11,066 matches
-
Abia îmi mișcam picioarele de frică. Ei mă îndemnau, dar nu mai puteam face un pas. Eram în fața Regelui. Știe ce sunt ! M-a văzut ! O să râdă de mine și o să mă alunge cu pietre ! Uite ! Chiar acuma s-a aplecat probabil să ia o piatră ! Și atunci s-a întâmplat ceva. Stăteam în fața lui, iar el se uita la mine. Dacă tot o să mă alunge, mi-am spus, măcar să văd și eu cum arată Regele ! Și m-am uitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
beau apă. Și, pe dată, un râu de lumină apăru printre stele, în fața mea; din râu mă privea ceva ce nu văzusem niciodată : semăna cu un cal, dar în frunte avea un corn lung, de culoarea luminii... Când m-am aplecat să beau, chipul din apă s-a tulburat. Și atunci am încremenit : acela eram eu. Eu eram acum Inorog !12 Nu se putea ! Visez ! Dar în jur, alte făpturi la fel alergau cu copite de aur pe potecile cerului, chemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a vede, n-aude, n-a... greul pământului. Aș fi vrut să le spun să mă ajute să mă salt și să ies afară... Dar cu cine să vorbești ?! Așa că mi-am făcut singură vânt și când omul s-a aplecat, gata ! Am sărit afară ! Să nu credeți că mi-a fost ușor și nici pe moale n-am căzut. Era chiar piatră, piatra aceea cenușie din care nu răsare decât praful pustiului, dar oleacă de noroc tot am avut : m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
i-a întins-o ei. O pală de vânt a dus-o pe pajiște, așa că au putut vedea ce era scris : "adevărata iubire nu constă în a privi unul la altul, ci amândoi în aceeași direcție"13. Băiatul s-a aplecat, a luat foaia, i-a întins-o fetei din nou, apoi, fără o vorbă, fiecare plecă în drumul lui. Într-un târziu, înainte de a-și strânge florile fiindcă soarele se ridicase spre amiază, cicoarea șopti : Vezi tu, numai oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
S-au oprit amândoi. Bărbatul i-a dat copilul, s-a așezat în fața ei și s-a întors parcă gata de luptă. Când a văzut că nu-s decât eu, un copil care aleargă după ei, a râs, s-a aplecat spre mine și o fi crezut că mi-era foame: a scos un pumn de curmale și mi le-a dat. Dar eu mă tot uitam la femeie și-mi pierise graiul. Nici măcar nu puteam spune că vroiam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lui a spus că el mai încearcă. Nimeni nu-l văzuse până atunci, nu făcea parte din echipa de asistență medicală, așa că au crezut că venise cu victima. Da, hai să mai încerce. Iar prietenul ăsta al lui s-a aplecat la ureche și l-a strigat pe nume. Uimiți să-l vadă deschizând deodată ochii, au continuat procedurile de reanimare și nimeni nu s-a mai uitat după prietenul lui. Când , mai târziu, l-au întrebat cine e tânărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bun... În timp ce spunea toate acestea, țiganca Învârtea Între degete un inel turnat În aur masiv, cu o decorație extraordinară și cu o piatră roșie frumos fixată pe el... La un moment dat, a scăpat inelul din mână.. Nu s-a aplecat să-l ridice... Doctorul, ai cărui ochi rămăseseră fixați pe minunea din mâinile țigăncii ca cei ai motanului pe oala cu smântână, s-a aplecat instinctiv... Când l-a văzut În căușul palmei, a pornit să-l Întoarcă pe toate
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fixată pe el... La un moment dat, a scăpat inelul din mână.. Nu s-a aplecat să-l ridice... Doctorul, ai cărui ochi rămăseseră fixați pe minunea din mâinile țigăncii ca cei ai motanului pe oala cu smântână, s-a aplecat instinctiv... Când l-a văzut În căușul palmei, a pornit să-l Întoarcă pe toate fețele... ― Da’ ce fel de inel e acesta? Văd că are gravate niște litere și un an. ― Inelu’ aista ari povestea lui... - a vorbit țiganca
