1,798 matches
-
răspunsuri la cele câteva întrebări. Când Doamna a ajuns la Barnoschi Vasile, la întrebarea despre data nașterii tatălui, Barnoschi Ion, acesta a răspuns: 14 octombrie 1897. Doamna și-a lăsat ochelarii un pic mai jos pe nas și l-a ațintit cu privirea pe deasupra ramelor. De comentat, n-a comentat, dar în jur s-au iscat murmure: Mamăăă! în secolul trecut!... Ați auzit, bă, când s-a născut tatăl lui Barnoschi? În secolul trecut!... Murmurele s-au împrăștiat în toată clasa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
constrângere, se manifesta cu o forță poate chiar mai mare decât în prima tinerețe. În lipsa unui telefon acasă, toate treburile care presupuneau alergătură și întâlniri le rezolvam bătând orașul în lung și-n lat pe bicicletă. Nașa mea a intrat ațintindu-mă cu o privire concentrată, care se dorea neutră. Trebuia să mă fi bucurat de surpriză? Lumina slabă din tavanul holișorului îi îngroșa umbrele de sub arcade și de sub pomeții obrajilor. Bănuiești de ce am venit, nu? m-a întrebat ea, gravă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
talia și bazinul ei era cu totul alta decât la el și la alți băieți. Ostentativ, Viviana nu vedea pe nimeni, dar în același timp toată ființa ei transmitea printr-o vibrație nervoasă cum că simte toate privirile din jur ațintite spre ea. Nu era adevărat, și Dragoș dezaproba cu repulsie felul ei de a fi. Reușea să atragă doar privirile lui, însă într-un chip malefic. Dar Viviana, deși părea să se miște într-o altă lume, o dată strada trecută
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
partea cealaltă a gardului din plasă de sârmă care despărțea de stradă terenul de sport al școlii. Din mers, c-un zâmbet satisfăcut, nu-i slăbea din ochi pe băieți în timp ce jucau volei, dar toată lumea știa că de fapt îl ațintea cu privirea pe Dragoș și că lui îi zâmbea. Viviana dispărea după gardul de zid al bisericii Sfânta Treime, dar după nici un minut se ivea din nou trecând în sens invers, iute-iute pe după gardul de sârmă, înfruntând c-un zâmbet
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ei și se întărește, de data aceasta perceptibil. Bine măcar că sentimentul acesta de teamă - plin de semnificație - fu eclipsat de penetrarea subită a lui Dan. Urmă „testul acid“. Pe când gura lui îi morfolea încă o dată gâtul umed, Carol, cu privirea ațintită spre paharul cu apă stătută de pe noptieră, își dădu seama că soarta i-ar putea fi decisă în momentul respectiv. Dan va simți oare chestia? O va observa? Va putea evita să i se atingă de pubis? Era doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
său natal. S-a împiedicat și a căzut sub copitele calului, ridicându-se palid și doar pe jumătate bărbat. L-au dus acasă, la familia lui excepțională, pe targă. Fratele său, William, s-a uitat la bietul Henry. Și-a ațintit privirea asupra bandajului însângerat care îi acoperea pantalonii și l-a implorat pe Dumnezeu, oricine o fi fost, să-i vindece fratele. Se ruga pentru noi toți, fiindcă știa ce avea să urmeze. Știa că ne așteaptă doar o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
putuseră găsi în barul principal din De La Warr Pavilion. Celelalte erau pline. Marea clădire modernistă găzduia o conferință și participanții la ea ocupaseră toate nivelurile. Stăteau așezați cu toții la mese, cu privirile pierdute undeva în largul mării, cu ochii goi ațintiți prin panourile mari de sticlă. Și Bull, și Alan se simțeau nelalocul lor fără etichetele cu nume prinse în piept. Ambii beau câte un pahar de bitter de prin partea locului, o băutură fără personalitate. Ambii erau excitați. Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
