1,603 matches
-
Da’ chiar nu mai aveți suflet? Îi dau și eu ceva, de rușinea miloaselor. Ajuns în capătul vagonului, omul de trei ori străpuns în splină vede o puștoaică cu sâni rotunzi, strangulată de o bluză transparentă. Se oprește în fața ei, șuieră admirativ: ce bucată, mâncaț-aș! Între timp ajungem în stație, se deschid ușile, o lume coboară, altă lume urcă. Găliganului îi curg balele în fața fetei. În ultimul moment se îndreaptă și face un salt afară din vagon îmbrâncind o bătrână. Acrobația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai aproape de catafalc. De fapt cel mai de folos mi-au fost diverși indivizi în salopete muncitorești, dotați cu serviete jerpelite și șepci proletare tip Gheorghiu-Dej. Ipochimenii ăștia străpungeau talazurile de admiratori cu aerul încruntat al unui spărgător de gheață, șuierând amenințări printre dinți: dați-vă la o parte, mai sunt și oameni care muncesc în țara asta, nu doar gură-cască! Am profitat de pârtia deschisă de ei, dar nu m-am putut abține să mă întreb de ce aveau strungarii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
scris și oral cu Zorneasca trăgându-mi mesajul la capătul curcubeului, iar în ciotul de țigară rămas am dat citire textului despre cadânele cu care alerga dimineața. Jap un hap galben, jap unul roșu și pe la pagina a 5-a șuieră Iolescu de sub mustățile academice și jap la pagina 7 ia ultimul hap cu urlet mare de sub buclele bej că alea n-au nevoie de idealism: dă-le băi progesteron și foliculină!, iar când cu pagina 9 mă zgudui hohotul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
termine tema primită astă toamnă și acum, îngrijorat, ațintea cu binoclul, din balcon, câmpia dunăreană și bărăganul de unde se putea ivi inamicul. Într-adevăr,pe la mijloc de mai, odată cu primele cireșe, siluetele dușmanilor se conturară pe buza orizontului. Neamțo dracoli, șuieră prâsleanul și pe nesimțite trase cuiul de la o petardă defensivă. Pașaportu și aplecu’ mamii ei de școală! acu să te văd măi Gigi cum descurci ițele! În pace, seninul cerului se boltea peste amiază ca o zână bună; turmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un mini-picnic: castraveciori verzi muiați în miere de albine și apă minerală. După ce am mai prins la inimă, am ridicat tabăra și am străbătut în sens invers coridorul. Expediția se încheie cu încă un tur al mesei din sufragerie. Bolnavul șuieră extaziat: brava nepoate! să trăiești și să-ți dea Dumnezeu succes! Când familia află despre aventură, se adunară cu mic cu mare pentru un consiliu-ciolhan ad hoc. Multe sticle de cabernet fură scurtate de gât la conclavul cu pricina. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
oala de-a lungul axei bucătărie-baie. - Bine, atunci pe miercurea viitoare? - Da, da, e bine așa, miercuri de la 18. C XLI Portarul de la spitalul „Gheorghe Marinescu” îi spuse că avea ordin să nu-l lase să intre. Cosmin îl îmbrânci șuierându-i: la o parte, bulaiule! Alergă spre clădirea cea nouă a blocului operator și urcă treptele în goană. În urma lui se auzi țăcănitul liftului, din care ieșiră doi infirmieri solizi. Se postară în pziție agresivă în fața intrării. Deja la etajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șuierat de locomotivă nu se grăbea să-i anunțe plecarea. Câmpul arat avea o măreție specifică, imposibil de descris sau de comparat, ceva În prezența căruia nimeni și nimic, nici chiar trenul, nu mai Îndrăznea să se miște sau să șuiere. Și totuși, după numai câteva minute, Popescu văzu În marginea Îndepărtată a plăpumii de aburi, acolo unde drumul subțire și noroios se ridica din valea sau vâlceaua care-l ascundea, un punct roșu. Rămase cu ochii ațintiți pe acel punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
