KorAP: Find »[drukola/base=antropolog & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 61 >

1,523 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

Bell, 1997, p. 94). Într-un plan mai general, ele sunt „rituri care Însoțesc schimbările de loc, de stare, de meserie, de situație socială, de statut” (N. Belmont, 1986, p. 11). În cea de-a doua perspectivă teoretică, elaborată de antropologul englez Victor Turner (1969), atât ideea de „trecere”, cât și formele prin care ea este exprimată În rit și mit (liminalitatea) funcționează ca o structură culturală universală, o matcă simbolică În care se Înscriu numeroase manifestări ritualice și mitologice, indiferent

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
societate, În conformitate cu noul statut), care devine efectul stării inițiale. În felul acesta, elementele rituale nu au sens și nu devin inteligibile decât prin raportarea la secvența anterioară, care le determină și explică. Pe urmele lui Van Gennep, numeroși etnografi, folcloriști, antropologi și istorici ai religiilor au descris și interpretat rituri de trecere din toate epocile și culturile planetei. Atrase de varietatea riturilor și bogăția simbolurilor puse În mișcare În timpul intervalului intermediar, cele mai multe studii s-au concentrat asupra proceselor prin care se

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
dragostea și fidelitatea soției („Milea”), altele oferă imagini ale infidelității și nepăsării, aspru sancționate („Ghiță Cătănuță”). Riturile de trecere variază În funcție de civilizație și moment istoric. În diferitele lucrări de specialitate sunt descrise amănunțit schemele ceremoniale specifice societății studiate de respectivul antropolog sau istoric al religiilor. Având În vedere publicul căruia i se adresează acest volum, voi folosi pentru exemplificare cultura folclorică românească (L. Berdan, 1999; E. Bernea, 1998; O. Buhociu, 1979; I. Ciubotaru, 1999; I. Ghinoiu, 1999; S. Larionescu, 2000; S.F.

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Îi scuipă transformați, fie cu pântecele matern). Ansamblul ceremonial Okipa al indienilor Mandan (din actuala regiune Dakota de Sud a Statelor Unite ale Americii), observat și descris pentru prima dată În 1832, reprezintă unul dintre cele mai complexe rituri de inițiere analizate de antropologi. În zorii primei zile a ceremoniei, șefii tribului și vracii (medicine men) se adună În coliba rituală Okipa. Tot atunci, de sat se apropie un indian mascat care Îl Întrupează pe Lone Man („Singuraticul” - n.r.), eroul fondator al triburilor Mandan

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
bob de strugure pentru a se asigura bogăția recoltei. Se urmărește trandafirul și, dacă acesta Înflorește, e semn că toamna va fi lungă. Și se coboară turmele din munte (I. Mușlea, O. Bârlea, 1970; A. Olteanu, 2001; T. Pamfile, 1997). Antropologii și istoricii religiilor au constatat că Între riturile de trecere calendaristice și miturile cosmogonice se țes numeroase corespondențe. Cauzele și semnificațiile acestor conexiuni sunt interpretate Însă În mod diferit. Antropologii insistă asupra legăturilor funcționale: cele două sisteme se oglindesc unul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Mușlea, O. Bârlea, 1970; A. Olteanu, 2001; T. Pamfile, 1997). Antropologii și istoricii religiilor au constatat că Între riturile de trecere calendaristice și miturile cosmogonice se țes numeroase corespondențe. Cauzele și semnificațiile acestor conexiuni sunt interpretate Însă În mod diferit. Antropologii insistă asupra legăturilor funcționale: cele două sisteme se oglindesc unul Într-altul și contribuie În mod egal la menținerea sistemului social, la asigurarea unui echilibru economico-ecologic optim, la legitimarea ierarhiilor politice sau construirea unui sistem coerent de reprezentări despre lume

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
militare, cele normale sau cele sportive). De asemenea, multe echipe din diferite sporturi au proceduri de acceptare, formale și informale, modelate după schemele riturilor de inițiere. Una dintre cele mai interesante aplicări ale acestui pattern ritualic este cea oferită de antropologul Julian Pitt-Rivers (1987), care, pornind de la observația că existența unei funcții utilitare nu reduce cu nimic valoarea simbolică a unei acțiuni, interpretează procedurile din aeroporturi drept un ritual de trecere: Călătoria Începe prin mai multe rituri de separare: Înregistrarea bagajelor

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
la interfața dintre subsistemele culturale deja stabilite. ș...ț Liminalitatea reprezintă acest interstițiu temporal ale cărui proprietăți inversează proprietățile caracteristice societății organizate” (1982, p. 41). În numeroase lucrări, Victor Turner a adâncit și nuanțat conceptul de liminalitate. În esență, pentru antropologul englez liminalitatea este sinonimă, funcțional, cu antistructura și communitas: ea circumscrie modurile alternative de organizare socială și de semnificare culturală. Aplicat inițial pentru a descrie funcționarea specifică riturilor de trecere, În analizele consacrate vieții ceremoniale a populației Ndembu din Zambia

