3,529 matches
-
neșters. Mulți oameni se hotărâseră, la fel ca și noi, să plece în ultima clipă și erau zoriți să ia cu asalt până și cea mai mică barcă. Ici-colo, câțiva soldați castilieni se străduiau să-i potolească, printr-un urlet amenințător, pe cei ce provocau îmbulzeală; alții verificau cu priviri lacome conținutul vreunui cufăr. Se convenise ca expatriații să-și poată lua cu ei toate bunurile, fără nici o restricție, însă nu era uneori lipsit de folos să lase o monedă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vocea tatei: — Hassan, trezește-te dacă vrei să-ți vezi orașul! Ieșind din toropeală, mi-am dat seama că micul nostru convoi ajunsese deja la picioarele unei incinte de culoarea nisipului, înaltă și masivă, crenelată cu nenumărate merloane ascuțite și amenințătoare. O monedă strecurată în palma vameșului ne-a lăsat să trecem pe sub o poartă. Eram în interiorul zidurilor. — Privește, insista Mohamed. Jur-împrejurul orașului Fès se înșiruiau cât vezi cu ochii dealuri presărate cu nenumărate case din cărămidă și din piatră, adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Se desprinse fără bruschețe: — Trebuie să merg țin să liturghia. Mă voi întoarce aici peste un ceas. Dându-mi drumul să alunec pe podea, ieși. Guicciardini izbucni în râs. M-am sculat și am înaintat către el, cu un aer amenințător. — Să te îmbrățișez sau să te snopesc în bătaie? A râs și mai strașnic. M-am prăvălit într-un fotoliu fără să mă fi invitat. — Spune-mi, Francesco, am visat cumva? Prin încăperea asta a trecut într-adevăr cardinalul Giulio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să lovească. Ridică daga la timp pentru a evita o lovitură de trident; apoi, aplecându-se, o îndreptă repede spre genunchiul adversarului, înfipse lama în carne, apoi o împinse hotărât până la os. Scoase rapid arma. Impasibil, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
carne de mistreț. Vitellius luă vasul. — Ce vești ai despre gladiatorul meu? — A, el... — Te-am plătit. Ești cel mai devotat informator al meu, zise Vitellius cu gura plină. Cel puțin așa sper, pentru binele tău, adăugă pe un ton amenințător. — Știu doar că, de când gladiatorul tău a reușit să scape de oamenii tăi, i-am pierdut urma. Nici unul dintre călătorii care trag la hanul meu n-a putut să-mi spună ceva despre el. Un vânzător de oale s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar să mănânce, tot mai neliniștit. Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că se organiza o conspirație împotriva lui. Își pusese o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau în fața lui, lângă Valerius, care avea buzele tumefiate și bărbia plină de sânge, dar continua să-i arunce lui Vitellius priviri amenințătoare. Vitellius nu se uită la el. Îi zâmbi cu răceală lui Antonius. — Spune-mi și mie, legatule, cu ce putere îmi impui tu să nu-l pedepsesc cu moartea pe cel care a vrut să mă ucidă. Din câte știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fără să-l privească. Se opri, zărind la picioarele fratelui său sacul de medic. — Ia-l, șopti Valerius. Mi-l vei înapoia când vei putea. Antonius luă sacul și plecă. Înainte să iasă din pulvinar, îi aruncă o ultimă privire amenințătoare lui Vitellius. — Dacă poruncești să fie ucis... Ai grijă, Vitellius. Ai grijă de familia ta. Ieși, urmat de centurionul său. Vitellius îi urmări cu privirea pe cei doi în timp ce coborau repede scările care duceau spre ieșirea din amfiteatru. Arena era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se puseră în mișcare, scârțâind, și platformele începură să urce. Chepengurile se deschiseră și o lumină orbitoare îi învălui pe cei doi gladiatori care ieșeau din pământ, în aclamațiile mulțimii. Amfiteatrul apăru deodată în fața ochilor lui Valerius - un spațiu imens, amenințător, cu trepte unde se îngrămădea mulțimea, care i se păru un animal cu mii de capete întinse spre el, gata să-l devoreze. Apoi îl văzu pe Marcus cu coapsa însângerată, străbătând arena cu pași repezi și îndreptându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bedriacum, la câteva mile de Cremona, în fruntea a paisprezece mii de soldați călare, urmat de cele cinci legiuni. Era a opta zi după idele lui septembrie. 