imediat ce focul nostru de artilerie a fost prelungit. La vreo 80 de metri sub cotă am căzut rănit În două locuri, la picior și la umăr. Am stat acolo În ploaia rece, rănit și auzind din când În când gloanțele șuierând pe deasupra mea, până aproape de ora 4 după-amiaza. Singurul om care s-a gândit și a Îndrăznit să vină să mă caute acolo a fost Grințu Anton. Îi datorez viața! Nu știu ce s-a mai Întâmplat cu el după război. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Șuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de pungă lungă de trei coți, care prinsă de capul de lup de aramă pus într-o prăjină de fier șuiera în bătaia vântului. Așa s-a făcut steagul de luptă al dacilor. Cerințe: 1. Răspundeți la întrebări: Cine a fost Decebal? Unde se afla capital Daciei? Cum l-a salvat Șuier pe stăpânul său? 2. Delimitați fragmentele și scrieți ideile
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
străinul avea gânduri oribile? Nici nu vroia să mai gândească, mintea ei refuza să avanseze mai departe, ideile i se învălmășiră. Privea hipnotizată silueta tânărului care o studia curios și lacom prin oglindă. Afară lapovița cădea fără milă iar vântul șuiera sinistru prin crăpăturile cerului, întunericul pătrundea din toate părțile. Bucuroasă văzu că bărbatul porni iarăși mașina... acum mergea atent la șosea însă opri după scurt timp contrariat și își spuse cu voce tare, - E imposibil de mers mai departe! Și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
discuțiile celorlalți din compartiment, a preferat mai tot timpul călătoriei, să stea pe culoar și retrăia intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Acceleratul mergea în viteză, cu geamurile deschise la maxim, era curent, vântul șuiera pe culoar și el, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului; peisajul era monoton, câmpia cultivată cu plante cerealiere întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni, drumuri prăfuite și șoseaua ce însoțea o lungă perioadă calea ferată; într-un sat doi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de atunci nu mai găseam acolo nimic de glojdeală. Dincolo de absolut - fragmente - România, orașul de la malul mării. Iarna grea și-a aruncat crivățul asupra orașului înghețat, odată cu trecerea ursitoarelor pământului, adunate în fiecare casă unde se nășteau copii. Se certau, șuierau, dar cea mai blândă și mai mare dintre ele a hotărât... și au dispărut grăbite, având multe vizite de făcut ! Se înserase devreme în acea vineri. Urma cea mai lungă noapte din an. Rafalele de vânt troieniseră zăpada în dreptul casei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
am început s-o împing pe Fiona înainte cu cotul până ce ritmul nostru de mers aproape s-a dublat. Nu eram departe de casă și mi-a venit ideea să facem câteva ocoluri ca să ni se piardă urma. — Ce faci?! șuieră ea, după ce o ghidasem spre o cotitură neașteptată la dreapta. — Continuă să mergi și stai aproape de mine, am spus. O să-l derutăm în curând. Am cotit încă o dată la dreapta, apoi la stânga, apoi m-am întors pe o alee dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mult de zece minute și includea o bucată de drum fabuloasă - un coborâș nu foarte aprubt, dar suficient ca să prindem puțină viteză, să ne luăm picioarele de pe pedale și să ne avântăm înainte cu vântul biciuindu-ne fețele și șuierându-ne în urechi, în timp ce la coada ochilor ne țâșneau lacrimi plăcute de fericire. Bineînțeles că drumul înapoi era cu totul altceva. De obicei trebuia să coborâm de pe biciclete și să le împingem. Fiindcă eram copii cuminți, în mod nefiresc, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
