2,949 matches
-
suna ca un strat de iarbă, parcă doctorița așa i-ar fi spus: „Peste-un strat de iarbă crescut anapoda încercăm să punem alei de zgură sau de pietriș, fiindcă, altfel, n-ați văzut niciodată o grădină sălbatică, năpădită de buruieni? Nu te mai poți înțelege cu plantele, nu mai poți să pătrunzi. Și iarba, și pomii, și buruienile au o religie a lor, pe care noi nu o vom cuceri niciodată, doar o vom înfrunta“. Biserica mezelarului era gata și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
crescut anapoda încercăm să punem alei de zgură sau de pietriș, fiindcă, altfel, n-ați văzut niciodată o grădină sălbatică, năpădită de buruieni? Nu te mai poți înțelege cu plantele, nu mai poți să pătrunzi. Și iarba, și pomii, și buruienile au o religie a lor, pe care noi nu o vom cuceri niciodată, doar o vom înfrunta“. Biserica mezelarului era gata și se înălța între case ca un aliment colosal, construit din sare, din apă și din membrane dezosate mecanic
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ușor să o scoți, dar dacă o lași ea crește și se înmulțește și astfel poate înnăbușă plăntuțele firave pe care tu te străduiești să le crești și-ți va fi foarte greu apoi să o cureți de toate aceste „buruieni”. Care sunt credințele ce te limitează în a trăi viața pe care ți-o dorești? Ce te oprește să fii așa cum sufletul tău dorește să fie. Ce te împiedică să faci din viața ta o capodoperă ? Se povestea că într-
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
lacrimile pentru că nu te poți împiedica să-i vezi ridurile și părul alb. Ai impresia că apetiturile nu i-au evoluat. Le păstrează undeva, într-o cofetărie sau într-o cutie cu jucării. Cristescu zâmbi. Mai încolo, o femeie plivea buruienile de pe un mormânt. ― Acum câteva luni, reluă, locuia într-o vilă împreună cu alți șase locatari. La un moment dat, găsesc într-un scrin ― simplă întîmplare, scrinul zăcea în hol de treizeci de ani ― două tablouri: un Goya și un Rembrandt
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
m-a cuprins din nou teama. M-am așezat între bălării ca să mă gândesc ce trebuia să fac. Să încerc să escaladez zidul? Părea imposibil. Nu mă simțeam destul de puternic pentru asta. Să-l acopăr cu flori și ghirlande de buruieni, ca să nu-l mai văd, să nu mă demoralizeze și să cultiv apoi pământul, așteptând să apară într-o zi acolo și o femeie pe care s-o iubesc? ea mi-ar fi alungat Urâtul și ar fi născut copii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aglomerație. "Doamne, o sută, o mie, zece mii de urechi!", mă gândeam. Ca să nu mă expun, nu mai ieșeam decât dimineața devreme sau noaptea, până când am găsit undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni..." Dar Călugărul n-apucă să-și termine istoria fiindcă Dominic, supărat că fusese întrerupt ceva mai devreme, se răzbună: "Fleacuri", hotărî el, agresiv. Într-o zi m-am decis să-l atac frontal pe Dinu: "Tu ce părere ai despre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu-i nici un vânt/ Să mă poată smulge de lângă pământ/ Că am rădăcini de morminte,/ Cu ramuri, cu flori și cuvinte/... Că am vatră cu nume”, însă peste câteva pagini constată o gravă realitate: „Unde erau case ieri/ Azi cresc buruieni și meri”. După ce în paginile imediat următoare creionează magistral portretele unor tipuri reprezentative, se oprește asupra momentului tragic al dispariției Mamei, când durerea nemăsurată a tatălui îi face pe copii să repete dramatic neagra disperare „scâncind” și ei „Unde te
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
să-l evoc nici după trecerea anilor. Evocând grav și responsabil Colectiva, autorul amintește acuzator pe oamenii de nimic care, în vremurile amăgirii trudeau ca să propage și la noi mirajul raiului Colhoznic din SoareRăsare - în timp ce gospodarii „Legați, bătuți, curgând prin buruieni,/ Sătenii mei fugeau de silnicie/ Și mulți s-au cam dus pe veșnicie” (cu nemiluita au fost exterminați în acea vreme de cumpănă) că „Mulți se rugau să iasă morții afară/ Să intre ei și apoi să moară/ Doar vor
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de oameni și având la unul din capete pietrele enorme, masive ale Zidului de Vest. Părea să facă parte dintr-o altă lume: nu era construită la o scară umană. O singură cărămidă era aproape la fel de înaltă cât un om. Buruienile ce creșteau prin crăpături era copaci mai mici. Și totuși toate astea datau din vremea unui templu construit aici cu aproximativ 2 500 de ani în urmă. Peste tot forfoteau oameni. Oameni cu barbă grăbindu-se de parcă ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și de alta a străzii erau docuri de încărcare. Întoarse și porni înapoi. Conduse cât de încet putea și, în cele din urmă, văzu casa. Nu era chiar pe 38, ci la colțul dintre 38 și Alameda, retrasă în spatele unor buruieni înalte și tufe neîngrijite. O saltea veche pătată de rugină era întinsă pe trotuarul din fața casei. Pe peluza din față era un cauciuc de camion. O furgonetă VW era parcată în curbă. Josh parcă vizavi. Se uită la casă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
