5,546 matches
-
al IX-lea, schimbări frecvente, poate fără serioase consecințe politice, dar a căror influență în limbă este evidentă. În ceea ce privește substratul comun, este sigur că o serie de elemente nu numai preslave, ci chiar preromane, s-au conservat în vocabularul limbilor balcanice și în numele de locuri (toponimia) din sudul Dunării. La sfârșitul secolului al VI-lea, pe vremea invaziei slavilor în teritoriile din sud fluviului, aceste elemente se mai păstrau în toponimie, după mărturia cronicarilor bizantini. Pentru explicarea înrudirii dintre albaneză și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care-i ducea pe strămoșii românilor până pe malurile Adriaticei.46 În ceea ce privește graiul romanic din care derivă unitatea a limbii române, datele istorice nu confirmă ipoteza care restrânge spațiul său de formare la mediul iliro-roman și la partea vestică a Peninsulei Balcanice. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, este adevărat, într-o inscripție din Sirmium, datată 580, este menționată "Romania" noțiune opusă teritoriului ocupat de barbari ("Barbaricum") apărută în secolul al IV-lea și care, în Apus, avea accepția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ar fi "temerar" din partea noastră, spune Brătianu, să deducem din această mărturie existența limbii române (în secolul VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comunicare directă, de la om la om". Brătianu se întreabă: este oare necesar să presupunem că așezarea lor, în regiunea aceea (?) primară de largă comuniune lingvistică, ar fi fost un leagăn restrâns, delimitat pe baza unor considerații categoric arbitrare ? În ceea ce privește romanitatea balcanică și dunăreană, Sextil Pușcariu precizează: "..în răsăritul european al Imperiului, în primele veacuri ale erei noastre, imensul spațiu ce se întinde între Adriatica și Marea Neagră, pe cele două maluri ale Savei și Dunării, cu prelungiri care pătrund pe alocuri adânc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sextil Pușcariu, în studiul său consacrat reconstituirii românei primare, consemna: Nu mai rămân decât trei posibilități deja susținute: se poate admite că perioada comună din dezvoltarea limbii române vechi s-a desfășurat 1. numai în Dacia, 2. numai în Peninsula Balcanică, 3. în Dacia și în Peninsula Balcanică, pentru că aceste ținuturi comunicau între ele. Primul punct de vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românei primare, consemna: Nu mai rămân decât trei posibilități deja susținute: se poate admite că perioada comună din dezvoltarea limbii române vechi s-a desfășurat 1. numai în Dacia, 2. numai în Peninsula Balcanică, 3. în Dacia și în Peninsula Balcanică, pentru că aceste ținuturi comunicau între ele. Primul punct de vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi născut la sud de Dunăre, iar dacoromânii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lingvistic român sunt convingătoare în acest sens. Ele dovedesc, cu mare precizie, că termeni de origine latină foarte veche s-au păstrat nu pe valea Dunării, unde i-ar fi putut aduce, în mod firesc, valul de emigrație din Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul ei era pe malul drept al Dunării, unindu-se cu regiunile romanizate din sud-originea nucleului romanic de pe valea Timocului și Moravei.51 Însă, după pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică, la începutul secolului al VII-lea, situația s-a schimbat radical. Astfel, viitorii aromâni trebuie să fi fost împinși spre Pind și Tesalia, strămoșii meglenoromânilor se vor fi amestecat treptat cu slavo-bulgarii, iar centrul romanității răsăritene, de unde s-a născut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea adepților teoriei imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul Dunării, în strânsă legătură ("simbioză"!) cu albanezii și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea adepților teoriei imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul Dunării, în strânsă legătură ("simbioză"!) cu albanezii și cu bulgarii (slavii meridionali, balcanici), această ipoteză (axiomă, pentru unii) trebuie abandonată integral, definitiv. Astfel, în prezent, este limpede că strămoșii românilor n-au locuit împreună cu strămoșii albanezilornu a existat un contact sau o conviețuire între români și albanezi, în evul mediu, în dreapta Dunării! Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
