2,720 matches
-
Ridica doar din umeri, atentă la cine știe ce cufundări. O priveam încordat, gândindu-mă dacă face să-i spun. Și ce să-i fi spus? Ce rost mai are să-i spui unei femei, după aproape douăzeci de ani, că ai fost amețit de ea și nu ai știut cum să ajungi la ea. Cum să te mai găsească ea în tot timpul acela dus? Am zâmbit și eu, ridicând din umeri, imitând-o parcă: — Doar eu v-am cunoscut. N-are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Venise târziu, când deja noi începuserăm să ne încălzim. De obicei, eram cam aceiași care ne adunam la astfel de petreceri. Ne cunoșteam destul de bine, ne obișnuiserăm unii cu alții, știam până și ordinea în care, rând pe rând, ne amețeam. Orice nou-venit crea situații stânjenitoare până apucam să-l tragem și pe el în năvodul nostru. Apoi... I-am deschis chiar eu ușa când a sosit. Mă nimerisem pe acolo. Până s-a instalat, am și tras-o pe Veturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bicisnic, să ne amăgim, instinctiv, că se putea trăi și altfel, nu numai cu cartele și cu clipele de la „Colombo“. Că ne putem aventura, ghidați de câte un însoțitor precum dom’ Argint, pe aleile unor amintiri netrăite, că ne putem ameți cu miresmele unui timp în veci pierdut pentru toți cei asemeni nouă. Ne mințeam, căutând minciuni, rugându-ne aproape să fim mințiți cu semne ale unui trecut netrăit, înstrăinat, dar de care parcă nu voiam să ne despărțim. Ne rugam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu avariție, precum comorile fără de preț. Marele meu fluture doar se prefăcea că plutește. Îi înghețase desenatorul avântul, dăruindu-i, în schimb, o șmecherie de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-mi mai pasă. Am băgat divorț, mâine am pronunțarea și gata. Nu mai am treabă cu prostovanu’. Nu mai ai ce-mi face. O să mă lași și tu în pace, ca și ăialalții dinaintea ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru o revistă a cinematografelor. Nu știu prin ce m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până acum? Mi-a plăcut de ea? M-a înduioșat bunătatea sufletului ei (ghicită)? M-au amețit cine știe ce gânduri excitante? Nu cred. Pur și simplu, furat de scrierea acestor pagini, am vrut să văd dacă textul se urzește și în discurs, nu numai în mersul tocului pe hârtie. Dacă timpul scrisului poate fi și timp al rostirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă pedepsească, m-au trimis aici. Să învăț aici. Ce să învăț de la voi, frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și făcând gestul hotărât de a strivi cu piciorul o gânganie mizerabilă. Versurile le scrisese Țoștea, bibliotecarul care preda și muzica la clasele ciclului doi, apoi... Mă pierd în câte un astfel de cuvânt ca într-o cufundare în mine, amețit de plutirea în vălătuci de timp, toropit de plăcerea aceasta difuză de a vedea cum un cuvânt doar, un cuvânt mort, poate rechema minciuna amintirilor, cum poate ordona clipe și trăiri altfel disparate. Probabil Moartea pe care o simt pornită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zdravăn de coama mea, șoptindu-mi: „Știu cum se face, nenea. Am făcut și ieri lepetiție“. S-au deschis ușile. Înaintam atent, îngrijorat. Nu eram convins că mă trezisem deplin din beție. Mă temeam să nu mă împiedic, să nu amețesc sau, și mai rău, să mă năpădească cine știe ce revoltă a stomacului tocmai la urnă. Afurisitul șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu opream, că nu era cazu’, dar nu se poa’ ca tovul..., mi-am zis, să trec și să nu vă văd ce faceți și, vedeți, m-am derutat, io, de la neoanili astea care nu se vede prea bine... Mă amețise vorbăraia lui. L-am lăsat să turuie, curios cum de aproape am scăpat și pot să plec nebătut. Am dat să cobor. A zvâcnit și, până să mă urnesc, portiera din dreapta mea era deschisă. — Spuneați că mergeți la... — Cobor aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa, Conți venea și mă scotea din vreo crâșmă și mă ducea spre casă. Într-o astfel de noapte, ieșisem de la „Berlin“, amețit peste poate. Trăgea de mine să mă ducă în Cișmigiu, să mai stau pe o bancă, poate îmi mai revin, ca să mă poată urca în troleibuz. Nu o mai puteam duce la mine acasă, nu mă mai putea duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului.“ Aici e situat chiar începutul: graba spre o ședință a viitorilor comuniști din facultate, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bărbați. Un șuierat strident Îmi inundase urechile și n-am putut auzi motorul ori chemările acelor două siluete În negru care mă apucau de cîte un braț și mă tîrau grăbit spre mașină. M-am prăvălit pe bancheta din spate, amețit. Lumina venea și se Îndepărta, ca o maree orbitoare. Am simțit că mașina se mișca. Niște mîini Îmi pipăiau fața, capul și coastele. CÎnd a dat peste manuscrisul Nuriei Monfort ascuns În buzunarul interior al pardesiului, una din cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