35 — Tu nu ești în stare să ucizi! Glasul lui Skorpius se ridică, amenințător, peste cele ale gladiatorilor așezați la mesele cantinei din Ludus Magnus, imensa cazarmă ce-i aparținea împăratului. Tot lui îi aparțineau și gladiatorii. Nu ucizi niciodată! Îl amenință cu pumnul pe Valerius, care stătea la o masă din apropiere. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Doar până acum am vorbit despre unele lucruri care... — Nu știți... Cocoșatul privi în jur, apoi puse încet cuțitul pe masă. — Nu știți că destinul lui Orpheus și cel al lui Vitellius se împletesc? Asupra anumitor lucruri veghează spiritele, zise amenințător. Spiritele... sau zeii. Din clipa aceea, nimeni nu mai scoase o vorbă. Listarius se grăbi să ia vasul cu flori roșii și ieși din bucătărie; străbătu coridoarele unde mișunau senatori, cavaleri, liberți și sclavi și ajunse în fața pretorienilor care stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luni..., bolborosi tracul, privindu-l rugător pe Valerius. Acesta îi zâmbi: — Stai liniștit... O să ne descurcăm. Prefer să lupt de unul singur împotriva unui adversar, izbucni Ursus, un rețiar plin de cicatrice, și-și ridică brațul păros într-un gest amenințător. Fac pe mine de frică... Mie mi-e teamă când nu știu ce mă așteaptă! protestă. — O să ne descurcăm, repetă Valerius, schimbând o privire neliniștită cu Marcus. Glasul crainicului se auzi din nou, și mai puternic. — Pe colinele de la Bedriacum se ivește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sampath! spuse Pinky. La ce-ar fi bun Sampath! Probabil că maimuța aia m-ar alege pe mine dacă ar veni și Sampath. — Asta așa e, fu de acord Ammaji și mai luă o înghițitură de ceai. Nu e prea amenințător, bietul Sampath, spuse. Uită-te la el cum stă acolo, lâncezește ca de obicei, fără nici o mărire de salariu sau promovare în perspectivă. Domnul Chawla se uită înspre partea de masă unde ședea cocoșat fiul său, cu micul dejun întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îți e locul. Dar ea îl privea neclintită. Nu era ea genul care să se sperie de astfel de amenințări. În definitv, tocmai azilul acesta fusese menționat de câteva ori în legătură cu mama, și cu fratele ei și, pierzându-și aerul amenințător, începuse să-i pară o instituție mai degrabă familială. — Asta e o problemă gravă, spuse șeful poliției, fluturându-și bastonul în sus și-n jos. Chiar foarte gravă. Se bucura să aibă ceva atât de interesant de făcut. Da, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pantă lină de la nord de bungalow, alunecă până în fața verandei sale cu un scrâșnet sonor al frânelor. Domnul Chawla sări din scaunul său direct pe peticul de pietriș din fața trepetelor verandei și le urcă în fugă pentru a se posta amenințător în fața funcționarului oficial, neținând seama de urmele de noroi pe care pașii săi le lăsaseră pe podeaua lustruită, vopsită în roșu. Fără a se opri pentru schimbul obișnuit de amabilități, începu să țipe. Ați auzit noutățile? aproape că urlă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
trufașe conveniențe în zâmbetu-i viclean. Mi se face pielea de găină. „Vrei să mai facem o dată cunoștință?“ i-am strigat eu mai de mult de vizavi, după care i-am făcut semnul V cu degetele și i-am arătat pumnul amenințător. Mi s-a spus că pe scriitor îl cheamă Martin Amis. N-am auzit niciodată de el. Tu știi ceva scris de el? ... Mi-am ridicat privirea cu o tresărire: o vreme fără vreme deocamdată. Uneori, când aerul e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
baseball din mahon. Toată viața mea nu m-am simțit mai despuiat ca în clipa aia. Nu - niciodată. Era ceva în bâta aia, în strălucirea ei dată parcă de rășină sau de vreun săpun fin, care o făcea atât de amenințătoare, amintindu-mi de ce mă ținusem departe de Scheldt și de negresele dulci și de muianele lor tarifate. E vorba de ceva grav și violent și criminal și josnic. Nu poți să bați mahalaua, nu aici, pentru că mahalaua mușcă și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poate merge și mai departe, spunând că New York-ul e o junglă. New York-ul e o junglă. Pe sub coloanele bătrânei păduri tropicale făcută din macadam