2,013 matches
-
mă prezint urgent la secția de poliție, când eu eram tocmai pe Coasta de Vest, se bâlbâi, tremurând din toate Încheieturile trupului ei mic. Avea mare nevoie de avocata ei. — Trebuie să veniți cu noi la secție. Desert Rose se Înfioră, nu știa dacă din cauza fricii, a febrei sau a amândurora. Își sună avocata, o prietenă care o ajutase și În trecut, În schimbul unor lucrări de artă. Intră robotul, care-o informă că avocata avea câteva zile de concediu. — E disponibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nevoit să-mi deschidă, spumegând de furie și îngrozit de ce va urma; deoarece în prezența prietenilor și cunoscuților lui eram totdeauna și mai îndrăzneț, îmi arătam cu cruzime sentimentele antipaterne și răspundeam la amabilități cu o proastă creștere care mă înfiora uneori și pe mine. Cred că aceste demonstrații care mă epuizau, dar mă umpleau de euforia triumfului, l-au făcut să nu mă mai ia nicăieri cu el. Dar și pe mine mă costau aceste sminteli. Străbătând infernul răzvrătirii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am povestit lui Dinu ce se întâmplase, a făcut ochii mari. „Te admir, a zis el, pentru nervii tăi. Eu m-aș fi pierdut cu firea. Aș fi fugit sau cine știe ce altă prostie aș fi făcut. Femeia asta mă înfioară. N-ai observat ce privire rece are?” „I-am observat numai sânii triumfali” am zis, cu o urmă de frondă. „În orice caz, m-a avertizat Dinu, trebuie să te aștepți la represalii”. A avut dreptate. A treia sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbântată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă, a susținut că fiecare iubire e o răstignire. Suferință, moarte și reînviere. Dodo s-a înfiorat auzindu-l. I se părea, și pe bună dreptate, un sacrilegiu afirmația Călugărului care, fiind în vervă, ca totdeauna când era amețit, nu s-a lăsat bătut. „De ce sacrilegiu? a strigat el. Nu e dragostea cel mai sfânt și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult. Se ridicase în picioare și ochii îi străluceau. Observând că intrasem în panică, m-a îndemnat ironic: — Grăbește-te, domnule sculptor, dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tu mi-ai spus-o, vom rămâne tu și eu, și curenții subterani. Acum iată, intri, semeață ca o vestală, plăpândă și zgribulită ca muma pădurii - o, vedenie de iad care-mi dai fiori prin șalele mele centenare și-mi Înfiori pieptul cu mușcătura dorinței, o, mulatră superbă, instrument al pierzaniei mele. Cu mâinile chircite eu Îmi sfâșii cămașa de batist fin ce-mi Împodobește pieptul și cu unghiile mi-l brăzdez cu dungi sângeroase, În timp ce o arsură atroce Îmi incendiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se obișnuise probabil să se aștepte la orice. Nu se aștepta Însă să vadă Pendulul, nu În poziția aceea. Dar uriașii Îl târâră până În fața jilțului lui Agliè. Dinspre Pendul auzea acum numai freamătul ușor pe care acesta Îl făcea, Înfiorându-i spatele. Doar o clipă se Întoarse, și o văzu pe Lorenza. Fu cuprins de emoție, vru s-o cheme pe nume, Încercă să se dezlege, dar Lorenza, care Îl privea țintă fără nici o expresie, păru să nu-l recunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
oară drama ei În trei acte: mai Întîi, actul de reinterpretare a arhitecturii prin ochii iubitori ai unui venetic Înțelegînd că Într-o țară a autostrăzilor autostrăzile fac istoria. Al doilea, cînd făceam dragoste În mașină am simțit puterea ce Înfiora navetiștii puterea artiștilor care-și rupeau lanțurile În țări depărtate, inclusiv În a ta, fosta mea. Am Îmbinat eroicul cu ludicul. Și al treilea, proiectul de recreare a lumii potrivit liniilor directoare ale iubirii din 1968 pare foarte fezabil chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