frunze... Și frunzele trebuie să fie folosite la ceva...” Noimann aruncă spre conductor o privire neliniștită. Abia ținându-se pe picioare, acesta Îi făcu semn din ochi. Și atunci medicul Își dădu seama că are de-a face cu om amețit de băutură. Văzându-l gata-gata să-și piardă echilibrul, Noimann Întinse mâna și-l prinse de un nasture; nasturele era lipicios și i se Întinse ca o gumă Între degete. Senzația aceasta Îi era cunoscută. Noimann aruncă o privire nedumerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și nu vine deloc să-l vadă? Se aflau În practică cu școala și nu-și putea lua bilet de voie decât pe o jumătate de zi. Către sfârșitul lui septembrie, Într-o după amiază ploioasă de joi, Zare apăru amețit la poarta 1 a liceului, se certă cu portarul care nu voia să-l lase să intre, ocoli gardul de prefabricate și se strecură printr-o spărtură din spatele școlii nimenind chiar sub fereastra atelierului În care se afla Gelu. Maistrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Cufundat în abisul de mâine prăfuit, încalc absențele din album, înec argumentele așternute persuasiv în asprul arzător al avalanșelor de altădată. Bagajul bântuitelor banchize îmbină gămăliile capriciilor și clocotesc de speranță; dangătul viu perceput în inevitabilele iubiri mă amețește îmi descalță efectul poveștilor fără adresă în împunsături de floretă. Înăbușim torța mânuitorilor de cuvinte, ne-avântăm țipând legenda manuscrisului în ruine, colonizăm mosoare fumegânde alternând dezmierdările. Sub acoperiș, în colțul casei, se sărută două turturele.
Carapacea by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83725_a_85050]
-
cartofi copți în spuză cu veșnicia ascunsă în fiece bute iar firul neiertător ce leagă lumile noastre șiroind eliptic printre sânii tăi, neatinși în scorburile judecății de apoi, devastează potecile dezlănțuite. Și... curge neîncetat tăria subțire ca un fir, mă amețește cu sclipirea argintie a lichidului fugind de mărturii incomplete. O mâță s-a împletit ca un șarpe de bastonul ce-l port umil ajutând lumea să treacă prin altă poveste, deși mă poticnesc spre finalul sfârșiturilor fără s-arunc vina
Povarna. Sunt a?a cum sunt by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83718_a_85043]
-
Danezul, unul dintre cavalerii salvați, dăduse de știre verilor săi că fusese făcut prizonier de Morgana, tocmai acum venea spre ei un mesager de la Carol Magnul care le cerea să se întoarcă pentru a apăra Creștinismul. Roland era însă prea amețit de Angelica pentru a da ascultare acestei chemări. El , urmat de către Florismart - care nu voia să-l părăsească, a pornit către Albacca. Rinaldo, Dudon, Iroldo, Prasildo și ceilalți au luat drumul Apusului. INVAZIA FRANȚEI Agramant, regele Africii, a convocat pe
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
descoperind scutul magic cu care-și dobora întotdeauna adversarul, făcându-l să-și piardă cunoștința. Bradamanta, încrezându-se în inelul ei, observa toate mișcările potrivnicului său, și, la dezvelirea scutului, s-a aruncat la pământ ca și cum strălucirea lui ar fi amețit-o, spre a-l face pe vrăjitor să se descalece și să se apropie de ea. S-a întâmplat precum dorise. Când a văzut-o căzută, vrăjitorul și-a lăsat calul la pământ și descălecând, își agăță scutul de cârligul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
că e bine? Hei, sunt cu totul pentru Înfometare - am fost și eu nevoit să fac asta de câteva ori - dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile acțiuni! Știi când o să leșini! Îți joacă niște luminițe prin fața ochilor și amețești rău. Corpul tău face asta ca să te anunțe că e momentul să iei o gură din PowerBar-ul ăla pe care ar trebui să-l cari după tine pentru astfel de ocazii. Trebuie să fii atent la semne și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
privire neplăcută, urmată de o foială ostentativă, care-mi trimitea un mesaj clar: depășisem limitele. —N-am... ăă... n-am vrut să spun nimic cu... — Nu, nici o problemă, mi-o reteză el, sprijinindu-și spatele de ușă de parcă ar fi amețit. Chestia e că, ei, e cam complicat. E o poveste lungă. În orice caz, mă duc acasă În weekendul ăsta. Bătrânul nu se simte prea bine și au trecut câteva luni de când n-am mai ajuns pe-acolo. Unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vicleanului cel fără de Dumnezeu. Învață să deosebești lumina de întuneric, învață să deosebești adevărul de nelegiuirile duse până la trădare. Cuvintele mieroase, frumos îmbălsămate, să le drămăluim cu sfintele noastre porunci. Vezi să nu-ți tulbure ochii și să nu-ți amețească mintea mirajele minciunii. Comunismul, fiară apocaliptică, urmărește distrugerea neamurilor, creația lui Dumnezeu, și să doboare Biserica lui Hristos. Dar Biserica lui Hristos nu poate fi doborâtă. Acolo unde, totuși, au reușit temporar să o „mutileze”, ea s-a ridicat iarăși
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]