3,212 matches
-
prezentă cine știe ce bucurii care să merite renunțarea la doză. Învia pentru scurtă vreme, în jurul tarabelor de la Universitate, parcă mai promiscue vara cu oferta eclectică de cărți vechi, Sfântul Augustin, Spinoza, Diderot, Noica, imprimându-și ca într-o matriță mulajul în asfaltul prost al Bucureștilor. T. zăbovește aici de parcă ar fi avut de ales o lectură de concediu sau de parcă ar fi avut la el mai mulți bani decât cei douăzeci de mii pentru un pateu și o bere. În iarna rusească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ar mai putea să dea viață unui perete? Cărți, tablouri... Nu știu, să zicem câteva cadavre de molii, de țânțari... Am avut tot timpul să reflectez la înapoierea dureroasă a concitadinelor mele, pe când bântuiam, cu aerul de zombie, străzile cu asfaltul înmuiat. Trotuarele din orașul vechi sunt marcate de cuiburi la intervale regulate, urme inconfundabile de tocuri cui, care mie îmi vorbesc despre înapoierea purtătoarelor de când am descoperit că în Germania, Italia, Statele Unite, femeile nu-și mai distrug picioarele cu asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Prindeți-l pe Yelin și dobândiți respect! strigă eroul, amintindu-și ce l-a făcut celebru. Se cațără în vârful porții și stă drept. Făcându-și mâinile pâlnie, declară deodată greva foamei. Apoi sare de pe zidul uman și aterizează pe asfalt. Stă întins ca un pește mort și își închide ochii. În spatele lui, o mie de trupuri se întind la pământ. E ora zece dimineața când primesc un raport de la agentul meu, domnul Dong. L-am trimis să verifice în secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
murit oare și sè nu-mi fi dat seama încè?! Sè fi asurzit complet, astfel încât nici mècar huruitul infernal al tramvaiului care trece acum pe strada Barițiu sè nu-l mai aud? Lângè o gaurè de canal, un muncitor împunge asfaltul cu picamerul, dar Matei îl privește, fèrè sè distingè nici un zgomot, ca și cum ar cerceta prin telescop un om de pe lunè care mânuiește un instrument de spart solul selenar, Sau urechea mea sè fi schimbat frecvență de captare a sunetelor, deplasându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
pe cei care se găseau atunci În preajma mea, vruseseră sau nu să mă provoace, cine era de Încredere, cine nu? Nu-i nimic altceva decât tăcerea obișnuită, uruitul asurzitor al mașinii blindate decapotabile care se apropie, simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând, lacomi? unde e? unde e? unde e? Führerul! Conducătorul! Și mâinile noastre ridicându-se, grăbite să ne descopere capul și gurile noastre deschizându-se larg să-l aclame... * — Ne mutaserăm deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e, unde e, unde eFührerul? Conducătorul? Și mâinile noastre ridicându-se, solemne, să ne descopere capul... * — Dar nu este ușor de trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Înghesuită Într-un colț de trotuar, Înconjurată de fețele nemișcate, păzită de armele automate, Îl urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În gât doar pentru că aerul trepidează de urale, ovații și asfaltul trepidează sub roțile grele, acumacumacumacumacumacum, uite-l! În mașina decapotabilă, În picioare, El salută, nemișcat, cu brațul Întins. Chipul Lui mic, scofâlcit, pe care Îl știe de pe toate panourile, din toate jurnalele de știri, Îi este la fel de familiar ca al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mare... - Ba, că ne-or loat Ungurii Ardealu’ și iar Îi mică, zice Tuza. - Adevărat, dar e Încă destul de mare, ca să te cuprindă și pe tine, cu pretențiile... Cere-te Într-un oraș - să ai și kino și Corzo și asfalt... - Ba, că n-am medie, zice Tuza. Cu media mè aci m-or țâpat că, de-avèm io medie, nu vinèm În sărăcia asta... Nu mai râdeam de: țâpat - știam că-i aruncat - Însă pe mama o supăra mereu cuvântul: sărăcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
transpirație dospită și urină se strecoară prin țesătura fragilă a cărnii, făcându-l pe Rafael să se zgribulească și să-și frece umerii. Își aprinde o țigară, privind în gol prin figura lui reflectată în geamul ferestrei, dincolo de dreptunghiul de asfalt din curtea școlii, cu porți din țeavă pentru handbal, și dincolo de pâlcul de case împresurat de blocuri amestecate și risipite în vârtejul de cenușă al cerului, scufundate într-un nor uriaș de cenușă; cenușa și fumul, și umezeala, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