va reapropia de Sburătorul, dar, după încetarea apariției acestuia, va încerca să revină la... Contimporanul: „...Nu mai avea nevoie de d. Lovinescu. E drept că nici la Contimporanul Barbu n-a mai scris. S-a jenat de Ion Vinea, care înfiorează cu tăcerea și privirea plină de nuanțe” (text reprodus de Gabriela Omăt în E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare II 1926-1929, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
visat azi-noapte, concluzia, mai ales, m-a pus pe gânduri... Zăceam în zăpadă, undeva, într-o pădure, cu piciorul stâng rupt de un pin înghețat, doborât de vânt. Strigam după ajutor și deodată, am auzit lupii urlând. Urlau de se înfiora pădurea. Tăceau numai când strigam eu. Atunci ascultau; ca să se orienteze după strigătul meu. Și pe măsură ce strigam, veneau tot mai aproape, călăuziți de mine. Nu e ciudat? Să strigi după ajutor și, tocmai de aceea, să vină lupii? ― E, mai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Să nu care cumva să se spună că exarhul Isacco nu-și ține cuvântul. Călăul a apucat țestele ducilor de păr. Picura încă sânge din ele. Le-a pus pe băncuța din fața solului. Acesta, după un hohot nerușinat care a înfiorat întreaga suită, a continuat: - Am promis să rad barba acestor doi indivizi, și o voi face. Lângă el stătea neclintit Andras, cu mâinile încrucișate la piept. Privirea lui mă țintuia, având pe față o expresie ce continuu mă îngrozea din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că pe la cinci trebuie să plecăm, Îl zori Miria, dispărând În spatele paravanului. Avem meci. — Hei, eu sunt profesionist, se zbârli Axel Rose. Nu mă grăbi, că dacă nu, Îi pot atinge o venă și o las fără sânge. Valentina se Înfioră. Doamne, dă să dureze puțin. Dă-mi curaj. Undeva, Într-un colț al casei Miria deschisese casetofonul dând volumul la maxim. Era o casetă cu Metallica. — Doare! țipă Valentina când acul Îi străpunse pielea. Simți un perete care se sfâșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Marina Cvetaeva, Pasternak, Mandelștam - poeți deosebiți, căci poți Înțelege totul despre bărbați, despre dragoste, chiar dacă nu crezi Într-un Dumnezeu, dar crezi În ființa umană. Se sărutaseră și apoi se Întâmplase. Cum se Întâmplase? Așa, natural. Natural - se gândi Antonio Înfiorat de gândul că Emma considera natural să se culce cu un bărbat. Cum fusese? Normal. Și cum e când nu e normal? E excepțional, Îi răspunsese ea Încercând să-i distragă atenția printr-o manevră subversivă de sărutări și mângâieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care se mai putea simți În mijlocul celorlalți, făcând parte din ceva. Viu. Intrară În clădirea complexului. Coridoarele miroseau a transpirație și a gel de duș. Din boxe se auzea vocea Anastaciei. I’m outta love. Auzind vocea aceea, Antonio se Înfioră. Solista aceea era tot ceea ce Își dorise Emma să fie, dar nu avea să devină vreodată. Nu putea să precizeze ce anume din vocea aceea chinuită și profundă Îi amintea de vocea ei. — A trecut ceva timp de când nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar nu echipa. Și nici nevasta, ar fi vrut să adauge. Kevin nu-i răspunse. Privea tricoul lui Totti - vrăjit. Costa cinci sute de mii de lire. Era practic intangibil. — Îl vrei? Întrebă Antonio scărpinându-l pe ceafă. Kevin se Înfioră, căci tati nu-l atingea niciodată. De parcă i-ar fi fost scârbă - ca și cum ar fi atins o reptilă. Fără să se Întoarcă, Kevin dădu din cap. Își puse mâinile pe vitrină - și Își lăsă acolo amprenta unsuroasă a degetelor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
