19,547 matches
-
apărut și pericolul contaminării cu epidemia cosmică formată din resturile radioactive ale rachetelor, sateliților, sondelor avariate și abandonate în spațiu. Apoi, la ieșirea în spațiu ți se poate fisura costumul și decompresiunea te poate arunca în spațiu fără cale de întoarcere. Profesorul: O întrebare la care trebuie să răspunzi: în ce zodie te-ai născut? Evelin vădit încurcat de o asemenea întrebare: Evelin: Scorpion... O voce din sală: Ambițios, pragmatic, relații speciale cu cei din jur. Fără imagine publică, pe care
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
imn. Deci eu, noi, nu vom invada niciodată Pămăntul, ci doar, în ce mă privește, l-am mai vizitat și-l voi mai vizita. Am acum aici cunoștințe și prieteni care, datorită unui Big-Bang temporar ne-a blocat drumul de întoarcere acasă, pe planeta mea. Deci, domnilor, încă o dată, nu sunt un invadator, ci un vizitator. Sper să pot reveni căt mai repede și să ne întălnim. Rumoare, animație, aplauze în stil fantomatic?! x x x în laborator intră Aurora și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
pe înălțimile sofiei", cum proclama profetic Pindar și cum recunoaște Martin Heidegger după mai bine de două milenii. Într-un poem recent, Armonia poetică, poetul de înaltă viziune, Leonida Maniu, surprinde în mod măiestrit fenomenologia necesității poeziei, și anume, pentru întoarcerea în armonia dintâi, scurtcircuitând astfel neizbutita lume a di zarmoniei pulverulente. Căci această întoarcere nu poate avea loc decât prin magia orfică: Cuvântul Prim, când a sosit momentul Să zămislească ce va fi să fie: Un univers fără sfârșit și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bine de două milenii. Într-un poem recent, Armonia poetică, poetul de înaltă viziune, Leonida Maniu, surprinde în mod măiestrit fenomenologia necesității poeziei, și anume, pentru întoarcerea în armonia dintâi, scurtcircuitând astfel neizbutita lume a di zarmoniei pulverulente. Căci această întoarcere nu poate avea loc decât prin magia orfică: Cuvântul Prim, când a sosit momentul Să zămislească ce va fi să fie: Un univers fără sfârșit și-o lume, A spulberat eterna armonie. Și mii de țăndări au sărit din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
del' Assoluto (1961), Svetlana Paleologu Matta Eminescu și abisul ontologic (1988). După o lungă istorie de filozofie "sistematică", Nietzsche face "filozofie cu ciocanul", spărgând formulele și gândind aforistic și poetic, supremele idei ale ochiului său revelator fiind Supraomul și Eterna Întoarcere menită celor care au crezut în viață și au sacralizat-o. Cu un ochi care privește într-un trans-unde al lucrurilor eterne au compus înainte de toate Bach, Mozart, Beethoven, Schubert Aceștia au văzut că aparent paradoxal armonia, adică finitudinea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește deasupra luminii curate Dumnezeu Preafericit încântat de jocul razelor sacre, În pace locuiește singur și prealumină este arătarea chipului său. (Întoarcerea acasă) La Eminescu factorul unificator cosmic este acea simțire-gândire de nuanță autohtonă, intraductibilă semantic și fără suprapunere psihică dorul. Iar cel de al doilea factor este armonia, modelaj exercitat, pe de o parte, de desăvârșita orân duire ca în tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nietzsche consideră marea sa descoperire, Eterna întoarcere. Ideea revenirii, a renașterii iterative de-a lungul veșniciei, este de origine indiană. Omul revine în aceeași formulă ontică, iar pentru Eminescu, în același spațiu și același timp. Dar dacă pentru Eminescu eterna întoarcere este forma supremă a tragicului, în sensul că omul, care confiscă întreaga posibilitate de a fi, totalitatea Ființei, este condamnat la reluarea sisifică a aceeași formule existențiale a durerii, a răului și a pieirii, Nietzsche aduce o inovație radicală acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care au meritat viața, pentru că au afirmat-o, au slăvit-o, au iubit-o la înalt patos sufletesc. Căci este ca și cum ei înșiși ar fi re-creat-o. Ceilalți, oamenii fără idealul de a se ridica deasupra lor înșiși, vor muri fără întoarcere. Prin urmare, trăim de fiecare dată un Azi etern. Pentru că " Toate lucrurile vor reveni pururi și noi cu ele: și noi am existat deja de o infinitate de ori, și toate lucrurile odată cu noi. În fiecare clipă începe Existența; în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
will tiefe, tiefe Ewigkeit" "Căci toate bucuriile vor Eternitatea, vor adânca, adânca Eternitate". Iar această eternitate este un prezent absolut și inefabil, o stare extatică a unei vieți superioare. Moartea nu este decât un interludiu ce ne desparte de următoarea "întoarcere" a lui același. Ca și pentru Spinoza, pentru Nietzsche, nu există transcendență, totul este aici, imanent. Din acest motiv, nu trebuie să amânăm bucuria de a trăi într-un dincolo imaginar. Imanența este în același timp Devenire, Viață, Natură. Unica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
devenire, muzică. * Zarathustra este profetul depășirii umanului, profetul Supraomului. Acesta ne conduce către marea Amiază a cunoașterii sau la marele Miez de Noapte al revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
