7,108 matches
-
femeie stătea la un birou imens din sticlă și fier în capătul camerei, cu capul în jos, notând ceva într-un caiet mare. Precum un preot într-o biserică, prezența ei era ca o garanție că toți vor vorbi în șoaptă și nimeni n-ar fi îndrăznit să intre fără să-și acopere decent umerii și picioarele. Am mers până la ea. Mi-a auzit probabil tocurile cizmelor mele de piele pe podea, dar nu și-a ridicat capul decât atunci când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tot negociat o vreme, un proces obositor, până când într-un final a cedat. Voia scrisorile atât de rău că nu prea avea de ales. Era ciudat să stau acolo în întuneric, lângă cineva care voise să mă omoare, vorbind în șoaptă ca și cum am fi negociat afaceri de interes mondial. Mi-am păstrat calmul. îmi era frică de ce eram în stare să îi fac. Nat era rece de-a binelea când a sosit poliția. * * * Ofițerul m-a lăsat în camera de interogatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mi-am scos pula”, scria copilul, „și considerând că era exact lucrul de care avea nevoie cu ardoare tânăra din fața mea, mi-am introdus-o într-însa. Ea n-a avut nimic de obiectat. Ci, dimpotrivă, a gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților și a gemut de plăcere, spunând în același timp o poezie de Bacovia.” Genial, recunoscu în sinea lui Mircea. „A gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților pentru că și-a băgat-o în ea și a spus și-o poezie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
într-însa. Ea n-a avut nimic de obiectat. Ci, dimpotrivă, a gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților și a gemut de plăcere, spunând în același timp o poezie de Bacovia.” Genial, recunoscu în sinea lui Mircea. „A gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților pentru că și-a băgat-o în ea și a spus și-o poezie de Bacovia.” Genial. Simplu, adevărat, fără ocolișuri, nu cu înfloriturile lui nenorocite pe care le deprinsese în facultatea care îi promisese, chipurile, că avea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
navigau cu aceeași amețitoare viteză ce îi caracteriza, umpleau spațiile goale, le dezgoleau apoi pe cele pline, lăsau din loc în loc cele cerute de oameni și, împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu. Nu, Dumnezeule, așa nu. Nu asta. Nu așa!! Satanica viziune care se strecoară în memoria ochilor mei nu poate fi rostită, deși mai bine-ar fi să-ncerc. Cuvinte hâde, lipsite de sens, dar amăgitoare, îmi zgârie imaginația, asemeni șoaptelor necunoscute receptate de fiecare dintre oamenii pe care somnul îi încearcă încă la revenirea zilnică în lumea celor vii, și cumplită răsuflare de pucioasă se răsfrânge asupra sufletului meu pe măsură ce reușesc să îmi strecor privirea spre acel afară pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a doua zi, iar din casă banii n-aveau cum să dispară. De vreo doisprezece ani, locuiam doar cu mama și cu bătrâna mea dădacă Stepanida, pe post de slugă. Singura slăbiciune a Stepanidei, dacă nu pasiunea ei, erau neîntreruptele șoapte și plescăituri din buze, cu ajutorul cărora, din lipsă de interlocutori, ea purta cu sine lungi convorbiri, uneori certuri, întrerupte de interjecții sonore, ca: „ei, da“ sau „cum de nu“, sau „ia desfă baierele pungii“. Ajuns la liceu, am uitat complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
uniformei - ai uitat banii. M-am gândit că ai să te sperii și ți i-am adus eu. Spunând aceste cuvinte, mă privea rugător, dar eu, furios la culme de rușinea la care mă supune, i-am replicat într-o șoaptă plină de ură că n-am nevoie de atențiile ei și că, dacă tot s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nici nu putea să trăiască acest sentiment. Întorcându-se brusc și zâmbind răutăcios, el se apropie de Eisenberg și, trecându-și degetele albe și imense pe după cureaua acestuia și trăgându-l spre sine, îi spuse sau îl întrebă ceva în șoaptă. În primele minute care au urmat, am simțit o surdă antipatie pentru Stein. Dar această antipatie a trecut repede. Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă, atunci, în pauză, când a venit la liceu mama mea ca să-mi aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu trei ochiuri de lângă ușă se strânsese un mic grup. În mijlocul grupului care șușotea ceva plin de însuflețire se afla Iag. Cineva din grup replică, întrerupându-l pe Iag care, fiind prea pornit și uitând că trebuie să vorbească în șoaptă, înjură de mamă cu voce tare. Pe loc, toți realizară despre ce-i vorba, așa că grupul din jurul lui Iag se rupse, formând un semicerc de chipuri cu ochii îndreptați spre preotul liceului. Nimeni nu văzuse când și cum intrase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
