2,851 matches
-
Care e numărul ei de mobil? Am rămas tăcută. Nu voiam să-i spun. —E în regulă, a zis. Îl am acasă. Poți să mi-l spui acum sau pot să-l iau eu mai târziu. Înfrântă, i l-am înșirat. O altă repriză de lovit butoanele, posibil mai puțin agresivă de data asta, și a zis, de parcă era unul din frații Marconi care dădeau primul telefon: —Sună! Sună! Apoi s-a pleoștit tot, cu speranțele spulberate. —Mesageria. Lasă un mesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sud, de unde încă mai ajungeau până la noi grâu, ovăz, mei, ulei și stafide. În vecinătatea noastră, oamenii erau speriați, chiar și cei mai săraci; cumpărau în fiecare zi tot ce le cădea în mână, iar la vederea chiupurilor cu provizii înșirate de-a lungul pereților odăilor, în loc să se simtă mai în siguranță, erau și mai înspăimântați de foamete, de șobolani și de jefuitori. Toți ziceau că, dacă drumurile s-ar deschide din nou, ar pleca fără zăbavă spre câte un sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
asupra atitudinii care trebuie adoptată spre binele tuturor, iar eu voi acționa potrivit sfaturilor voastre. Vizirul nostru al-Mulih își va da cel dintâi cu părerea; eu nu voi vorbi decât la sfârșit.“ După care, și-a rezemat spatele de pernele înșirate la perete și n-a mai scos o vorbă. Al-Mulih era principalul colaborator al sultanului, astfel că oamenii se așteptau din gura lui la elogii în versuri față de atitudinea adoptată până atunci de cel ce-i era stăpân. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva săptămâni mai târziu, la un om foarte respectat din oraș, un librar-astrolog care avea prăvălie în vecinătatea Marii Moschei a Karauiyinilor. Ne-a primit la catul de sus, într-o încăpere care nu avea drept mobilier decât niște cărți înșirate pe rafturi de-a lungul pereților și o rogojină pe jos, și a ținut să ne precizeze încă de la sosirea noastră că nu era nici magician, nici alchimist, ci căuta doar să citească semnele trimise de Dumnezeu creaturilor Sale. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Suveranul îi avea în preajmă pe căpitanul slugilor înarmate, pe șeful cancelariei domnești, păstrător al sigiliului regal, pe maestrul de ceremonii, cât și pe alți curteni, cu toții mai somptuos înveșmântați decât monarhul însuși și pălăvrăgind nestingheriți între ei în vreme ce eu înșiram, emoționat, fraze cu trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își reluă goana, făcându-mi semn să vin după el. Șovăiam încă dacă s-o fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cei bogați și puternici. Aici, mă bat cu necredincioșii, pe care principii noștri îi lingușesc, apăr orașele pe care ei le părăsesc. Tovarășii mei sunt surghiuniți, proscriși, răufăcători din toate regiunile. Dar oare nu din măruntaiele cașalotului iese ambra cenușie? Înșirase cuvintele astea de parcă ar fi recitat Fatiha. Apoi, pe alt ton: — Sora ta a fost minunată. O leoaică din Atlas. Se află în casa mea de la Jijil, la șaizeci de mile de aici, cu cei trei băieți ai noștri; cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
certau cu ei. Sampath își aminti de extazul său timpuriu din livadă. Fusese o poveste de dragoste: cum înfrunzise și înflorise, cum îi străluceau pe chip bucuria, sentimentul de plin. Își aminti, privind resturile colecției sale, cum petrecuse ore întregi înșirând coliere de păstăi în jurul său. Cum își pusese flori în spatele urechilor, cum le sorbise nectarul. Desfăcuse păstăile cu dinții și deschisese mugurii ca să le descopere umbreluțele roz. Cu cât petrecuse mai mult timp cu astfel de activități, cu atât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pe care venisem. Criminalii își îmbrățișau și încurajau femeile, dintre care multe își începuseră deja plânsul mut de fiecare zi. Copiii fuseseră potoliți și făcuți să tacă cu amenințări proaspete. Am trecut pe la punctul de control, prin vestiarul cu bănci înșirate pe margini, până dincolo de lăzile de gunoi pline și de clemenții de calorifere vechi. Următorul val de familii era adunat în grupuri: următorul val de proști, spărgători și cârpaci fusese scos din celule. Gardienii în cămașă se plimbau cu hârțoage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
italian de aici. Mâine e o zi mare. Mă întâlnesc cu Martina, așa că am mult de citit. Cadoul Martinei se numea Ferma animalelor și era de George Orwell. Ai citit-o? E genul meu. Mi-am potrivit veioza și am înșirat țigările din pachet. Apoi am băut atât de multă cafea încât, în clipa în care am deschis cartea pe care o țineam în poală, m-am simțit ca un criminal din care scaunul electric a stors prima apă. Inițial pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Trist, cu roza sângeroasă, Bat la geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori - Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă... În parc Acum, stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie - Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen și histerie, - Atunci, în parc, și ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nșiră scene
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen și histerie, - Atunci, în parc, și ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nșiră scene de viol... Poemă în oglindă În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
sânul și zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. - Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă, Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă Ce-aducea-ntîlnirii noastre
