1,620 matches
-
via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel de dimineți înțelegeam, prindeam a pricepe că rostul meu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un fel de schelălăituri, încurajându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept, câtuși de puțin? Cu umilința că am slujit nevrednicilor, fără a avea curajul să-i înfrunt? Cu sila de mine că m-au ademenit traiul ușor, lipsa de gânduri și lenea clipei, fără a munci spre a le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de clipe, ruga mea înseamnă o întoarcere în mine. Parcă redescopăr calea ascunsă a înaintării în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai povestească, să dea relații și să-i comunic ce mi se părea mai interesant lui, acelui „...ache de la Interne“. Mi-era și frică. Dar și silă. Parcă îl vedeam pe ceistul de la noi din regiment care încercase să mă ademenească să-i povestesc ce se discuta în biroul colonelului. Eram furier și stăteam în același birou cu colonelul, comandantul atelierului nostru. I-am povestit imediat colonelului. Mi-a spus să-mi văd de treabă, să fac cum cred eu. „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-i ură. Nu-i defăimare. Nu-i nimic denigrator. Este doar o mare tristețe, mai grea decât orice lacrimă sau orice geamăt, că mulțimea, imensa majoritate a acestui popor, trăiește mizer, gândește mizer, merge ca o turmă spre niciunde, ademenită cu vorbe, momită cu mici nimicuri, învățată să fie coruptă, să fure spre a supraviețui, să admire slugarnic pe marii hoți, să se bucure de-un cârnat și o bere luate, la înghesuială, din pomana unui parvenit. Parastasele și pomenile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oprit, am fost trimis cu un șut bine plasat profesor la o școală ajutătoare undeva pe lângă anticul Aegyssus. Am plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră a trecut zvâcnit pe lângă mine. S-a oprit puțin mai în sus, în dreptul cofetăriei, și apoi s-a întors, cu spatele. Șoferul mi-a deschis portiera și mi-a făcut semn să intru. Ezitam, temându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mine. Acum, coborând în text, mă apropii acoperindu-mă cu neștiutul pe care îl descopăr. Mi-e din ce în ce mai teamă să înaintez coborând, pentru că presimt cum însuși textul parcă nu este pregătit spre a mă primi definitiv. Doar m-a ademenit, doar încă mă tentează cu astfel de ordonări de cuvinte, dar încă se refuză a fi descoperit pe deplin. Nu sunt pregătit pentru revelații ultime, după cum probabil nici el, textul, încă nu-i deplin hotărât să mă primească. Ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
redacția ziarului la care lucrase și Eminescu. Îl urmăream fascinat cum își lua cinci merdenele și mușca hulpav din toate odată. Voiam să mă duc la el, să-l întreb dacă acum autobiografia mea e bună. Poate chiar să-l ademenesc la un turț și, mai știi, să obțin cine știe ce destăinuiri de la el. Și permisiunea, nesperată, de a mai schimba câteva virgule puse aiurea care deturnau mare parte din însăși taina vieții mele. Mă fascina pe atunci ideea că aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de demult, din acea noapte pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ți-am spus că are necazuri. Nu te da prea tare la ea. Să nu iasă cu nasoale. Vine și bărba-su! Nu i-am răspuns. Eram convins că mă gelozea din cine știe ce tâmpenie de-asta de bărbătuș îngrijorat că-i ademenește altul puica. Și ea poate țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se strică perdeaua" etc. etc. etc. Acum odaia îl impresiona. Putea să ghicească eforturile emoționante ale Valericăi Scurtu ― o femeie urâtă ― de a-și încropi un trusou în speranța disperată că se va găsi un individ pe care să-l ademenească o expoziție de bulendre. Și mai cumpăra un vas, o scrumieră sau o carpetă, mai depozita câțiva metri de lenjerie în șifonier, le căuta un loc în interiorul supraîncărcat, le admira și apoi ochea altceva, chibzuia alte economii, cu gândul la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Miss Scurtu. Maiorul începu să râdă. ― Probabil au glumit... ― Ce glume, domnule? Astea sânt glume? ― Apropo de Doru Matei, spuneați că a iubit-o pe una, Margot... Bătrânul își șterse fruntea. Transpirase de enervare. ― Eu spuneam? El spunea! Un escroc! Ademenește vagaboande, și dacă se găsește vreuna care n-are chef să-și dea jos rochia, scoate un topor, mânjit cu roșu și urlă ca un descreierat: "O chema Margot! Ce mult am iubit-o". E, chipurile, masculul dezlănțuit, capabil de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
basme vremile ș-adorn', Când trece ea frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, 10Prea e frumoasă, prea nu e de lume - Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie -n stele dulcele ei nume; E rău poetul, care n-o numește, Barbară țara, unde-al ei renume Încă n-a-ajuns - și chipu-i răpitoriu 15Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
