1,606 matches
-
relativa independență a autoportretului față de intențiile scriitorului. Autoportretul compus cu premeditare e aproape Întotdeauna fals. În loc să oglindească, el interpretează și, În loc să exprime, propune varianta trucată a unui Întreg care-și permite luxul să ignore tocmai detaliile care-l compun. Ego-grafii Autoportretul se află la antipodul demersului deconstructivist și al filozofiei disoluției. El organizează nu doar segmentele, fragmentele, așchiile de realitate, ci și energia internă a eului. Mobilizat și adus la suprafață, acesta suferă un proces de obiectivare ce scapă de sub controlul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realitate, ci și energia internă a eului. Mobilizat și adus la suprafață, acesta suferă un proces de obiectivare ce scapă de sub controlul tiraniei auctoriale, oferindu-se, În schimb, acesteia, drept nemiloasă oglindă. E greu de găsit vreun exemplu În care autoportretul din jurnalul intim să nu fie un eu prins În chingile alterității, pentru ca, În cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un eu prins În chingile alterității, pentru ca, În cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În toate reconstituirile de autoportrete pretenția autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În toate reconstituirile de autoportrete pretenția autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului, ca Întreg, rolul de conștientizare a sinelui. Adică prerogativele fantasmării În marginea a ceea ce pare cunoscut, acceptat și inamovibil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
flata cu ușurință vanitatea autorului, descrierea morală riscă să primejduiască Întreaga sete de (auto)construcție, dărâmând edificiul strălucitor, dar șubred, al propriilor bovarisme. Strategiile prin care scriitorul Își pune În lumină calitățile sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal Își exaltă cu o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum scrie Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum scrie Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu e, așadar, decât consecința teoretică a unei imposibilități practice. Ceea ce se pierde În precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu e, așadar, decât consecința teoretică a unei imposibilități practice. Ceea ce se pierde În precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex al ieșirii din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei imposibilități practice. Ceea ce se pierde În precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex al ieșirii din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex al ieșirii din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi, a solitudinii și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi, a solitudinii și a refuzului comunității, jurnalul intim sfârșește ca o modalitate privilegiată a comunicării. Mai mult, el nu poate exista În afara complicității creatoare a cititorului, aflat În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
relației scriere - lectură. Jurnalul se vede mereu proiectat spre un viitor incert, singurul capabil să obiectiveze ceea ce, În complicatele decupaje din prezent, se relevă a fi, de fapt, atemporal. Deschiderea jurnalului către viitor este, fără Îndoială, perfect exemplificată de situația autoportretului. Dacă jurnalul rămâne fatalmente un gen ce refuză Închiderea imediată, cu atât mai mult autoportretul va trebui să-și găsească soluțiile Într-o perspectivă temporală incertă. Béatrice Didier vorbea chiar de o strategie care o amintește pe aceea a tablourilor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obiectiveze ceea ce, În complicatele decupaje din prezent, se relevă a fi, de fapt, atemporal. Deschiderea jurnalului către viitor este, fără Îndoială, perfect exemplificată de situația autoportretului. Dacă jurnalul rămâne fatalmente un gen ce refuză Închiderea imediată, cu atât mai mult autoportretul va trebui să-și găsească soluțiile Într-o perspectivă temporală incertă. Béatrice Didier vorbea chiar de o strategie care o amintește pe aceea a tablourilor: Înainte de a fi expuse, au nevoie de o ramă - adică de o Încadrare, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
atrage atenția că partea de creație a luat sfârșit, pentru a lăsa loc interpretărilor, alternativelor și jocurilor de perspective. Într-un studiu adeseori citat, Narcisse romancier, Jean Rousset 14 pune o Întrebare pe cât de legitimă, pe atât de radicală: „Este autoportretul posibil?” După un ocol prin modalitățile specifice autoportretului plastic, Rousset identifică imposibilitatea sau, mai bine zis, dificultatea constituirii autoportretului literar, consecință a unei suspiciuni mai generale, căreia Îi cade victimă autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sfârșit, pentru a lăsa loc interpretărilor, alternativelor și jocurilor de perspective. Într-un studiu adeseori citat, Narcisse romancier, Jean Rousset 14 pune o Întrebare pe cât de legitimă, pe atât de radicală: „Este autoportretul posibil?” După un ocol prin modalitățile specifice autoportretului plastic, Rousset identifică imposibilitatea sau, mai bine zis, dificultatea constituirii autoportretului literar, consecință a unei suspiciuni mai generale, căreia Îi cade victimă autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Într-un studiu adeseori citat, Narcisse romancier, Jean Rousset 14 pune o Întrebare pe cât de legitimă, pe atât de radicală: „Este autoportretul posibil?” După un ocol prin modalitățile specifice autoportretului plastic, Rousset identifică imposibilitatea sau, mai bine zis, dificultatea constituirii autoportretului literar, consecință a unei suspiciuni mai generale, căreia Îi cade victimă autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a vorbi pentru sine, de a fi propriul său avocat. În plus, autoportretul trădează aproape Întotdeauna dacă nu excelenta părere despre sine a autorului, măcar atenția ieșită din comun față de propria personalitate, devenită centru al fantasmărilor confesive. Amorul-propriu este, aproape În toate cazurile, mecanismul care declanșează „compoziția” autoportretului, pentru simplul motiv că, scriindu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
