KorAP: Find »[drukola/base=adânc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...315 >

7,862 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

În reversul lor. — Nu crezi că pui prea multă patimă În problema asta? Recuzita oratoriei politice e plină de termeni sacri, cum spui, care ascund de fapt cu totul alte intenții și totuși, vezi bine, pentru fiecare din noi, În adîncul ființei noastre, aceste noțiuni Își păstrează sensurile inițiale așa cum le-am apucat din bătrîni. — Aparent. Tocmai aici e perfidia. Nu ai văzut că nici mata nu-mi acorzi creditul cuvenit, pentru că de fapt consideri tot ce Încerc să-ți demonstrez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
pot identifica de la Început - ei au lumina În față - de aceea nici nu-i răspund la salut și cînd se lovesc de el se scuză bîiguind: Pardon, eram În contre-jour. Și astăzi revezi cu stupoare această galerie parcă smulsă din adîncuri și suspendată aici după cine știe ce proiect excentric, la etajul patru al unei clădiri gigantice purtînd numele impropriu de Casa Scînteii - o scînteie care nu luminează, dar durează de aproape patru decenii. Iată-mă deci după o absență de doisprezece ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
aceasta nu și-a văzut decît În parte visul cu ochii. Oameni i-au descoperit menirea virtuală dinainte de a deveni un stabiliment public cu instalații sanitare, cu om de serviciu și firmă la intrare. Lucrarea nu Înainta, În schimb, În adîncurile ei se depozitau reziduurile biologice ale tuturor rătăciților pe aceste meleaguri. Curînd acest loc de seducție sui generis amenința să alunge băștinașii din așezările lor cum altădată fuseseră izgoniți din cauza pomului cu pricina primii oameni din rai. Firește, s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ca o foame amăgită În stomacul gol. Așa trăiesc ei toți oamenii zăriți prin piețe, pe străzi, În birouri, În metrou, mai ales În metrou, unde singurătatea crește Într-un spațiu prielnic, cum moartea e Împlîntată cît mai afund În adîncuri și Întuneric. Oamenii călătoresc cu ochii Închiși pentru că ochii trădează viața, se ascund asemenea condamnatului neatins de glonte după ce plutonul de execuție se Îndepărtează. Măști de ceară inerte pe toate viciile, umilințele, lașitățile, compromisurile lumii. Uite-l pe cel care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

din împrejurimi, a pus bazele unei stațiuni balneare care e de atunci una dintre cele mai profitabile investiții ale Sale. A fost o jertfă rapidă, mieii s-au descompus degrabă, cei mai norocoși la soare, plutind pe apă, ceilalți în adâncuri, printre crengile brazilor, ca lacul să poată fi botezat mai ușor. Așa a devenit râul stăvilit de alunecătura dealului Lacul Leșurilor, până când asta a început să dăuneze afluenței de turiști, pe cale de a se înteți. Atunci, după un exemplu străin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
viață nici una. Așadar, din uvertură lipseau tocmai cele ce ar fi constituit circumstanțele unei copilării obișnuite. Bucuria descoperirilor, a mirărilor, a misterelor. De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că ai fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
porneau ca să nu se mai potolească o lună întreagă. Părerea mea e că, dacă există încă un iad, independent de ăsta, ăla e un acvariu. Cu cea mai veche apă în el, cu alge înfometate și cu un miel în adâncuri. Care știe mai multe decât trebuie. Patrulând pe acolo, Dumnezeu luminează apa cu lanterna. Să vadă dacă mai trăiește și dacă numai un pic, se apleacă după miel, îi face respirație artificială, apoi îl bagă la loc. Da, desigur. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