băga, frate! Îi dădu mâna la o parte Iag. Înțelege, n-a fost vorba despre un comentariu al talmudului, deci n-ai de ce te agita. Și, așteptând ca Stein să se ducă jignit spre banca sa, Iag se adresă în șoaptă grupului agitat de lângă geam. — Să te minunezi, nu alta, cum îi adoră ovreiașii noștri pe preoți! Doamne ferește să te atingi de un papă, că toți evreii se răscoală! — Ce coincidență! clătină din cap Takadjiev, dar nimeni nu râse. În grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spuse ea încet, privind cu coada ochiului la Nelly și Kitty, aș avea motive să cred că pivnița dumneavoastră merită ceva mai bun. Rușinat de victoria mea, îmi plecai capul în tăcere. Poate - adăugă ea grăbit și vorbind aproape în șoaptă -, poate că vom putea continua cândva discuția noastră în contradictoriu. Mă numesc Sonia Minț. Și, plecându-și căpșorul, de parcă ar fi vrut să-mi privească fața, în timp ce eu, plecat respectuos, îi sărutam mâna pe care mi-o întinsese, ea scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
duc la Stein. Dar nu era Stein. Și, când, după ce am coborât în fugă scările și am intrat tot în fugă în cabina telefonică mirosind a pudră și a transpirație, am ridicat receptorul atârnând de un șnur verde până în podea, șoapta care mi-a ajuns la ureche nu era a lui Stein, ci a lui Zander, un student pe care-l cunoscusem la secretariatul universității cu câteva zile înainte. Acest Zander îmi lătra răgușit în telefon că împreună cu un prieten au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
slabă și tremurătoare a luminării, între portieră și dulap, stau înghesuiți Nelly și Zander. Stau cu gâturile întinse. Nelly are gâtul strâmb și-și ține capul într-o parte; mi se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
într-o parte; mi se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz și zgomotos ca ziua, că acesta ne-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mei, începu să se apropie încet de mine. Era o liniște înspăimântătoare, doar la bucătărie se auzea cum picură apa în chiuvetă. - Hoțule, spuse mama, abia mișcându-și buzele pe fețișoara ei galbenă. A pronunțat acest îngrozitor cuvânt într-o șoaptă clară, și nici măcar nu a clipit când, din nevoia exterioară de a face ceva, mi-am luat vânt și, îngrozit, am lovit-o peste față. - Fiul meu este un hoț, șopti mama liniștit și cu amărăciune, de parcă ar fi discutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și, deși continuă să privească scena, din cauza furiei și a pornirii pe acest domn care tușește, tremură tot. În primele secunde nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a doua zi dimineața. Sunt gata s-o iau înapoi pe coridor (mă tem tot mai mult de spaima pe care i-o poate trezi mamei venirea mea neașteptată în toiul nopții), când deodată, dinspre dormitor, se aude clar o șoaptă; ca tras de un șnur, strig gâtuit: „mama? mama?“. Dar șoapta aceea nu s-a mai auzit. Nu mi-a răspuns nimeni. Realizez că atunci când am strigat, nu știu de ce, fața mea a schițat un zâmbet. Deși în momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
coridor (mă tem tot mai mult de spaima pe care i-o poate trezi mamei venirea mea neașteptată în toiul nopții), când deodată, dinspre dormitor, se aude clar o șoaptă; ca tras de un șnur, strig gâtuit: „mama? mama?“. Dar șoapta aceea nu s-a mai auzit. Nu mi-a răspuns nimeni. Realizez că atunci când am strigat, nu știu de ce, fața mea a schițat un zâmbet. Deși în momentul acela nu s-a petrecut nimic deosebit, după ce mi-am auzit vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu spatele de aceasta. Era lividă la față și bărbia îi tremura. Ce-i cu tine? o întrebase el speriat. S-a întâmplat ceva la Baia de Sus? Femeia dădu din cap aprobator. Ai tăi? Nu, spuse ea aproape în șoaptă, mai rău. Toma veni repede lângă ea și o cuprinse în brațe. O mângâie pe spate și o sărută pe obraz. Mihăiță plângea deja pe pat, probabil supărat că taică-său îl lăsase singur. Ia spune, o întrebă el, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
coada de lopată ce se vedea ieșind de sub dărâmături. Se părea că minerul fusese surprins de surpare în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea în mină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Stătea acolo în picioare și îl privea intens pe inspector pufăind din lulea. Spune-mi, cum s-a întâmplat? întrebă Cristi. Cum și, mai ales, când ați constatat că puștiul lipsește? Grupul începu să se frământe și un cor de șoapte se auzi dinspre femeile care stăteau în spatele bărbaților. Starostele se întoarse într-acolo și rumoarea încetă imediat. No, ce să vă spun, dom' șef? începu el să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în urma lor. Luată prin surprindere de oprirea bărbatului, Ileana se desprinsese de brațul lui Toma și mai făcuse doi pași. Se întoarse mirată spre el și îl privi înspăimântată. Auzise și ea. Hai, nu mai zăbovi! îl grăbi ea în șoaptă. Ca și cum n-ar fi auzit-o, Toma privea încremenit în întu nericul aleii. În spatele lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele pe lângă trecuseră mai devreme nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
răzbătea nici o geană de lumină. În afară de peretele compact de ceață, în spate nu se vedea nimic. Doar clănțănitul metalic părea tot mai aproape. Ileana se apropie și îl scutură de braț: Vino! îl trase ea spre dânsa, vorbind tot în șoaptă. Acum alergau de-a binelea. Lui Cristi i se părea că se depla sează prin vată. Pașii lor abia se auzeau, în timp ce în jur domnea o liniște nefirească. Stătea cu ochii ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]