2,651 matches
-
natura lor, nu sînt „obiective” (cum ar fi literatura, filozofia, arta). Multă vreme a fost la modă să se stabilească niște conexiuni Între doctrine care par a nu aprecia lumea și o viață lumească În care apar situații de „criză”; Învățații de astăzi sînt tot mai conștienți de nepertinența și ușurătatea acestei reprezentări 16. O soluție la Întrebarea noastră inițială este posibilă numai dacă se reformulează chestiunea de bază. Un sistem de gîndire interacționează În mod necesar cu nenumărate alte sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
D.J. Good susține că adorarea de către ne-creștini a Mamei Sophia ar fi precedat creștinismul, alăturîndu-se prin aceasta interpretării date Sophiei de Wilhelm Bousset 58. Vom reveni, pe scurt, la aceste speculații și la predecesorii lor, rămași, din nefericire, necunoscuți Învățaților din ziua de astăzi. În aceste tratate gnostice aparținînd tipului de sistem atribuit de Ipolit sethnienilor, Mama universală este o entitate androgină care se autofecundează: ea trebuie să fie reprezentată concret sub forma unei matrice dotate cu un falus 59
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sortite pieirii: turma Demiurgului și adepții Potrivnicului. Răsturnînd principiul antropic și negînd inteligența ecosistemică, doctrina gnostică realizează un optimism antropologic excesiv. La fel, experiența gnostică a lumii nu implică refuzul radical al acesteia. Dimpotrivă, chiar și acei maniheeni În care Învățații s-au grăbit să vadă niște campioni ai pesimismului supuneau lumea unei permanent proces de testare menit să distingă ce anume aparține În ea Întunericului și ce anume Luminii. În ansamblu, trecerea lor pe acest pămînt trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
episoade nu o urmează cu exactitate pe cea din Cartea Genezei. Bernard Barc e de părere că intenția autorilor de texte din HA a fost să reconstituie o „geneză veritabilă”, În opoziție cu cea „falsă” inclusă În Vechiul Testament 213. Ambii Învățați pornesc În căutarea unui „text originar” și Bernard Barc ajunge să creadă În existența unui asemenea arhetip; mai precaut, Dahl Îl consideră o simplă ficțiune euristică. Cercetările celor doi autori sînt de o importanță specială, Întrucît au arătat că secvențele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o mai mare putere de pătrundere, cu atît credința va tinde să se stabilizeze În centrul sistemului, la distanță egală de extreme. Acest lucru se petrece În dauna creativității. (Ar putea fi o explicație rezonabilă a faptului că pînă și Învățații catolici confirmă că o „cultură catolică” În Italia pare a fi o contradicție În termeni 252.) S-a imaginat uneori că docetiștii ar fi cu toții ceea ce, de fapt, nu sînt decît puțini dintre ei și aproape niciodată necondiționat: fantaziaști care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o GÎndire a lui Dumnezeu feminină, să fi acționat ca un catalizator suplimentar al preferinței gnosticilor pentru Sophia În detrimentul Logosului. CÎt despre locul de Început al Gnosticismului, o speculație neverificabilă, Însă nu și imposibilă ar fi să amintim faptul că Învățații creștini din Alexandria, care demonstrau puternice Înclinații spre platonism, au avut cu siguranță de profitat de pe urma prezenței stimulante a unei comunități evreiești masive și Însemnate din punct de vedere intelectual. Într-un asemenea context, un platonician creștin se vede silit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ochema) al sufletului. Cu Basilide ne aflăm În mod clar la Începuturile acesteia. Să reamintim faptul că la sfîrșitul anilor ’70 și la Începutul anilor ’80 originea acestei teorii a făcut obiectul unei polemici amicale Între mine și Jacques Flamant, Învățatul autor al cărții Macrobe et le néo-platonisme latin (Brill, Leiden, 1976). Diversele faze ale acestei polemici sînt rezumate În articolele cu care am contribuit fiecare la volumul dedicat concepțiilor despre mîntuire În religiile Antichității tîrzii, editat sub coordonarea lui Ugo
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la mișcarea acestuia. Cea mai mare parte a dosarului marcionit a fost adunată de Adolf von Harnack În cele 444 de pagini (marcate cu asterisc) ale anexei (Beilagen) la opera sa fundamentală Marcion: Das Evangelium vom fremden Gott1. PÎnă și Învățații care, asemenea Barbarei Aland, au Încercat să exploreze noi căi de interpretare a lui Marcion s-au văzut siliți să-i recunoască lui Harnack meritul de a fi strîns la un loc dosarul exhaustiv asupra marcionismului 2. N-au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de minuțioasă ca aceea a lui Harnack 34. Dar nu ne vom opri aici asupra acestei spinoase probleme 35. 3. Marcion văzut de Harnack Cercetările contemporane asupra lui Marcion se află Încă sub imperiul impozantei lucrări din anii 1921-1923 a Învățatului luteran Adolf von Harnack, care vede În navigatorul din Sinope un teolog biblic radical și un reformator (de fapt, un precursor al lui Luther Însuși), ce nu dă Înapoi din fața celor mai revoluționare consecințe ale mesajului creștin. Potrivit lui Harnack, exegeza
