1,881 matches
-
nimic. Recuperarea nimicului din ființă este o sarcină a gândirii. Dar prin îndeplinirea ei, gândirea trebuie să iasă din orizontul dictaturii judicativului, de sub dominația regulilor strict formale ale acestuia; așa încât, însăși ordinea discursului recuperator se schimbă fundamental față de cea a analiticii și dialecticii, ce reprezintă judicativul constitutiv. În plus, decurg dintr-o astfel de repoziționare a conștiinței interogative mai multe probleme, pe care filosofia le va pune deschis: natura "obiectului", posibilitatea gândirii de a prelua și prelucra transcendentul, compatibilitatea obiectului-lucru cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie recuperat nimicul din ființă, nu au încă o șansă non-judicativă. Poate că nici nu era posibil acest ultim fapt, date fiind condiționările discursului dinspre dictatura judicativului, căreia tocmai Aristotel, prin proiectul logicii-organon și prin cele două modele de discurs, analitica și dialectica, i-a consacrat puterea și i-a construit "mijloacele" intervenției sale regulative și mai cu seamă constitutive în discursivitatea de orice tip. O meontologie ca o condiție a unei ontologii veritabile: acesta ar fi sensul unei reajustări a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
non-judicativă, ambele ale dictaturii judicativului, cea dintâi la timp, cea de-a doua, la logos-ul însuși. Structura formală originară judicativă (S P) se află în aceeași măsură în judecată, în raționament și argumentare (ca specie "dialectică" a raționamentului), în analitică și dialectică. Aflată întâi în judecată, ea instituie, prin multiplicare (prin operația multiplicității, în sens fenomenologic), raționamentul (demonstrația și argumentarea, identice formal, diferite după natura premiselor, adică a judecăților de forma S P asumate ca premise în fiecare caz în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
demonstrația și argumentarea, identice formal, diferite după natura premiselor, adică a judecăților de forma S P asumate ca premise în fiecare caz în parte de raționament), iar raționamentul, privit din unghiul condițiilor alethice sub care se află judecățile alcătuitoare, instituie analitica și dialectica. Pe cea dintâi, prin cercetarea condițiilor necesare și suficiente ale adevărului, pe cea de-a doua, prin cercetarea condițiilor care pot, cu un anumit grad de probabilitate, institui un adevăr; în ambele cazuri fiind luată ca de la sine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe cea de-a doua, prin cercetarea condițiilor care pot, cu un anumit grad de probabilitate, institui un adevăr; în ambele cazuri fiind luată ca de la sine înțeleasă condiția formală a corectitudinii logice. Principiile dictaturii judicativului funcționează, așadar, diferit în analitică și dialectică. De altminteri, pe cazul cercetărilor de logică ale lui Aristotel, acest fapt a fost evidențiat. Din această perspectivă, analitica și dialectica funcționează după reguli specifice: descinse însă din cele principale în esență, formale -, menționate mai sus; acesta este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cazuri fiind luată ca de la sine înțeleasă condiția formală a corectitudinii logice. Principiile dictaturii judicativului funcționează, așadar, diferit în analitică și dialectică. De altminteri, pe cazul cercetărilor de logică ale lui Aristotel, acest fapt a fost evidențiat. Din această perspectivă, analitica și dialectica funcționează după reguli specifice: descinse însă din cele principale în esență, formale -, menționate mai sus; acesta este sensul lor propriu-zis logic. Dar, altfel, analitica și dialectica reprezintă interpretări ale acestor principii, în funcție de problemele tematizate de un anumit gânditor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cercetărilor de logică ale lui Aristotel, acest fapt a fost evidențiat. Din această perspectivă, analitica și dialectica funcționează după reguli specifice: descinse însă din cele principale în esență, formale -, menționate mai sus; acesta este sensul lor propriu-zis logic. Dar, altfel, analitica și dialectica reprezintă interpretări ale acestor principii, în funcție de problemele tematizate de un anumit gânditor; acesta este sensul lor propriu-zis filosofic. În istoria judicativ-constitutivă a filosofiei sunt posibile, chiar din acest motiv și, oarecum, potrivit spiritului "competitiv" pe care îl impune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sus, "reconstrucția", este principala operație filosofică, aceea prin care capătă chip (întruchipare) un fapt filosofic: întrebare, idee, problemă, soluție, argumentare, aporie, teorie, viziune etc. Dar reconstrucția are și un sens propriu-zis logico-judicativ, atunci când ea, preluând normativitatea judicativă, trece în condiția analiticii și/sau dialecticii. Inducția (epagoge) și deducția (apagoge) sunt, în primul rând, tipuri de raționament, structuri "tehnice" de raționare alcătuite din formula cea mai simplă, din punct de vedere logic, a demersurilor prin care individualul (și particularul și generalul) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