între Nistru și Tisa, existau înainte de venirea romanilor, diverse populații: iraniene, sciți, agatârși, sarmați (iazigi și roxolani), indo-europene. Aceste populații iraniene au fost asimilate, înainte de venirea romanilor, de o altă populație indo-europeană, tracii, care s-au extins în întreaga Peninsulă Balcanică (sudul și nordul Dunării) și în regiunile învecinate, Europa centrală și Asia Mică. Acestui grup etnic, tracilor, îi aparțineau geții (dacii). Însușirea latinei, după cucerirea romană, de către geți (daci), a făcut ca aceasta să sufere unele modificări, deosebindu-se de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sclaviniile", organisme ale slavilor, se aflau la câmpie, pe văile râurilor, ca triburi separate. Dacă Sclaviniile s-au contopit în state feudale (Bulgaria, Serbia), Vlahiile s-au păstrat ca organisme autonome în cuprinsul statelor slave.22 După românii din sudul balcanic, organizați în Vlahia Mare, a doua alcătuire statală este cea din Munții Haemus, dintre Dunăre și Balcani. Inclusă în Imperiu înainte de 1018, Bulgaria dintre Dunăre și Haemus cuprindea, în secolele XI-XII, latifundiile unor familii precum Anghellos, Ducas, Comnen, Paleolog. Feudalismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Comnenilor, daunele provocate de trecerea cruciaților în regiunile din sudul Dunării.23 În aceste condiții, era inevitabil ca populația locală, română și bulgară, să încerce înlăturarea stăpânirii bizantine. Iorga aprecia că mișcarea românilor de dincolo de Dunăre nu este un fenomen "balcanic", ci este în legătură cu o "mai expansivă vitalitate a neamului", din Thesalia până la Dunăre. Astfel, pe la 1200, mănăstirea Hilandar primește 170 de familii de vlahi, împreună cu juzii lor, vlahii sunt menționați și lângă Adriatica, în Zenta și la Pristina, în sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
făcut parte din statul Asăneștilor-de pildă, orașele din sudul provinciei se aflau sub stăpânire bizantină, or, Varna a fost pierdută de bizantini în 1201, împreună cu Dârstor. În aceste condiții, Asăneștii au urmărit extinderea statului lor spre regiunile apusene ale Peninsulei Balcanice, în Macedonia. Prin recucerirea acestor regiuni, răsculații urmăreau să rupă orice legătură pe uscat între bizantini și aliații lor, ungurii. Bizantinii au încercat să ocupe regiunile balcano-dunărene, pentru consolidarea frontierei lor nordice, dar armata imperială era tot mai slăbită, prost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Munților Haemus, dar fără succes, căci a găsit "cetățuile și micile orașe din munți înconjurate de întărituri puternice, ziduri și turnuri" (Choniates, p. 561-562, în Fontes, III, p. 269). În toamna 1191, împăratul a plecat spre Philipopol, în direcția regiunii balcanice apusene, tulburate acum nu numai de români și bulgari, dar și de jupanul Serbiei, Ștefan Nemanja, care atacase Skoplje, în Macedonia. Ajuns la râul Sava, el s-a întâlnit aici cu regele Ungariei, Bela III, socrul său, iar la întoarcere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în armatele sale, alături de pecenegi și uzi. Aceste trupe auxiliare angajate de bizantini au fost folosite, în 1097, în apusul regiunilor balcanice, împotriva grupurilor de cruciați aflați în drum spre Locurile Sfinte. După incursiunea din 1094, timp de o jumătate de secol, prezența cumanilor în regiunile dunărene este amintită rareori în izvoare. De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre, în 1106
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia lor Kuthen, a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în 1239. În același timp, alte cete de cumani au trecut Dunărea în ținuturile balcanice (bulgare). În legătură cu migrația cumanilor, cronicarul oriental Ibn Tagribirdi menționează că nomazii au intrat în legătură cu suveranul "vlahilor", Unus-han, care a acceptat stabilirea lor într-o regiune stăpânită de el. Dar, ulterior, acesta și-a schimbat atitudinea binevoitoare față de cumani și i-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogea (Paristrion). Însă divergențele izbucnite curând între împărat și turci, ca și alianța acestora cu mongolii Hoardei de Aur au împiedicat transformarea lor în instrumente ale politicii bizantine. Sub protecția hanilor mongoli, o parte a turcilor selgiucizi din nord-estul Peninsulei Balcanice (inclusiv Dobrogea) s-au stabilit temporar în regiunile nord-pontice, de unde au revenit în scurt timp în Dobrogea. (Potrivit tradiției musulmane, la Babadag, în nordul Dobrogei, se află mormântul căpeteniei lor spirituale, Sari