2,569 matches
-
ce îi încredința pe toți că va fi cuminte ca o fată. Primul a primit numele Amirion ce mai târziu va fi supranumit cel Viteaz, iar cel de-al doilea, Sturion care va primi supranumele Fricosul. În vreme ce erau doar niște bebeluși, între copii nu era sesizabilă nici o diferență, dar pe măsură ce creșteau și începeau să aibă diverse preocupări, înclinațiile lor se vădeau în pasiuni și se observau diferențele dintre ei. Amirion mergea la vânătoare împreună cu soldații palatului, fiind un viteaz destoinic și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
toți nepoții ei laolaltă - sau cel puțin așa spunea în timp ce-mi aranja părul în cosițele meșteșugite pentru care mama mea adevărată nu avea timp sau răbdare. E aproape imposibil să exagerezi atunci când povestești despre frumusețea Rahelei. Chiar și bebeluș fiind, era ca un giuvaier pentru oricine o purta în brațe, un ornament, o plăcere neprețuită - copilul cu ochii negri și cu părul de aur. I se zicea Tuki, adică „dulceață”. Toate femeile se întreceau în avea grijă de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fața mea, prin păr și apoi, oh, pe sâni și pe burtă, pe picioare și pe sex, pe care l-a explorat cu cea mai ușoară atingere. Era ca atunci când mama își trece degetul într-o mișcare circulară prin urechea bebelușului, o senzație așa de dulce că am zâmbit. El s-a uitat la plăcerea mea și a dat din cap. Amândoi am râs. Și apoi Iacob i-a spus tandru primei lui soții. - Tatăl meu a vorbit rareori cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
umbla acolo. Femeile se adunau pe rogojini, își adunau poalele fustelor și râdeau de acoperământul cel pufos pe care-l aveau bărbații între picioare. Dar după câteva zile au încetat cu glumele și Lea a plâns atât de mult peste bebelușul pe care-l ținea la sân, încât cârlionții întunecați pe care-i purta pe cap i s-au umplut de sarea lacrimilor. Totuși, n-a protestat împotriva obiceiului care exista în familia soțului ei. Iacob supraviețuise, le tot repeta ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
conceput un alt fiu, pe care l-a născut ușor și l-a botezat Zabulon, nume prin care Lea înțelegea „entuziasm”, pentru că Lea era entuziasmată de corpul ei care se vindecase și mai dăduse viață încă o dată. Îl adora pe bebelușul cel nou aproape la fel de mult ca pe primul ei născut. Și când i l-a dat lui Iacob pentru circumcizie, i-a zâmbit bărbatului ei, iar el i-a sărutat mâinile. CAPITOLUL TREI Rahela a devenit tăcută. N-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca Laban, cu atâta măiestrie, că le iertam orice în schimbul unei reprezentații. Naftali, căruia întotdeauna i s-a spus Tali și Issachar sau Issa, se țineau pe lângă mine și Iosif, pentru că erau doar cu doi ani mai mari. Ne făceau bebeluși, dar nu trecea un minut și ni se alăturau în țărână și aruncau împreună cu noi pietricele în sus, ca să vedem apoi câte putem prinde cu o singură mână. Era jocul nostru preferat până când eu am ajuns să pot prinde zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se mai umfle în pene. În spatele lor veneau femeile și copiii, cei mai mici dintre ei, care nu puteau să aibă grijă de turme. Fiul cel mic și fetița Uznei se încurcau în picioarele mamei lor, iar Zibatu își căra bebelușul într-un fel de plasă agățată de centura de la brâu. Eu mi-am început drumul alături de Zilpa, încercând să mai îndepărtez un pic tristețea care plutea în jurul ei, dar cum n-am reușit în nici un fel, m-am dus înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și Uzna au intrat în cortul roșu înainte de apusul soarelui. Eu am rămas afară ca să ajut la punerea mesei. Niciodată n-am muncit mai din greu ca în acea seară. Nu era ușor să hrănești paisprezece bărbați, băieți și doi bebeluși, în afară de femeile care se aflau înăuntru. Sarcina cea mai grea cădea pe mine, pentru că Zibatu îi dădea mereu să sugă bebelușului ei și Inna nu avea răbdare deloc cu frații mei. Eu mă simțeam mândră că eram cea care hrănea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am muncit mai din greu ca în acea seară. Nu era ușor să hrănești paisprezece bărbați, băieți și doi bebeluși, în