topit, mocirlosul Ninth Avenue, asemenea unui jalnic Limpopo 1, cară în cârcă lui o flotă amenințătoare de crocodili și dragoni, rechini-tigru, mașini zgomotoase, paparude asudate. Pe la, colțuri stau vraci și vânători de capete, vrăjitori ce-și bombănesc descântecele - băștinași, băștinașii cei isteți ai junglei. Iar noaptea, învăluite în căldura tropicală și sub căptușeala norului care păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Dacă ești iar băut, închid. Și cu asta a închis telefonul. M-am simțit încolțit de întrebări grețoase în timp ce m-am sculat din pat și m-am dezbrăcat pe îndelete în fața ferestrei, sesizând uriașele trădări de natură chimică și învârtejirile amenințătoare de pe cerul răvășit. Chiar mi-am spus, Doamne, trec printr-un moment de criză - dar Felix și-a făcut apariția cu micul dejun, mi-a urat bună dimineața și totul a părut să fie în regulă. În parte, asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
preț de o vreme, fața aia, și am știut că nu am nici o șansă să o înfrunt. — O secundă, am spus eu. Nici nu i-a cerut încă. Liftul s-a oprit și el a deschis ușa. Îmblânzită de gestul amenințător al cuțitului, Martina îl conduse până la ușa apartamentului ei. — Nu e nimic înăuntru. Ia-ne banii. Te rog. Îți promit, jur că nu vom face nimic. Ia banii și pleacă. Iisuse, mi-am spus, complexul vinovăției provocate de bani. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei, dar sunt convins că vor face un cuplu de milioane. Nub, cât se poate de gras și nebun, Chris, trecut și terminat. Ca mine și Alec Llewellyn, seara. Scenele în care îl amenință pe Spunk Davis - sunt într-adevăr amenințătoare. Filmează-i în secvențe lungi, mi-am spus eu, și lasă sentimentul să clădească. Invidia, irascibilitatea, ura, ele să clădească. Ies cu Shadow la plimbare și mă culc cu Martina Twain. Nu prea am chef să discut despre așa ceva. Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Cine privește cu atenție franjurile împietrite ale unei catedrale gotice descoperă cu uimire, printre chipurile luminoase de sfinți și de martiri, stranii apariții grotești, înfiorătoare imagini demonice. Păsări fantastice, agățate pe streșinile catedralei Notre-Dame, își desfășoară aripile amenințător deasupra vechilor clădiri ale orașului. Pliscurile lor deschise se conturează strident într-un țipăt ascuțit, lipsit de sunet exterior, dar cu atât mai înfiorător prin tăcerea lui încremenită. Priviri tenebroase, încărcate de mânie și ură, se desprind din trupuri de
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
încurcat. — Sispy, s-a gândit el, Sis-piii. Ce-i asta, bătrâne Vultur? Vreo supă? Sună al naibii de cunoscut. — Știi prea bine. Sispy. Sispy, neguțătorul ambulant. Cel cu sticlele, Lokki. Sticluța albastră. Ți-o amintești pe Livia. Vultur-în-Zbor se străduia să sune amenințător dar Deggle a râs fericit. — Mmm, a zis. Desigur, Livia - prin care înțeleg că te referi la doamna Livia Cramm, văduva lui Oscar Cramm, regele tinichelui - e moartă de extrem de multă vreme. Mult înainte să mă nasc eu, bineînțeles. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru amândoi o declarație ireversibilă, ieșind într-un final la iveală dintr-o eternitate de tăinuiri. — N-aș putea suporta să te pierd, spuse ea. Vultur-în-Zbor ridică privirea înspre muntele Calf, luminat în amurg. Se înălța abrupt prin păduri pierdute, amenințătoare, verzi, care se opreau undeva sus, pentru a face loc orașului K. Muntele Calf: tot atât de străin pentru el ca și pentru lumea pe care o cunoscuse. Și totuși exista o asemănare: o asemănare între el și munte, între insula izolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a răspuns absent la propria-i ghicitoare: — Un irlandez poartă trei prezervative ca să fie sigur, sigur, sigur. în sinea lui s-a gândit: Acum, domnule Jones, hai să vedem dacă ești în stare să fii călăuză. DOUĂZECI Prepelicarul spuse, agitând amenințător un os: — Uite, frățioare. Uite. Uite un os pentru tine. Cuțu, cuțu. E un os foarte special. Osul din K. Ia-l. Vino și îngroapă-l. Prepelicarule, rosti încet Vultur-în-Zbor. Tu ești? Stătea batjocoritoare pe o stâncă și bătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]