taci că-i bine. Nu fi nerod. E bine, e de nu se poate după cum umbli prin arșiță, și lumina și nemurirea îți suflă-n nas, ispitindu-te cu brize prăfoase, damfuri dulcege de gunoaie, inundații de canalizări irupând prin asfaltul crăpat. Seara coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și printre mașinile hurducăind prin gropile cu apă puturoasă - Dacii concurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nebunia de altfel. Ținu să facă o demonstrație. Strigă: culcat! Dulăul se scutură și se purică o vreme șovăitor, încercând parcă să tragă de timp. Ghiocel, culcat am spus! În sfârșit, Ghiocel se așternu cât era de mare în praful asfaltului, lângă piciorul lui Milică. Ai văzut? Atâta că se mișcă greu. E mare animalu’. D-aia nici nu pot să intru cu el în magazin, în aglomerație. Îl leg. Să-l auzi cum chelălăie și plânge, ca un copil, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Rafael ce învârte și cum se descurcă, fiindcă doar vede și el cât de greu e în ziua de azi. — Mie îmi spui, taicule, cât de greu? Barem matale te hrănești cu roadele pământului, nu stai ca noi să râmi asfaltul. În pofida semnelor disperate ale Mirelei peste capul bătrânului, Rafael nu se îndură să mintă: adevărul e că ne descurcăm cum dă Dumnezeu, adevărul e că și eu sunt pe liber... Și-n definitiv, de ce să nu-i spună? Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mal dormeau uneori câțiva muncitori sau soldați; până și țiganilor le era lene să mai cerșească. Studenții și elevii plecaseră la țară sau la mare și toți ceilalți se ascundeau în locuri mai răcoroase. Curțile din spatele blocurilor stăteau goale și asfaltul era încins. După vizita la bunica, mi-am purtat pașii alene prin piața principală a orașului - într-o parte opera unde mama cânta la vioară, în cealaltă catedrala. Am luat-o de-a dreptul prin piață și am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
viața vecinilor noștri. Nu-i povestea lucruri cu adevărat importante, sectoristul știa și tata știa că sectoristul știe. Apoi își dădeau mâna și fiecare se ducea la ale lui. Și adulții verificau forța gravitației. Atunci se făceau țăndări sticlele pe asfalt, fiindcă echipa noastră de fotbal câștigase un meci. Sau era Anul Nou. Domnul Petrea de la scara B, cel cu piciorul greoi, pe care îl ridica într-un fel caraghios când mergea, era foarte harnic la treburi din astea. Când arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
după el, stau în picioare lângă el, sprijinindu-mi de el brațele slăbite, privim de la fereastră acoperișurile și strada îngustă și șerpuitoare, oamenii pășesc pe ea grăbiți, bine înfofoliți în haine de ploaie. Începe să plouă torențial deodată, apa biciuiește asfaltul și un bărbat tânăr se oprește, privește uimit norul care s-a spart exact deasupra capului său, nu are nici măcar o geacă pe el, doar un pulover cu dungi colorate, ca acela al lui Udi, privește cum cade ploaia, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei, privesc în jurul meu, o strig, camera ei este goală, dar cu toate acestea mi se pare că lăsăm în urma noastră, în casa încuiată, o ființă vie, fără salvare, implorându-ne ajutorul. Capitolul șaptetc "Capitolul șapte" Dincolo de coasta atotputernică de asfalt, ne întâmpină brațele uscate ale deșertului, Udi conduce repede, eu îmi țin genunchii lipiți unul de celălalt, degetele atât de familiare ale fricii îmi pișcă adâncurile ființei, înțepându-mi obrajii spongioși, îmi odihnesc o mână pe coapsa lui, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nedefinit de teamă și îngrijorare. Pe drumul acesta mă întorc acasă, printre livezi, un drum prăfuit, de țară, dezgolit de mașini, adesea pășesc pe el desculță seara și în ciuda faptului că este uscat și solid simt izvoare înguste curgând pe sub asfalt, rămășițele căldurii sunt trimise către mine din adâncurile pământului, când urc pe bulevardul îngust mărginit de stejari, întotdeauna umbrit, aici mă opream pe trotuar și culegeam ghinde, pe care le îndesam