2,056 matches
-
gradație liturgică. Lectura din cartea apostolului și a Evangheliei este pregătită prin ascultarea profeților și a psalmistului tocmai pentru că aceștia din urmă nu pot avea, pentru inima încredințată, decât o singură adresă: Vestea cea bună a lui Hristos. Un ochi îndrăgostit vede anticiparea Revelației nu doar în vechile Scripturi, ci „în tot pământul” și până „la marginile lumii” (Ps. 18,4). Primii apologeți au privit cu atenție, simpatie și discernământ tezaurul cultural al altor popoare, au contemplat natura sau creația umană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
corpul obiectiv). Urmând lui Kierkegaard, Michel Henry preferă să analizeze morfologia subtilă a angoasei plecând de la relația erotică - un pathos și un praxis cunoscute aproape tuturor 1. Preluând o imagine din Cesare Pavese, autorul imaginează o întâlnire între doi tineri îndrăgostiți, aflați către cumpăna nopții sprijiniți de o balustradă la marginea unui balcon în aer liber. „Ce anume se va întâmpla acum? Oare nu gândirea ia măsura posibilului aflat în suspensie? Cine evaluează dintr-o singură privire spațiul cu adevărat strâmt
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
profilul celuilalt nu este vizibil decât în aparența unei corporalități sexuate, ori faptul că nici un sine nu este scutit de servituțile apartenenței la un sex (masculin sau feminin) - această simplă constatare este și ea responsabilă pentru angoasa celor doi tineri îndrăgostiți. Care este frontiera dintre alteritate și identitate în cazul corpului subiectiv și al corpului obiectiv? Este oare corpul subiectiv ori transcendental al fiecăruia identic, întrucât aparține sferei invizibilului? Este oare conținutul alterității celuilalt reductibil la aparența somatică a unui corp
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cosmos mai curînd generic se substituie datului individualizat senzorial, totul pare privit dintr-un „punct suprem”, supraterestru, materia se diafanizează, devine inconsistentă, - „zvon”, „murmur” și „aromă”, mișcarea e plutire, liberă Într-un spațiu fără frontiere, În virtutea unei vrăji transfiguratoare. Cuplul Îndrăgostit Își pierde individualitatea, eurile interferează pînă la confuzie („Și tu, oare tot eu să fi fost? / Tot eu? / Și tu? Și voi? / Și primăvara? Și iarna? / Și lumina ca o pădure cenușie?”), Într-un univers el Însuși transparent, oferindu-se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Moare În condiții misterioase, la 30 de ani, ucis probabil de oamenii lui Moruzi din motive sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs Îndrăgostit. Metafora discursului este, la Alecu Văcărescu, focul, iar starea lui de grație robia. Există În stihurile destrăbălatului boier un rafinat mazochism: ca să trăiască bucuriile iubirii, trebuie să ardă, să sufere ca un rob. „Suferind cu mulțămită” este condiția lui ideală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-o mucenicie lungă. Forma ei acută este trecerea de la chin la leșin, de la voluptatea durerii la pierderea conștiinței de sine, cum sugerează vestitele și des ridiculizatele versuri: „CÎnd nu te văz am chinuri, Și cînd te văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni puternice și abstracte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă arză!” Oglinda, cea mai savantă dintre compunerile lui Alecu Văcărescu, exprimă pe o cale mai ocolită nașterea obiectului erotic. Femeia este o divinitate făcută, iar nu născută. Este creația pură a subiectului. Ea apare prin pasiunea și voința omului Îndrăgostit. În stil galant, Alecu traduce aceste idei grave prin fabula oglinzii care, În recea ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ești amorul meu.” Alecu are și anumite exigențe etice. Cere virtute și prieteșug curat. Reclamă crezămînt și făgăduiește statornicie. Se culpabilizează și promite Îndreptarea: „Ce feli să urmez Să vă-ncredințez Și cum să mă Îndreptez?” În fine, acest discurs Îndrăgostit, străbătut de atîtea rîuri de lacrimi și pîrjolit de atîtea flăcări, are și un personaj ideal, altul decît cel care vorbește: personajul absent, obiect de adorație și de tortură. Acesta Întrunește, după Alecu Văcărescu, următoarele Însușiri: frumușele, Înțelepciune, vorbă, duh