afară de femeile care se aflau înăuntru. Sarcina cea mai grea cădea pe mine, pentru că Zibatu îi dădea mereu să sugă bebelușului ei și Inna nu avea răbdare deloc cu frații mei. Eu mă simțeam mândră că eram cea care hrănea familia, că făceam adică treaba unei femei în toată puterea cuvântului. Când m-am alăturat mamelor mele în cortul roșu, târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și implorând iertarea de la fratele lui. L-am auzit pe Iacob, tată a unsprezece fii, plângând după mama lui, „Ema, Ema”, ca un copil părăsit. Am auzit-o pe Inna mângâindu-l și îndemnându-l să bea, ca pe un bebeluș capricios. În acea zi nesfârșită, nimeni n-a mâncat și nimeni n-a muncit. Seara, am căzut adormită în culcușul meu și am visat cum tata gemea și mamele mele suspinau. La revărsatul zorilor, m-am trezit și era liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
văl pe cap făcut din discuri mici de bronz. - Iar acesta este Reuel, a continuat el, înconjurând cu brațul un omuleț negricios, slăbănog, cu barba deja crescută. El e fiul lui Basemath, arătând înspre o femeie dulce, care avea un bebeluș la piept. - Fiii mei mai mici sunt Jeush, Jalam și Korah. Stau aici cu Basemath, dar sunt fiii Oholibamei, soția mea cea mai tânără. A murit astă primăvară, la naștere. S-a dat mult din cap cu ocazia acestor prezentări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am povestit despre bunătatea lui Ruben, despre frumusețea lui Iuda și despre cum eu și Iosif supsesem de la aceeași mamă. Am fost șocată să aud că Tabea nu-și dorea copii. - Le-am văzut pe mamele mele legănând prea mulți bebeluși care dup-aia au murit. Și am auzit că Oholibama a urlat trei zile înainte de a-și da viața pentru Iti. Eu n-am de gând să sufăr în halul ăsta. Tabea zicea apoi că nu are de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sunt favoriții mei și ei sunt cei mai buni dintre frați”. Au mai fost cântece și povești, iar noi am stat la lumina lămpilor. De-abia când luna a început să apună, terminaseră și femeile de spălat ultima cupă. Cu bebelușii adormiți în brațe, tinerele mame s-au dus la culcare, iar bărbații s-au ridicat și ei. Până la urmă, au rămas doar Iacob și Esau, tăcuți, cu ochii la fitilul pâlpâitor al ultimei lămpi. Eu și Tabea ne-am furișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
printre dinți în loc să vorbască. Se scărpinau și se scobeau în nas și chiar se arătau dezveliți în fața femeilor. Și ce putoare! Zgomotul care venea de pe câmp era și el mai mult decât puteam suporta. Câini care lătrau, oi care behăiau, bebeluși care plângeau și femei care țipau. Cum de nu observasem până acum cum țipă unele la altele și mai ales la copii? Chiar și mama era schimbată. Orice cuvânt îi ieșea din gură era ca să critice, ca să ceară sau ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
EGIPTUL CAPITOLUL UNU Stăteam fără simțire în brațele lui Nehesi, garda lui Re-nefer. El m-a cărat până la palat, unde roiau o mulțime de muște atrase de sângele atâtor tați și fii. Frații mei demonici ridicaseră cuțitul chiar și asupra bebelușului lui Așnan, iar biata lui mamă sângerase până la moarte încercând să-l apere - brațul ei care încercase probabil să pareze lovitura toporului, zăcea retezat. Dintre toți bărbații din casă, doar Nehesi scăpase. Când începuseră țipetele, el alergase în camera regelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la copilul meu în timp ce-mi pieptănam părul, când mâncam, dimineața și seara. Visul sângeros cu Shalem a fost înlocuit de un vis vesel cu fiul lui, pe care îl numeam Bar-Shalem. În vis, fiul meu nu era un bebeluș, ci o copie minusculă a tatălui său, pe care îl țineam la piept și care îmi povestea despre copilăria lui în palat, despre minunățiile fluviului, despre viața care există de cealaltă parte a acestei vieți. În vis, iubitul meu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bucura ea. - Să fie puternic, mă rugam eu. Nu eram pregătită când a sosit ceasul. Încrezătoare în tot ce învățasem de la Rahela și Inna, nu-mi făceam nici o grijă legată de naștere. Fusesem martoră la venirea pe lume a atâtor bebeluși sănătoși și văzusem curajul atâtor