1,570 matches
-
să mă las stăpânit de frumusețea ei Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu În timp ce desenam forma unui bun rămas copacii care se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu Adolescență Etapele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Nu pierde vremea! Ești așteptată la bucătărie. Vreau să te depășești cu totul pentru a-l primi cum se cuvine pe dragul de Patrick Ryan! Du-te... Marie Începu să tremure, intrarea În vechiul conac era Într-adevăr sinistră. Niște armuri păzeau scara din granit; pe ziduri, panoplii de arme vechi și cîteva trofee la fel de vechi accentuau impresia că acolo timpul se oprise cu cîteva veacuri În urmă. Intrarea bruscă a Juliettei de Kersaint avu darul să aducă o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Licornul s-a deschis ca o carte de basme frumos colorată. Îi ascultam nemișcat poveștile din vremurile lui de glorie; mi-a vorbit de pădurile de argilă și de argint, unde era urmărit de prinți cu părul de mătase, în armuri strălucitoare, de ogarii galbeni cu ochii violeți ce-l hărțuiau din toate părțile, de fecioarele cu genunchii de catifea și despre cum își odihnea cornul între pulpele lor de chihlimbar. Poveștile lui erau mai năstrușnice decât cele înfățișate pe tapițeriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lovind cu sceptrul nestemat în podeaua de marmură roșie. Nu știu să am vreo dorință! răspund în timp ce măsuram cu privirea sala uriașă a tronului cu pereții bordați cu catifea neagră încrustată în nestemate. În diverse colțuri erau plasate străji în armuri, cam de dimensiunea cavalerului meu. Țineau între chelicere niște sulițe cu vârfurile vopsite în roșu, purtau coifuri cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă și un ochi central în frunte. Atunci, pentru ce se află aici? tună din nou împărăteasa, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu ochiul celorlalți. — Priza cruciatului? — Nu cunoști această delicioasă trouvaille care provine de peste mare, messer Alighieri? interveni Veniero. E unul din multele meșteșuguri pe care ni le-au predat maurii, odată cu comentariile lor la Aristotel. Atunci când ai noștri, Încărcați cu armurile lor, au ajuns pentru Întâia oară pe țărmurile Asiei, au semănat spaima și zăpăceala printre acei fii ai Satanei, care i-au crezut invulnerabili. Dar mințile lor perfide au intuit În curând că În platoșele creștine exista un punct slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl auzi pe unul dintre ei că Întreba În gura mare de Bargello, care să dea fuga cu oamenii lui. Se opri la baza treptelor Prioratului, așteptând ca gărzile să se alinieze pe două rânduri În fața lui, gâfâind sub povara armurilor. Le ceruse să se Înarmeze cu echipamentul complet, inclusiv cu spadele lungi și să Îmbrace și tunica exterioară, cu Însemnele Comunei. Șase oameni purtau pe umeri grelele arbalete genoveze, inutile Într-o ciocnire pe Îngustele străzi citadine, dar impresionante prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și pentru că îi impunea un fel de fraternitate, pe care o refuza în împrejurările de față, dar pe care o cunoștea bine. Între bărbați, soldați sau prizonieri, care împart împreună aceeași cameră, se naște o ciudată legătură, ca și cum, părăsindu-și armurile o dată cu hainele, s-ar întâlni în fiecare seară, dincolo de tot ce-i desparte, în străvechea comunitate a visului și a oboselii. Daru izgoni acest gând: prostii, trebuia să doarmă. Totuși, puțin mai târziu, când arabul se mișcă abia auzit, învățătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe de-o parte, femeia autoritară, independentă, emancipată, de tip amazoană, pe de alta, mustind de senzualitate și farmec, curtezana. Unde am mai putea Întâlni Însă amazoane În lumea modernă? La propriu, asemenea suratelor antice, respectând Întru totul mitul, În armuri, dând iama călare, mânuind spadă sau arc, numai În prozele lui Théophile Gautier, Balzac, Barbey d’Aurevilly, Villiers de l’Isle-Adam. Și ceva mai apoi În Orlando, romanul Virginiei Woolf. Ori, mult mai spre zilele noastre, În puzderia benzilor desenate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