imposibil de calculat. Resemnat, cu urletul retrăgându-i-se în coșul pieptului, Clossettino tăcu brusc, fără a se putea opri însă de la a privi stelele cu o ură nemărginită. Cu o privire atât de dură, încât dacă ar fi fost ațintită asupra unui om, acesta ar fi fost ucis pe loc, sorbindu-se, sugându-se din calea vieții. Clătinându-se, învins, Clossettino mai spuse doar atât: - Robert. Iar Robert. PAGINĂ NOUĂ MOȘ ABDULAH teaser/setup Abdulah Ramazi se născuse în Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nesigur, pentru a vedea dacă opinia sa este împărtășită de noi sau nu. - Da, da... se auziră vocile câtorva tineri. Genial... I-am observat cu atenție. Aceleași haine cutremurător de urâte, cumpărate de la marele magazin din Jackson, aceleași priviri întunecate, ațintite spre Euripide de această dată. Refuzam să cred că acești oameni pot fi atât de urâți. Practic, fiecăruia dintre ei îi corespundea fizionomia unui anume gen de animale, ba chiar unui anume gen de obiecte, și abia acum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mers direct spre clădirea principală, și imediat ce am intrat pe ușă, în holul răcoros, am auzit glasuri înăuntru. În sală era ședință, tocmai bine pentru a le arăta tuturor ce găsisem noi. Am intrat, iar ei au rămas cu privirile ațintite asupra noastră. Iasomia era acolo, ceea ce m-a surprins ca întotdeauna, zăpăcindu mă pentru o clipă, însă m-am dezmeticit imediat, mai repede ca alte dăți. A zâmbit oarecum la vederea noastră, ceva în ochii ei îmi reamintea de zeița
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
să tac, în oglinda retrovizoare vedeam gura bunicului, deasupra buzei avea o mică zgaibă, s-o fi tăiat la bărbierit și pesemne că-l durea, pentru că o atingea, din când în când, cu limba, tot drumul am stat cu ochii ațintiți la gura lui, fiindcă vroiam să știu dinainte când o să spună iarăși ceva, dar bunicul a rămas multă vreme tăcut, la un moment dat am văzut că zâmbește, și atunci am observat că are gura întocmai ca a tatei, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iei problema în amănunt, orice te îmbolnăvește. Lopățica și fărașul te pot îmbolnăvi. Probabil și copiii. Uite, spuse ea. Când am ajuns la colțul străzii cu stația de taxiuri de pe Eighth Avenue, Shadow s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o singură mișcare, și-a întins un picior și a sărit ca o gimnastă în picioare. Mi-am săltat capul și m-am uitat. O excelentă scenă pentru adulți, cu Selina care își strângea șnurul neglijeului ei transparent (cu privirea ațintită în jos, ca și cum ar fi refuzat să recunoască orice implicare - nici chiar ea n-ar fi putut să mă ierte), și Martina, înțepenită în cadrul ușii, într-un costum gri deschis din lână fină, pantofi negri (și ce a văzut? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dracu’. Am luat-o înainte și, clătinându-mă pe picioare, am simțit că inima îmi va lua foc și că eu mă voi pulveriza într-o spirală mortală spre cerul de jar. Tot milionul de ferestre ale New York-ului își ațintiseră privirile asupra mea, infidelul. O, Doamne, viața mea fusese serioasă aproape zece minute și acum e iar o bătaie de joc. Bun, să adăugăm și puțină răutate. Să ne batem joc cât mai tare, mi-am spus eu, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așteptat următoarea respirație. Briza ei ușoară a fost însoțită de un ticăit slab, umed și regulat. M-am întors. Barry Self stătea în ușa băii. Mesteca gumă. — Uite unde se duc banii tăi, John, spuse el sec, ținându-și degetul ațintit spre mine. Am trecut în goană pe lângă el și am coborât scările. Am năvălit pe ușile-n oglindă. Știam că nu s-a terminat, nu încă, în nici un caz. Talentatul Fat Paul aștepta în barul fol. Era gata. În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ochii de luminițe tainice ce îi iradiau pe fața prematur bătută în riduri adânci. Sursa acestor stări fortifiante, neștiutoare, alterna pașii măsurați ai unui dute-vino ca de metronom, cu pauzele îngândurate petrecute în fața ecranului panoramic al navei, având privirea pierdută, ațintită în spațiu asupra unui punct numai de el cunoscut. Nu putea să-și dea seama de ce se simțea atât de legat de el. De fapt, știa prea bine dar încă refuza cu încăpățânare să-și accepte sentimentele. Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