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
din ele ș...ț Aceste pietre erau considerate În preislam divinități. Pelerinii politeiști aruncau un număr anume de pietricele În direcția lor, În semn de venerație (A. Guellouz, 1996, pp. 317-319). Aceste călătorii către locașuri sacre au fost clasificate de antropologi (S. Coleman, 2001, p. 11446; D.F. Eikelman, 1996, p. 423; E. Turner, 1987, pp. 328-330) după mai multe criterii: a) pe o axă geografică, putem distinge Între pelerinajele pe distanțe mici și cele de mare anvergură; b) pe o axă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
laice, către centre consacrate fie de un eveniment istoric semnificativ, fie de o personalitate politică sau artistică, fie de exotismul unui anumit loc. La polul cel mai Îndepărtat al acestei mișcări de laicizare s-ar situa turismul, interpretat de unii antropologi drept o continuare și un substitut laic și comercial al pelerinajului canonic. Această viziune duce Însă la totala dizolvare a notelor specifice ale pelerinajului și la relativizarea totală a componentelor sale: călătoria pierde elementele de asceză, centrul atrăgător se justifică

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
prezentarea elementelor definitorii ale carnavalului voi urma, În linii mari, modelul propus de Roberto Da Matta (1991), ale cărui studii, deși ancorate numai În tradițiile braziliene, oferă una dintre cele mai profunde și mai stimulatoare conceptualizări ale acestui sistem ceremonial. Antropologul brazilian susține că universul carnavalesc se construiește În jurul și cu ajutorul unui operator simbolic esențial: inversiunea - unii autori au propus termeni alternativi, precum conceptul de transgresiune, teoretizat de P. Stallybrass și A. White (1993) sau cel de festive misrule utilizat de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
dintre refuzul ritual și modelarea simbolică are ca rezultat fixarea și legitimarea normelor sociale. Potrivit celei de-a doua perspective teoretice, susținute de istorici precum R. Ladurie (1979), N.Z. Davis (1975), M. Bristol (1985), M. Ozouf (1976) sau de antropologi precum D. Gilmore (1998), M. Riggio (2004), carnavalul este o expresie a luptei de clasă și a conflictelor sociale, un exercițiu de rezistență Împotriva Puterii. Manifestările carnavalești din timpul răscoalelor sau revoluțiilor ar constitui un limbaj social al contestării și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
vedere semiotic și lipsit de respect din punct de vedere cultural - chiar dacă el confirma adesea autoritatea, refăcea relațiile sociale și nu a fost decât foarte rar politizat sau progresist”. Încercând depășirea acestor polarități, Mihail Bahtin (1974), urmat și de unii antropologi, precum Roberto Da Matta (1991), a propus o viziune a carnavalului ca sinteză a artei și a vieții, a negării și afirmării ordinii, a sacrului și profanului, a aspirațiilor individuale și a constrângerilor sociale. În felul acesta, carnavalul ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
a unor categorii culturale mai abstracte. Astfel, carnavalul poate fi interpretat ca un exemplu aparte de performanță, dominată de ideea de joc: acest punct de vedere este exprimat de filosoful Roger Caillois (1975), de istoricul Jan Huizinga (1998) sau de antropologul Victor Turner (1983). Acesta din urmă consideră (1983, p. 112) că În carnaval sunt reunite toate formele de joc, Într-o sinteză ce combină competiția (agon), jocurile de noroc (aleea) și jocul cu reguli precise (ludus). Dintr-o altă perspectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
unde unde rutinele lumii de zi cu zi sunt sfărâmate și unde lumea reală, dată peste cap, poate fi observată, analizată, criticată și prezentată ca relativă” (R. Da Matta, p. 104). Charivaritc "Charivari" Sintetizând o amplă dezbatere (care a implicat antropologi, sociologi, istorici, filologi) asupra acestui ritual, Isac Chiva și Françoise Zonabend (1981, p. 365) Își Încep analiza cu o Întrebare simplă și gravă: „Există oare charivari?”. Interogația și neîncrederea În valoarea conceptuală a acestui termen se explică prin „plasticitatea extemă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și cel desemnat să conducă. În felul acesta, elementele puterii devin simbolic inteligibile și acceptabile, iar semnificațiile ritului și ale mitului converg spre a legitima puterea: „Constrângerea fără sens este oarbă, sensul fără constrângere este debil” spune aforistic un mare antropolog (E. Gellner, 1995, p. 60). În societățile moderne, limbajul ritualic al puterii, deși include unele elemente religioase, este În mod radical laic. El face apel la forme ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Întemeiere, analoge creației mitice) și sărbătorilor (marile kermeze populare sunt acum asociate mai puțin vieții comunitare și mai mult evenimentelor politice - comemorări, Învestituri, vizite politice, inaugurări, victorii În bătălii politice precum alegerile sau În confruntări simbolice precum cele sportive). Majoritatea antropologilor care au studiat riturile politice consideră că acestea reprezintă instrumente de asigurare a ordinii sociale și, implicit, de impunere a mecanismelor de dominație și control. Forța consensuală a riturilor politice acționează pe două planuri: acela al instituirii politicului și acela

