1,717 matches
-
mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În această perioadă de dispute, Liutprand a decis să preia posesiunile bizantine din provincia Emilia. Astfel, în 727, el a traversat Padul și a capturat de la bizantini Bologna, Osimo, Rimini și Ancona, precum și alte orașe din Emilia și Pentapolis. De asemenea, el a cucerit Classis, portul Ravennei, însă a eșuat să ocupe Ravenna însăși de la exarhul Paul, deși acesta din urmă a fost ucis în cadrul unei revolte
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
a înaintat către Roma. În dreptul Romei, Liutprand și-a stabilit tabăra pe malul îndepărtat al Tibrului în așa-numitul "Câmp al lui Nero" și a jucat rolul de arbitru, restituind exarhului doar orașul Ravenna dintre multe alte așezări cucerite de la bizantini anterior și totodată convingându-l pe papă să revină la supunerea față de împăratul de la Constantinopol (730). După moartea ducelui Theodo I de Bavaria, Liutprand s-a îndepărtat de foștii săi aliați Agilolfingi, pentru a întări relațiile cu majordomul francilor, Carol
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
ceea ce o privește pe Adelperga, aceasta a fost ceva mai norocoasă; soțul ei, Arechis al II-lea, a rezistat pentru o vreme lui Carol, până când, în 787 a fost nevoit să încheie pace cu francii; la îndemnurile Adelpergăi și ale bizantinilor, el a refuzat să ratifice tratatul de pace, care ar fi presupus cedarea unei părți din Ducatul de Benevento către Papalitate. După ce Arechis a murit, Adelperga a continuat politica de intrigi, în special prin susținerea fratelui ei, Adalgis, aflat într-
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
sudul Italiei în fruntea unei armate, pentru a-și revendica tronul. Fiul Adelpergăi, Grimoald, moștenitor al ducatului, a revenit din captivitatea de la curtea francilor și, luând partea lui Carol cel Mare, l-a înfrânt pe propriul unchi Adalgis și pe bizantini. Încercând ulterior să se desprindă de sub suzeranitatea francă, Grimoald al III-lea a fost obligat să se supună în 792.
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
estic ce are în componență o fereastră. Sacristia a fost mutată în partea de sud în continuarea navei laterale. La intrare se mai păstrează doar o arhivoltă romanică. În anul 1575, Eufrosina și Jacob Paleologul, urmașii casei imperiale a Paleologilor bizantini, au donat o placă din marmură localizată pe stâlpul de sud al arcului triumfal, în amintirea fiicei lor, Despina, decedată la Alțâna. Ea este reprezentată ca un prunc înfășat, având capul așezat pe o pernă cu ciucuri, având deasupra crengile
Biserica fortificată din Alțâna () [Corola-website/Science/325106_a_326435]
-
a lui Pepin de Italia, fiul mai mare al lui Carol cel Mare. În anul 842, fostul Ducat de Spoleto, care fusese donat de către Papalității de către Carol cel Mare, a fost reînviat de către franci pentru a constitui o barieră împotriva bizantinilor grupați în jurul catepanilor de Italia din sudul Italiei. Ca urmare, familia lui Guy produsese actori importanți în politica din Italia începând din secolul al IX-lea. Deși în 876 Guy și fratele său mai mare, Lambert, devenit duce de Spoleto
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
să fi fost atrași către această alianță anti-longobardă de către exarhul Eutychius, care ar fi avut o înțelegere secretă cu ducele de Spoleto, Transamund al II-lea. În mod tradițional, locuitorii din Pentapolis nu se aflau în relații cordiale nici cu bizantinii, cu care Liutprand lupta în 728-729, nici cu exarhul de Ravenna, pe care același Liutprand îl asalta în mod frecvent, însă ei nu erau încântați să considere incursiunile longobarde în teritoriul lor ca pe o "eliberare". Liutprand a atacat Ravenna
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
l-a insultat pe conte în public. Filip a părăsit Ierusalimul în octombrie pentru a merge în nord, în Principatul de Antiohia, și a participa la asediul (eșuat) asupra orașului Harim, înainte de a reveni în Europa. Între timp, alianța cu bizantinii împotriva musulmanilor din Egipt a fost abandonată. În noiembrie, Balduin al IV-lea și Raynaud de Châtillon au reușit să îl înfrângă pe Saladin în bătălia de la Montgisard. Filip s-a întors din Palestina în 1179, moment în care regele
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