invers: de la general la particular. Dar inducția este, de asemenea, un tip de silogism, la Aristotel, care are o structură asemănătoare cu silogismul propriu-zis, deductiv: două premise, trei termeni etc.68 De asemenea, trebuie amintit și contextul surprinzător din finalul Analiticii secunde, unde Aristotel pare a admite faptul că "primele principii" sunt cunoscute prin inducție. E drept, aceasta este despre individual, dar datorită ei inducției sunt fixate anumite "informații", care conduc către general sau chiar către universal.69 La fel se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
având, în istoria logicii, și alte sensuri, întemeiate, însă, în cele menționate), care sunt operații logice în sens restrâns, reducția și reconstrucția, deși sunt și ele operații "logice", au un sens mult mai larg; ele sunt, de fapt, tipuri de analitică și de dialectică, nu de raționamente (demonstrație, argumentare, analogie etc.). Operarea lor nu este posibilă decât pornind de la întreaga bogăție a dictaturii judicativului și țintind către ceea-ce-este aceasta: către timp. Reducția are chiar acest sens de restrângere regresivă a sensurilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elementele din structura judicativului constitutiv pe care le reface. Fiecare este însă ca un "joc" (asemănător "jocului hermeneutic" gadamerian), ceea ce înseamnă că fiecare "jucător" poate avea propria sa linie reductivă sau reconstructivă. De asemenea, ambele se desprind de sensul de analitică și de dialectică (sau măcar încearcă), deși au rosturi inițiale subordonate acestora. Cele patru operații nu sunt, bineînțeles, singurele active în orizontul judicativului constitutiv, însă ele, dintr-o anumită perspectivă, anume cea "fenomenologică", sunt fundamentale (poate chiar originare). Ele constituie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dată fiind semnificația corectitudinii gândirii și a originarității intuiției intelectuale pentru constitutivitatea judicativă, se cuvine a le urmări pe amândouă în contexte potrivite. Originaritatea intuiției intelectuale este precizată, poate cu mai multă forță decât oriunde altundeva în Organon, în finalul Analiticii secunde (II, 19, 99 b 100 a). Corectitudinea gândirii, avută în vedere de la bun început în construcția logicii-organon, poate fi socotită ca fiind concentrată în problema regulilor de căutare a "mediului", adică a constituirii silogismelor corecte, altfel spus, a cunoașterii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la bun început în construcția logicii-organon, poate fi socotită ca fiind concentrată în problema regulilor de căutare a "mediului", adică a constituirii silogismelor corecte, altfel spus, a cunoașterii valabile. Cred că semnificativ pentru acest fapt este un anumit context din Analitica primă (I, 27-32, 43 a 47 b) și un altul din Topica (I, 1-18, 100 a 108 b). 3.1.2.3. Originaritatea intuiției intelectuale În locul amintit (Analitica secundă, II, 19, 99 b 100 a), Aristotel formulează următorul gând: "Vrem
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
valabile. Cred că semnificativ pentru acest fapt este un anumit context din Analitica primă (I, 27-32, 43 a 47 b) și un altul din Topica (I, 1-18, 100 a 108 b). 3.1.2.3. Originaritatea intuiției intelectuale În locul amintit (Analitica secundă, II, 19, 99 b 100 a), Aristotel formulează următorul gând: "Vrem să ne lămurim noțiunea de principiu, și anume în ce chip și cu ajutorul cărei facultăți cunoaștem principiile."72 Trei probleme distingem aici: noțiunea de principiu, facultatea potrivită cunoașterii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raportează la el inducția? Lăsând la o parte opiniile de mai târziu asupra inducției aristotelice (considerată, de Fr. Bacon, numai ca silogism inductiv, așadar ca inducție completă; pe baza acestui model, socotită astfel și de alții), putem constata că în Analitica secundă, există un întreg scenariu al inducției, care are rolul de a stabili reguli primare ale constituirii cunoștinței; bineînțeles, a cunoștinței veritabile. Sunt patru instanțe care alcătuiesc scenariul, fiecare având o dublă calitate: facultate sufletească (ar fi mai bine de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deși sunt complexe în sensul că sunt alcătuite din mai multe judecăți, legate între ele în mod necesar, se reduc, chiar în privința acestor reguli, la convențiile judicative; de altfel, ele sunt rezultatul aplicării acestor reguli. Forma lor logică este raționamentul. Analiticele, Topica și, parțial, Respingerile sofistice stabilesc reguli de constituire a raționamentelor corecte. Aceste reguli au, înainte de toate, o natură formală; totuși, Aristotel nu nesocotește problema adevărului, așa încât judecata, cu tot ceea ce ea păstrează în sens formal și în sens alethic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problemei aristotelice a căutării mediului face parte din această ordine de interpretare, prin care trebuie pusă în evidență constituirea raționamentului (și a speciei sale, argumentarea) pe baza formulei judicative originare S P și, mai departe, a celor două