elevată decât istoria", afirmă Aristotel, iar Hölderlin: "ceea ce dăinuie, poeții întemeiază". Justificarea existenței omenești sub forma ei perenă este poetică. De pildă, plasând în plină lumină personajele pozitive moral, și aruncând în umbră pe cele nesemnificative sau negative, precum în Întoarcerea Fiului risipitor, Coborârea de pe cruce. Orbirea lui Samson de către filistini ș.a., Rembrandt face justiție poetică. Justiție poetică face și Rafael în tabloul Transfigurarea: Iisus situat înalt strălucește în lumina intensă, pe când în planul inferior mișună în semiobscuritate o masă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezia este metafora lumii ideale a omului. Dacă lumea este răsfrângerea ontologică a divinității, poemul este reîntemeierea ontologiei, de la punctul lăsat de Creator la un pisc cât mai aproape de potențialitatea sa ideală. Prin justiție poetică Nietzsche a conceput mitul eternei întoarceri, un dar făcut de viață celor care au crezut în ea. Poetul causa sui Poetul re-creează lumea, lucrurile ca simbol al său însuși: fiind propriul său creator, el devine o primă cauză causa sui. Poetul este cel care se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orice creație autentică are loc, se justifică în ordinea cosmică. * Să urmărim în unele creații poetice logica viziunilor la diferite momente ale evoluției culturii și la diferite popoare. În problema morții, deși la egipteni domina optimismul conform căruia moartea este întoarcerea acasă în câmpiile Hialou, ale fericirii și "cunoașterii tainei dinapoia tuturor tainelor", în puternic contrast, în Cântecul harpistului, de un profund pesimism, moartea este tot o întoarcerea acasă dar înțeleasă ca neant dintr-un lung exil într-o lume străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
popoare. În problema morții, deși la egipteni domina optimismul conform căruia moartea este întoarcerea acasă în câmpiile Hialou, ale fericirii și "cunoașterii tainei dinapoia tuturor tainelor", în puternic contrast, în Cântecul harpistului, de un profund pesimism, moartea este tot o întoarcerea acasă dar înțeleasă ca neant dintr-un lung exil într-o lume străină, unde zeii, deși implorați cu rugi și ofrande, nu i-a adus omului decât întristare și suferință. Luciditatea umană valorizantă rămânea superioară în univers, punând sub semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omului de a fi destinat morții Sein zum Tode, cum se va exprima după șase milenii Martin Heidegger. Considerându-se de aceeași natură cu zeii, pentru egiptean, precum scrie în poemul Cartea morților, sensul vieții pe pământ era pregătirea în vederea întoarcerii în divinitate prin cultivarea infinitudinii marilor valori: adevăr, bine, frumos, dreptate, simțire superioară, măiestrie, devenind astfel curat în fața zeilor și dobândind privilegiul de a i se dezvălui taina supremă, "aflată înapoia tuturor tainelor", misterul ascuns după vălurile zeiței Isis, exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o lungă boală, Ca o ieșire în aer liber după ce ai stat închis . Moartea e azi în fața mea, Aidoma mirosului de smirnă, Întocmai ca mireasma florilor de lotus, De parcă aș sta pe țărmurile voluptății. Moartea e azi în fața mea, Ca întoarcerea acasă după o călătorie... Moartea e azi în fața mea, Întocmai ca dorința de a-ți revedea iar casa După mulți ani trăiți în captivitate. Ghilgameș și Miorița reflectă concepții opuse despre moarte. În epopeea sumero-babiloniană pesimismul este total eroul, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
virginală când cuvintele coincideau cu esența lucrurilor și se întreba când se vor întoarce la "întrebuințarea" lor primordială. Când va avea loc miracolul acelei primeniri, al acelui catharsis ? Când deveni-vor cuvintele iarăși Cuvânt ? Când o să zăbovească vântul într-o întoarcere care să se facă semn ? Atunci când cuvintele, îndepărtată dărnicie, vor vorbi fără a delimita, pentru a da un sens când arătând ne vor duce la locul potrivirilor dintâi, pe muritori dăruindu-i întrebuințării potrivite acolo unde cheamă corul liniștii, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a fost. "O, de-am fi fost ca la 'nceputuri, Chaos/ Plutind etern în cosmicul abis!" (ms.2290). Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri". Prin urmare, eliberare ultimă însemnează întoarcerea în Preludiu, în Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și nonexistența deschid un nou plan, dincolo de cel terestru și de cel astral, dincolo de spațiu și timp, dincolo de orice experiență a simțurilor și a intelectului, empirică sau transcendentală. Salvarea de o lume a amăgirii, a distrucției și a suferinței este întoarcerea în neînceput în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De atunci, am rămas convalescent al acelui fulger revelator. Acest lucru a făcut dificilă întoarcerea, readaptarea la cotidian. Dar, ca oaspete al luminii, care are datorie față de gazdă, prin tot ce am realizat faptă și gând am afirmat viața și natura pe care le-am celebrat până la sacralizare pentru că natura îmi oferise acel al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
meu. Nu și a lui David. Mama mea își părăsise unul din copii, după care înflorise. Nu am iertat-o pentru asta niciodată. Întâi a fost acea insuportabilă durere de coaste. Ca un în ce put de lume. Ca o întoarcere în lumea aceea de sâmbure primordial, când încă nu ai coaste, ochi, piele. Sub fâșiile de pânză, carnea sângera lacomă de viață, de o nouă viață, a treia, pentru ea. Sub ochii lui Musa, toate fibrele ființei ei interioare sângeraseră
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Teamă. Brusc, David se ridică și deschide larg geamurile. Respiră adânc aer cu miros imperceptibil de noxe. Trece în bucătărie și pune de cafea. La filtru. Dă drumul la radio, pentru fond sonor. De-acum nu mai e cale de întoarcere. Nu, dragul meu, nu mai e cale de întoarcere. Ursuz. Așa se spune despre el. Că ar fi ursuz. Singuratic. — Evgheni, tu ți-ai dorit vreodată să ai o familie? Evgheni aproape că sparge ceainicul de porțelan pe care deabia
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]