1,615 matches
-
și atunci am început să dansez, apropiindu-mă de ea. Văzându-mi manevra, i-a șoptit grăbită ceva prietenei - gest de fetișcană care-i trăda inocența - exact când am apărut în fața ei, roșu la față și strălucind în lumina violacee, îngânând cuvintele cântecului, legănându-mi șoldurile și mângâind corzile chitarei. Riscasem invitând-o aici, dar ea își asuma un risc și mai mare dând curs invitației. I-am făcut discret cu ochiul. După ce Aimee ne-a făcut cunoștință - “Ea e Melissa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spune... - Bret, izbucni Jayne. Las-o moartă. - Mami? întrebă Sarah. Tati e răcit? - Iubita, tata e un pic contaminat acum, zise Jayne, punând un bol cu ovăz și zmeură pe masă, în fața lui Sarah. - Și mami e afurisită rău, am îngânat-o. Jayne fie că nu m-a auzit, fie mă ignora. - Și o să întârziem cu toții dacă nu ne grăbim puțin. După care m-am rupt de tot ce mă înconjura până când am auzit-o pe Jayne zicând: - Trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
entuziasm. Dr. Kim citi rândurile tastate în grabă în acea după-masă, iar când ajunse la o propoziție anume se albi și mă fixă atent din locul în care se afla. În acest timp admiram distrat un cactus pitic de pe raft, îngânând pierdut, așteptând. - Acest vis pare foarte, foarte fals, domnule Ellis. Mă săgetă cu privirea, suspicioasă. Cred că ați inventat acest vis. - Cum vă permiteți! M-am ridicat în capul oaselor - o postură pe care mi-am dat seama că o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
chinuit. Nu știu ce-am văzut. Nu mă mai întreba asta. - Am găsit o sticlă de votcă pe jumătate goală, pe noptieră, domnule Ellis. Nu mai știu cine a zis asta. - Și credeți că asta dovedește - ce? am reușit să îngân. - Domnule Ellis, luați medicamente? - Da. Iau. De fapt chiar iau. Am răspuns asta în stilul defensiv al unui drogat. - Ce fel de medicamente? - Asta nu vă privește, domnule, dar iau niște doze minime de Klonopin pentru tulburări anxioase. (Ironia sorții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vreau un răspuns De ce nu-mi spui tu? Se strecura în casele oamenilor pentru că vroia să mănânce copiii... Străzile pustii alunecau pe lângă noi și nimeni din mașină nu scotea un cuvânt. Robby privea luna care îi șoptea ceva, în timp ce Sarah îngâna ceva ca pentru sine, un fel de consolare. Am remarcat un copac uriaș de eucalipt care părea să fi explodat din interiorul trotuarului. L-am întrebat pe scriitor: De ce apare - de ce devine manifest - pe Elsinore Lane? Voi răspunde la întrebarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aceste datine sunt încă în floare. În târgul de pe Siret unde m-am născut erau în putere acum jumătate de veac: poezia lor simplă și dulce mi-a fermecat sufletul și a fost pentru mine primul model după care am îngânat și eu recitative, intrate apoi în literatura orală a acelor locuri. Unele din aceste producții naive le-am regăsit după ani și ani; altele s-au prăpădit și nici eu nu-mi mai aduc aminte de ele. [OBSERVAȚII, AFORISME, "RĂVAȘE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dat Dumnezeu și s-a împedicat și a picat și eu am eșit în ogradă și bunica a tras poarta care era înaltă. Și a început a-l batjocori pe tata: "Ho mustăciosule, nebunule" asta printre poartă, dar tata a îngânat pe bunica zicând: "nioh, nioh, nioh" și bunica l-a stupit printre poartă. Și tata a zis: "las că vin pe din jos de casă și tot amu te prind". Și bunica a fugit acasă la dânsa. Și el după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
nobil), dar ea se impune la atâta jale. Ambiția de a fi pe buzele maselor de cititori era o himeră proletcultistă. Visul oricărui poet, zicea pe-atunci Mihai Beniuc, ar trebui să fie acela de a avea "măcar un cântec" îngânat de toată lumea. Și, precum știți, poetul proletcultist nu miza pe un public educat, "decadent", ci pe unul viguros, încă pe pragul alfabetizării. Acestuia i-a și scris poeme. Iar arta acestor poeme s-a adecvat nu numai cerințelor de partid
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dezaprobare tăcută/ a tot ce-am făcut/ și totuși armonie, lucire de plîns etern.// Tu nu cauți trofee niciodată,/ căci biruința-i absolută/ și fără dovezi.// Zadarnic s-a umplut cimitirul/ cu morți pe jumătate culcați/ în alcovuri de piatră,/ îngânând cântecul celor vii,/ privighetori de tămâie.// Zadarnic mîinile lor de argint/ alungă roiul frunzelor/ de pe fețe.// Netrebnici sunt morții solemni,/ morții sociali neîndurându-se/ să se părăsească pe sine.// Dar tu, o, moarte, ești o simplă-ntoarcere a capului,/ o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
