2,071 matches
-
divizii În mai puțin de cinci ani și a stabilit multe contacte prețioase, cîștigînd respectul unanim al oamenilor pe care i-a comandat. PÎnă acum Îngrijorarea ta majoră, cum că „nu face parte din gașcă“ și că asta Îi va Înfuria pe mulți cînd se va afla că va conduce Anchetele Interne, mi se pare nefondată. Se zvonește că Ed va prelua A.I. la Începutul lui 1958 și se presupune În mod tacit că va aborda cu mult avînt această Însărcinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ia la harță, dar spunea un lucru și ea îl înțelegea pe dos și a doua zi își închidea ușile dormitorului, semn că nu-l poate suferi în acele clipe, sau el venea și pleca îmbufnat, zicându-i doar săru-mâna, înfuriind-o și mai tare, pentru că nu-și mai amintea ce anume îi spusese; însă totul ținea o zi, cel mult două, pentru că după aceea ea îi lăsa o prăjitură pe undeva, în așa fel încât să-i fie imposibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nefolositoare pe care nici măcar nu le mai aerisește o dată pe an. N-o mai interesează. Ce căuta ieri? Nu mai știe, dar căuta ceva și s-a tot izbit de cutiile alea mari și rotunde de pălării, până s-a înfuriat și a desfăcut una, a scos o foiță de țiplă și încă una și încă una și dedesubt a dat peste o pălărie oribilă îmbibată de naftalină. I se pare oribilă, dar cândva îi plăcuse foarte mult și se mândrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spre el să-i vadă reacțiile, urmărind să se golească șoseaua pe o porțiune ca să-i poată spune: acum nu-i nici o primejdie, sărută-mă, repede! ce mai aștepți? Îi cerea asta în cele mai imposibile locuri, știind că îl înfurie, că îi displace orice manifestare de intimitate în fața altora. Dar nimic nu părea s-o liniștească mai mult, s-o încânte, s-o transfigureze de-a dreptul decât zilele ori după-amiezile în care maică-sa îi lăsa mașina, trecea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu le știi, dar pe care le-am detestat? Ce-ai mai vrea să...?“ Stai o clipă! Acum stai tu o clipă! Ai vrut să afli din nou totul, nu-nțeleg ce anume-mi reproșezi. „Da, ai dreptate. M-am înfuriat inutil. Sunt prea surescitată. Eu ți-am cerut. Ce-a mai fost? N-o să te mai întrerup. Ce-a fost mai departe?“ Adică să continui, spui, și s-a răsucit cu o singură mișcare pe partea cealaltă, iar în vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
astea repede, pe un ton ascuțit, arogant, autoritar, ca și cum ne-ar fi acuzat de ceva, el ar fi fost stăpânul și noi niște nepricepuți ce îi punem bețe în roate, încât, dacă pe mine, care notam toate astea, m-a înfuriat, îți închipui cum îl înfuriau pe Ovidu Munteanu, căruia nu numai că îi sare țandăra repede, ci nici nu-i place să fie întrerupt până nu spune el tot ce are de spus și e de o încăpățânare rară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ascuțit, arogant, autoritar, ca și cum ne-ar fi acuzat de ceva, el ar fi fost stăpânul și noi niște nepricepuți ce îi punem bețe în roate, încât, dacă pe mine, care notam toate astea, m-a înfuriat, îți închipui cum îl înfuriau pe Ovidu Munteanu, căruia nu numai că îi sare țandăra repede, ci nici nu-i place să fie întrerupt până nu spune el tot ce are de spus și e de o încăpățânare rară și chiar așa a fost pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ori cu el și ridicase din umeri?“ Ridicase din umeri, zici? Ridicase din umeri, zici? - întrebând din nou. Parcă atunci, în timpul ședinței, nu făcuse la fel, frazele lui, ca la carte, nu erau exact o ridicare din umeri? Mă și înfurie cum de nu pricepi uneori! Ai mai vrea să continui cu relatarea asta goală și iarăși să mă înec în vorbe amețitoare care nu-mi lasă nici un gând, în afara sunetelor lor, sau să-ți mai amintesc cum și el, Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
