2,924 matches
-
-și calma durerile de burtă. El asociază cuvântul și cu pântecele mamei sale (poate din cauza „activității sexuale a tatălui”...). „De data asta, subliniază Frismand (1988), termenul francez pêche putuse fi evocat întrucât era izolat de lanțul asociativ «periculos», dătător de angoasă. Numele polonez aducea material nou și conținea esența conflictului sexual condensat (cu ajutorul omofoniei). Bjoza = bouleau șmesteacănț = boulot șmuncă, slujbă, activitateț. Cuvântul bjozvigna - pe care subiectul nu și-l poate aminti fără dicționar - condensa deci o întreagă problematică a dorinței: contrainvestirea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sistem de protecție lipsește. În schimb, în patologiile nevrotice, această apărare se arată a fi foarte activă și antagonică față de puternica refulare ce le caracterizează. Obiectul fobic uzează de contrainvestire. După Freud (1900/1967), „fobia este ca o fortăreață-frontieră pentru angoasă (...). Cu cât contrainvestirile sensibile și vigilente se situează mai departe de substitutul temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
angoasă (...). Cu cât contrainvestirile sensibile și vigilente se situează mai departe de substitutul temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei asupra unei reprezentări substitutive - de pildă, localizarea pe un animal generator de angoasă, ca în cazul „Micului Hans” (Freud, 1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei asupra unei reprezentări substitutive - de pildă, localizarea pe un animal generator de angoasă, ca în cazul „Micului Hans” (Freud, 1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său; prin deplasare, el dezvoltă inconștient o teamă față de cal (cabalofobie), formațiune de substitut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său; prin deplasare, el dezvoltă inconștient o teamă față de cal (cabalofobie), formațiune de substitut suficient de îndepărtată pentru a focaliza angoasa copilului asupra unui agent extern și a deveni obiect al întregii sale atenții, al raționalizărilor mai mult sau mai puțin justificate pe care Hans le întreprinde. Astfel,teama de represaliile paterne este contracarată selectiv printr-o luptă „secundară” legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai puțin justificate pe care Hans le întreprinde. Astfel,teama de represaliile paterne este contracarată selectiv printr-o luptă „secundară” legată de obiectul fobic. Ajutorul căutat într-un obiect contrafobic destinat, în mod conștient de astă dată, liniștirii subiectului în raport cu angoasa lui fobică, vine probabil să se adauge primei mișcări inconștiente de contrainvestire pe care acest ajutor o întărește. Potrivit lui Freud (1926/1968), în isterie, modificările eului prin formațiunea reacțională sunt și semnul unor activități de contrainvestire. În acest fel, conflictul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rămân flexibile. A accepta să renunți la spălat pe timpul unei drumeții lipsite de confort, a fi capabil să faci cheltuieli importante atunci când este necesar, a suporta dezordinea dacă o sarcină urgentă te împiedică să faci ordine, iar aceasta fără vreo angoasă, fac loc supoziției că la originea curățeniei, caracterului econom sau gustului pentru ordine ale persoanei în chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de violență; totodată, aveam uneori accese de violență și de furie incontrolabilă, care mă lăsau descumpănit, cu un sentiment intens de culpabilitate”. Analizatul își continuă reflecția despre el însuși, remarcând că acum reușește să-și apere punctul de vedere fără angoasă și că, în paralel, accesele sale de furie sunt mai rare. De asemenea, el se simte mai dinamic, întrucât energia pe care o utiliza în reprimarea agresivității îi stă acum la dispoziție. Acest exemplu ilustrează observația făcută de N. Jeammet
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o „cuirasă” sau „platoșă a eului”, destinată, în opinia lui Reich (1933/ 1971) „să îl apere împotriva amenințărilor lumii exterioare și a pulsiunilor interioare reprimate”. Itc "I" Identificaretc "Identificare" Definițietc "Definiție" Asimilarea inconștientă, sub efectul plăcerii libidinale și/sau al angoasei, a unui aspect, a unei proprietăți, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine reală sau imaginară, la o transformare totală sau parțială după modelul celui cu care se identifică. Identificarea este un anumit tip de relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
procese primare și care reprezintă un travaliu psihic destinat să realizeze în fantasmă scopul inconștient urmărit, acela de a fi celălalt. Înțelegem astfel mai bine de ce acest obiectiv poate fi susținut de o activitate defensivă, fie pentru a lupta contra angoasei de a pierde un obiect, fie pentru a-ți asigura un ascendent asupra lumii exterioare. Această metodă de apărare se exprimă în două feluri: este o acțiune susținută de o dorință de asimilare și operează în cadrul unei mișcări obiectuale, altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lui de a fi separat de mamă și de a se regăsi într-o lume străină lui, această acțiune se substituie mamei absente, care devine deodată „prezentă” și cât se poate de vie! Este vorba aici de o apărare împotriva angoasei de abandon, a cărei rădăcină este inconștientă. Asemenea unei forme de limbaj, ea își are propriul înțeles, propria exprimare simbolică. Astfel, identificarea constituie, în opinia lui Freud (1921/1981) „prima manifestare a unui atașament afectiv”. Relațiile cu alte mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Discutarea definiției" Identificarea cu agresorul este un mecanism complex, combinând mai multe aspecte: a identifica, a se identifica și apoi a exterioriza, adică a proiecta. Deci nu este pur și simplu o manifestare agresivă directă, ci un răspuns elaborat împotriva angoasei. Problema centrală este să aflăm dacă avem de-a face cu un mecanism într-adevăr specific sau doar cu o formă particulară de identificare. Cum stau oare lucrurile cu identificarea cu rivalul, în cadrul problematicii oedipiene (Laplanche și Pontalis, 1967)? Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