unul având ca obiect poezia, altul având ca obiect critica. Frumos, dar greu! Nu mă simt în stare în ceasul de față, nici măcar de unul singur. Decalogul are un model sacru, veterotestamentar, și orice încercare a noastră de a-l îngâna reclamă reculegere. Momente propice. Așa încât, așteptându-le, am risca să nu putem încheia curând dialogul de față. (Revista "Conta", nr. 3, 2010) Cezar IVĂNESCU Ca poet român îi datorez lui Eminescu totul, așa cum le datorez părinților mei această particulară încarnare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
moștenirea literară". Îți mulțumesc pentru convorbire, rămâi fratele meu drag. (Revista "Conta", nr. 14, 2014) Echim VANCEA A trăi în România poate fi un loc comun...! A trăi în Maramureș este un certificat de valoare Dragă Echim Vancea, zic unii, îngânați de glasul calendarului, că ești la bilanțul a șaizeci de ani "de viață neîntreruptă"...! Dacă ar fi să îți transformi viața ta într-o poveste, cam cum ar suna aceasta? Pe unde ai căutat, timp de șaizeci de ani, tinerețea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe o frunză de captalan înclină cu o unitate infimă, dar unitate, axa universului. Niciun sunet nu se pierde, el se propagă, îl vei regăsi, peste o vreme, în univers. Dacă ai scris azi un vers inspirat, înseamnă că ai îngânat o sirenă care e captiva mării undeva...! Și marea e influențată de cântecul sirenei, bineînțeles. Chiar și o aripă de libelulă care se mișcă becisnic modifică ordinea universului. Cine vede modificările astea? Dumnezeu și, vreau să cred, artistul. Geograful vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
deodată se auzi în sală glasul lui Pogor: Să ascultăm Sfânta Evanghelie a lui Neculai cetire. Apoi un al doilea glas din fundul sălei răspunse pe nas: Să luăm aminte! Era glasul lui Mihai Cornea. Doamne miluiește, mlește, mlește, mlește! îngână veselul Ianov. Pace vouă, tuturor! exclamă Leon Negruzzi pe un ton diaconesc. Poate să-și închipuiască oricine în ce hal eram. Începui să citesc: "Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de iluziune și inima plină de dor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă prind și eu în hora lor. Apoi, aruncându-mi ochii spre ceri, văzui luna în forma unui iartagan însângerat, trecut parcă proaspăt prin gâturi creștinești, cum se legăna și ea când în dreapta, când în stânga, dimpreună cu luceferii și stelele, îngânând hora munților de pe pământ; și doar nu s-auzeau alți lăutari decât tot grierii cei care țârâiau mocnit în iarbă. "Ce mare sărbătoare, ce bucurie a cuprins lumea, de s-au pus toate stihiile pe chef?..." gândii eu. Când iată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
două ori drumul de la o margină pănă la cealaltă a Mărei de gheață. Ajunși la Chapeau, altă gustare pentru recâștigarea forțelor pierdute. În timpul acesta, pe când mă îndeletniceam cu disecarea anatomică a unui pui fript, auzii deodată o detunătură cumplită și îngânată de nenumărate ori de ecoul munților, întocmai ca o canonadă a unei baterii de artilerie. Toți am sărit în picioare neștiind ce este și atunci, de pe terasa unde mâncam, am văzut o lavină 201 de gheață cum se rostogolea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a sufletului omenesc: să te simți atras de o ființă și să n.ai curajul de a te apropia de ea; să mori de dor de a-i spune că o iubești și să n-ai puterea de a-i îngâna un cuvânt. Eu unul nu sunt destul de psiholog ca să răspic firul de păr în patru și să dau soluțiunea acestei delicate probleme. Eu constat faptul și zic că atunci nu aveam mai mare grijă decât să ascund de ochii lumei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și-și umpleau o ditamai cocoașă care nu se vedea. Șoferul repeta la nesfârșit ceva neînțeles jeosuitrist, lapliui meo fe trist, la pliui, le deliuj, iar ăștia trei trebeau să dea din cap în semn că așa e și să îngâne îhî, de câte ori auzeau păsăreasca șoferului, li se părea că merită efortu, pentru cât băgaseră în ei pe cheltuiala nărodului, puteau și ei să zică îhî și să suporte pupăturile sale de fiecare dată când ei ziceau îhî. Târziu după miezul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