posibilitățile sale, pe care soarta i-l rezervase. - Cred totuși, că nu este o situație atât de imposibilă pe cât pare la prima vedere, se auzi o voce nouă. Surpriza intervenției lui Angir, care intrase pe punte în timp ce toți ochii erau ațintiți asupra lui Kaan și a căpitanului fu și mai neașteptată, lăsând pe toată lumea cu gura căscată, mai puțin pe Gardian, care, nemaiputându-se stăpâni, se repezi amenințător înspre el urlând cât îl ținea gura: - Nu se poate ca un puțoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Angir se hotărâ să intervină. Preaonorabilul Poha risca să piardă avantajul obținut doar pentru a-și satisface vanitatea. - Nimeni în afară de noi nu va ști că dumneavoastră transportați și altceva în afară de mărfuri, interveni el strângându-l ușor de braț cu privirea ațintită în privirea lui parcă încercând să-i spună ceva ce nu se putea exprima în cuvinte. Căpitanul tresări la atingerea lui Angir. Își frecă brațul inconștient în locul unde fusese prins de tânăr. După câteva momente de tăcere se îndreptă greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
foarte limpede. Văzură pe fundul apei, printre pietre și nisip, ceva asemănător cu capul gigantic al unei statui având pieptănătura regală a vechilor phar-haoui. — Trebuie să fi fost o statuie grandioasă, zise băiatul. Capul sculptat în granit avea ochii orbi ațintiți în față, sub pânza aceea de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent, o mână îi sculptase o frunte lată, păr des și barbă, o gură mare, senzuală, ochi mari, rotunzi sub sprâncenele dese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aproape recunoscător - și se plimba privind, cu ochii care nu reușeau să vadă, frumusețea schimbătoare a grădinilor, a stâncilor abrupte, a golfurilor, cu pasul acela distrat pe care și-l formase în casa Liviei. Simțea ochii celor care îl supravegheau ațintiți asupra lui, dar, zi după zi, își forma în minte o arhivă de chipuri și comportamente, începea să perceapă când și alături de cine se putea simți relativ liniștit, să cunoască orarele, obiceiurile, controalele. Nu-l mai revăzu pe Tiberius. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe Tiberius. Din celălalt frate, Drusus, lăsat să moară în închisoarea subterană din Palatinus, nu mai rămânea nimic de îngropat. „Nu voi ști niciodată“, se gândea el, nemișcat în timpul ritului, simțind ațintiți asupra sa ochii tuturor, încât i se părea că se sufocă, „nu voi ști niciodată cum arăta chipul lor în ultimele zile. Amintirile mele sunt vechi de ani de zile, peste ele nu trecuse încă toată durerea aceea“. Nu rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care nu le văzuse niciodată, îi dădea sentimentul posesiei, de parcă ar fi intrat într-un oraș cucerit. Totodată însă, în jurul lui domnea liniștea aceea pustie ce dura de decenii. Amintirile țâșneau din ziduri ca apa. Imediat, toate privirile se ațintiră asupra lui, iar cei care nu puteau să se apropie de el îi întrebau pe ceilalți. Funcționarii imperiali bătrâni, experți - întregul aparat bine pus la punct, construit de Augustus și consolidat de severitatea vigilentă a lui Tiberius - spuseră că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că băiatul era prost, adâncit într-o cultură livrescă prăfuită, că niciodată nu se preocupase de problemele familiei. Cineva însă îi avertiză: — Să ne aducem aminte că prima călătorie a făcut-o în insula Pandataria... Ca urmare, ochii senatorilor se ațintiră asupra tânărului Împărat când acesta ajunse la scaunul ce-i aparținuse lui Tiberius, pe care vreme de unsprezece ani ei îl văzuseră gol și pe care acum, stofele și pernele, noi, purtau culorile glorioase ale mândrei familii Julia. Iar pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pace după vechea tragedie sau, poate, semnul unor temeri tainice. Frumoasa soție se numea Livia Orestilla. Îndată ce își făcu apariția în pragul triclinium-ului imperial, cu bijuteriile strălucind pe pielea ei ca mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră privirile asupra ei, înflăcărați de fantezii secrete. Împăratul intră, trecu printre cele două șiruri de invitați, care îi făcură loc imediat, se apropie de ea și îi adresă câteva cuvinte în șoaptă: îi spuse că pentru frumusețea ei ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]