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade Rădulescu este, În esență, un discurs moral, antipatic moral, plin de sfaturi și de restricțiuni. Într-o Elegie din volumul Meditații poetice (1830), el se adresează deja soției, „tovaroș vecinie”, de care l-a legat o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rar În poezie. Denis de Rougemont (Les mythes de l’amour) crede că literaturile europene n-au propus un mit al căsătoriei ideale. Literatura caută, În genere, simboluri erotice În afara spațiului conjugal. Nici Barthes nu trece conjugalitatea printre figurile discursului Îndrăgostit. Căminul este cu precădere spațiul unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simț că svîcnește, Focul din sînu-ți arde În ea.” Un extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amintă Încă p-al vieții autor, Făcînd ca să se uite durerea ce dărîmă!” și efectul ei este desfătarea care șterge contururile aspre ale lumii. Desfătător, cu efecte purificatoare este și tabloul cu delfinii care Însoțesc, Într-un joc nebunesc, pe Îndrăgostiții fugari: „Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un derivat al inocenței. E inocența care, Într-o situație limită, alege ca soluție moartea. Moartea voluntară este ultima probă de dragoste romantică. Pentru a face trecerea suportabilă pentru cei vii, femeia Îndrăgostită (căci subiectul erotic este la Bolintineanu aproape În exclusivitate de gen feminin) inventează o fabulă, Înnobilează, codifică moartea: o plecare Într-un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
realelor”). Criticul nu dovedește Însă cum. Punctul de vedere universal, dacă există, este al bărbatului care, după cum fericit zice același G. Călinescu, suferă de „suficiență virilă”. Discursul erotic vorbește În exclusivitate despre suferințele bărbatului. Rareori este sugerat și chinul femeii Îndrăgostite. Conachi, Într-un loc (Amoriul prin prieteșug), prezintă pe Zulnia desculță și despletită, fugind ca o deznădăjduită: „Zăludă, ca vai de dînsa, pe pămînt și la cer cată, Vra să strige, dar și glasul i se taie deodată. Se povărnește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sfărmată.” Părerea lui Conachi este că o femeie suferă, cînd suferă, mai mult: „căci la femei totdeauna durerea este mai vie”. Să nu ne scape Însă din vedere că suferința femeii are mai ales calitatea de a flata orgoliul bărbatului Îndrăgostit. Deznădejdea Zulniei mărește chinul, dar și mîndria răbdătorului Ikanok. Imaginea ultimă nu mai lasă nici un dubiu: bărbatul Înduioșat de durerea pe care a provocat-o ține „În brață” pe zăluda Zulnia și petrece... A descoperi o concepție asupra feminității În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii tandre!), femeia capricioasă care omoară fără simțire călcînd peste firea dreaptă. Însă mustrarea devine un elogiu, supărarea se transformă Într-o patetică declarație. Conachi vorbește, Înaintea lui Eminescu, și de cruzimea femeii Îndrăgostite. Apelativul „crudo” apare Într-un poem În care se moare și se Înviază de mai multe ori: „Ție, numai, crudo-ți place să omori fără sfîrșit”... Este sugerată, aici și În alte versuri, o anumită insațietate În cruzime a femeii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la ideea că există o conjurație a „rălelor” din univers și că omul Îndrăgostit a devenii, prin chiar intensitatea pasiunii lui, o jucărie În mîinile sorții nu este o cale prea lungă. Conachi ridică jalea pe fundamentul unei filozofii a predestinării, proprie lumii medievale. Un sentiment stăruitor de zădărnicie și de nimicnicie a omului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a