discipline judicative, analitica și dialectica. De-a lungul timpului, opera logică a lui Aristotel a fost interpretată în chipuri diferite, cum e firesc. Dar aceste modalități, cu mici excepții, totuși, nu au putut trece cu vederea rostul de organon (instrument) al logicii aristotelice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv, căruia îi corespunde și linia de interpretare de față, nu judecata este necesară, ci regulile care o vizează. E drept, Aristotel aplică "necesitatea" la judecăți (propoziții; enunțuri de predicație), la nivelul exprimării acestora, de mai multe ori, îndeosebi în Analitica primă (ambele Cărți), însă sensul vizat de el, la fiecare aplicare, are de-a face cu regulile după care se construiesc silogismele. Scopul său în tratatul amintit este tocmai acela de a discuta despre silogism; ori acesta stă sub reguli
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aplicații pentru judecăți, care pot fi, doar sub această condiție, necesare în mod absolut sau relativ. Așadar, originar sunt necesare regulile; în al doilea rând pot fi și judecățile necesare. Ce sens păstrează această preeminență a regulilor față de judecată în Analitica primă? Și nu cumva ea limitează precondiționarea judicativă a tuturor elementelor logicului, în acest caz, a regulilor, care sunt înaintea judecății? Un asemenea sens este cu totul exclus. De fapt, judecățile care pot fi necesare în mod absolut sau relativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că aceleași reguli formale care pun ordine în orizontul judecății, îl vor pune și în cel al raționamentului. În ultimă instanță, constatăm că "formalul" domină construcția raționamentului și că el este decisiv în privința adevărului concluziei acestuia. Regulile se găsesc în Analitice, iar Aristotel le gândește în aplicarea lor și la alte tipuri de silogisme decât cele categorice, totuși, pe baza celor stabilite în legătură cu acestea din urmă: la raționamentele prin reducere la absurd, la cele ipotetice sau la cele modale.88 Silogismul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționată!), principiile.97 Dar nu este cazul să luăm în sensul cel mai tare această "pretenție"; este vorba, mai degrabă, despre o dovadă suplimentară privind unitatea logicii-organon, așadar, o probă pentru competența aplicativă sau constitutivă a dictaturii judicativului. 3.2. Analitică transcendentală și dialectică transcendentală la Kant 3.2.1. Ipostaza kantiană a dictaturii judicativului 3.2.1.1. Introducere Regăsim cele două modele ale rostirii filosofice (scenarii de construcție a discursul filosofic, discipline logice, cum au fost numite anterior) proprii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectică transcendentală la Kant 3.2.1. Ipostaza kantiană a dictaturii judicativului 3.2.1.1. Introducere Regăsim cele două modele ale rostirii filosofice (scenarii de construcție a discursul filosofic, discipline logice, cum au fost numite anterior) proprii ditaturii judicativului analitica și dialectica la Immanuel Kant în însăși structura "criticii" sale? Un lucru e limpede de la bun început: filosoful german prelucrează și utilizează propriu-zis constitutiv sensul formalului (înțeles într-un mod determinat, ca aspect al facultății de cunoaștere), în conceptul de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere), în conceptul de "formă a priori" și în diferența radicală pe care el o instituie între forma a priori și conținutul sensibil al oricărei cunoștințe. Conceptul tocmai amintit are o poziție privilegiată pentru ceea ce vor deveni la Kant analitica și dialectica. Astfel, la o primă vedere constatăm că unele forme a priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința" etc.) condiționează în mod nemijlocit și necesar cunoașterea însăși (și actele bazate pe celelalte facultăți); iar scoaterea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre o diferență superficială: dictatura judicativului, prin cele două discipline ale sale, este mai șlefuită la Kant, dat fiind exercițiul impus de ea, în gândirea occidentală, vreme de mai bine de două milenii. Cum apar, în proiectul criticii rațiunii pure, analitica și dialectica? Ce semnificații propriu-zis constitutive au ele? Care sunt sensurile tradiționale pe care mizează Kant? Filosoful german va resemnifica, relativ, termenii "analitică" și "dialectică", le va da înțelesuri oarecum diferite față de cele propriu-zis aristotelice și de cele medievale de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelesuri oarecum diferite față de cele propriu-zis aristotelice și de cele medievale de inspirație aristotelică. În felul acesta, granițele logicii formale (sau "logicii generale", cum spune Kant) sunt forțate. Dar poate fi vorba despre o schimbare radicală, în așa fel încât analitica și dialectica să funcționeze altfel decât ca un veritabil canon sau chiar ca un organon al gândirii corecte?98 În sistemul "Logicii transcendentale" (din proiectul criticii rațiunii pure), analitica transcendentală "expune elementele cunoștinței pure ale intelectului și principiile, fără care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]