faci, strigă tati venind după ea pe coridor. Își dădea seama de orice. Nu degeaba era agent de poliție. Valentina apăsă TRIMITE și lăsă telefonul să cadă În marsupiul hanoracului său Înainte să citească MESAJ EXPEDIAT. — Nimic, răspunse dezinvolt. Se Înfioră, așa cum i se Întâmplase mai demult, când supraveghetorul o surprinsese Încercând să fure o pereche de chiloței de dantelă În magazinul Coin. — Nu-i așa că ai trimis un mesaj? spuse Antonio. Își Înfipse unghiile În palmă. Stai calm, stai calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simplu, vom lăsa totul În urmă. Vom face totul În felul nostru. Nu ne vor mai prinde. Am scăpat de ei. Cablurile electrice vibrară, poate se făceau probe de funcționare. Un semnal luminos se aprinse În capătul Întunericului. Maja se Înfioră. Dacă mecanicii manevrau trenurile... Dacă dădeau drumul la curent În șine... Își pierduse simțul orientării. Intraseră pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acela de neliniște care Îi tăiase respirația se dizolva Încet, de parcă literele acelea ar fi făcut să se evapore un blestem. Se simți ușoară, aproape eterică. Pe terasa Zodiacului, sus de tot, pe Monte Mario, vântul se simțea puternic - se Înfioră. Dedesubt, În fața lor, Roma era un carusel de lumini. TI ȘI EU, răspunse, trimițând mesajul. Învățase de la fiica ei acea stenografie de celular. Îi plăcea să spună mult cu un efort minim. — Aveai dreptate, Îi spuse, arătându-i telefonul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
face acum? repetă Sasha. Privea drept În fața ei, Întunericul În care se aruncau grăbiți. Mă voi certa puțin cu mama pentru că am trezit-o și apoi mă pun În pat, răspunse Emma. Își Înfășură șalul de pene portocalii În jurul gâtului, Înfiorată la gândul că trebuia să facă iarăși față reproșurilor Olimpiei. Când Îl părăsise pe Antonio se gândea că-și va lua repede o casă doar pentru ea și copii. Dar nu reușise să plece: fusese obligată să rămână cu mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nedumerită, curioasă și speriată puțin, fără să îndrăznească să întrebe. - E aici, în apropiere, o primejdie... - Ce primejdie? - Nu pot să spun că te amenință ceva, ci mai degrabă este o întâlnire. - O întâlnire? Cu cine? - Cu Moartea. Previziunea o înfiorase puțin, dar cuvintele călugărului i se păreau destul de încâlcite: întâlnire cu Moartea, dar nu pericolul de moarte... Ieșise zâmbind ostentativ. În camera mare, pe același divan pe care îl lăsase, o aștepta Mihnea, picior peste picior, bălăngănindu-și cu eleganță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Mihnea o să-și trimită oamenii după mine. Cred că deja i-a spus tatălui meu... cine știe ce i-o fi spus. Ar fi vrut s-o lase pe fată la mănăstire și să plece mai departe, dar sufletul lui Pampu tremura, înfiorat de gândul că ar putea să i se întâmple ceva. Era un sfârșit de noapte luminos și se lăsase frigul. Stăteau față în față și arătau ca după război: Zogru, cu hainele murdare de rugină și cu privirea gravă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care Zogru era pe atunci prizonier fără speranță. 12. Întâlnirea cu Ioniță a fost ca o revedere a unui frate. Îi părea rău că nu poate să-l urască. Se uita la el, iar noua lui față de bătrân osândit îl înfiorase. A fost prima oară când s-a gândit la propria lui înfățișare și când l-a ajuns teroarea îmbătrânirii. Îi văzuse și pe ceilalți din preajma lui când veneau să se roage. Dar îi vedea des. Pe Ioniță nu-l văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ioniță Eliberatoru nu puteau să-l domolească în privința aceasta. Nu putea totuși să nu admită că aceștia doi semănau cel mai bine cu Andrei Ionescu. Noaptea în care se furișase în Stroe Leurdeanu și-o mai amintea încă și îl înfiora, ca și-atunci, gândul aventurii. Zogru era în trecere, după un șir lung de intrări, și nu și-a dat seama că pe Stroe îl duceau la Snagov, ca să fie călugărit, împotriva voinței lui. Când a văzut unde e dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
greu în pat, apuc tabloul și-l cobor. Locul lui nu e aici. Pășesc pe covorul pufos nici rece, nici proaspăt, deloc asemănător mușchiului din pădurea mea nebună. Ajung cu pași înceți la geam, îl deschid și răcoarea dimineții îmi înfioară trupul încă încălzit. Tremur. Mi-e rece, dar parcă încep să trăiesc. Din bucătărie, răzbate aceeași voce: Întârziem, micuțo! Într-o secundă înțeleg. Pădurea mea nebună plânge după mine și eu o port în vise și în visuri. Nu-i
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]