mai apoi în căpăcelele lor dezlipite. Opresc mașina lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încetăm să iubim, nu? Tocmai asta e iubirea. Copila aceasta are nevoie să fie iubită, continuă ea, nu să fie încorsetată, nici compătimită și nici temută, ești capabilă să iubești, pur și simplu? Mă chircesc în fața ei, chipul ei de asfalt inflexibil pălește în fața ochilor ei tineri, plini de o vitalitate aproape enervantă, îmi întorc privirea spre perete, pe el atârnă o fotografie veche, în rama prăfuită eu și Yotam suntem împietriți într-o îmbrățișare brutală, eu mă aplec asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se trezește o senzație pârjolitoare de greață, am impresia că am auzit plânsetul îndepărtat și înfundat al copilului. Capitolul optsprezecetc "Capitolul optsprezece" În cea de-a opta zi, ne oprim din jelanie și ieșim într-o lume cuprinsă de convulsii, asfaltul se deschide sub picioarele noastre, un crater uriaș înghețat într-un căscat amenințător, însoțindu-ne înaintarea, numai un pas mărunțel de-am fi făcut și ne înghițea cu totul în adâncurile sale. Coborâm scările ținându-ne de mâini, sub privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am impresia că l-am pierdut, așa că oscilez între părere de rău și ușurare, dar mă așteaptă cu loialitate la semafor, îmi face cu mâna și dispare pe o stradă cu totul nouă, pare a fi proaspăt pavată, covoare de asfalt se aștern în fața noastră, un bărbat în vârstă cu o cutie micuță de vopsea în mână trasează linia despărțitoare dintre sensurile de mers. Unde suntem, nu am fost niciodată aici, de-a lungul drumului se ridică niște clădiri în construcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Iată și strada aceea, lungă și curbată, ani de zile nu îndrăznisem să trec pe aici, nici măcar în gând, și exact în fața clădirii în care locuiește el, aplecată asemenea unui turn construit de copii pe covor, opresc, privesc bulevardul întunecat, asfaltul a fost înlocuit de numai o lună, acoperind urmele pașilor mei alergând speriați, doar înăuntrul meu nu îi acoperise nimic, întreaga mea existență rămăsese de atunci în suspensie, ca într-o moarte fără sfârșit. Ies din mașină și îmi ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de întâlnire dintre șosea și trotuar, ce murmură acolo? Mă ridic și mă apropii de peretele de sticlă pentru a o observa de mai aproape, o copilă înaltă, neglijentă, frumusețea nu îi este pusă în valoare, tălpile ei calcă strâmb asfaltul, dar imediat se scutură și își reia drumul obișnuit, iar eu îi privesc spinarea îndepărtându-se, puțin aplecată, nu s-ar crede că suntem atât de legate una de cealaltă, că locuim împreună, uneori chiar dormim în același pat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
prăbușise și dădea din picioare prins În harnașament, iar celălalt Își zvîrlea capul În toate părțile. Unul din băieți a tras din spatele rulotei, dar glonțul a ricoșat de pe trotuar. Negrul cu arma automată aproape că și-a lipit fața de asfalt și a tras pe sub rulotă făcÎnd-o să sară-n sus și - sigur că da - unul dintre băieți s-a prăbușit, căzÎnd pe trotuar cu capul pe bordură. Se legăna acoperindu-și capul cu mîinile, și șoferul trăgea-n el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a lungul și de-a latul liniei de atac de sub creastă, se strîngeau În grupuri, mîncau, beau, purtau discuții sau pur și simplu stăteau ca proștii, așteptînd. Atacul era susținut de o brigadă internațională. BĂurăm amîndoi. Apa avea gust de asfalt și păr de porc. Vinu-i mai bun, spuse soldatul spaniol. MĂ duc s-aduc niște vin. — Da. Dar cînd ți-e sete, apa-i mai bună. Nu există sete ca aia din bătĂlie. Chiar și eu, ca rezervist, sînt Însetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
timp să-mi dau seama că sunt doar o ființă umană. Băutura mă făcea să mă simt nemaipomenit. Doi bicicliști trec pe lângă noi și le putem auzi murmurul conversației pe fondul fâșâitului pe care îl fac roțile în contact cu asfaltul. Nu dau vina pe alcool. Aveam impresia că sunt altfel. Totuși, în cele din urmă, am reușit să scap de ideea că aș fi un fel de Superman. Ce păcat! exclam eu fără să mă gândesc prea mult. Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]