2,414 matches
-
caz, a lui cu mine; de-atunci, n-a vrut să-mi mai vorbească. Nici pe Gloria (pardon, tovarășa Popescu) n-am mai întâlnit-o, în iarnă a venit „Revoluția“ și nu s-a mai dus nimeni la ședințele din amfiteatrul „Hasdeu“: dispăruse Partidul, dispăruseră și informatorii (doar prin Harghita și-n Drumul Taberei mai fuseseră decapitați câțiva, din greșeală), peste noapte deveniserăm cu toții la fel de nevinovați și de liberi. Ce s-a petrecut atunci, în decembrie, rămâne și azi o enigmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
față de primii noștri ani de facultate, n-am să spun ce scria acolo. Câți profesori nu înnebunisem cu întrebările noastre istețe, răutăcioase; în câte ocazii nu copiasem din palmă sau cu fițuica lipită pe sacoul celuilalt; de câte ori nu ieșisem din amfiteatre cu sticlele de bere bombate în hanorac (oricum n-ai fi putut să le bei: îți înghețau la piept în timpul cursului). La câte planuri ne făcusem, câte cărți și destine rescrisesem împreună, schimbând personajele și dându-le finaluri neprevăzute, manevrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucrurile au stat încă mai rău. Stafiile crescuseră, unele dintre ele aveau acum poșetă și ochelari de fard. Vaste zone rurale din România lui Nicolae Ceaușescu își deversaseră produsele revoluției socialiste pe strada Edgar Quinet. Parcă oprise o rată în amfiteatrul Odobescu. Vara, mirosul de transpirație, ieșit din petele bluzelor sau direct de sub părul crescut sănătos la subțiori, se ridica până-n tavan, făcând aerul irespirabil. Gleznele groase, încălțate în orice, de-orice culoare, tropăiau de fericire când venea profesorul. Brațele fâlfâiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de bine în mișcare, încât am rămas până astăzi instalat în ea. Fără teamă, fără complexe și, mai ales, fără vreun regret. Am mai povestit cum a început totul, s-au scurs mai bine de cinci ani de-atunci și amfiteatrele Facultății de Litere încă mai păstrează amprentele Mariei: aici, crăpătura unei fuste gri, desfăcute sub bancă de-a lungul piciorului; dincolo, forma rotundă a sânilor strânsă în puloverul negru; mai încolo, mișcarea elegantă și de neatins a fundului în drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doilea rând, mi se confirma că tipul ieșea din zona Literelor. Nu doar aluziile și referințele livrești, dar și tonul nesigur și derapat al mărturisirii, mă făceau să cred că învinsul nostru amoros trecuse la un moment dat prin cazarma amfiteatrelor. În sfârșit, mai sărea în ochi un detaliu, care îmi dădea cu-adevărat de gândit. Că omul cita din Holban (unul din favoriții mei), se înțelege: coincidență. Că pomenea de aventurile lui imaginare (blânde și inofensive), la fel: cu toții trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inestimabile. Scurtu ar fi avut de ce să mă invidieze. Una din bibliotecarele tinere, pe care-o vrăjisem timp de vreo două zile, vorbindu-i de pasiunea mea închipuită pentru calendare, catastihe și foi pașoptiste de propășire, scăpase o indiscreție: din amfiteatrul Bălcescu, s-ar fi trecut direct în etajul bibliotecii, mișcând un perete de lemn. Peretele era aparent, dacă știai unde să pui mâna, culisa cu totul, ca-n romanele polițiste. Nu transpirase nimic, povestea nu exista, nici decanul n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna, culisa cu totul, ca-n romanele polițiste. Nu transpirase nimic, povestea nu exista, nici decanul n-ar fi știut de ea. L-am tras pe Mihnea după mine, luminând discret culoarul. Apoi am apăsat clanța și-am pășit în amfiteatru. Amfiteatrele nu se încuiau niciodată, nu-și putea imagina nimeni că ar avea cineva chef de cultură noaptea. Nici măcar portarul nu le vizita. Am ridicat brusc lanterna spre tablă și-am luminat o arătare ovală. „Bă, du-te-n chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culisa cu totul, ca-n romanele polițiste. Nu transpirase nimic, povestea nu exista, nici decanul n-ar fi știut de ea. L-am tras pe Mihnea după mine, luminând discret culoarul. Apoi am apăsat clanța și-am pășit în amfiteatru. Amfiteatrele nu se încuiau niciodată, nu-și putea imagina nimeni că ar avea cineva chef de cultură noaptea. Nici măcar portarul nu le vizita. Am ridicat brusc lanterna spre tablă și-am luminat o arătare ovală. „Bă, du-te-n chiloți! Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-al Doilea Imperiu, convingerea francezilor și nu numai era că "învățătorul prusac este cel care a câștigat războiul [franco-prusac]" (Reisner, 1922, p. 82). Educația învânat patriotică își dovedea astfel, pe câmpul de bătălie, finalitățile naționale. "Scóla nu este un amfiteatru de esperiențe in anima vili", avertizează inspectorul. Și cum să fie pruncii creaturi lipsite de valoare pe care să se poate experimenta pedagogic la voie? Dimpotrivă, miza pedagogică pusă în joc în școală este însăși viitorul neamului, propășirea lui politică