propriul său avocat. În plus, autoportretul trădează aproape Întotdeauna dacă nu excelenta părere despre sine a autorului, măcar atenția ieșită din comun față de propria personalitate, devenită centru al fantasmărilor confesive. Amorul-propriu este, aproape În toate cazurile, mecanismul care declanșează „compoziția” autoportretului, pentru simplul motiv că, scriindu-l, autorul dorește să probeze ceva: excepționalitatea persoanei sale sau, În orice caz, dorința de a ieși din banal, din serie, din obișnuitul biografiei comune. Aceste considerații nu exclud, firește, pozițiile contrarii. Cei mai mulți autori de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a ține un jurnal. În orice caz, orgoliul autoportretizării conduce, În viziunea lui Jean Rousset, la trei variante ale uneia și aceleiași neputințe: de a-ți descrie tu Însuți personalitatea, fie și sub forma, oarecum accesibilă, a portretului. Oglindă deformatoare, autoportretul redă, În scară, trei versiuni incomplete ale unei aspirații sortite să rămână veșnic pur teoretică: Ceea ce văd alții, sau ce Își imaginează ei că văd În mine (de fapt, putem socoti atâtea imagini diferite câți privitori sunt); ceea ce sunt cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
că nu vor fi capabili să treacă dincolo de barajul iluziei și al unei previzibile subiectivități. Însă - o știm din numeroasele analize psihologice ale jurnalului intim - pactul sincerității nu constituie un impediment pentru scriitorul care Încearcă să se autoportretizeze. Mai mult, autoportretul este Întotdeauna un amestec de voință auto-descriptivă și expresivitate involuntară. Ceea ce autorul spune În mod voit și conștient e la fel de relevant - dacă nu chiar mai relevant! - ca și ceea ce ascunde sau falsifică. Capcane mentale Oricum ar sta lucrurile, jurnalul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
alcătuiesc o unitate, tensiunea dintre ele creează un câmp al iluziilor În care imboldurile inițiale și rezultatele practice se Îmbină anarhic. E greu, de altfel, să decizi În ce măsură iluzia și incompleta circumscriere a spațiului confesiv forjează liniile de forță ale autoportretului. Din perspectivă analitică, obstacolele sunt mai numeroase decât impulsurile creatoare. Teatrul intimității, jucat de către autor pe tot parcursul scrierii jurnalului, râvnește, totuși, la obiectivitate și la o cât mai puternică impersonalizare a subiectivității. Din nefericire, toate aceste atuuri ale jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la complementul său. Or, ceea ce conferă identitatea scriitorului este tocmai scrisul. Când Încearcă să-și deseneze propriul portret, el este supus, prin urmare, unei duble presiuni: mai Întâi, o presiune a ceea ce-și imaginează că trebuie să fie un autoportret (și aici el se lovește de două baraje succesive: de preluarea unor clișee, În primă instanță și de imprecizia terminologică și psihologică a autoportretului-ca-entitate-literară); pe de altă parte, scriitorul este supus presiunii scrisului ca atare, precum și instinctivei tendințe a acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lovește de două baraje succesive: de preluarea unor clișee, În primă instanță și de imprecizia terminologică și psihologică a autoportretului-ca-entitate-literară); pe de altă parte, scriitorul este supus presiunii scrisului ca atare, precum și instinctivei tendințe a acestuia de a se obiectiva. Autoportretul scriitorului de jurnale intime va fi, așadar, marcat Întotdeauna de Îndoita realitate a unui prea-plin și a unui prea-gol. Obstacolele psihologice Nu trebuie dedus din cele spuse că autoportretul pare din ce În ce mai imposibil, cu cât știm mai multe lucruri despre el
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca atare, precum și instinctivei tendințe a acestuia de a se obiectiva. Autoportretul scriitorului de jurnale intime va fi, așadar, marcat Întotdeauna de Îndoita realitate a unui prea-plin și a unui prea-gol. Obstacolele psihologice Nu trebuie dedus din cele spuse că autoportretul pare din ce În ce mai imposibil, cu cât știm mai multe lucruri despre el. Faptul că meditația implicită a scriitorului asupra a ceea ce vrea să facă Îngreunează demersul, nu Înseamnă Însă și anularea automată a acestuia. Și totuși, o concluzie se impune. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
faza proiectului și a dorinței, trebuie anihilate și forțele limitative ale creației. Nu e suficient orgoliul - ca să nu spunem că el poate fi chiar contraproductiv! - pentru a explora labirintul interior pe care autorul de fapt Îl ignoră. Să fie, atunci, autoportretul o utopie născută din prea multele obstacole psihologice? O Întreagă literatură confesivă stă sub semnul dubiului profund, vorbind despre himera constituirii imaginii coerente a lumii psihice. În ciuda progreselor fabuloase ale psihanalizei, În ciuda disecțiilor cu adevărat științifice ale eului, ceva misterios
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]