8,255 matches
-
portocale, iaurt, jeleu, fără îndoială, încă o dată serviciul de catering al poliției politice își meritase reputația cucerită în atâția ani de trudă. Resemnați să bea cafeaua cu lapte rece sau s-o încălzească, adjutanții spuseră că se duc să se aranjeze și se întorc imediat, Cât mai repede posibil. De fapt, li se părea o gravă lipsă de considerație, când superiorul era în costum și cu cravată, ei să se așeze cu figura aceea, cu aspectul acela neglijent, nebărbieriți, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
imposibil nu vine niciodată singur. Cu această fericită frază de încheiere, perfectă cheie de aur pentru un sonet, ajunse și micul dejun la final. Adjutanții curățară masa și duseră vesela și restul de mâncare la bucătărie, Acum mergem să ne aranjăm, nu întârziem deloc, spuseră ei, Așteptați, le-o tăie șeful, apoi, adresându-se primului adjutant, Servește-te de baia mea, altfel nu mai plecăm de aici. Cel căruia i se acordase favoarea se înroși de satisfacție, cariera lui tocmai făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să cadă, iar el, cu o exclamație de bucurie, aruncă plasa. Prinsese un ziar. Fusese un vis urât, dar ar fi fost și mai urât dacă albatrosul s-ar fi întors ca să înțepe ochii soției medicului. Se deșteptă devreme. Se aranjă sumar și coborî. Nu mai trecea prin garaj, prin ușa cavalerilor, acum ieșea pe ușa obișnuită, cea care s-ar putea numi a pietonilor, îl saluta pe portar cu un semn din cap când îl vedea băgat în cușca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și scurtă obscuritate, imediat risipită când ochii se obișnuiră cu schimbarea, iar lumina albăstruie a primelor ore ale dimineții coborî pe străzi. Sosi camionul distribuției, descărcă pachetele și-și continuă ruta. Vânzătorul de la chioșc începu să le desfacă și să aranjeze ziarele în funcție de numărul de exemplare primite, de la stânga la dreapta, de la cel mai mare la cel mai mic. Comisarul se apropie, dădu bună ziua și spuse, Dați-mi din toate. În timp ce vânzătorul i le punea într-o pungă de plastic, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
postul șase-nord. Felinarele de pe stradă sunt aprinse, vânzătorul de la chioșc tocmai a ridicat obloanele, începe să așeze revistele săptămânii și când termină treaba asta, ca un semnal, felinarele se sting și apare camionul distribuției. Comisarul se apropie când vânzătorul încă aranjează ziarele în ordinea pe care deja o cunoaștem, dar, de data asta, din unul dintre cele mai puțin vândute se pot vedea aproape tot atâtea exemplare ca și din cele cu tiraj în mod obișnuit mai mare. Comisarului i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vârsta lui vine să-l întrebe dacă se simte rău, dacă are nevoie de ajutor, iar el poate doar să facă semn din cap că nu, că e bine, să nu-și facă griji, mulțumesc mult, și, cum întâmplarea uneori aranjează bine lucrurile, cineva de la un etaj superior al acestei clădiri lansează un pumn de hârtii, și altul, și altul, iar aici, jos, oamenii ridică brațele ca să le prindă, și hârtiile coboară, zboară ca niște porumbei, și una dintre ele s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
limbă ascuțită. Nimeni nu era în stare să spună răutăți mai bine decât ea. Dar pe de altă parte nimeni nu știa să spună lucruri mai fermecătoare. Mai era și altceva care-mi plăcea la dna Strickland. Știa să-și aranjeze elegant mediul în care trăia. Apartamentul ei era întotdeauna curat și vesel, florile îl înviorau, iar cretoanele din salonaș, în pofida severității mobilierului, erau drăguțe și luminoase. Dejunurile pe care le dădea în mica sufragerie aranjată artistic erau plăcute. Masa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