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
când au intrat, o cameră austeră și întunecată, luminată numai de lămpi cu gaz până în momentul când Prepelicarul deschise larg o fereastră cu oglindă. Nu era mobilată, dar felurite bucăți de piatră, bolovani și două sculpturi erotice frumos detaliate erau înșirate pe lângă pereți. Lui Vultur-în-Zbor i se păru o încăpere neprietenoasă. Era aproximativ pătrată, deși se îngusta la capătul îndepărtat, acolo unde se găsea o ușă închisă. Prepelicarul se îndreptă către ușă și o deschise. în timp ce ei doi o urmau, Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cum trec pe Bulevard de-atâta amar de vreme și că de curând, de-abia, am avut senzația că acolo e bună parte din viața mea. O viață care este și nu este a mea. „Nu am de gând să înșir meditații pe tema vieții care se duce. Știi, cum se face când te trezești dintr-odată că ai devenit atât de plin de viață, de trecut, de înțelepciune, încât ți-e și frică să mai traversezi strada. Dacă te calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și să-i ducă acasă. Împlinise atunci Ceaușescu 60 sau 65 de ani. Mai apoi s-au dărâmat casele din zona unde locuia Gelu și nu mai aveam cum să mă întorc de la podul lui. Și am început să-i înșir toate bucatele care-mi veneau în minte. Fără o ordine anume, pe sărite, pe amestecate, băuturi de-a valma, cu prăjituri, salate, cafele, fructe, toate. Din când în când Paul exclama topit. — Dezastru! Nici în cartea de bucate nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
impresia că, măcar pentru clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste drum de „Gambrinus“, într-o după-amiază grea de iarnă, cu zăpezi mocirloase, cu îmbulzeala troleibuzelor înșirate pe tot lungul Bulevardului, cu obișnuitul tembelism al mulțimii într-o astfel de zi, disperarea surdă că a venit, iată, grozăvia și i-a prins nepregătiți, de parcă atunci ningea pentru prima dată peste neam, a oprit în dreptul meu o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Avea să-i spună că scrisoarea prin care, cu ani În urmă, Penélope Îl Înștiința despre nunta ei și Îi cerea să o uite fusese o Înșelăciune. Avea să-i dezvăluie că el Însuși, Jorge Aldaya, Își obligase sora să Înșire toate acele minciuni În timp ce ea plîngea cu disperare, proclamîndu-și În cele patru zări dragostea nepieritoare pentru Julián. Avea să-i spună că ea Îl așteptase, de atunci, cu sufletul zdrobit și cu inima Însîngerată, topindu-se din pricina părăsirii. Asta avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
necunoscută. În mintea sa, el asemui locomotiva cu un uriaș păianjen, pe cât de crud, pe atât de calculat, care după ce prinsese În plasa Întinsă o groază de insecte inserându-le venin sub crustă, le golise sugându-le viscerele și le Înșirase pe o ață, făcând din fiecare victimă o capcană, În care intrau acum, iată, de-a valma, pasageri tineri și bătrâni, fără să se Întrebe prea mult Încotro și mai ales În ce scop s-au suit În acest tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla nimic În afară de singurătate și de beznă. Și poate nici atât... ...Stând la masa de alături, inginerul Satanovski Își Îndreptă bărbia sa rotundă spre halbele Înșirate În fața lui Bikinski și a lui Lawrence, slobozind pe nări rotocoale de fum galben, ce se Întindeau plutind alene pe terasa plină de lume. „Eu sunt adevărul ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
interlocutorului Îl tulburau profund. Stomatologul Paul se simțea vinovat pentru răul care se adunase În el și În Lilith. Feșele pe care le scotea din gaura aflată În talpa sa bolnavă nu se mai terminau. Privind podeaua pe care se Înșira acum acest șarpe de tifon, Noimann exclamă: „Nici nu-ți Închipui cât material poate să Încapă Într-o gaură infimă...” „Observația dumneavoastră”, răspunse sosia lui Satanovski, „e În general corectă. Într-o gaură infimă Încape o cantitate imensă de materie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la pândă. Fiecare zgomot vă amplifică angoasa. Nu-i așa că de multe ori vă vârâți dumneavoastră Înșivă sub pat și stați la pândă?” „Tot ce e posibil”, spuse Noimann. „Și când vă plictisiți acolo, vă ascundeți după costumele ce stau Înșirate În dulap?! V-ați Întrebat de ce faceți aceste gesturi aberante?” Apucându-l de un nasture de la uniformă, Noimann Își apropie fața de ciudatul personaj. Ochii săi albaștri se oglindiră pentru o clipă În ochii celuilalt. Un damf de alcool amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Sunt ca două vase comunicante umplute cu același lichid arămiu, pe care piciorul caută să-l elimine În afară. În urma lui copacii și gardurile se Înroșesc. Mathilda, Mathilda! Lilith, Lilith! Paul, Paul! Unde sunt eu, unde ești tu? Copacii se Înșiră În față. Dispar Îndărăt. Clădirile răsar și se șterg din vedere. Totul curge. Nimic nu e stabil. Nici norii ce atârnă ca niște franjuri pe cer. Nici gândurile. Nici sentimentele. Cineva amestecă totul Într-un vas imens și-l pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu te dai În lături, te fac praf...” Adunându-și puterile și ridicându-se În coate, Noimann spuse, la rândul său: „Și eu sunt Dumnezeul tău și am să te fac una cu pământul...” Omul-locomotivă, aruncând o privire spre vagoanele Înșirate În spate și revizuindu-și pozițiile, spuse pe un ton neaștepat de Împăciuitor: „Întotdeauna adevărul se află undeva la mijloc. Fiecare Dumnezeu are la rândul său nevoie de un Dumnezeu al său, altfel n-ar putea exista...”. Și spunând aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]