moale și plină de cocoloașe și deși intenționase să se culce pe partea de pat cea mai apropiată de fereastră, se pomeni purtată de greutatea propriului ei corp în valea adâncă din mijloc. Patul scârțâia la orice mișcare, sau gemea, șuiera, foșnea, ca și cum nu-și găsea nici o clipă liniștea și pentru a se izola de această pistă sonoră enervantă, încercă să se gândească la ciudatele întâmplări ale zilei. În general, era încântată de felul în care decurseseră lucrurile cu Roddy. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și la un moment dat ne-am pomenit un drum nemaipomenit - cobora, dar nu prea brusc, doar atât cât să prinzi puțină viteză, să-ți iei picioarele de pe pedale și să aluneci înainte, în timp ce vântul îți mângâia fața și îți șuiera în urechi și lacrimi plăcute de bucurie îți țâșneau în coada ochiului. Preț de-o clipă, am simțit cum anii se desprind ca o povară grea de pe spatele pe care mi-l încovoiaseră și Joan și cu mine eram din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dumiresc. — Vă referiți la sentința suspendată? — Exact. Din nou m-am pomenit doborât de necesitățile unui libidou nechibzuit. Din nou, puterea trupului asupra spiritului... — Deci nu dumneata ai pătruns în casa lui McGanny ieri-noapte? Se uită repede în sus, îmi șuieră să tac și aruncă o privire prevenitoare spre ușă. — Pentru Dumnezeu, Michael! Vrei să-mi agravezi situația? Și pe urmă, în șoaptă: De ce crezi că te-am adus aici, dacă nu să discutăm taman această chestiune? M-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în fața acestui mediu neîncetat descurajant: decorul grețos galben pal, automatul de cafea defect, care tocmai ne furase 60 de penny, haoticul sistem de încălzire (un enorm calorifer din fontă era încins, celălalt deloc; și din când în când țevile gâlgâiau, șuierau și se zguduiau vizibil pe lângă pereți, dislocând bucăți de gips). N-am putut suporta decât vreo cinci minute și am vrut ies să mă plimb când Fiona se întoarse, congestionată și agitată. — Ai ieșit deja? am spus. A durat cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fiică, o soră, o soție, o mamă, ca aceasta să-l privească cu luare aminte și să se întrebe cine e omul, cine e omul ăsta care mi-e drag? Abandonat somnului, cu ochii închiși, cu buzele răsfrânte printre care șuieră de douăsprezece ori pe minut expirul călduț de CO2 și H2O rezultate din miliardele de focuri aprinse prin celule, cu filamentele de condens care-i umezesc mustața moale, crescută anume ca să acopere o cicatrice urâtă pe buza superioară, de când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț! Românii iau un aer speriat, americanii se amuză, sincer poate. Dintre toți, de neuitat va rămâne o femeie într-o crinolină verde, înfoiată ca un boboc gata să plesnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
primul. Vreau să văd cum iei pragurile. Nick Adams, care avea un spate mare și părul blond, Încă ușor acoperit de zăpadă, trecu pe lângă George și apoi schiurile Începură să-i alunece, iar el Își dădu drumul În jos; schiurile șuierau prin zăpada ca o pudră cristalină și Nick părea să plutească În sus și apoi să se prăbușească, cum trecea peste pragurile unduitoare. Înainta pe partea stângă și la sfârșit, cum gonea spre gard, ținându-și genunchii strâns lipiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În pat, cu fața Înfundată-n pernă. „Mi-a frânt inima. Dacă mă simt așa, Înseamnă că mi-a frânt inima“, se gândi. După un timp, auzi cum taică-su stinge lampa și se duce-n camera lui. Auzi vântul șuierând printre copaci și simți un curent rece care intra pe sub ușă. Zăcu un timp cu fața-n pernă și, după o vreme, uită să se mai gândească la Prudence și adormi În sfârșit. Când se trezi În mijlocul nopții, auzi vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
printre copaci și simți un curent rece care intra pe sub ușă. Zăcu un timp cu fața-n pernă și, după o vreme, uită să se mai gândească la Prudence și adormi În sfârșit. Când se trezi În mijlocul nopții, auzi vântul șuierând printre arborii de cucută din fața casei și valurile lacului izbindu-se de mal, dar apoi adormi la loc. A doua zi dimineață, vântul bătea tare și valurile urcau până sus pe plajă, și a trecut ceva vreme de când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cînta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din cînd În cînd „O sole mio!”... restul nu se Înțelegea. Intrasem emoționat În curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca În urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]