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
explicarea lui Marcion. O altă tradiție de studii, reprezentată de E.C. Blackman 62, F.M. Braun 63, Ugo Bianchi 64, Barbara Aland 65, E. Muehlenberg 66 și alții, preferă să vadă În Marcion un gnostic. Argumentele pe care le aduc acești Învățați sînt de mai multe tipuri. Singurul dintre ele Însă care pare să aibă o anumită greutate nu se referă la Marcion Însuși, ci la marcionismul de secol al V-lea din Armenia, așa cum a fost el descris de ereziologul Eznik
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe care o presupune astrologia. Se explică În acest fel abundența Pentadelor utilizate de Mani, derivînd din cele cinci planete astrologice (minus Soarele și Luna) cărora li s-a aplicat o interpretare singulară. Pare foarte probabil, În opinia mai multor Învățați, ca Mani să-i fi purtat un respect deosebit lui Marcion. Ca și Marcion, dovedește o preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
limba greacă, editate de Beeson Împreună cu versiunea latină (op.cit., pp. 5-22). E oarecum ironic faptul că Archelaus nu este mai puțin eretic decît Mani, dovedindu-se atras de o formă rudimentară de adopționism (vezi Introducerea). Din fericire pentru soarta manuscrisului, Învățații cititori catolici ai Faptelor nu par să fi observat acest lucru. 13. Fihrist IX.l, p. 777 Dodge. 14. Michel Tardieu, Le Manichéisme, PUF, Paris, 1981. 15. Și nu o Triadă de eoni grupați cîte patru, cum crede S.N. Lieu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
raport sexual și Nebroel Îi naște pe Adam și apoi pe Eva. 73. Motiv pentru care, bineînțeles, școala germano-suedeză de istorie a religiilor era ferm convinsă că manihesimul ar fi cel mai bun exemplu de „mister iranian al mîntuirii”! Unii Învățați mai susțin și astăzi că maniheismul este iranian, În ciuda faptului că el este În mod vizibil o formă originală de gnosticism, foarte apropiat, În același timp, de acele surse gnostice pe care Mani le-a cunoscut În mod sigur și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se preface Într-un arbore care Începe să se ramifice; unele ramuri rămîn virtuale, altele cresc efectiv. Modelul generativ al sistemelor gnostice este de fapt un arbore, Arborele Gnozei. Din acest Arbore al Cunoașterii, În solidul lor respect față de tradiție, Învățații nu gustă decît arareori; dar după ce au făcut-o, se văd siliți să recunoască strînsa legătură dintre credințele și teoriile umane și jocurile oamenilor. Ajunși aici, toți dualiștii occidentali, fără excepție, se simt datori să-și regleze conturile cu Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Iar fiecare lectură este nouă și este o parte a unei „hărți a interpretării greșite” care nu se va completa niciodată. Să urmărim acest joc pe măsură ce se desfășoară. Mai Întîi tabla de joc: Cartea Genezei, alcătuită din versiuni diferite de către Învățați tradiționaliști, care nu s-au gîndit nici un moment la mileniile de raționalism ce aveau să urmeze după ei. În cursul unor lecții pe care le-am ținut În anul 1987 la Universitatea din Chicago, am ajuns, Împreună cu studenții, la concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de cercetare și de cunoaștere, pe care le cunoscuse Descartes, presupuneau un oarecare efort și suficiente dificultăți de Însușire, precum și faptul că nu Întotdeauna aplicarea lor era și Încununată de succes. Cel mai adesea, metoda aplicată În cercetarea adevărului de către Învățații scolasticii era cea a analogiei, metodă care solicita un travaliu complicat și era, de cele mai multe ori, expusă eșecului, deoarece În derularea ei se insinuau o mulțime de sofisme. Renunțarea la metoda analogieiTC "Renunțarea la metoda analogiei" \l 4 Deși respinge
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care par mai Îngâmfați de atâta dibăcie”. În Evul Mediu, filosofia cunoștea o destul de complicată paletă de metode, printre ele numărându-se, ca mai importante, următoarele: scolastica, dialectica, autoritatea și analogia. Scolastica era numele dat metodei fundamentate Îndeosebi pe gramatică, Învățații și profesorii vremii voind să știe cu precizie despre ce vorbesc. Esența metodei consta În a evidenția raporturile ce există Între cuvânt, concept și ființă. Această preocupare este cât se poate mai contrară verbalismului de care a fost acuzată, de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