jumătate din viață, vina e la noi, nu la alții? Cetățeanul, care s-a enervat că eu nu eram eu, a devenit vindicativ. Mă privea dușmănos, și lumea din jurul nostru s-a rărit brusc, presimțind scandalul. „Te rog, Petrică - îl îngâna soția, care probabil că-i știa năravul -nu te ambala. Nu te da în spectacol.“ Femeia știa ce știa, pentru că bărbatul m-a arătat cu degetul și a ridicat glasul: „Un impostor, oameni buni! Am fost mândru de el, le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mea adversitate Mângâierea-ți s-o ascult; Să-ți ascult, o, cimitire, Prețul ultimei clipiri, Tăinuită în cântarea Veșnicelor amintiri. Vin să-ți mai citesc psaltirea, De pe crucile-ți din sân, Ca un vers în apatie-mi De pe ele să îngân; Căci nu poate lumea toată, Cu interesul ei pervers, Sub mantaua gloriolei Să-mi atingă nici un vers. Numai ție, cimitire, Ce te-mpaci cu dorul meu, Numai ție-ți spun amarul, Ție-ți voi cânta mereu. (din Antologie de poezie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vedea. Nu s-ar fi lăsat schimbată de haine nici în ruptul capului, dacă era președintele la televizor. Foarte cochetă din fire, își netezea părul și verifica dacă toți nasturii de la cămașa de noapte erau închiși. Dădea din cap și îngâna un sunet de aprobare, ca un ascultător fidel. O priveam cu interes, fascinată de acea legătura telepatică. La fiecare telejurnal, Ceaușescu îi promitea un apartament și o excursie la Băile Felix, unde urma să se vindece sub supravegherea celor mai
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
să împletească, fie să coasă flori și ajur pe pânză de borangic pentru ii, fie să croșeteze sau să facă dantele, fie să toarcă lână, fuior de cânepă sau in. Lucrul devenea mai spornic și mai plăcut pe fondul cântecelor îngânate în grup sau solo, al ghicitorilor, snoavelor sau povestirilor spuse cu meșteșug și har de băieți. Reprizele de dans, susținute de melodiile în vogă produse de un patefon răgușit întregeau buna dispoziție și farmecul șezătorilor. Băieții mai îndrăzneți și cu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
făcu o nouă cercetare asupra cazului lor1. O pricină, pe lângă cele de dinainte, cred că fusese și aceea că o doamnă de vază, căsătorită, nutrea o mare venerație pentru Pelerin. Pentru a nu fi recunoscută, venea la spital, când se îngâna ziua cu noaptea, dimineața, având fața acoperită cu un văl, așa cum se obișnuia în Alcalá de Henares. Intrând, își ridica vălul și mergea în camera Pelerinului. Nici de această dată nu le făcură nimic; nu-i chemară pentru cercetare nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la rândul ei. Nicky avea niște degețele atât de mici de credeai că din două pernuțe apare ceva drăguț. - Hai vino la mămica! Hai vino, îl striga aproape în șoaptă Carlina, încercând să învețe rolul de mămică tânără. - Mimimică, mimimică, îngână Nicky, întinzânduși mânuțele sale nevinovate pentru a-l lua în brațe. - Hai vino la mămica! Îl luă în brațe și îl sărută, strângându-l la piept cu puterea aceea permisă, nu mai mult decât ar fi vrut să o facă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Simt cum fierb și-mi spun în gînd că de acum încolo, în fața proprie-mi conștiințe, sînt absolvit de orice răspundere morală pentru viitoarea mea comportare. Trebuie să mă adaptez! Urc la etajul cinci, intru în biroul șefului Serviciului aprovizionare, îngînînd un "bună ziua" leșinat, fără să-mi scot casca, gata să las frîu liber sictirului ce-l am pe buze. Poziția mea e fermă, aproape țeapănă. Șeful Serviciului aprovizionare, un fost slujbaș pe la vechiul consiliu raional, care și-a făcut Facultatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vreme? mă întreabă el în timp ce mergem pe alee, grăbindu-ne să-i ajungem pe Brăduț și Lupu. Urîtă vreme, zic. Aerul e tare umed... Va trebui să bag și bateriile de rezervă pentru uscare... Ai destule? mă întreabă Luchian. Am, îngîn eu abătut. Rezervele au sită moleculară... Excelent! se bucură Luchian. Faci o uscare pînă la cîteva părți pe milion. Tac și-mi continuu drumul, nemulțumit că gîndul îmi stă mereu la aerul ăsta prea umed. Mă sîcîie ideea că va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]