i-a dat instrucțiuni lui Boutoumites de a negocia în secret capitularea orașului, fără știrea cruciaților. La rândul său, Tatikios a fost instruit să se alăture cruciaților și să atace direct zidurile Niceei, odată cu Boutoumites, astfel încât să lase impresia că bizantinii au fost cei care au capturat orașul. Operațiunea a reușit întocmai, astfel că la 19 iunie apărătorii turci s-au predat generalului Boutoumites. Când cruciații au descoperit manevra lui Alexios, au reacționat vehement, dat fiind că ei sperau să poată
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
Ioan, care a devenit co-principe din 1015. Când acesta a murit în 1018, Guaimar a preluat poziția de co-principe, guvernând alături de tatăl său. În 1022, împăratul Henric al II-lea a pornit o campanie în Italia de sud îndreptată împotriva bizantinilor și l-a trimis pe episcopul Pilgrim de Koln să îi atace pe Pandulf al IV-lea de Capua, supranumit "Lupul din Abruzzi", și pe Guaimar al III-lea de Salerno. Pandulf a fost luat prizonier, iar Guaimar s-a
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
a primit omagiu de la fostul vasal al lui Pandulf, normandul Rainulf Drengot. Astfel, Guaimar a obținut sprijinul normanzilor pentru acțiunile sale din Italia de sud. În 1037, Guaimar a făcut un apel la arbitrajul ambilor împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru a se stabili dacă Pandulf merită să guverneze. Împăratul Conrad al II-lea a dat curs invitației și a pornit către sud în primăvara anului 1038, cerând ostateci din partea lui Pandulf. Cu toate că Pandulf s-a conformat, ostatecii au reușit
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
uzurpator popular aflat în legătură cu vechea dinastie, Leon I. Până în decembrie 1042, totuși, Gaeta se afla în mâinile lui Rainulf, care o obținea de la Guaimar. Imediat după aceea, Guaimar și-a legat soarta de cea a dinastiei normande Hauteville. Între timp, bizantinii, care nu dăduseră curs cererii de ajutor a lui Guaimar, pregăteau o expediție de mari proporții sub comanda generalului George Maniaces, pentru a-i ataca pe sarazinii din Sicilia. La cererea bizantinilor, Guaimar a trimis o cohortă de luptători longobarzi
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
de cea a dinastiei normande Hauteville. Între timp, bizantinii, care nu dăduseră curs cererii de ajutor a lui Guaimar, pregăteau o expediție de mari proporții sub comanda generalului George Maniaces, pentru a-i ataca pe sarazinii din Sicilia. La cererea bizantinilor, Guaimar a trimis o cohortă de luptători longobarzi și normanzi, primul dintre aceștia fiind Guillaume, care, prin acțiunile sale din Sicilia, și-a dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii și longobarzii s-au întors fiind într-o stare de revoltă antibizantină și imediat au trecut la cucerirea Apuliei, aflate în teritoriul catepanatului bizantin. Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume Braț de Fier drept conte și au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile bizantine (1043). Guaimar, în concordanță cu teoria feudală, le-a acordat Melfi ca feudă. În 1044, împreună cu Guillaume Braț de Fier, Guaimar a început cucerirea Calabriei de la bizantini, ocazie cu care a construit un puternic castel la Squillace. În anii ulteriori, Guaimar a întâmpinat dificultăți în a-și menține posesiunile, fiind confruntat atât cu împăratul german cât și cu normanzii. Rainulf Drengot, care încă deținea Aversa, a murit
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
din iulie 1051, papa Leon al IX-lea a solicitat lui Guaimar și lui Drogo de Hauteville să pună capăt incursiunilor normanzilor asupra teritoriilor bisericești. La puțin vreme după aceea, Drogo a fost asasinat, probabil în urma unei conspirații finanțate de bizantini. În același an, pe 3 iunie 1052, Guaimar a căzut la rândul său asasinat în portul capitalei sale. Cei patru ucigași erau frații soției sale Gemma. Fratele lui Guaimar, Pandulf de Capaccio a fost de asemenea ucis, însă Guy de
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
pentru statele de coastă vecine, precum Ducatul de Neapole, Republica Amalfi, și Ducatul de Sorrento. Totuși, spre deosebire de aceste state-surori, Gaeta nu a fost niciodată un centru de mare importanță comercială. În anul 778, Gaeta a fost sediul din care "patrikios" bizantin de Sicilia dirija campania împotriva invadatorilor sarazini din Campania. Primul "hypatos" (consul) bizantin de Gaeta, Constantin, care l-a asociat la guvernare pe fiul său Marin I, a fost de fapt un agent bizantin și totodată vasal al ducelui Andrei