al societății, un soț și tată bun, un agent de bursă cinstit, dar nu părea să existe vreun motiv pentru a-ți irosi timpul cu el. VII Sezonul monden se apropia de sfârșitul lui prăfuit și toate cunoștințele mele își aranjau plecarea din Londra. Dna Strickland își ducea familia pe coasta comitatului Norfolk pentru ca odraslele să se poată bucura de mare, iar soțul să poată juca golf. Ne-am luat rămas-bun și am aranjat să ne revedem la toamnă. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui prăfuit și toate cunoștințele mele își aranjau plecarea din Londra. Dna Strickland își ducea familia pe coasta comitatului Norfolk pentru ca odraslele să se poată bucura de mare, iar soțul să poată juca golf. Ne-am luat rămas-bun și am aranjat să ne revedem la toamnă. Dar în ultima zi pe care o petreceam la Londra, ieșind din magazinul Armata și Marina, am întâlnit-o împreună cu băiatul și fata; ca și mine, își făcuse ultimele cumpărături înainte de a părăsi capitala și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asta. N-avea nici cea mai mică înzestrare pentru pictură. — Bineînțeles că asta e doar o scuză, spuse dna MacAndrew. Dna Strickland medită profund o vreme. Era limpede că nu izbutea să înțeleagă nimic din anunțul meu. Între timp își aranjase puțin salonașul (instinctele ei de gospodină învinseseră năuceala și dezorientarea, și încăperea nu mai avea aerul acela părăsit, ca de casă mobilată oferită de mult spre închiriere, pe care-l observasem la prima mea vizită după declanșarea catastrofei). Dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cererile ei pentru lucrări să aibă mare efect. Prietenii au promis să-i dea de lucru și aveau grijă s-o recomande la rândul lor altor prieteni. Familia MacAndrew, care n-avea copii și stătea destul de bine cu banii, a aranjat să-i aibă grijă de copiii ei, iar dna Strickland a rămas să se întrețină doar pe ea singură. Și-a închiriat apartamentul și și-a vândut mobila. S-a instalat în două cămăruțe din cartierul Westminster și a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mea la Paris. Mi-am găsit curând un mic apartament la etajul cinci al unei case din Rue des Dames și cu două sute de franci mi-am cumpărat mobilă la mâna a doua, suficientă pentru a face apartamentul suportabil. Am aranjat cu portăreasa să-mi pregătească dimineața cafeaua și să-mi facă curățenie. Apoi m-am dus să-l vizitez pe prietenul meu Dirk Stroeve. Dirk Stroeve era una dintre acele persoane la care - în funcție de caracterul fiecăruia - nu puteai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
gravitate atrăgătoare. Era înăltuță, iar rochia gri simplă și foarte bine croită nu-i ascundea silueta frumoasă, care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii foarte potoliți. Îi lipsea ceva ca să fie de-a dreptul frumoasă și asta o făcea să nu fie nici măcar drăgălașă. Dar când Stroeve vorbea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a venit și s-a așezat lângă mine. — Văd că până la urmă nu te-ai spânzurat totuși, am remarcat. — Nu. Am căpătat un angajament. Fac portretul unui instalator pensionar în schimbul sumei de două sute de franci. — Și cum ai izbutit să aranjezi lucrul ăsta? — M-a recomandat femeia de la care cumpăr pâine. Individul îi spusese că e în căutarea cuiva care să-i facă portretul. A trebuit să-i dau ei douăzeci de franci. — Și cum arată tipul? — Splendid. Are o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă supăr. — Du-te naibii! îi spuse Strickland. — Ei haide, haide, fii rezonabil. Dă-mi voie să te așez mai confortabil. N-ai pe nimeni care să te îngrijească? Se uita speriat în jur la mansarda aceea sordidă. Încercă să aranjeze așternutul. Strickland, cu o respirație greoaie, păstra o tăcere furioasă. Îmi aruncă o privire plină de antipatie. Am înfruntat-o în liniște. — Dacă vrei să faci ceva pentru mine poți să-mi aduci niște lapte, spuse Strickland în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și devotată. Nimic din comportarea ei nu-ți amintea că se luptase cu atâta vehemență împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe Strickland în atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la îngrijirile necesare bolnavului. Îi aranja patul în așa fel încât să-i poată schimba cearșaful fără să-l deranjeze. Îl spăla. Când i-am lăudat competența mi-a spus cu zâmbetul acela frumos al ei că lucrase o vreme la un spital. Nu mai dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a venit salvarea și au urcat-o pe o targă m-au alungat în bucătărie ca să nu mai știe ea că sunt acolo. În timp ce mă îmbrăcam - căci Stroeve insista să merg imediat cu el la spital - mi-a spus că aranjase o rezervă pentru nevastă-sa, ca cel puțin să fie scutită de promiscuitatea sordidă a unui salon de spital. Pe drum mi-a explicat de ce avea nevoie de prezența mea. Dacă refuza în continuare să-l vadă pe el, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
