3,869 matches
-
tinerilor păgîni”. Ideea potrivit căreia „păgînismul” trebuie contrapus creștinismului tradițional („îmbătrînit”, fie că e reprezentat de „bizantinii ortodocși sau de iezuiții catolici”...) plutea în aerul epocii. Același Riegler-Dinu - ale cărui cronici de artă din Contimporanul speculează, în genere, pe marginea afinităților dintre bizantinism și arta de avangardă - publica în nr. 79 un articol, „Allegria ortodoxă“, ferm pro-Gîndirea. Elogiind resurecția modernă a poeziei religioase (cu referiri la Claudel sau Rilke), autorul polemizează cu G. Călinescu (proaspăt „demisionar” de la revista lui Nichifor Crainic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Într-un articol panoramic, M.H. Maxy apreciază situarea inițială a publicației în speță la „stînga plasticei și a lirismului poetic”, cu o „atitudine democratică cuviincioasă”. O notiță din nr. 18 comentează amabil editorialul „Cheia viselor“ al lui Ion Vinea, iar afinitatea cu suprarealismul nu scapă comentatorului anonim, care își amintește astfel că directorul Contimporanului este „un literat de bună speță”. Nu va fi uitat însă faptul că, de la o vreme, revista condusă de el a (re)devenit mai mult politică decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îndoială, principalul promotor extern de la Paris în România al avangardei franceze (scrie despre piesele lui Jean Cocteau și Joseph Delteil, despre romanul Le paysan de Paris al lui Louis Aragon, despre poezia lui Paul Éluard din Capitale de la douleur, despre afinitatea paradoxală dintre „poezia pură” a neoclasicului, intelectualizatului Valéry și cea „proliferantă” a lui Tzara, „antologhează” în Integral poezia modernisto-avangardistă a franței contemporane). Însă, deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
într-un cuvînt, o poezie de compoziție și de ordine, cum lasă d-sa să se înțeleagă în încheierea studiului: o poezie romană. În cazul acesta, dacă se poate vorbi de incomprehensiune, ea trebuie înțeleasă în sensul unei carențe de afinitate” (Mențiuni critice III, Fundația pentru literatură și artă „Carol II”, București, 1936, p. 459). Anarhismul poetic este însă și o critică a atitudinilor/manifestărilor artistice și filozofice ale modernității, judecate prin variile abateri de la modelul clasic caracterizat prin continuitate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de lirism dela Anghel și pînă la Aderca, aceasta-i o problemă căreia, din fericire, ultimile experiențe apusene, în roman, i-au dat o deslegare, alta decît aceea pe care o vede dl E. Lovinescu” (ibid., p. 344). Recunoaștem, aici, afinitatea structurală cu Ion Vinea și cu „direcția” de la Contimporanul, revista unde Perpessicius enunțase apăsat apropierea dintre Eminescu și Arghezi... În privința ignorării prozei lui Bacovia de către E. Lovinescu, Perpessicius are dreptate să o pună pe seama unei lipse mai generale de comprehensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
momente de comedie peste cari ai impresia că a fluturat puțin aripa marii parodii a lui Urmuz” (idem., p. 474). Fantezismul ironic, „basmul modern”, prelucrarea rafinată a eposului popular se numără printre „feblețile” criticului. Putem vedea în ele și o afinitate față de literatura nonmimetică, în opoziție cu „mediocritatea” retorismului și realismului. Comentînd, în 1930, Abecedar de povestiri populare (apărut la Editura Unu a lui Sașa Pană), criticul apreciază că, în evoluția stilistică a prozei de după Primul Război, marcată de „un scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modelul urmuzian va fi asimilat, cu timpul, și de autori mai puțin sau deloc avangardiști. Arghezi din Cimitirul Buna-Vestire și Tablete din Țara de Kuty. Eugéne Ionesco și l-a revendicat drept precursor, alături de I.L. Caragiale și Jonathan X. Uranus. Afinități tipologice au fost identificate în portretistica „balzaciană” a prozatorului G. Călinescu. „Urmuzianismul” va fi, apoi, valorificat estetic în proza metaficțională și post-călinesciană a Școlii de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), în unele texte ale „oniricilor” din anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în volumul Analize și sinteze, Ed. Albatros, București, 1976, pp. 233-237, și în postuma Istorie a literaturii române, vol. I (1800-1945), elaborată în anii ’60, (Ed. Minerva, București, 1991, pp. 213-207), Ion Negoițescu discută însă dintr-o altă perspectivă - estetico-psihologică - afinitățile dintre Urmuz și folclorul popular românesc. Invocînd în sprijinul demonstrației sale mostre de „folclor absurd” culese de G.Dem Teodorescu, criticul vede în autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticii tradiționale, Nicolae Manolescu afirmă caracterul autonom, coerent și individualizat al „universului urmuzian”: „astăzi sîntem mai aproape de convingerea că există un univers urmuzian deopotrivă de substanțial și constituit ca acela, să zicem, al Hortensiei Papadat-Bengescu”. În centrul eseului se află afinitățile dintre proza lui Urmuz și cea a lui Arghezi — „probabil și întîiul emul” al autorului „Fuchsiadei”: „Cel care l-a dezamăgit (pe Arghezi) e Rebreanu. Ar dori să scrie ca Urmuz” (p. 542). Atît Tabletele din Țara de Kuty, cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