răniți amarnic Într-un moment al vieții (de obicei În adolescență sau În prima tinerețe), Îmbibați de suferință, pesimiști, dandy-i decid să Își confecționeze aceste măști de blazați superiori, care Îi opacizează total. Le vor folosi ca pe niște armuri ori scuturi, În apărare sau mai ales la atac. Deși Baudelaire are o cu totul altă teorie atunci când afirmă că răceala exterioară și delicata transparență a unui foc lăuntric trebuie să se afle În echilibru, deoarece dandy-ul e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
inteligență În locul exploatării omului de către om1, constanta promulgare a superiorității noastre va trebui să se supună influenței acestei Înalte filosofii, după cum putem spune că va ține mai puțin de materie și mai mult de suflet. Până mai ieri, lipsiți de armuri, francii, un popor vlăguit și degenerat, continuau să practice riturile unei religii moarte și Înălțau stindardele unei puteri apuse. Acum, În schimb, oricine se va ridica se va sprijini pe propria lui forță. Cei care trândăvesc nu vor mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
MACABEUS: Mda.. (Pauză.) Mi-e foame. Se învârte prin încăpere; e ușor agitat.) Ar cam trebui s-o ștergem de aici.. PARASCHIV: Unde? MACABEUS: Vedem noi. (Pauză.) Undeva. (Pauză.) La dracu’. PARASCHIV: Am cam căzut de fazani. MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Arm rămas ca proștii, aici. Le cădem în labă. MACABEUS: E-e! (Pauză.) Eu mă duc. Își răscolește printre lucruri și-și scoate un revolver; îl armează.) PARASCHIV: Mai gândește-te. MACABEUS: Prostii! Dă’ găleata! PARASCHIV: Mai stai. Poate că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să cheme poliția. De la aceste mari muzee am avansat la unele mai mici, de pildă Muzeul Suvorov, din care Îmi amintesc o sală foarte tăcută, plină de armuri și tapiserii vechi, flamuri de mătase sfâșiate și mai multe manechine cu peruci, cu cizme grele și uniforme verzi stând de strajă deasupra noastră. Dar oriunde ne duceam, invariabil, după câteva vizite, un paznic bătrân, cu ochi urduroși și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
al banului. S-au dus de mult faraonii, fie-le piramidele ușoare. Faraonii nu se puteau apăra de profanatorii de morminte decât prin blesteme. Mass-media aprovizionează piața cu mituri... de carton. Miturile actuale nu pot fi decât efemere. Miturile au armuri greu de sfărâmat. Dacă am urla ca Prometeu, am fi poate ceva mai relaxați. Ori ne-am împrieteni chiar cu durerea. Primii zei s-au născut la gura sobelor din peșteri. Morala poate fi un pilon al metafizicii. Iisus - această
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din punctul acesta de vedere, era cu totul aerian. Sau nu era normal. Trăia parcă, într-o lume ruptă de realitate, într-o lume proprie secolului al XVIII-lea, cu aventurieri, cu orgolii, cu lovituri de teatru, cu antidoturi, cu armuri, cu dueluri, etc. Niciun minut n-a vrut Gerard să creadă că se poate așa ceva, adică, în finalul piesei, ursul-un handicapat ales de ei, de la azil, deghizat, să-i lovească letal pe amândoi, iar aceștia să moară chiar acolo
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bălăngănea Încoace și-ncolo, În ritmul mișcărilor omului. S-ar fi putut legăna așa, În ritmul pașilor săi, și, pentru un moment, dr. Czinner se lipi de zid pe-o stradă povârnită ca să le facă loc să treacă bărbaților cu armuri, lănci și cai și bărbatului torturat și obosit. Acesta nu murise pentru a-i face pe săraci fericiți, să strângă lanțurile și mai tare. Cuvintele Îi fuseseră răstălmăcite. Nu sunt spion al poliției. Dr. Czinner Îi acordă străinului prea puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