propriu-zisă În jurul ideii de „argument ontologic” nu apare decât odată cu criticismul kantian, o privire În urmă, În istoria filosofiei, nu este zadarnică. De-a lungul Întregului Ev Mediu, problema demonstrării existenței lui Dumnezeu a fost prezentă la o seamă de Învățați. Ceea ce se Înțelege prin problema existenței lui Dumnezeu ține de interpretarea care s-a dat cuvintelor acestuia: „Eu sunt cel ce sunt”, interpretare care i-a preocupat atât pe teologi cât și pe filosofi. Nu este prea ușor, e adevărat
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
sa consacrată, argumentul ontologic Își Începe istoria odată cu tratarea acestei probleme de către Sfântul Anselm (1033-1109), episcop de Canterbury, În lucrarea Proslogium. Multă vreme argumentul care Îi poartă numele a trecut neobservat, afirmându-și valoarea doar În secolul al XIII-lea, „Învățații vremii fiind prea ocupați cu problema universaliilor” - după cum ne informează Jacques Chevalier, În lucrarea mai sus amintită. Dar să privim mai Întâi acel fragment din textul amintit, În care se găsește concentrată Întreaga argumentație anselmiană asupra existenței lui Dumnezeu: „Deci
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
procese: enseigner nu este o garanție pentru apprentissage. Pornind de la această evidență, metodele de învățare au cunoscut o evoluție spectaculoasă. Acum sunt încurajați educatorii adulților să asigure învățarea invitând indivizii și grupurile să participe în mod activ la propria formare. „Învățatul” s-a ameliorat, ceea ce contribuie, în consecință, la realizarea obiectivelor personale, sociale, economice și politice. Noile metode conferă corpului didactic pentru adulți responsabilități de o complexitate mai mare decât cele pe care le comportau, în mod implicit, sarcinile tradiționale din
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
drămuiesc (prețuiesc) timpul, contactele interpersonale, apreciază satisfăcător situațiile sociale. Adesea adulții opun o anumită rezistență la învățare, percepută ca un „dureros proces al schimbării pe planurile personal și intelectual, ca și asupra celui al operațiilor manuale pe care le presupune învățatul” (Kidd, 1981). Ei sunt susceptibili când li se cere să învingă noi dificultăți sau abordează învățarea având conștiința condiției și a rolului lor deosebit. De aceea se recomandă plasarea lor într-un context încurajator al unui grup de învățare; muncind
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Învățarea adulților, scrie Kidd, este o „luptă”, accentul punându-se pe atitudinea activă a individului care - departe de „a primi învățătura” - caută, descoperă, stabilește, dobândește (cunoștințe, deprinderi, obiceiuri). El vrea ceva, face ceva, dobândește ceva. Toate aceste verbe sunt active, învățatul adultului nu e deci acumulare, ci o reorganizare sau restructurare (uneori dezvățare) a ceea ce se știe. Înseamnă, cum am arătat, o schimbare în comportament, o reorganizare pentru a acționa diferit, o transformare a întregii personalități. Acest program de schimbare calitativă
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
2) nu se termină la sfârșitul instrucției școlare, ci continuă pe toată durata existenței umane; 3) nu se limitează la educația adulților, unificând toate etapele educației - pre-primară, primară, secundară - într-o totalitate; 4) reunește modalitățile formale și nonformale de educație, învățatul planificat și cel accidental; 5) căminul joacă primul rol, cel mai subtil și crucial, asigurând „învățarea” în familie; 6) comunitatea joacă, de asemenea, un rol important în sistemul educației permanente, din momentul în care copilul începe să intre în contact
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
spirituale, ce constituie cultura, e luat numai din știință”. Cultura, apoi, e „în esență receptivă” la oferta științifică. În sfârșit, „fiecare progres propriu al spiritului public” este o cucerire a științei și artei, absorbit și difuzat prin cultură. „Cugetătorii și învățații lucrează”, în timp ce oamenii de cultură fac cunoscute aceste cuceriri, ei sunt „spiritul public comun”; iar după „întinderea numerică a celor culți” se „determină” acea rezultantă care este „înălțimea și demnitatea spiritului național”. Prin cultură se dezvoltă „frumusețea și moralitatea”, „purtarea
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
câțiva dintre cei mai de seamă savanți ai noștri, din țară și din străinătate, să se mute la Cluj, iar în jurul acestor bărbați cu nume și cu experiență universitară să se grupeze cele mai remarcabile talente ale generației tinere de învățați români. Aceștia, considera rectorul-savant, aveau misiunea să contribuie la „victoria culturei naționale”, să nu se restrângă doar la investigații științifice și activitate didactică, ci să devină fermenți ai vieții cultural-științifice din Ardeal. „Universitatea românească, cel puțin pentru un șir de
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]