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
profite de tinerețea principelui Pandulf al II-lea de Salerno și i-a invadat teritoriul, alungându-l de la conducerea Salerno. Împăratul german Otto al II-lea, care se află în acel moment în Italia pentru a lupta împotriva atât a bizantinilor cât și a sarazinilor și era în căutare de aliați și susținători, i-a acordat lui Manșo recunoașterea imperiala pe care și-o dorea atât de mult. În 977, el și-a asociat propriul fiu, Ioan în postura de co-duce
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
și longobarzi și cu o flotă de croați ("Sclavini"). În februarie 871, citadela a capitulat, iar Sawdan a fost capturat și dus în lanțuri la Benevento. Consemnarea din "De Administrando Imperio" a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul potrivit căreia bizantinii ar fi jucat un rol major în cucerirea orașului Bari este probabil o născocire. Istoria Islamului în sudul Italiei
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
trimis însoțit de o escortă capuană. În 967, împăratul Otto I cel Mare a sosit la Roma, de unde i-a oferit lui Pandulf Ducatul de Spoleto și Camerino, devenit vacant și l-a invitat să participe la un război împotriva bizantinilor. Cu această ocazie, Pandulf și Landulf l-au prezentat împăratului pe aliatul lor, principele Gisulf I de Salerno. În continuare, cei doi au luat parte la campania imperială din 968, însă Landulf s-a îmbolnăvit și a decedat la Benevento
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
principe în biserica Sancta Sophia, după care Pandulf a revenit alături de trupele imperiale. În acel an, Otto cel Mare a lăsat asedierea orașului Bari în sarcina lui Pandulf, însă acesta a fost capturat în bătălia de la Bovino din 969 de către bizantini și trimis la Constantinopol. Pe timpul absenței sale, principatul a fost administrat de către arhiepiscopul de Benevento Landulf I și de către tânărul Landulf, cu sprijinul mamei sale, soția lui Pandulf Aloara, timp în care Benevento a devenit arhidioceză (în 969). Tot în lipsa
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
principatul a fost administrat de către arhiepiscopul de Benevento Landulf I și de către tânărul Landulf, cu sprijinul mamei sale, soția lui Pandulf Aloara, timp în care Benevento a devenit arhidioceză (în 969). Tot în lipsa lui Pandulf "Cap de Fier", în 970, bizantinii au asediat Capua în vreme ce ducele Marin al II-lea de Neapole a produs ravagii în teritoriul înconjurător. Pandulf a fost eliberat mai târziu, în cadrul negocierilor prin care împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes i-a oferit-o pe prințesa Theofano în
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
de Conza în 973, Pandulf l-a restaurat pe Gisulf ca vasal al său. Cînd același Gisulf a murit fără a avea moștenitori în 977 sau 978, Pandulf a succedat în Salerno, potrivit unei înțelegeri anterioare dintre cei doi. Politica bizantinilor s-a dovedit un eșec, iar Pandulf (alături de aliații săi germani) a fost adevăratul câștigător în Italia de sud. El a reușit să unească toate cele trei principate longobarde, de Benevento, Capua și Salerno, și în plus a obținut și
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
(în limba latină: "Principatus Capuae" sau "Capue") a constituit un stat longobard din sudul Italiei, independent "de facto", însă nominal aflat sub suzeranitatea când a Imperiului occidental, când a celui bizantin. Inițial a fost condus de un gastald, apoi a devenit comitat în cadrul Principatului de Salerno. Vechea Capua fusese oraș încă din antichitate, de altfel cel mai mare oraș roman din sudul Italiei. Apoi, a devenit centrul unui gastaldat longobard în cadrul
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
reunite. Capua a cunoscut un nou apogeul în timpul lui Pandulf al IV-lea, care a fost depus în două rânduri în perioada de la succesiunea sa din 1016 și moartea sa din1050. Inițial, Pandulf al IV-lea a fost aliat al bizantinilor, împotriva tuturor vecinilor săi. Domnia sa a fost ocupată cu dispute constante cu Biserica, pe ai cărei episcopi și abați i-a tratat cu dispreț, dar și cu ducatele costiere de Neapole, Gaeta și Amalfi. Dorința sa era de a oferi
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]