18,529 matches
-
reușind să leg vorbele (mi-era și ciudă, acum, că nu găsisem un alt termen mai potrivit În a-l califica). Cred că... Dar de acesta ce credeți... cum vă place?, Întrebă din nou, după o pauză, bizarul meu personaj, ștergându-și iar gura și luându-și o poziție majestuoasă, plină de importanță: mooliiiciuuuneeee. Rostise cuvântul cu un fel de prelungire a sunetelor, lugubră până la un anumit ton, dar catifelată. Se Înălțase pe vârfuri devenind foarte solemn În atitudine, cu brațele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Colonelul Încercă să se ridice și, nereușind, Începu să strige un NUUU prelung și să Întindă mâinile rugător spre mine, care zăceam Într-o nemișcare totală, neputând să-l ajut sub niciun chip. Puțin câte puțin, el deveni tot mai șters În lumina aceea care te orbea, iar În cele din urmă se destrămă ca o țesătură răsfirată, ca un fum... Mărturisesc faptul că... dar un plâns sonor, care crescuse În el până atunci, Îi șiroi pe gură, oprindu-i toate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dintre vecinii de bloc, domnul Macarie, sub geamul căruia avusese loc Încăierarea. Iulian a Încasat-o rău, iar costumul lui era rupt acum, plin de pete mari de sânge, de excremente și noroi. S-a ridicat În tăcere și, tot ștergându-și cu mâneca sângele șiroindu-i din nări și de la buza spartă, a plecat clătinându-se. De-atunci nu a mai venit niciodată În mijlocul nostru. De fapt, În toamna aceluiași an, am aflat că Iulian a fost ucis de un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și pe glezne, gâfâind și Încercând să se ridice deasupra. Se juli dureros la gât, dar reuși să-și recapete verticalitatea, epuizat. Huiduielile continuau cu nerușinare, iar el le asculta amețit și speriat, ferindu-se de Împunsături și lovituri. Se șterse de praful de pe față, amestecat cu broboane mari de transpirație și căută un loc de refugiu, o cale de ieșire din iureșul acela nestăvilit de brațe, capete, picioare, urlete și cuvinte spuse repezit, indescifrabil. Un domn cu obrajii cărnoși, o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la el simțul de orientare (găsea de fiecare dată locuri nebănuite, În care descopeream pâlcuri cu cele mai râvnite plante, adevărate „oaze de sănătate” cum le botezasem noi și deveneam absolut fericiți) și spiritul său practic (când făcea caca, se ștergea la fund cu frunze de brusture: vaaai, nici nu știi ce răcoros e! Îl auzeam exclamând fericit). Umbla Îmbrăcat toată vara În aceeași cămașă roșie, decolorată și foarte largă, pe care o purta mereu suflecată la mâneci. De sub părul lung
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau, poate, erau Oamenii de la Intervenții, pe care acum nici nu știu dacă Îi mai așteptam. Când am deschis, două siluete Înalte, albe, intrară În mare grabă, ștergându-mi În trecere umărul și dispărând ușor pe ușa de la baie. Fără a mă dezmetici complet, mi-am imaginat că nu puteau fi decât ei, Oamenii de la Intervenții. Uraaa! am strigat impresionat, buimăcit și de felul În care se derulase
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
vânticel călduț. Pătruns de o blânda moliciune, mă las pe spate, cu picioarele răsucite sub mine, și cu brațele desfăcute ca niște aripi mari, Întinse dureros spre ancora liniștei depline. Treptat, Într-o curgere ușoară și somnolentă, Încep să se șteargă lent toate contururile din jur. O clipă doar, ca prin vis, gândul Îmi mai zboară la Întrebarea ce mutre vor face vecinii mei și cei care Îmi vor descoperi mai târziu trupul inert și lava de sânge izvorâtă din mine
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îi zise Melanie. Și ridică o privire speriată spre mine, Îngrozită. O priveam Înmărmurit, ca deșteptat dintr-o lungă beție, lipsit de cuvinte. Târfă ordinară, strigă individul răbufnind, și o lovi violent peste față. Melanie Începu să plângă stins, tot ștergându-și pleoapele umezite. Am vrut atunci să intervin (simțeam furia crescând nestăvilită În mine și inima rupândumi se de milă). Am Întrebat cu un calm aparent, din colțul În care mă aflam, ce se Întâmplă, de fapt? Marian s-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dreptul meu. Mi-a surâs „profesional”, dar și eu am privit-o țintă, ca pe... ceea ce și cred că era. Lângă colțul mesei, un pui de cerșetor Îmi tot cerea „un ban, nenea, un ban ca să-mi iau de pâne...”. Șterge-o, puștiu’, crezi că nu vă cunosc eu pe ăștia... și i-am tras și un picior de-a ajuns cât acolo (e-he, cred că ați ghicit cât puteam fi de rău uneori!). Probabil vă Întrebați ce făcea Lola