transformă din amenințat în amenințător” (A. Freud, 1936/1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de asemenea, pusă pe seama evoluției afective a copilului, cu observația că angoasa aici exorcizată este, la nivel latent, o angoasă de castrare ațâțată de fratele mai mic. Angoasa a fost proiectată de fetiță mai întâi sub o formă „animistă”: fantomele. Faptul nu o împiedicăsă fie foarte conștientă că e vorba de un joc menit să evite pericolul pe care ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de asemenea, pusă pe seama evoluției afective a copilului, cu observația că angoasa aici exorcizată este, la nivel latent, o angoasă de castrare ațâțată de fratele mai mic. Angoasa a fost proiectată de fetiță mai întâi sub o formă „animistă”: fantomele. Faptul nu o împiedicăsă fie foarte conștientă că e vorba de un joc menit să evite pericolul pe care ea-l crede extern când, de fapt, acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
identificare cu agresorul. Să mai notăm aici remarca făcută de Sandler (1985/1989), care avansează ideea unei legături între mecanismul de identificare și mecanismele contrafobice în care subiectul se expune continuu la o situație de pericol pentru a-și domina angoasa. Numeroase activități sportive, mai ales sporturile de luptă, ar putea fi astfel caracterizate. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea cu agresorul, jonglând cu identificarea și proiecția armonios diferențiate și conjugate, este un mecanism de apărare normal atâta vreme cât eul îl
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fantasmatice pe care sugarul le întreține cu mama. În articolul intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980), ea evocă identificarea proiectivă, alături de clivajul eului și al obiectului, ca fiind ansamblul defensiv precoce al eului, instalat pentru a lupta împotriva angoaselor intolerabile de singurătate și de separare trăite în timpul poziției schizo-paranoide. „Deși această descriere se aplică indivizilor nevrozați, cred, spune Klein, că, într-o anumită măsură, este vorba de un fenomen universal.” Rosenfeld (1947, 1949) va aplica acest concept în studierea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologiilor psihotice, precum și a relației cu analistul. Mai târziu, el va considera că, pe lângă scopul său defensiv, acest proces este prototipul relației obiectuale (1952/1976). Ipoteza kleiniană de bază potrivit căreia mama este primul spațiu în care nou-născutul își proiectează angoasele intolerabile furnizează prototipul identificării proiective „rele”. Printre autorii post-kleinieni, Bion va fi acela care va stipula că, în schimb, prototipul identificării proiective „normale” sau „bune” este aptitudinea maternă de a primi și de a-și asuma angoasa și frustrarea infantile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nou-născutul își proiectează angoasele intolerabile furnizează prototipul identificării proiective „rele”. Printre autorii post-kleinieni, Bion va fi acela care va stipula că, în schimb, prototipul identificării proiective „normale” sau „bune” este aptitudinea maternă de a primi și de a-și asuma angoasa și frustrarea infantile. Bion numește această funcție „capacitatea de reverie a mamei”, adică propriile sale mișcări psihice prin care ea este în măsură să „aline” și să „gândească” neliniștea infantilă. Acest fel de a fi al mamei îi va permite
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
gândească” neliniștea infantilă. Acest fel de a fi al mamei îi va permite bebelușului să efectueze mișcarea de întoarcere, constând într-o identificare proiectivă și pozitivă cu o mamă bună internă, „care gândește în interiorul lui situațiile de conflict, suferință și angoasă” (1962/1979). Consecința acestei ipoteze de dus-întors fantasmatic se sprijină pe afirmația Melaniei Klein conform căreia nou-născutul nu poate avea o viață psihică decât în relație cu activitatea psihică a unei alte ființe umane. Exempletc " Exemple" Spre a înțelege mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de Jack ca reacție la influența stăruitoare a mamei. Este interesant de notat că ruptura legăturii fantasmatice idealizate cu psihanalistul, prilejuită de plecarea acestuia, este evenimentul care pune în evidență identificarea proiectivă cu mama idealizată, cu rol de apărare împotriva angoaselor de separare. Părțile bune, ca și părțile rele internalizate depind de acest mecanism rămas fixat în mod activ, fără a avea însă o elaborare suficientă, așa încât simpla plecare a analistului a condus la o nouă cădere psihică a pacientului. Relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aparentă, care se vrea a fi aceea a unui observator imparțial, ajută subiectul să nu sufere de pe urma elementului conflictual. Intelectualizarea se poate manifesta în viața cotidiană. Descriind o serie de subiecți (tineri intelectuali, mai ales) care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din 1912, Freud semnalează că „trebuie să insistăm în mod deosebit asupra respectării acestei reguli șregula asociațiilor libereț când avem de-a face cu bolnavi ce tind de obicei să se refugieze în intelectual și își
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu moartea apropiată a copilului lor, „recurg la capacitățile lor intelectuale pentru a-și da impresia că domină situația” (Futterman și Hoffman, 1974). Pun întrebări personalului medical și citesc multă literatură de specialitate. Această căutare îi ajută să-și înfrângă angoasa în fața necunoscutului, printr-o „cucerire intelectuală care le dă sentimentul că-și dirijează singuri viața”. Evocând experiența tragică a deportaților, Bettelheim (1960/1972) își aduce aminte că una dintre apărările sale în lagărul de la Dachau consta în exersarea capacităților de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
manifestare, pe care să o poată domina și prin care să se poată exprima”. „Intelectualizarea masivă utilizată în această povestire constituie, după Shentoub et al. (1990), o tentativă «nebunească» de a evita dorința («de a atinge vioara») și confruntarea cu angoasa de castrare («el nu crede că va ajunge la o anume măiestrie»).” Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Analogiile dintre intelectualizare, raționalizare și izolare pot fi intuite fără mare greutate (toate aceste mecanisme fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]