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
nici nu e esențializată în limbă. Din celebrul discurs al lui Ernest Renan (1990) [1882] în care cărturarul francez adresează întrebarea " Ce este o națiune?", la care Delavrancea lasă să se creadă că l-a auzit pe viu răsunând în amfiteatrul Sorbonei, literatul român nu reține decât eronat indicarea limbii ca factor determinant al națiunii. Trecute cu vederea sunt ideile percutante care i-au impresionat puternic pe contemporani și continuă să îi intrige pe analiștii actuali ai naționalismului, ca de pildă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prezentul nu ar fi posibil, așa cum nici viitorul nu s-ar putea imagina fără coordonatele prezentului, mai ales astăzi când globalizarea a devenit o amenințare reală. 5. Pentru că marea majoritatea dintre voi aspiră să pășească, sau chiar vor păși pragul amfiteatrelor universitare, aș dori să amintesc aici și acum, cele patru principii de aur ale idealului universitar pe care tinerimea unversitară din perioada interbelică le-a promovat cu Însuflețire și dăruire până la sacrificiu. idealul național; care nu Înseamnă altceva decât lupta
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
astfel : „— La Universitate predau cardiografia ca disciplină opțio‑ nală. Deoarece cardiografia prezintă un interes deosebit, fiind practicată de toți cardiologii, nu sunt studenți care să 252 Suferința și creșterea spirituală nu vrea să urmeze acest curs. Astfel, de cele mai multe ori, amfiteatrul este plin de studenți. Le mai spun glume, anec‑ dote, râdem Împreună, Îi iubesc, mă iubesc și ei - pe scurt, avem o relație cordială. Astfel, de multe ori Îmi venea În minte o idee pe care, În cele din urmă
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
zic : «faceți un pas și către Hristosă ... Ascultați ce mi‑a răspuns părintele Porfirie : — Și unde este dilema ? Când te duci să predai, ești Împăr‑ tășit ? — Da, părinte, sunt. — Te Împărtășești duminica ? — Mă Împărtășesc cu binecuvântarea sfinției voastre. — Atunci, În amfiteatru intră Însuși Hristos. La ce‑ți mai trebuie cuvinte, dacă Îl ai pe Hristos În tine când vorbești la catedră ? Lasă‑i În pace. Să nu le spui nimic 271. Klitos Ioannidis : Iată cum abordează lucrurile un om cu adevărat
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cum abordează lucrurile un om cu adevărat Înduhovnicit, care trăiește prezența lui Hristos ... Medicii credincioși și jertfelnici - oameni cerești și Îngeri pământești 253 Medicul Gheorgos Papazahos : Iar prin cuvintele sale, practic m‑a determinat să mă duc Întotdeauna Împărtășit la amfiteatru”. Fără Îndoială că acest medic era mereu pregătit sufletește să primească Sfânta Împărtășanie, de care se Îndulcea cu dezlegarea și binecuvântarea duhovnicului său, care era un părinte harismatic. Dacă tot am adus În atenție și această temă, subliniem că primirea
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
oblig] s] regândim relația dintre teoria și practica moral]. 3. Reconcilierea teoriei cu practică Dup] p]rerea mea, teoretizarea moral] este ceva ce oamenii fac în viața de zi cu zi. Nu este numai domeniul profesorilor, expus la prelegerile din amfiteatre. Teoretizarea moral] poate fi întâlnit] pe drumuri principale și secundare, de la barmani la politicieni. În viața de zi cu zi, e normal ca oamenii s] practice schimbarea rolurilor, s] recurg] la posibile urm]ri ale acțiunilor și tacticilor, sau s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
literatură, t. XXIX, 1983; Ștefan Avădanei, „Charles Dickens”, AUI, literatură, t. XXXII, 1986; Emilia Chiscop, A murit prof. dr. Grigore Vereș, „Monitorul” (Iași), 1998, 17 aprilie; Mihai Avădanei, Un adevărat lord - Grigore Vereș, „Monitorul”, 1998, 16 octombrie; Titus Raveica, Memoria amfiteatrelor, III, Iași, 2001, 157-162. I. D.