breaslă, Alex Carmichael, care se afla în Anglia într-un scurt concediu. L-am întâlnit pe stradă și l-am felicitat pentru rangul de cavaler cu care fusese răsplătit pentru serviciile deosebite pe care le adusese Angliei în timpul războiului. Am aranjat să petrecem o seară împreună ca să ne amintim de vremurile bune de altădată, și când am convenit să cinez cu el mi-a propus să nu mai invite pe altcineva, ca să putem să trăncănim în liniște fără să ne întrerupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
slabă și nu prea zbârcită era genul acela care îmbătrânește fără să se urâțească și ca atare socoteai că în tinerețe trebuie să fi fost mult mai frumoasă decât fusese de fapt. Părul nu-i încărunțise complet și era frumos aranjat; purta o rochie neagră aproape în pas cu moda. Mi-am amintit că auzisem despre soră-sa, dna MacAndrew, că i-a supraviețuit doar doi ani soțului ei și i-a lăsat toată averea dnei Strickland; după înfățișarea casei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se și aranjându-și plastronul. Apoi privi peisajul, scrutându-l parcă până în străfundul ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei. Ciupitu stătea cu carnețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
putut fi, pe scurt, fratele lor de neșansă sau de curaj. Când Destinat ridica vocea, toate murmurele încetau în sala de judecată. Părea că sala se reorganizează, ca atunci când ești în fața unei oglinzi și tragi de cămașă pentru a-ți aranja gulerul. O sală care se privește și încetează să mai respire. În tăcerea lăsată procurorul arunca primele sale cuvinte. Iar tăcerea se destrăma. Niciodată mai mult de cinci file, indiferent de cazul judecat. Sistemul procurorului era simplu ca bună ziua. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
când afli într-o bună zi ceea ce ieri încă mai ignorai. Acesta era secretul lui Destinat: cu un aer obișnuit, le punea în față unor oameni mulțumiți de viețile lor lucruri în vecinătatea cărora nu voiau să trăiască. Restul era aranjat. Triumful asigurat. Putea să ceară capul inculpatului. Iar jurații i-l dădeau pe un platou de argint. După aceea, putea merge să ia masa la RĂbillon. „Încă unul bun de scurtat, domnule procuror!“ îi spunea Bourrache conducându-l la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pagina scrisă și o văzurăm zâmbind în același timp în care-i văzurăm părul ca o țesătură aurită învolburându-se precum o spumă care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își tăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de liniște. Nu știu prea bine sau prea exact ce făcea: medita, visa, de unde să știu eu? Duminica se gătea mereu pentru întâlnirea de pe drum cu micuța, când ieșea și ea. Trebuia să fie ca din întâmplare, însă totul era aranjat. Uneori, îl vedeam așteptând momentul potrivit, și apoi sărind de parcă nu ar mai fi existat nimic altceva. Iar ea, ea părea că nu înțelege, nici nu știu dacă își dădea seama. Îl saluta cu o expresie luminoasă și plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi spuse: — Se privesc, nu fac altceva decât să se privească... Barbe nu obținu nimic în schimb. Bău câteva păhăruțe de rachiu cu Bourrache, care o trezi dimineața, fiindcă Barbe adormise cu capul pe masă. Bourrache plecă, după ce curățase și aranjase totul, ducându-și în brațe fiica ce dormea ca o preafericită, învelită într-o pătură. Asta-i tot. Noaptea ne învăluia acum din toate părțile. Bătrâna servitoare tăcea. Și-a scos baticul pentru a-și acoperi capul. Am mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]