obositoare și fără capăt, încât parcă trăia într-un alt ritm, ce nu era al lui. Se obișnuise să fie conștient de fiecare gest și de fiecare zi trăită, știind sau măcar presupunând toate urmările faptelor sale. Ioana Sandi se înfuria zicându-i că prea trăiește calculat, ca un mecanism. În felul ăsta rezista însă la orice. Dar acum nu mai era stăpân pe toate urmările faptelor sale, nu mai intuia ce s-ar putea petrece mai departe. Se dereglase ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știi părerea mea? Eu ți-o spun colegial și ca prieten, dacă-mi dai voie. Nu trebuie să te repezi în Dascălu. Nu trebuie să-i spui asta în vreo ședință sau de față cu alții. O să tărăgăneze, o să se înfurie și n-o să iasă nimic...“ „Dar nu văd de ce aș face-o!?“, apucând să spună Andrei. „Ascultă-mă pe mine, ascultă ce-ți spun. Ia-l așa, de-o parte, numai voi doi, și spune-i. Atinge-l la coarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ci că vii la el și-i spui ca unui prieten și-i ceri sprijinul. Și o să facă ce trebuie. Altfel, dacă îl iei la rost de față cu toată lumea, că de ce nu te ajută, nu faci decât să-l înfurii.“ „Bine, dar...“ „Stai, că n-am terminat. Dacă mergem noi cu tine sau ne ducem noi și-i spunem, o să ne răspundă câte nu-ți închipui: că e ocupat - și e clar că este; că n-are timp de chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îmi pasă dacă nu știu ce a fost plătit - în cazul în care a fost plătit - sau trebuie plătit și dacă pentru ceva la care țin a trebuit să fac vreo intervenție și dacă... Naiba să le ia de treburi, iarăși!“ Se înfuriase și îi turuia mai departe, agitându-și acum brațele. Iar Andrei Vlădescu îi răspundea, cu aceleași glas înghețat, dar furios, punându-i întrebările de dinainte, la care nu mai afla răspuns, și vorbele lor înverșunate se amestecau, umplând casa, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așez în vorbe ce simt și pe urmă să-i spun vorbele astea...“. „Nu-mi răspunzi?“, auzea glasul lui, vasăzică îi vorbise în timpul ăsta, îi pusese cine știe ce întrebări de-ale lui, în vorbe egale și stăpânite, care ajung s-o înfurie, naiba să le ia! „Nu știu“ - zise - „nu mai vreau să știu nimic“, înlănțuindu-l strâns cu brațele, lipindu-și obrazul de grumazul lui și închizând ochii și imaginându-și, înainte ca toate să se tulbure în roz în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îl tot contraziceam, până în clipa în care mi-a spus că sunt o sărăntoacă și o să rămân pe drumuri. Am încremenit. Atunci am început să bănuiesc ceva, până atunci fusesem orbită de iubirea pe care o credeam împărtășită. M-am înfuriat, mă simțeam profund umilită, un om trebuie să se uite la mine pentru ce sunt eu și cum arăt eu, nu pentru valorile pe care le-aș avea într-un seif. Ne-am certat cumplit, a plecat, dar speram că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cap o iubire superioară, mi-a și spus-o de altfel, pe care nu reușesc s-o înțeleg și s-o simt și la care el încă n-a ajuns. Îl admir, pentru asta. Dar mă și tem și mă înfurii. Pentru mine argumentul hotărâtor e că iubirea superioară nu trebuie coruptă de așteptare și de un țel unic în viață. M-ar disprețui poate, dacă ar citi asta. Pentru că se închipuie plin de vitalitate, înțelept, matur, sigur pe el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și nu vreau. Vreau și nu vreau ce vrea ea. De fiecare dată abia aștept să o văd - se gândea - și de fiecare dată iese prost, sau aproape, pentru că-mi rețin vorbele și gesturile și mângâierile și o întristez. Mă înfurii pentru că altfel vreau să fie. O văd așteptând să revin asupra subiectului căsătoriei și eu nu revin și nu știe ce să creadă. Plec de aici trist și furios, deși bucuros c-am mai văzut-o odată și se amestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din ce în ce mai aspru, a început s-o critice pentru purtarea ei. N-ar fi trebuit să se certe cu șeful, n-ar fi trebuit să facă scandal. Uita că altădată exact asta o sfătuise și pe măsura ce-și amintea, se înfuria și era mai intolerant. Când și-a dat seama că ridicase glasul, s-a oprit brusc. Îl privea surprinsă, cu buzele întredeschise și umede, și-a îndepărtat cu o mână șuvițele căzute pe frunte