VERES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290492_a_291821]
-
Geo Șerban, Accente noi în relația Marcel Iancu-Tristan Tzara, RL, 1993, 38; Raimund Meyer, Judith Hossli, Guido Magnaguagno, Juri Steiner, Hans Bolliger, Dada global, Zürich, 1994, passim; Dumitru Micu, Reverie și joc, L, 1995, 37, 38; Caraion, Tristețe, 103-106; Ciopraga, Amfiteatru, 403-407; Popa Convergente, 48-60; [Tristan Tzara], ATN, 1996, 3 (semnează Daniel Dimitriu, Constantin Ciopraga, Ion Apetroaie, Valentin Silvestru, C. D. Zeletin); Ion Pop, Un dadaist la o sută de ani, RL, 1996, 14; Radu Bogdan, Tristan Tzara și Pablo Picasso
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
între 1988 și 1990, e redactor, apoi șef al secției de poezie la Radiodifuziunea Română. A debutat cu versuri în 1964 la ziarul „Flacăra” din Piatra Neamț. Prima carte, Nopțile migratoare, i-a apărut în 1972 (Premiul Uniunii Scriitorilor). Publică în „Amfiteatru”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu”, „Viața românească”, „Cronica”, „Familia”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a. A compus texte pentru interpreți de muzică folk (Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Mircea Baniciu), care i-au adus o popularitate ce a depășit-o un
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
domeniile vieții, se manifestă o anumită normalizare, în sensul că se renunță parțial la festivismele de fațadă, încercându-se o orientare mai credibilă. Dar importanța V.s. scade, dat fiind că în țară se înființează și alte reviste studențești de cultură („Amfiteatru”, „Echinox”, „Alma Mater”, devenită „Dialog”, „Opinia studențească”), care preiau o parte însemnată din literatura tinerilor. Continuă să apară versuri, autori fiind Dumitru M. Ion, Titus Vîjeu, Nicolae Dan Fruntelată, Constanța Buzea, Mircea Florin Șandru ș.a. Este prezentă din când în când
VIAŢA STUDENŢEASCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290539_a_291868]
-
Facultatea de Filologie a Universității din București (1969-1972). A lucrat ca profesor, redactor în presa culturală și ca activist cultural. Din 1990 trece redactor-șef adjunct la revista gălățeană „Porto-Franco”, devenind redactor-șef din 2000. A debutat în 1968 la „Amfiteatru” și a mai colaborat la „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Poesis”, „Bucovina literară”, „Tomis”, „Contemporanul”, „Dacia literară”, „Cronica” ș.a. Prima carte, Harfele grâului, i-a apărut în 1976. Președinte al Societății Scriitorilor „C. Negri” din Galați, a desfășurat o susținută activitate
VICOL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
Petrol și Gaze din același oraș (1975-1980). Devenit inginer, lucrează în petrochimie la Pitești (1980-1983) și ulterior la Ploiești. În timpul studenției frecventează Cenaclul literar „I.L. Caragiale” din Ploiești, se afirmă ca autor de poezii și interpret de muzică folk la Amfiteatrul Artelor (1979), la Numele Poetului (condus de Cezar Ivănescu) și la „Liviu Rebreanu” din Pitești. Poetul Ion Stratan îl introduce la Cenaclul de Luni. Debutează în ziarul „Flamura Prahovei” (1976) și editorial în antologia colectivă Supremă iubire (Ploiești, 1977). Primul
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
Vintilă (la debut) și Fintiș (volumul Amintiri de pe malul celălalt, 1994). La apariția plachetei Singurătatea supremă, cu ecou în opinia critică, V.F. nu era un necunoscut. Constanța Buzea îi consemnase prezența cu un bogat lot de poeme în cenaclul revistei „Amfiteatru” (1979), Ion Gheorghe îl susținuse pentru publicare în suplimentul 15 poeți din „Biblioteca «Luceafărul»” (1980), iar Al. Cistelecan îi prefațase un ciclu de versuri în „Familia” (1982), notând câteva semne („constanța de formă poetică”, „unitatea tonului, ritualic și incantatoriu”, „coerența
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
a Universității din București, V. a avut preocupări literare timpurii, remarcându-se la concursurile naționale școlare. Debutează în 1977 la „Cronica”, iar primul volum, Căile șoimului, îi apare în 1990. În anii ’80 s-a afirmat în paginile revistei studențești „Amfiteatru”, de mediul căreia a fost foarte atașat. A mai publicat poezii, eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare și de artă, comentariu politic în „România literară”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Teatrul”, „Arta”, „România liberă” ș.a. În 1990 a fost o scurtă perioadă
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
la „Zig-zag” (1992), redactor-șef al Editurii Nobile din Cluj-Napoca (1992-1995), reporter special la „Expres magazin”, „Evenimentul zilei” (1993-1994) și „Privirea” (1995). Profesează și în publicitate-relații publice. Se numără printre fondatorii Asociației Ziariștilor Profesioniști. Debutează în 1982 cu poezie la „Amfiteatru”, iar editorial în 1998 cu placheta Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uniunii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației ’90, alcătuită de Dan Silviu Boerescu. Înainte de a fi situat în etichetări
VINICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
editorial e ciclul de versuri Neuronia, publicat în 1981 în suplimentul „Biblioteca Argeș”, reluat în volumul colectiv Caietul debutanților. 1980-1981, urmat de prima carte personală, Laborator spațial, apărută în 1984. Mai colaborează la „Opinia studențească”, „Dialog”, „Universitatea comunistă”, „Convingeri comuniste”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Familia”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. În 1999 i s-a acordat Premiul Frontiera Poesis. Optzecist minor, mai vizibil ca poet după 1989, V. își construiește utopia pe o mișcare dublă: eliminarea psihologiei ca anecdotă ori sentiment și înlocuirea ei
VLASIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290609_a_291938]