s-o conduc până la ușă. - Întoarce-te acasă, Kiri, dacă se poartă rău cu tine, îți dau camera cea mare numai pentru tine. - Niciodată, i-am răspuns, chiar dacă ar fi de aur! N-am îmbrățișat-o. Mă privea consternată. Din adâncul gâtului mi-au ieșit atunci cuvinte necontrolate: - Adio, muierea dracului! Mama s-a făcut albă ca varul, hainele ei erau și mai negre. Mi-a dat două palme răsunătoare care s-au auzit în tot salonul. Am ieșit amândouă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
și bea cu noi, a spus el tiranic. - Vreau să dorm, am răspuns închizând ușa de la camera mea. Nunu a intrat după mine, m-a prins de umeri și m-a zgâlțâit. Ochii i s-au întunecat, a privit în adâncul meu. - Văd lucruri îngrozitoare! Admiratorii cu care băuse pe terasă au năvălit în cameră strigând: - Avem în fața noastră casa de nebuni a artelor plastice! I-am împins pe toți afară. - Afară, gunoaiele artei! Nunu m-a avertizat: - Dacă mă părăsești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
vorbească. Feifel auzi niște chicoteli femeiești, apoi o voce tânără și senzuală trezi în el viața lui veselă din timpul când trăia în București. - Dragă Feifel, sunt eu, Olga Davidovici. - Olga, se miră Feifel, simțind cum se ridica încet din adâncul mormântului către un cer feeric. O așteptase la Stockholm. Dar ce făcea acum la Tel Aviv? - Dragă Feifel, vreau să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. - Pentru nimic, răspunsese Feifel încurcat. - O să-ți spun exact așa cum este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
veșnică. Rita n-a divorțat niciodată, dar a trăit cu Sașa și copilul - așa încât căsătoria cu Feifel s-a scurs de la sine, ca apa în nisip. - Trebuie să învăț totul de la început, repeta Feifel încăpățânat. Era singur, sărac și, în adâncul ființei, liber. NEBUNUL LUI EMANUEL O, oamenii bătrâni, cei care se apropie de pragul luminos al morții! Gândurile și acțiunile lor mi se par pline de mister. Până în ultima clipă ei se țin strâns de focul vieții, arătându-ne deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
dormitorul lui Benedetto, contemplându-i o clipă pe cei doi îndrăgostiți. Acum parcă nu mai erau două persoane, ci numai una singură. Poate avea în fața ochilor lui chiar ființa perfectă a lui Platon. Aerul din cameră era schimbat - mirosea ca adâncul mării, aer de iubire. Întorcându-și privirea de la îndrăgostiți, Beppo își amintise deodată de o imagine din cartea lui Aldrovandi, Teatro de la Natura. Era imaginea unui om compus din doi oameni: un monstru! Unul din brațele femeii ieșea direct din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
ieșise Edith, care-i strigase soțului în loc de rămas bun: - Prostule, îți riști viața din nou, oricine poate face asta! Nu, se consola Beppo, nu oricine poate face asta! Simțea un dor de ducă, un dor de a coborî imediat în adâncul apei ca într-un pântece transparent, devenind o singură ființă cu acel adânc. Găsind un nou mod de a trăi în lumea apei. Din când în când se simțea neliniștit, i se părea că Jacopo era nemulțumit, ca și cum regreta că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
din nou, oricine poate face asta! Nu, se consola Beppo, nu oricine poate face asta! Simțea un dor de ducă, un dor de a coborî imediat în adâncul apei ca într-un pântece transparent, devenind o singură ființă cu acel adânc. Găsind un nou mod de a trăi în lumea apei. Din când în când se simțea neliniștit, i se părea că Jacopo era nemulțumit, ca și cum regreta că-l urmase. După ore de zbor și oboseală, când se apropiau de punctul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
prea mult pentru că în fiecare minut se nășteau ființe noi pentru a se întreține transcendentalul joc. Un pântece imens cerea mereu de mâncare, o bulimie universală se cerea potolită. Prima zi, Jacopo se arătase complet dezinteresat de a plonja în adâncul apei. Se întreba mereu de ce hazardul îl adusese acolo. Își construise o colibă de frunze pe malul plin de soare, cu ajutorul localnicilor care-i povesteau istorii vechi cu rechini și alte animale exotice. Erau vădit îngrijorați de faptul că animalele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
vis de după-amiază când cel mai inofensiv lucru se putea transforma în coșmar. Nu mai putea să-și ascundă furia și s-a dus glonț pe faleză, înaintând somnambulic spre apă. Respirase adânc, apoi se aruncase cu toată forța în adânc - trupul parcă îi devenise greu din cauza furiei, care avea și ea corpul ei invizibil. Era tras în adânc ca într-un puț fără capăt. Vedea dansând sepiile, păsări acvatice bătând din aripi, animale marine fără nume și căluții de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