confirmare a incontestabilei tale valori. Apar tot mai multe mese rotunde - și la Curtea regelui Arthur era o asemenea masă, la care se adunau taciturnul Lohengrin și viteazul Parsival și tristul Tristan și frumosul Lancelot și toți ceilalți cavaleri În armurile lor strălucitoare depunînd jurămînt pe dreptate și pe onoare și pe virtute - e și normal să apară mese rotunde Într-o epocă În care colțurile nu au ce căuta, cu atît mai mult acum, cînd mulțimea decide, iar chipul mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tăcere, copleșită de atmosfera deprimantă și sinistră care emana din toată casa. Tapiseriile atârnate pe pereți erau roase și zdrențuite; draperiile grele de catifea de pe scară erau deja trase, nelăsând să pătrundă nici un pic din lumina muribundă a soarelui; două armuri, care stăteau într-un echilibru precar în poziție de drepți în două firide opuse, păreau gata să se prăbușească, mâncate de rugină; chiar și capetele unor nefericite animale sălbatice de diverse specii care își sfârșiseră zilele pentru a împodobi pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ori - zărise în treacăt ceva mișcându-se în colțul cel mai întunecat al unui palier. Acest sentiment nu era complet alungat nici când a ajuns (exact când se aștepta mai puțin) în capul Marii Scări. Aici se opri, între două armuri, una din ele ținând o secure, cealaltă un buzdugan. Era el pregătit să înfrunte familia? Își aranjă părul, își netezi sacoul și verifică dacă nu avea șlițul descheiat. În cele din urmă, observând că unul din șireturi de desfăcuse, îngenunchie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Sloane o veșteji cu privirea. — Ce față lungă ai, Michael! exclamă ea, după ce mai fredonă un pic. Nu intri în atmosfera de petrecere? Sau poate începi să te gândești cum s-ar putea încheia cartea ta? — Era ceva ciudat cu armurile din capul scării, spuse Michael neluând-o în seamă și continuându-și gândul lăuntric. Ceva s-a schimbat când am trecut adineauri pe lângă ele. Nu reușesc să deslușesc ce anume. Fără a mai rosti un cuvânt, se ridică și porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ți-au spus ce s-a întâmplat? — Da. Și e doar începutul. Am știut din totdeauna, toată casa asta și toți din ea sunt blestemați. Michael îl bătu pe spate. — Continuă-ți investigațiile. Când ajunse în capul scării, examină ambele armuri în detaliu. Încă erau în aceași poziție și nimic nu părea vizibil în neregulă. Și totuși, cu siguranță, avusese loc o modificare subtilă... Michael avea impresia că e foarte obtuz pentru că îi scapa ceva important care-l îi sărea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întreținute în vreme de pace ori de războî, în timp ce, pe vremea lui, pentru a da marile lovituri și a executa fapte de arme grandioase, o mînă de oameni era de ajuns, iar trupele erau concediate odată războiul terminat; în locul vechilor armuri de fier, al lăncilor și archebuzelor pe roți, va găsi uniforme, puști, baionete, noi metode de a organiza tabăra, de a asedia și de a purta bătălii, precum și arta de a face să subziste atîtea trupe, la fel de necesară astăzi cum
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lucru de șagă!... Chiar în această stare, Toaibă era mândru că l-a învins pe sergent... Și a venit și ziua când soldații, vrând-nevrând, trebuia să se considere și absolvenți ai unui asemenea supliciu... Pluton! Drepți! Pentru onor, înainteee... prezentați arm’! - s-a auzit comanda locotenentului Făgurel. O singură mișcare armonioasă a fost răspunsul plutonului la comanda dată. Se vedea că este ultima zi de instrucție! Nu se putea să nu răspundă comenzii decât ca un ceasornic. Locotenentul, subțirel și înalt
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o scurtă clipire ce părea să spună: „Bravo soldat, Toaibă! Așa te vreau! Bravo!” Colonelul a privit spre locotenentul Făgurel, ceea ce însemna: „Ia comanda, locotenente”! Acesta a făcut câțiva pași în fața formației și a comandat: Drepți! Pentru onor, înainte! Prezentați arm’! Și de această dată, mișcarea celor din pluton a fost fără cusur. Un singur țăcănit! Iar privirea a pornit ca o săgeată spre comandant. Colonelul a salutat și, făcând stânga-mprejur, a plecat, însoțit de suită... * Legănatul monoton al vagonului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]