De aici pînă la eroii mecanomorfi ai lui Urmuz nu a mai fost decît un pas, poate nici atît” (p. 192). Urmuz și poeții postbelici Despre Urmuz s-au pronunțat elogios nu puțini poeți, în special aceia care își simțeau afinități structurale cu el. Într-un foileton publicat în 1968 în Luceafărul („Patimile după Hurmuz”), reluat în volumul Teoria sferelor de influență (Editura Eminescu, 1969), Marin Sorescu glosează entuziast pe marginea prozelor urmuziene. El declară că a fost „izbit” de „(A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dreaptă”, cu „un simț al gradației și simetriei uluitor”, în vreme ce „lunarul” Urmuz „e un divagaționist absolut. Confuzia lui e rotundă ca și pămîntul, devine luciditate, pe partea cealaltă”. Fără comentarii... Într-o secvență intitulată „Enigme și evidențe urmuziene” din volumul Afinități efective, Ed. Cartea Românească, București, 1990, Șerban Foarță speculează în marginea obedienței timorate a lui Urmuz față de imaginea dominatoare a Tatălui. Este identificat un „exces de scrupule filiale (frizînd «aneroismul» însuși)” și - în ciornele de manuscris rămase - „o teodicee in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Adrian Maniu prelucrează, după Primul Război, teme ale tradiției istorice autohtone și ale poeziei htonice în stilizări imagiste de peisaj rural și iconografie bizantină, cu un puternic filon expresionist și primitivist. „Clasicizantul” postsimbolist Ion Vinea manifestă, la rîndul său, evidente afinități cu latura expresionistă a Gîndirii - unde va colabora o vreme -, vădind o irepresibilă nostalgie a tradiției. Pe urmele lui Urmuz, Jacques G. Costin deconstruiește cu rafinament ironic tradiția „clasică”, nefiind - propriu-zis - un revoltat sau un anarhic al formei. Sculptura esențializată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ales atitudinea ideologică - războinică, aventuristă și energetistă. Antisentimentalismul, antipaseismul, mitologia „biologistă” a tinereții agresive și purificatoare, pasiunea pentru reportaj, cultul experiențelor extreme rămîn însă atitudini comune. În mod analog, Ov.S. Crohmălniceanu discuta incidențele Expresionismului - în literatura română și aiurea - după afinitățile cu „stînga”, respectiv cu „dreapta” politică (Literatura română și expresionismul, București, 1971), ca efect al Primului Război Mondial și al revoluției sovietice, pe fondul traumelor și crizelor modernizării accelerate. „Complexul periferiei” explică, pe de o parte, eforturile Contimporanului de a populariza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
existait avant Dada”, în Phantomas, Belgia, nr. 125-127, pp. 3-5, 1974 Fauchereau, Serge, Expressionisme dada surrealismes et autre ismes, Dossiers des Lettres Nouvelles, Colection dirigée par Maurice Nadeau, Editions Denöel, Paris, 1976 Foarță, Șerban, „Enigme și evidențe urmuziene”, în vol. Afinități efective, Editura Cartea Românească, București, 1990 Frank, Dan, Bohémes, Calman Levy, 1998, Boema, traducere de Ana Andreescu, Editura Universal Dalsi, București, 2003 Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne. De la mijlocul secolului al 19-lea pînă la mijlocul secolului al 20-lea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu un fermier din Michigan pe care‑l cunoscusem În urmă cu cincizeci de ani. Și Herbst studiase cu profesorul Davarr, dar cum nu cunoștea greaca, nu putea fi considerat un produs Darvarr autentic. Preda Goethe, scrisese o carte despre Afinitățile elective, dar partea curioasă era - și Întotdeauna există o parte curioasă - că avea o slăbiciune și pentru cărțile de joc și jocurile de noroc, așa Încât Îl găseai frecvent la Las Vegas. Ravelstein avea o extra‑predilecție și pentru imprudenții nesăbuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai explicitez. Notam, pur și simplu, varietatea vizitatorilor veniți să‑l vadă pe patul de moarte, gândind că În momentul când Ravelstein s‑ar ridica să privească, ar fi reconfortant să vadă oameni care‑i erau familiari, cu care avea afinități - ceva ca un soi de Înrudire - adică lucrul cel mai apropiat cu putință de o familie. În preajma sfârșitului, Ravelstein se arăta adeseori agasat de mine. Învățase de la profesorul Davarr că oamenii moderni - și, Într‑un fel, eu eram o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