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fi foarte rău), dar i-am zâmbit politicos și i-am cerut să mă ajute cu o cameră rezonabilă. Desigur, domnul meu, Îmi răspunse amiabil și o măsură pe Lola cu o privire insinuantă (am făcut eforturi să nu-i șterg una). Camera era perfectă. Avea acea intimitate plăcută pe care și-ar fi dorit-o oricine s-ar fi aflat În compania unei femei frumoase și... apetisante. Nu insist asupra mobilierului. Țin doar să vă spun că patul era din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bucurii atât de mult așteptată. Se priviră și, numai după câteva momente, izbucniră într-un râs clocotitor. - Ce proaste suntem, Ina, îi spuse Olga, în loc să ne bucurăm, plângem... - Și de bucurie se poate plânge... fato, așa să știi... și-și șterseră lacrimile care nu conteneau să curgă nechemate. Cele două fete se despărțiră într-un târziu, după ce puseră pe tapet multe din planurile proiectate. Acestea urmând a fi aplicate chiar din dimineața celei de-a doua zi. - Mai întâi și-ntâi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ea s-o dea pe glumă. Seara aceea trecu. Se părea că uitarea se așternuse Încet peste întâmplările trăite de Olga, constituind, în mod indirect, o lecție și pentru Ina. Deși Olga se străduia să pareze că totul i se șterse din memorie, fără să vrea, Marcel îi revenea în minte, nu cel din camera de hotel care o ducea la Nisa, la Atena sau mai știe ea pe unde îl purta imaginația sa bogată, ci pe cel cu cătușe la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
tăceri, gândind că orice cuvânt rostit cu glas tare ar putea fi dăunător. În acest timp, Alex robotea la bucătărie, un ghem de nervi. Puse cafeaua în cești, vărsă din neatenție câteva picături din ibric lângă aragaz, dar nu le șterse, ceea ce nu-i era în fire, puse grijuliu ceștile pe un platou și intră În sufragerie cu o mină ce nu prevestea nimic îmbucurător. - Te rog să te așezi, i se adresă el pe un ton imperativ, ca unei străine
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Plânsul ei era deznădejde, ură, invidie... Cetatea ei de optimism construită cu atâta migală devenise o movilă de moloz sub care își simți strivite toate visele, nădejdile, întreaga ființă. - Hai, hai nu plânge, și mama lipind-o de ea, îi șterse câteva lacrimi care alergau în neștire pe obraz. Ea căută apoi o batistă și o sfătui să-și șteargă șiroirile care-i năpădiseră obrazul. Batista se udă în câteva clipe; apoi continuă: - Ce poate fi atât de grav încât să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
sub care își simți strivite toate visele, nădejdile, întreaga ființă. - Hai, hai nu plânge, și mama lipind-o de ea, îi șterse câteva lacrimi care alergau în neștire pe obraz. Ea căută apoi o batistă și o sfătui să-și șteargă șiroirile care-i năpădiseră obrazul. Batista se udă în câteva clipe; apoi continuă: - Ce poate fi atât de grav încât să nu mai poți să-ți stăvilești lacrimile? - Mă simt de parcă mi s-a scurs tot sângele din vene, nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
travaliu, pe o targă cu rotile și se îndreptară spre sala de nașteri. Timp de mai multe ore, până la venirea pe lume a noului născut, cele două asistente se îngrijiră de femeia care trecea prin cele mai cumplite chinuri; îi ștergeau pe rând fața și fruntea năpădită de o transpirație bogată, încercând cu vorbe îndulcite s-o încurajeze și spunându-i mereu: - Încă puțin, încă puțin și veți scăpa. În acest timp, cele două colege nu avură răgazul necesar să mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Ina, i se adresă ea tatălui acesteia, să nu se supere pe mine, n-am vrut... - Nu-ți fă griji. Acum odihnește-te, acesta e lucrul cel mai de seamă... * Nunta continuă. Situația creată de Olga rupsese oarecum firul petrecerii, ștergând de pe multe fețe, mai ales ale celor apropiați de familia Inei, veselia cu care pornise nunta în faptul serii. Părinții lui Alex, ai Inei și câțiva prieteni ai mirilor căutară să ridice tonusul invitaților, să animeze unele momente cheie ale