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ci vreu - am scapat inelu’ gios... Țiganca s-a oprit din povestit, privind pe sub sprâncene când la profesor, când la doctorul Cuc... ― Și mai departe ce s-a Întâmplat de a ajuns inelul pe degetul doctorului Cuc? ― Pânî sî mă aplec sî ieu inelu’ di gios, domnu’ doctoru’ Cucu l-o luat șî l-o vârât pi degit... Pi urmî o pleacat, cî sî grăbe... ― Ei? Care-i adevărul, doctore Cuc? „Doctorașul” a ridicat privirea spre pirandă și a rostit cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În sfârșit, a ajuns și În salon, unde Maria Îl aștepta deja. ― Ai reușit, dragule, să cumperi ce este nevoie pentru moment? Pe urmă vom vedea noi ce mai trebuie. ― Am cumpărat, scumpa mea. Ce face bărbatul? - a Întrebat Gruia, aplecându-se asupra copilului care dormea dus. ― El nu are probleme decât atunci când Îi este foame sau e Însetat... În rest, somn de voie... Acuma trebuie să-l Îmbrac. Până atunci, te rog să cauți o birjă. Da’ știi tu, iubitule
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi la dreapta și o apucă peste pod. Sub roțile căruței, bârnele podului începură să tresalte zgomotos. Adică de ce peste apa Vavilonului, bade Petre?... îngăimă nedumerit copilul. Păi uite-așa!... chicoti bărbosul de căruțaș, aplecându-se în față, ca să așeze mai bine hamurile. Unul din cai, bălan cu pete pe spate și pe gât, își întoarse capul cu dinții rânjiți și necheză zgomotos. Culae nu mai întrebă nimic. După ce trecură peste pod, căruțașul o făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un român destoinic și de ispravă fusese cel mai bun argument împotriva rezervelor părintești. Ticu e tot timpul ocupat cu problemele lui, iar eu am problemele mele la țară și vin rar pe la București, explică Stelian în chip de scuză, aplecându-se și sărutându-i politicos mâna cumnatei sale. După ce mai schimbară câteva vorbe amabile, soția lui Iorgu îi rugă să ia loc și ieși din încăpere, ca să le aducă dulceață și cafele. În salonul spațios și frumos mobilat, se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
chinuind cuvintele din cauza entuziasmului debordant și a faptului că la el sentimentele aveau o viteză de reacție superioară gândirii. Vă asigur eu!... Îmi iau angajament solemn în fața dumneavoastră să termin liceul în doi ani!... Maurer își reținu zâmbetul și se aplecă la urechea lui Dej. Ai auzit, Ghiță?... îi șopti. Dddoi ani întttr-unul!... Maică-măiculiță... Și facultatea o termin tot în doi ani!... supralicită Ceaușescu. Gheorghiu-Dej nu reacționă vizibil în nici un fel și își goli liniștit paharul lui cu vin de Cotnari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cunoșteau cât se poate de bine. Casapu râgâi din fundul rărunchilor și fu de părere că era bine că un fost chiabur și dușman de clasă se hotărâse să-și pună experiența și priceperea în slujba comerțului cooperatist, apoi se aplecă deasupra hârtiilor de pe birou și începu să-i spună ceva cu glas confidențial președintelui, în timp ce Tarbacea continua să adauge cu zel noi nume pe lista "Păstârnac and Co". Felicitări, dragă tovarășe, că ai luat înțeleapta hotărâre de a ni te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fi porc, că-ți trag palme!... îl amenință tatăl său pe jumătate în glumă și pe jumătate în serios, vădit indispus și incomodat de cele întâmplate, în prezența socrului său, picat în casa lor ca musca-n lapte. Și se aplecă să recupereze de pe jos carnețelul și creionul bicolor. În același timp, Mariana se ridică roșie la față de la masă, îl apucă pe copil de mână și, fără să spună nici o vorbă, îl trase după ea în odaia de alături, trântind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
politica și istorisindu-i fără să mai asculte răspunsul, cu hohote înfundate de râs, niște bancuri cu milițieni, auzite de el la oraș, în piața Obor. Deodată însă veselia aceasta îl părăsi și, uitându-se grijuliu în jur, omul se aplecă peste masă spre ginerele său, cu un aer grav și misterios. Eu, ginere, mi-am făcut niște socoteli..., se apucă el să-i destăinuiască lucrul care se pare că-i stătuse pe inimă și pe limbă, glăsuind în șoaptă, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cumnatu-meu, ca să-i facă fiică-sii trusou de nuntă... Asta e treaba dumitale. Eu trebuie să constat care-i situația gestiunii, ridică Stelian din umeri și consemnă imperturbabil lipsa celor șaptesprezece cutii cu nasturi. Ghiță Marangoci sughiță fără voie și, aplecându-se sub tejghea, dădu la iveală o sticlă mare cu țuică de cazan, din care umplu grăbit două pahare mari. Luați aicea una bătrână, îl îmbie el, întinzându-i unul dintre pahare. Să știți că, dacă iese prost, eu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