vasalități (domnei, donnoi, cortezia din poezia trubadurescă). Rougemont o pune În legătură cu erezia Catharilor și dogma „Bisericii Amorului” (L’Amour et l’Occident), descoperind astfel În amorul-pasiune o sursă religioasă. Barthes crede că mecanica vasalității (obiectul iubit aservește total subiectul Îndrăgostit) se bazează pe un sentiment puternic de futilitate. Dependența nu este o slăbiciune, nu e ridicolă pentru un Îndrăgostit, ci un semn de forță: cu cît dependența, aservirea este mai mare, cu atît pasiunea Își afirmă forța și identitatea. În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ibovnicele sale, Elenca. Deși toate părțile trupului sînt cuprinse de foc, locul de preferință al focului este, totuși, pieptul. Aici e vatra lui: „Doamne, giudecător drept, Vezi ce foc Îmi arde-n pept...”. Dacă ochii femeii provoacă focul, ochii bărbatului Îndrăgostit Îl Întrețin. PÎnă la autodistrugere, căci a arde fără preget este la poeții din epoca de Început cea mai clară formă de mazochism sentimental: „Și inima de oftat Arzînd s-au Încenușat. Lumina sîmpt că s-au stîns Din doi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oferă, ca jertfă, o „vecinică plecăciune”, iasă cruda femeie rămîne de piatră. Îi oferă, atunci, moartea ca semn de iubire și slavă: „Primești a mea moarte?”... CÎnd, În fine, Catinca se arată milostivă, cerurile se deschid, universul strălucește și omul Îndrăgostit uită să mai moară: „Puteri cerești, Îngeri, soare ............................................... Ce-arătați ca strălucire...” De la Casandra așteaptă cu răbdare aceeași decizie de milostivire (Nume). Altei femei, nenumite, Îi recomandă: „...ori te schimbă În fire Ori fii cu milostivire”.... Însă de regulă femeia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la capătul puterilor. Tot Barthes definește admirabil acest regim al Îndrăgostitului: acela al unei „răbdări a nerăbdării”: a hrăni o nenorocire ce nu se uzează niciodată, a constata insuportabilul și, prin chiar această descoperire, a instala În eu (eul omului Îndrăgostit) „teatrul marțial al Deciziei, Acțiunii, al Ieșirii”... Decizia lui Conachi este de a nu lua nici o decizie. Acțiunea lui este de a se lamenta. Ieșirea este de a nu ieși din acest lung, insuportabil „pustiu de jale”... Există, adevărat, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a scrie asupra unui lucru este a-l perima. Cum poate o ființă Îndrăgostită să riște, În aceste condiții, să perimeze propria-i pasiune? Situație, Într-adevăr, dificilă. Romanticii aspiră, totuși, să scrie o capodoperă bazîndu-se pe propria subiectivitate (pasiune), iar grecii (prin Socrate) tind să convertească, observă tot Barthes, mitul erotic Într-un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un mit estetic. Citatul dat de Barthes din Suferitele tînărului Werther („Am pierdut... forța sacră, vivifiantă, cu care cream În jurul meu universuri”)... nu-i, totuși, concludent, pentru că, afirmînd că nu mai poate crea În jurul lui o galaxie de lumi, omul Îndrăgostit implantează, În acest timp, În jurul lui universuri noi (acelea ale imaginației). E vorba, În fond, de figura, deja semnalată, a preterițiunii: discursul ce se scrie din neputința de a-l scrie... A exprima inexprimabilul este, În esență, pariul poetului erotic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năcazurile În literatură... Slabă viclenie: poetul nu face decît să scrie istoria propriei pasiunii. Am putea zice că tema lui unică este aceea cu care Încep marile epopei: CÎnt amorul și armele lui... Mai este o temă: aceea a lecturii Îndrăgostite. Discursul Îndrăgostit care provoacă, printr-o subtilă acțiune de drogare, dragostea. Dante fixează modelul În vestitul cînt al Francescăi d’a Rimini și Paolo Malatesta. Este drept că acolo este vorba de lectura comună. Conachi vorbește de cititul singuratic care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]