mame pricepute. Îmi imaginam că nu aveam de ce să mă tem. Dar când prima durere serioasă mi-a trecut prin burtă și mi-a tăiat respirația, mi-am amintit de femeile care leșinau, de femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stătea în spatele meu, eu îmi lăsam greutatea pe genunchii ei și ea îmi lăuda curajul. Herya, doamna casei, mă ținea de mâna dreaptă și murmura rugăciuni către Taweret, Isis și Bes, zeița cea urâtă în formă de pitic care iubea bebelușii. Bucătăreasa, pe partea stângă, scutura un băț gravat cu scene de naștere deasupra capului meu ca să-mi ușureze durerea. Chircită sub mine ca să prindă copilul era o moașă pe care o chema Meryt. N-o cunoșteam, dar mâinile ei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu există cuvinte suficient de puternice care să vorbească despre acest moment. Ca orice mamă de la prima mamă de pe lume încoace, eram copleșită și sedusă, exaltată și devastată. Nu mai eram o fetiță. M-am văzut pe când eram eu însămi bebeluș în brațele mamei mele și în același timp, pentru o clipă, mi-am văzut propria moarte. Am plâns, fără să-mi dau seama dacă plângeam de bucurie sau de tristețe. Mamele mele și mamele lor erau acolo cu mine, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
singura ocupație de a iubi un copil. Nu-mi permiteam să mă mai uit înapoi și nu aveam nevoie să mă gândesc la viitor. Aș fi stat la nesfârșit în grădina copilăriei lui Re-mose, dar timpul este dușmanul unei mame. Bebelușul s-a dus pe neștiute și locul i-a fost luat de un băiețel care alerga. Îl înțărcasem deja, iar eu pierdusem modestia din Canaan și purtam un veșmânt de in fin ca toate celelalte femei din Egipt. Re-mose avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când am văzut prima dată „șerpii cu blană”. Toate zilele mele egiptene fuseseră petrecute în acea casă și, uitându-mă înapoi la acele zile acolo, în aerul nopții, mi-am amintit puține lucruri, dar bune: mirosul fiului meu când era bebeluș, fața lui Nakht-re, castraveți și pește cu miere, râsul lui Meryt și zâmbetele mamelor cărora le adusesem pe lume fii și fiice sănătoase. Lucrurile dureroase - povestea lui Werenro, hotărârea lui Re-nefer, propria mea singurătate - erau ca nodurile unui frumos colier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tâmplarul. Am protestat auzind aluzia că aș fi săracă și am declarat: - Soțul meu, Benia, este maestru artizan în Valea Regilor. - Benia? a întrebat el și fața lui Iosif s-a descompus de tristețe. Așa i se spunea când era bebeluș fratelui nostru Beniamin, ultimul născut al mamei mele, care a murit dându-i viață. Îl uram pe Benia pentru că o omorâse, dar acum aș da jumătate din tot ce am doar să-l pot ține de mână. - Eu nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cerul nopții, două șoimărițe. Când soarele a apus din nou, am știut că o să mă întâlnesc cu Rahela. Era la fel de frumoasă cum mi-o aminteam. Am alergat printr-o ploaie caldă care m-a curățat până am rămas ca un bebeluș și m-am trezit mirosind ca și cum m-aș fi scăldat în apă de izvor. Așteptam cu nerăbdare visul cu Lea, dar n-a apărut în acea noapte și nici în cealaltă. De-abia în noaptea întunecată fără lună am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în descreștere. Mi-a arătat cum să stau la suprafață și să înot ca un câine, lovind și frământând apa cu disperare. Râdeam și înghițeam apă. Nu mă mai distrasem așa ca un copil de pe vremea când fiul meu era bebeluș. La sfârșitul călătoriei spre nord, deja puteam să-mi țin capul la fund și chiar să înot cot la cot cu Benia. Când stăteam apoi de vorbă amândoi în pat, i-am povestit cum a fost prima dată când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bată la fund. Ce oribil e să îmbătrânești în felul ăsta, a zis Iosif, cu milă și dezgust în voce. Mă rog să mor înainte de a veni ziua în care n-o să mai știu dacă fiii mei sunt bunici sau bebeluși. Apoi Iacob a părut să adoarmă, dar dintr-odată a strigat din nou „Unde e Iosif?”, de parcă nu tocmai mă sărutase. „Aici sunt”, am zis. „Lasă-mă să binecuvântez băieții. Vreau să-i văd și eu acum”. Fiii meu tremurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]