Saltig; se presupune că turcii selgiucizi rămași în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, este confirmată și de harta nautică a cronicii lui Marino Sanudo. Toate aceste date infirmă o presupusă dominație bulgară în sudul Moldovei, sub țarul Svetoslav, ca și părerea că pozițiile Hoardei de Aur din spațiul est-carpatic și nord-estul Peninsulei Balcanice (Dobrogea) au fost slăbite după moartea lui Nogai. Nu se poate susține că statul mongol de pe Volga (Hoarda de Aur) a intrat, după 1299, la moartea lui Nogai, într-o accentuată stare de decădere, dimpotrivă, pozițiile ei s-au consolidat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la prima mențiune documentară a existenței ei, în B.O.R., 1986, nr. 9-10, p. 109-127; Șerban Papacostea, Întemeierea Mitropoliei Moldovei. Implicații central și est-europene, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 567-578; Răzvan Theodorescu, Implicații balcanice ale începuturilor Mitropoliei Moldovei, în același volum, p. 543-566; Ștefan S. Gorovei, La începuturile relațiilor moldo-bizantine, în același volum, p. 853-879; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 274 -276. 40. Scarlat Porcescu, Iosif, cel dintâi mitropolit cunoscut al Moldovei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
București, 1940. Idem, O nouă mărturie despre un voievod moldovean în secolul XIII (1277), în AARMSI, tom 27, 1944-1945, p. 231-244. Idem, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, București, 1945 (ed. II, 1980). Brezeanu S., De la populația romanizată la "vlahii balcanici", în RdI 29, 1976, p. 211-222. Centenarul autocefaliei B. O. R., București, 1987, p. 327-353. Cantacuzino G., Cetățile medievale din Țara Românească (sec. XIII-XVI), București, 1979, p. 114-120. Cantemir D., Descrierea Moldovei, București, 1973. Ceacalopol G., Crucea relicvar de la Capidava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia: din istoria religioasă a gepizilor, în AIINC, III, 1924-1925, p. 357-376. Donat I., Despre toponimia slavă din Oltenia, Craiova, 1947. Idem, Păstoritul românesc și problemele sale, în Studii, 1966, nr. 2, p. 281-305. Dragomir S., Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959. Drăganu N., Românii în secolele IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, București, 1933. Idem, Toponimie și istorie, Cluj, 1928. Drăghiceanu V., Despre mănăstirea Câmpulung. Un document inedit, în BOR, 1964, nr. 3-4, p. 284-335. Focillon
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nord-estul Munteniei, în SCIV 15, 1964, 4, p. 485-503. Theodorescu R., Bizanț, Balcani, Occident la începutul culturii medievale românești (sec. X-XIV), București, Editura Academiei, 1974. Idem, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-1400), București, 1976. Idem, Implicații balcanica ale începuturilor Mitropoliei Moldovei, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 543-566. Toropu O., Oltenia în secolele IV-X în lumina arheologiei și numismaticii, Craiova, 1976. Idem, Romanitatea târzie și străromânii în Dacia Traiană sud-carpatică (sec. IX-XII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
altfel, comentată chiar de Hasdeu într-un articol-program din primul număr al anului 1876, în care arată că periodicul va urmări probleme de strictă specialitate, din domeniile istoriei, lingvisticii și „psicologiei poporane”, cu o mare grijă pentru elementul autohton și balcanic, pentru culegerea de material. Colaboratorii politici, alături de Hasdeu, care este autorul celor mai multe editoriale și articole de polemică, sunt G. Missail, N. V. Scurtescu, Gr. G. Tocilescu și, în 1877, D. A. Sturdza. Hasdeu publică și contribuții de istorie sau lingvistică, articole de
COLUMNA LUI TRAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286336_a_287665]
-
cronica politică, „cronica internă”, „cronica externă”, „informațiuni”. Colaborează Sextil Pușcariu (despre Cezar Petrescu, Scrisorile unui răzeș), N. Drăganu (Limba noastră), N. Georgescu-Tistu (O carte care e și o binefacere), C. Sudețeanu (Cultura și politica), Th. Capidan ( Starea românilor din Peninsula Balcanică), Dan Rădulescu (Garanția legalității), Virgil I. Bărbat (Bagatelizarea Universității), F. Ștefănescu-Goangă (O faptă și un exemplu de imitat, O primejdie națională). Bune traduceri din literatura engleză realizează Petre Grimm (A. Tennyson, Vârsta de aur). Mai colaborează M.A. Botez, I.
CONSTIINŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286386_a_287715]