comunei soarele de iunie își strecura ultimele raze, atunci când Stelian așternu pe hârtie ultimele cifre și, lăsând pentru câteva clipe tocul din mână, se îndreptă din șale și își întinse brațele, ca să se dezmorțească puțin. După atâtea zile de stat aplecat peste registre, avea senzația că era pe punctul de a se anchiloza de-a binelea. În fața lui pe tejghea se vedeau înșiruite și deschise actele constatative, precum și procesul-verbal care urma să fie semnat. Ghiță Marangoci, care asistase tot mai apatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în acte doar ce-am constatat, poți să mai verifici încă o dată, dacă vrei, îi mai spuse. Dar gestionarul nu dori să mai facă nici o verificare mai înainte de a semna. Cu mâna stângă, el apucă tocul oferit de Stelian și, aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
hâtru și înțelept, fost negustor de fluiere și de armonici prin bâlciuri, care pusese vorbă bună pentru el și reușise, până la urmă, să liniștească furtuna care se stârnise. Nichi e un mare poet! declară Bianca cu vădită mândrie. Stelescu se aplecă și o sărută cu tandrețe, dar apoi protestă râzând că poezia pe care o scria el era deocamdată doar așa, de pamplezir și pentru amuzamentul prietenilor. Poet mare în adevăratul sens al cuvântului era afurisitul și abjectul ăla de... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce să mai vorbim! făcu fata, cu un aer comprehensiv. N-am de gând să-ți fac reproșuri... Dar îmi fac eu, insistă el. Mă rog, dacă ții neapărat..., zise fata. Victor se așeză pe patul din fața ei și se aplecă spre ea. Știi că, totuși, te-am căutat?... îi mărturisi el, având grijă să vorbească mai încet. Mi-am permis chiar să merg la secretariatul facultății voastre, ca să mă interesez de tine, dându-mă drept fratele tău... Deci tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
întări Victor. Pentru că regimul zis de democrație populară... Ssst!... îl întrerupse fata, făcându-i semn cu capul spre bătrână și fiica ei, care i-ar fi putut auzi. Victor tăcu și, după ce păru să stea câteva clipe în cumpănă, se aplecă deodată spre Felicia și îi cuprinse mâinile cu palmele sale. Fata tresări, dând să se împotrivească, dar renunță. Mâinile ei aduceau cu două păsări mici și supuse, care se lasă în voia vânătorului. O vreme se priviră în ochi, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aprinseseră parcă două luminițe, iar obrajii îi erau ușor îmbujorați. A, în două-trei zile cred că or să-mi dea drumul, îi răspunse. Mi-au făcut atâtea injecții, că o să-mi ajungă pentru toată viața!... În acel moment Victor se aplecă brusc și, luându-i mâna dreaptă, vru să i-o sărute. Fata, însă, își retrase repede mâna la spate și-i spuse că nu era nevoie. Victor se îndreptă din șale, dar nu plecă. Mi-a fost dor de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
salonul de spital și cineva răsuci, cu un țăcănit sec, comutatorul, trezind la viață un bec cu pâlnie de carton, spânzurat în mijlocul tavanului cu tencuială crăpată și pe alocuri căzută. O lumină gălbuie, bolnăvicioasă învălui lucrurile din jur. Victor se aplecă încă o dată și reuși să depună un sărut fugar pe mâna Feliciei. Hai, lasă, zise fata, retrăgându-și mâna, că mă faci să mă simt ca o biată orfelină... Și îi zâmbi șăgalnic. CAPITOLUL V 1 Cu toate strădaniile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în urechile ei într-un cântec în care se repetă un refren obsedant : "Clemență... Alindora... Minodora..." Transferul de pe patul cu rotile pe masa de operație este ca o alunecare ușoară dinspre realitate spre vis. Spre un alt fel de vis. Aplecată spre ea, o mască albă deasupra căreia reușește să recunoască ochii verzi ai doamnei în alb, ai doctoriței anesteziste Alindora Bosch. * * * Mâinile spălate îndelung, după proceduri valabile de veacuri : apă-săpun..., apă-săpun, și încă, și încă... În fine, după un jet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]