință. Agentul închise punga și se întoarse spre superiorul lui: Duc asta la laborator, nu-i așa? întrebă el. Care laborator? se arătă mirat Cristian. Voi nu aveți așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]