unul francez și altul grec. Expresia pare să fi fost uitată, astăzi substituindu-se cu o alta, papiroflexia 20, pe care a creat-o prin nu puține reflecții și comentarii. Ceea ce nu este atât de cunoscut este faptul că această afinitate datează încă din copilăria sa dragă, așa cum o descoperim în scrierile sale publice care încă nu s-au dezvăluit suficient. Să le tratăm pe acestea cu atenția pe care o merită"21. Despre preocuparea sa cocotologică, Unamuno vorbește în unele
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
există un gând original de la o femeie, o singură creație durabilă în artă, că aceste ființe vizuale n-au creat nimic în pictură, că, dimpotrivă, s-au remarcat puțin în unele științe cu care înclinările feminine nu pot avea nici o afinitate? În esența sa, femeia este o ființă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului și complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Îmi place femeia fiindcă alături de ea încetez să gândesc și pot cu deplinătate să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cel mai bun va realiza o profundă resemnare. Și resemnarea presupune infinite tragedii anterioare. Este o prejudecată rușinoasă în afirmația că plăcerile sânt egoiste, că ele separă pe om de viață, precum tot atât de rușinoasă este aceea după care durerile creează afinități cu lumea. Superficialitatea ce există la sursa unor atari prejudecăți este revoltătoare, și originea ei livrescă este de natură a nulifica în conștiința mea toate bibliotecile, în fața unei singure experiențe trăite până la margini. Concepția creștină și concepția curentă a suferinței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru esența lui, ci pentru sufletul epocii care își caută analogii trecute în mod inconștient. Că romantica a iubit Evul Mediu și l-a iubit în felul ei, acest fapt este caracteristic romanticei, identității ei, nevoii de a-și defini afinitățile. Epocile creatoare sânt mult prea rotunjite în sâmburele lor pentru a fi prea încăpătoare. Universalismul conștient, căutat, dezvoltat până la obsesia cuceririi extensive a spiritului, este un element definitoriu al epocilor de amurg, al acelor epoci de sinteză și de sincretism
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei culturi. Descartes, moraliștii francezi, enciclopediștii, Revoluția și, până la un Valéry sau Proust, toate geniile Franței participă la un fond comun, pe care-l revelă în forme diferite, dar în aceeași comunitate esențială. Între Pascal și Barrès este mai multă afinitate decât între ultimul și un contemporan german, fie el chiar Thomas Mann. O cultură trebuie să aibă o continuitate compusă din perioade aparent divergente, dar intime în substanța lor. Numai culturile mici se remarcă prin manifestări și apariții sporadice, cărora
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alcătuiesc componente ale acestui blestem balcanic, de care va trebui să ne elibereze viitorul. Orientarea spre Orient? Da, acesta este păcatul nostru, acesta este plaga noastră seculară. Căci nu este vorba de spiritualitatea specific orientală, cu care n-avem nici o afinitate, ci de scursorile mic-asiatice și de acest centru de periferii spirituale, numit Balcan, unde răbufnește doar ecoul marilor respirații spirituale. România trebuie să se degajeze de toate lanțurile eredității sud-estice. Exploatîndu-și disponibilitățile de modernism, ea se va salva rând pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mult între ei decât contemporanii de instincte și preocupări diferite. Un șef al unui trib de negri sesimte mai aproape de Napoleon decât Beethoven; chiar dacă ultimul l-a înțeles mai mult decât merita el. Între Lenin și Cezar este mai multă afinitate decât între primul și oricare contemporan... literar. Viziunea tipologică a istoriei ne învață că toți sîntem condamnați a fi ceea ce sîntem. Deși aș fi înclinat a crede că au existat în lume conchistadori ce și-au "mîncat" instinctele prin tăcerile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Un om pe care-l cunoșteam fără a-l cunoaște, una din acele figuri ce ți se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viață, fără s-o fi văzut neciodată, fenomen ce se poate esplica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, espresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte - {EminescuOpVII 306} splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru - ai fi gândit că se simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi esistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]