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de dominație și control. Forța consensuală a riturilor politice acționează pe două planuri: acela al instituirii politicului și acela al legitimării puterii politice. Funcția riturilor politice de a menține și valida ordinea socială și politică existentă este afirmată de numeroși antropologi, prin extrapolarea rolurilor sociale ale ceremoniilor stabilite de teoria funcționalistă construită de É. Durkheim. Spre exemplu, D. Kertzer (2002, p. 87) susține că „ritul politic satisface patru scopuri politice importante: integrarea organizațională, legitimarea, construirea solidarității, inocularea unor convingeri ideologice”, iar

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
confirmă și perpetuează ordinea socială prin instituirea, confirmarea și consacrarea structurilor de putere existente amestecă elemente ale vieții sociale, economice și religioase, prin reproducerea și resemnificarea schemelor ritualice existente. Mecanismele de construire simbolică a autorității politice sunt subliniate de numeroși antropologi. Câteva exemple dintre multele posibile: C. Geertz (1980), analizând rolul teatrului În legitimarea instituțiilor statului În insulele Bali În secolul al XIX-lea, susține că riturile politice nu se referă din exterior la faptul politic, ci chiar sunt acțiune politică

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
vizitele oficialetc "Inaugurările și vizitele oficiale" „În timp ce riturile de comemorare dau viață legăturilor sociale prin folosirea unor amintiri care transcend interesele și conflictele, instaurările și inaugurările afirmă noutatea, folosind Însă simbolurile deja consacrate” (C. Rivière, 2005, p. 27). Afirmația cunoscutului antropolog francez subliniază modul subtil În care aceste ceremonii afirmă, În chip predominant, noutatea, mizând pe dialectica dintre vechi și nou, continuitate și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud Ph. Abbott et alii, 2002, p. 208), acest

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
vorbitorii sau să performeze Între cuvântări; d) crearea imaginii unei mase unite de participanți și susținători: acest lucru afirmă o identitate colectivă, În care liderii se contopesc cu susținătorii lor. Riturile de rebeliunetc "Riturile de rebeliune" Într-un studiu celebru, antropologul englez Max Gluckman (1963), pornind de la ansamblul ceremonial Ncwala practicat de populațiile Swazi din sud-estul Africii, a lansat ideea existenței unui tip de rituri de contestare a puterii, care permit, pe de-o parte, exprimarea, controlată ritual, a nemulțumirilor, și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și dirijează nemulțumirea socială Împotriva unei persoane. Nemulțumirea este exprimată simbolic, În cadre ceremoniale care amintesc de schema „țapului ispășitor” și care permit, În final, purificarea liderului contestat și, totodată, a comunității. Această perspectivă funcționalistă a fost susținută de mulți antropologi și combătută de alți cercetători (vezi sinteza punctelor de vedere În A. Apter, 1983, și B. Lincoln, 1987). În esență Însă, riturile de rebeliune apar ca un mijloc de a controla violența, de a evita revoltele de amploare și de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ale tinerilor, cele de tip Halloween sau Purimul ebraic sunt forme ale riturilor de rebeliune, deoarece facilitează exprimarea nemulțumirii și contestării, fără a pune În pericol ordinea existentă. O categorie aparte a acestui sistem ritual ar fi reprezentată de ceea ce antropologul englez Victor Turner a numit social dramas. Concentrate asupra momentelor de ruptură, fie la nivelul existenței individuale, fie la cel al existenței sociale, social dramas sunt alcătuite din patru momente: ruptura (apariția acelor evenimente care creează dezechilibrul), criza (distrugerea ordinii

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
urmate de o seamă de social dramas rapide, ce au făcut ca anumite contradicții ascunse ale celor procese să devină explicite și care au generat noi mituri, simboluri, paradigme și structuri politice (V. Turner, 1974, p. 99). Nicholas Dirks, un antropolog care a consacrat studii extensive acestei probleme, propune formula „rituri ale conflictului”, referindu-se la „sărbători, carnavaluri, saturnalia, ceremonii religioase și politice și alte festivități anuale care conțin episoade de ridiculizare, amenințare, atacuri, confruntări sau alte conflicte ce pot fi

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
a lăsa conflictele să se transforme Într-o amenințare pentru supraviețuirea societății. Cu alte cuvinte, aceste rituri apar ca o barieră În calea conflictelor, permițând exprimarea lor Într-un mod simbolic, Încapsulat și, prin aceasta, neutralizat. În aceleași cadre teoretice, antropologii și istoricii au interpretat diverse manifestări de contestare a Puterii - indiferent dacă acestea eliminau sau amânau o revoltă ori dacă anunțau, precedau sau urmau unor mișcări sociale de anvergură. Ideea principală este aceea că violența filtrată ritual („violența simbolică”) are

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]