și a sorbit din cafea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acea dimineață îi ceruse să-i spună exact - folosise cuvântul exact - care îi e programul și ce are de gând să facă după-amiaza și seara, el nu știa, avea de lucru și nu știa cât o să reziste și s-a înfuriat și i-a spus că nu se vor vedea și i-a răspuns e okay și spre seară a căutat-o și era plecată... voia să știe dinainte ca să-și poată aranja ea un program... Să reluăm vorbă cu vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ce să spun? îi răspunde Mortimer. Poate că are alte priorități. — Ce priorități? — Păi... poate confortul animalelor. Atmosfera fermei. — Ce atmosferă? — Uneori în viață există lucruri mai importante decât obținerea profitului, Dorothy. Nepoata se uită la el. Poate s-a înfuriat pentru că i s-a vorbit pe un ton auzit cu mulți ani în urmă - tonul pe care-l adoptă un adult față de un copil naiv -, ceea ce provoacă răspunsul ei insolent. Știi ceva, tati spunea întotdeauna că tu și mătușa Tabitha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nesuferiții veri Thomas și Henry în seara următoare, plus doi directori de la Nutrilite, furnizorul de hrană animală al grupului Brunwin. Se presupunea că discutase un meniu provizoriu cu bucătăreasa, dar el uitase complet de asta. Probabil că Dorothy se va înfuria. Lipsise trei zile: trei zile irosite, pentru că nu reușise să ia nici o hotărâre descisivă în privința căsniciei lui, deși - acum că se gândea mai bine - acesta fusese inițial scopul călătoriei. Știa cel puțin că nu va putea niciodată s-o părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în apartamentul meu, am oprit cuptorul și am stins lumânările. Pe urmă mi-am scos fracul și m-am întors să stau cu ea. Era atât de frumoasă... Doctorul a ajuns pe la zece și un sfert. Am încercat să mă înfurii pe el pentru că venise atât de târziu, dar mi-a fost greu pentru că s-a purtat cu amabilitate și eficiență. N-a făcut mare lucru, doar i-a ascultat pieptul, i-a luat pulsul și mi-a pus câteva întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nervoși cazul și ieșind. Îl auzi pe Hussein mormăind și plângându-se că „Tipii ăștia trebuie să se caute la cap. Tocmai au ratat ocazia de a se îmbogăți“. Mark nu răspunse. Era singura persoană din încăpere care nu se înfuriase. Banii i-ar fi fost de folos, dar îi va face la loc. Va încerca în continuare cu nemții. Cu o zi înainte, trecuse cu mașina prin Everglades spre Gulf Coast. O dimineață de mers cu mașina l-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vorbească? Și ea a spus: Da, toată lumea știa și da, de aceea părinții lui n-au vrut niciodată să ne vorbească. Ne opriserăm din mâncat, probabil bănuiești. Mama plângea. Eu începeam să ridic glasul. Nu știu de ce începeam să mă înfurii: poate pentru că era mai ușor să fac față furiei decât oricărei alte emoții. În orice caz, am întrebat-o dacă putea să-mi spună clar cine era tatăl meu adevărat - dacă nu aveam prea multe pretenții de la ea. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fac parte din ea. — N-am nici cea mai vagă idee ce vrei să spui. A spus că am ochii lui: ochii tatălui meu. Nu putea vorbi decât despre o singură persoană. Mama a spus același lucru. Asta m-a înfuriat la restaurant. Chiar și Findlay a observat. A spus că erau... albaștri catifelați sau așa ceva. Și eu am crezut că încerca să mă aducă la el în pat. — M-ai pierdut, Michael. M-ai pierdut cu totul. Cine Dumnezeu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și neplăcerea ei, În afară de ea Însăși. — Aha. Și deci, ăă, ai numărul de telefon? Și ai știut tot timpul că e la respectivul număr? Am spus asta numai pentru pacea sufletească a lui Emily, iar Miranda a părut a se Înfuria și mai abitir pe chestia asta. — Nu vorbesc destul de clar? Am nevoie să‑mi faci legătura la 03.55.23.56.67.89. Imediat. Sau e cumva prea dificil? Emily clătina Încet din cap, parcă nevenindu‑i să creadă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]