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
spațiile închiriate în baza contractelor de închiriere. Mai mult, unii dintre acești chiriași părăsesc spațiul închiriat înainte de expirarea contractului, fără să anunțe asociația de proprietari, reușind astfel să se sustragă timp îndelungat de la plata întreținerii și chiriei, chiar să își șteargă urmele în mod deliberat sau când nu își mai pot îndeplini obligațiile din cauza falimentului la care au ajuns. Legea nr.230/2007 își extinde prevederile cu privire la reglementarea cheltuielilor de întreținere la toate spațiile și încăperile ce se află în proprietatea
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
Lumina dimineții pătrundea prin draperiile trase. Îmi priveam fiecare parte a trupului. Încă eram întreg, mă rog, cu ceea ce-mi mai rămăsese. Mă linișteam treptat. De undeva din afara apartamentului se ivi o mână imensă, înarmată cu o gumă de șters și se apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o mână imensă, înarmată cu o gumă de șters și se apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă scaunul mecanizat, uitasem total de baterii și de mecanism
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu mai era nimic. Nu puteam distinge decât albul foii de hârtie. Îmi trăgeam sufletul și mă gândeam că șoseaua ar fi trebuit probabil să continue în partea cealaltă a orașului, însă teama de a întâlni din nou guma de șters mă făcu să stau deocamdată pe loc. Îmi pusesem în minte să supraviețuiesc și eram în stare de orice pentru acest lucru. Vedeam din ce în ce mai limpede situația în care mă aflam. O foaie albă, un oraș izolat într-un text, o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să stau deocamdată pe loc. Îmi pusesem în minte să supraviețuiesc și eram în stare de orice pentru acest lucru. Vedeam din ce în ce mai limpede situația în care mă aflam. O foaie albă, un oraș izolat într-un text, o gumă de șters cu care mi se reducea existența, toate acestea nu puteau să fie decât într-o lume de hârtie în care fusesem imaginat ca personaj principal. Apoi devenisem o marionetă în mâna unui autor care avea intenția să mă distrugă. Nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
sau indiferență. Șervețelul inițial ajunsese un manuscris, apoi un alt manuscris și așa mai departe. De data aceasta eram personajul propriei povești și continuam să exist conform propriei imaginații. Știam însă că undeva mă urmărește o mână care mă va șterge pur și simplu, fără nici o explicație, de îndată ce va ajunge în preajma mea. Trebuia să scriu în continuare, la infinit, fără nici o clipă de răgaz, mânat de aceeași teamă. Între timp, dacă vă întrebați cumva ce s-a întâmplat cu mâna mea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
sau ciobite, dar nici una dintre ele nu mi-a arătat chipul, nici o sticlă nu mă putea ajuta, căci mereu dădeam cu nasul de același contur impersonal. Nici măcar pozele pe care mi le făceam periodic nu mă redau prea bine, erau șterse sau neclare și întotdeauna ușor tremurate. Nu le puteam spune celorlalți despre handicapul meu, îmi era rușine să admit că nu mă cunoșteam la fel de bine. Singurii care mă acceptaseră erau rudele și câțiva prieteni, iar eu mă resemnasem că aveam
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
spălat al vaselor la altul, eu îi priveam de la locul meu cu gura căscată. Sub jetul de apă ce îndepărta resturile din farfurii, mama avea mâinile ude. Mângâia cu spălătorul farfuria și pe față, și pe dos, de parcă ar fi șters viața de angoase, apoi îi dădea tatei farfuria să o facă să strălucească. Astfel viețile noastre curate așteptau în dulap, ordonate pe stativ, să fie folosite. La masă, mama purta bigudiuri și eu mă simțeam copilul ei. Mâncam cât puteam
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]