stoluri, cârduri, cu ochi întredeschiși. Și în mijlocul pestriței mulțimi erau rechinii cu corpuri ca niște coloane ale templului mișcător. Totul îi amintea lui Beppo de coloanele domului din Milano, ca și cum ce exista pe pământ s-ar fi găsit și în adâncul apei. Rechinii își făceau dansul lor urmat de dansul șerpilor lui Asclepios, în spirale neterminate. Beppo se găsise deodată în jocul lor, primind o lovitură surdă în coșul pieptului. Căzuse și mai adânc ca într-un somn embrional, își amintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
cu el. Avusese ochi reci de iepure care o speriaseră pe Tua la început. Și așa, deodată, în corpul său avusese loc o schimbare - putea să vorbească deschis, cu ochii strălucind de iubire, cu o privire magnetică ce venea din adâncul inimii. Natanael și-a terminat studiile cu brio. Părinții lui credeau că fusese un miracol și l-au recompensat cu bani pentru a implora norocul să se țină de gleznele lui. Natanael cumpărase imediat cărți și obiecte insolite, închiriind anticariatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
dragul meu bou, supune-te! Dacă reușesc să câștig bani din nou, te voi cumpăra înapoi. Ai răbdare cu mine, dragul meu bou, fii supus ca să nu te bată din nou! Și boul îl privise pe fostul lui stăpân în adâncul ochilor, apoi se lăsase pus la plug, lucrând toată ziua. Natanael nu-și putea opri lacrimile. Predica rabinului îi amintea de propria lui copilărie la țară, în sudul Suediei, dar și de copilăria lui Rudi într-o țară tot nordică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
adresate de oameni animalelor de muncă încă din timpurile străvechi fuseseră mereu un exercițiu cotidian pentru a învăța respectul pentru toate ființele. Această pildă era veche de două mii de ani, poate chiar mai mult, totuși ea mai putea să atingă adâncul inimilor. În acea sâmbătă, Natanael se hotărâse să-i spună Tuei că se simte locuit de spiritul acelui Rudi, despre care ea îi povestise la prima lor întâlnire și chiar în fiecare zi câte puțin. Nu pentru că asta i-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
o față de fost maestru al dansului păsării, care începuse să-și piardă penele, poate pentru că se oprise să mai danseze și în loc de dans acum se interesa, plin de neliniște, de secretul fabricării aurului. Poate că el încerca să prindă din adâncul cifrelor formula alchimică a bogăției, din spațiul cifrelor care semănau cu semne de păsări și pești, apărute brusc pe hârtiile lui contabile, sub magia luminii și umbrelor. Eu însămi, pradă unei noi neliniști, răsfoiam un album cu gravuri de Piranesi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
nu putea spune cu certitudine nici în ziua de azi cât de adânci erau. Una după alta, grotele ne arătau tot ce se crease în lume cu o valoare spirituală incarnată într-o imagine sau un semn subtil păstrat în adâncul pământului. Un geniu misterios crease miturile despre Lupoaică, Bufniță, Șarpe, în același fel cu cele despre chipurile Sfinților, Fecioarei, chipul lui Hristos și Buddha, la fel culorile și lumina albă care ne-au urmărit până la sfârșitul călătoriei, când mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

Nu era cine știe ce, dar nici de lepădat pentru o primă zi de lucru. Nu mai era timp, trebuia să plece spre casă, îi trebuiau alte unelte. Avea nevoie un târnăcop, un baros și câteva ciocane. Epuizase tot ce scosese din adâncuri cel ce deschisese mina înaintea lui. De acum înainte trebuia să sape el în munte ca să scoată afară alt minereu, iar pentru asta încă nu avea tot ce îi trebuia. Era necesar să deblocheze gura minei și să facă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fusese surprins de surpare în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea în mină? Să nu fi fost singur? Poate că fuseseră doi ori mai mulți? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
bucata de stâncă și o lăsa să cadă la picioare. Din când în când, se ridica pe vârfuri și ținea mâna în dreptul scobiturii întunecate de sub tavan. Simțise încă de la început un curent slab de aer care circula dinspre el spre adâncuri. Asta însemna că acolo, dincolo de peretele pe care se străduia el să-l sfărâme mai era o cavitate, poate tot o peșteră. Se urcase pe vagonet și încercase să privească în interiorul găurii de acolo. Nu vedea nimic, după câțiva metri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]