modă. O urmăreau de parcă era o specie rară de leopard. Thack era disperat să o Îmbrace, numai că ea Încă nu se programase ferm la o probă. N-aveam decât să sperăm și să ne rugăm că hainele o vor ademeni până la urmă să vină la atelier - deși nu se putea spune când se va Întâmpla asta. Nu există În Paris un loc care să te facă mai fericit la un ceai decât Ladurée. Chiar la intersecția dintre Rue Jacob și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sânge și lacome de bani care o populau. Harry l-a botezat „geniul posac“, dar, în ciuda firii sale necioplite și uneori combative, pictorul cel arțăgos era, în adâncul sufletului, un cal de rasă pură. Știa ce înseamnă loialitatea și, odată ademenit în grajdul de la Dunkel Frères, nu a manifestat nici o intenție de a se elibera. Harry era omul care îl salvase din ghearele anonimatului, de aceea Harry avea să rămână agentul lui pe viață. Harry își descoperise primul și singurul artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
un mutism voluntar pentru a-și pune la încercare voința și curajul - un joc copilăresc, de care avea să se plictisească până la urmă? Fața și brațele îi erau curate, fără vânătăi, dar am hotărât ca în cursul zilei să o ademenesc în baie, ca să mă uit și pe restul corpului. Doar ca să mă conving că nu o bătuse nimeni și nu fusese supusă vreunui abuz. Am așezat-o în fața televizorului din living și am dat drumul canalului care prezenta desene animate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
revelație : se întoarce cu spatele, se face covrig și se culcă la loc pe un pat de frunze căzute lîngă bordură. — Nu-i place !... - mă aflu și eu în vorbă cu o doamnă în vîrstă, în papuci și halat, care ademenește un maidanez cu o bucată de pîine. — Cred și eu, s-a obișnuit cu carne, îmi explică bătrînica. În fiecare zi îi dau cîte o bucățică de carne, s-a obișnuit, vine și stă în fața porții, mă păzește și își
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ceva, așa, pentru mine... Muică, sîntem neam de hateri ! M-a costat o sticlă de vin copyright-ul la acest titlu, dar a meritat. El îi aparține colegului meu Bogdan Iancu, oltean vizionar de vocație. E o perlă de „glocalizare”, ademenind globalul în patul localului pentru a vorbi despre vecinul național. Dar vorba lungă, sărăcia omului ! Să trecem deci la subiect. Subiectul era în acest caz unul recurent, care mă nedumerește de fiecare dată cînd fac greșeala (din ce în ce mai inevitabilă) să intru
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
adevărat”. Nu mă întrebați care e diferența olfactivă dintre un pin și un brad, căci nu știu - și nu am știut niciodată. Cînd am ajuns în dreptul bradului am știut însă că numai acesta miroase așa, că acest miros m-a ademenit prin străduțele din Spoleto, și m-am așezat la rădăcina lui cuprins de o inexplicabilă nostalgie. De la prima mea ieșire, post-comunistă, în lumea mediteraneană, m-a impresionat diferența dintre această lume a pietrei și civilizația noastră a lemnului, dintre ce
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de ontologic diferit. Un joc de copii, cules de Elena NiculițăVoronca pe la începutul secolului trecut, merge și mai departe. Un copil, reprezentîndu-l pe lup, este scos în afara grupului celorlalți copii, care reprezintă oile. Pentru a reveni în grup, „lupul” îi ademenește pe copii cu următoarea promisiune : „Primiți-mă în sat, că o să vă fac ciuboțele !”. Metaforic, tot ce era de spus este spus în acest joc : incluziune și excluziune, ospitalitate și ostilitate, dar și contra-dar și tot ce mai doriți. Pe
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
am văzut ceva care m-a pus pe gînduri în această privință, amuzîndu-mă și intrigîndu-mă în același timp : un branding mai modest, de restaurant, dar simptomatic pentru imaginarul nostru național. Pe lîngă Sibiu, un local nici prea-prea, nici foarte-foarte își ademenea clienții cu următorul „logo” : Fîntînița haiducului. Simply the best ! Era să intru cu mașina în șanț, fascinat de această sinteză identitară de margine de drum... Dincolo de aparența sa puțin stîngace, această promovare este absolut exemplară, în felul ei. Are, adică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure, ascultând șoaptele înăbușite și somnoroase ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări... care, și pe dânsul îl ademenea. Au urcat coastele cu mestecăniș ce închideau pe laturi Valea Idrici. Au zăbovit în zmeuriș... s-au încâlcit în rugii de mure, de unde începea pădurea. Au pornit în susul pâraului Idriciu, ca lupul să nu-i poată simți. Suru se mișca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Destul de multă vreme, recunosc, am făcut eforturi să-mi concentrez toate forțele mele spirituale, pentru a nu-l asculta, lăsând impresia că jignirile sale supărătoare și stângace nu-mi aduc atingere deloc. Să dai atenție unui prost este ca și cum ai ademeni cu mâncare animalul fioros nemâncat de multă vreme. În scurt timp, acesta își va scoate colții la iveală și te va sili să i-o dai toată! Cu toate acestea, însă, treptat începea să dospească în mine un amestec de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ispititoare, încât știau să sădească, în oricare femeie, dorința de a-i fura măcar un sărut... Din întreg tezaurul de femei ce îi trecuseră, până la vârsta lui, prin viață, nici măcar una singură nu reușise să se apropie de sufletul său, ademenindu-l, înrobindu-l în dragoste și alintându-l cu tot preaplinul de plăceri, ce aceasta, îndeobște, îl creează pentru cei ce iau parte la ea. Iar Victor, constatând asta, ca să-și mai întărească încrederea în el, se întorcea întotdeauna către
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]