origine grecească și păgână. Dar adevărul este că domesticirea plantelor și animale, practicată de mii de ani, schimbă și ea natura adâncă și profundă a unui organism. Un câine domestic nu mai este un lup. Porumbul nu mai este o buruiană pipernicită și necomestibilă. Ingineria genetică nu este altceva decât un nou pas în această tradiție acceptată de atât de mult timp. Nu reprezintă o depărtare radicală de trecut. O nouă pauză de efect și discursul continuă: — Uneori, auzim că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
m-a cuprins din nou teama. M-am așezat între bălării ca să mă gândesc ce trebuia să fac. Să încerc să escaladez zidul? Părea imposibil. Nu mă simțeam destul de puternic pentru asta. Să-l acopăr cu flori și ghirlande de buruieni, ca să nu-l mai văd, să nu mă demoralizeze și să cultiv apoi pământul, așteptând să apară într-o zi acolo și o femeie pe care s-o iubesc? ea mi-ar fi alungat urâtul și ar fi născut copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aglomerație. «Doamne, o sută, o mie, zece mii de urechi!», mă gândeam. Ca să nu mă expun, nu mai ieșeam decât dimineața devreme sau noaptea, până când am găsit undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni...” Dar Călugărul n-apucă să-și termine istoria fiindcă Dominic, supărat că fusese întrerupt ceva mai devreme, se răzbună: „Fleacuri”, hotărî el, agresiv. Într-o zi m-am decis să-l atac frontal pe Dinu: „Tu ce părere ai despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spus eu. 77 Iarba asta e numită de Filosofi Alungă-diavoli. E un lucru experimentat că numai sămânța gonește diavolii și halucinațiile lor... A fost dată să o ia o tinerică ce În timpul nopții era tulburată de un diavol, și astă buruiană l-a pus pe fugă. (Johannes de Rupescissa, Tratat despre Quintesență, II) În zilele care urmară am neglijat Planul. Sarcina Liei se apropia de termen și stăteam cu ea cât puteam mai mult. Lia Îmi calma neliniștile, pentru că, spunea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de coloane, unele de piatră tradițională, altele din aluminiu, sticlă sau ciment. „Place cuiva?“ Întreba, retoric, eseul, Wakefield neastăpînind pe atunci (și nici de atunci Încolo) tonul academic adecvat. „Structura se va prăbuși În mai puțin de cinci ani și buruienile vor Începe să crească printre coloane. Chiar și boschetarii Îl evită, iar boschetarii sînt adevărații specialiști, pentru că viața lor este lipsită de confort, deschisă tuturor elementelor naturii. În realitate, boschetarii sînt adevărații critici ai spațiilor urbane. Place of Italy, conchidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și patul acolo. — E o cameră comodă, răspunse pe un ton neutru. Probabil că îi amintește de serviciu. — De ce nu se apucă de grădinărit, ca majoritatea soților? Numai Dumnezeu știe cât de mult avem nevoie de cineva care să smulgă buruienile. — Mamă, e tot atât de interesat de flori pe cât ar fi o gorilă de operele lui Flaubert. E la fel ca mine. Ar fi în stare să omoare o plantă de la zece pași. Ar putea să facă puțin bricolaj atunci. Fran râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
își scoase mobilul și luă la rând numerele de pe listă. Profesorul Fay avea dreptate. Toate laboratoarele puteau face testul, dar nici unul nu era dispus să-l facă înainte de naștere. Descurajată, Fran rămase cu privirea pierdută la terenurile virane, pline de buruieni, ce înconjurau impresionantele clădiri de birouri, noi-nouțe. Mai avea doar două locuri în care nu sunase. Răspunsul fu din nou negativ, dar cel puțin îi dădură un alt număr de telefon, o clinică nouă, spuse funcționarul, recunoscută ca inovatoare. Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în sensul acelei «hipertrofice funcții magice» ce transformă «numitul în real», se ajunge, în final, la textul urmuzian crescut (...) pe ruinele vechilor convenții și formule” (Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București, p. 61). Metafora finală sugerează, expresiv, caracterul de „buruiană plebee” al textului urmuzian, crescut pe prestigiile vechilor „ruine” ale Literaturii. Post Scriptum Avangarda istorică românească a devenit un subiect „clasicizat” despre care, aparent, s-a spus/scris aproape totul. Explorată în special din unghiul criticii și al istoriei literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe zidul de cărămidă roșie, Întinzîndu-se aproape pînă la cele trei frontoane. Ferestrele aveau geamuri fixate În plumb, iar aleea din față era o fîșie imensă acoperită cu pietriș În mijlocul căreia, foarte inspirat, se găseau un stejar uriaș și cîteva buruieni care se ițeau ici și colo și de care Îmi imaginam că se va ocupa cît de curînd grădinarul familei. Linda și Michael Cooper. El e avocat pledant, de fapt, chiar membru al Consiliului Reginei și știu, acum că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
reconstruită, odată cu casele menite patriarhului și clerului. Confesiunea ariană a mai fost încă o dată la ananghie, generând doi patriarhi, dintre care cel refugiat pe insula Grado a jefuit-o de toate comorile și relicvele. În ultimul timp, printre bălți și buruieni, s-a reaprins o lumină. Care ardea cu ulei arian, și cel care veghea dispunea de patrafirul cu șase cruci și de amvon cu sprijinul armelor longobarde: așa cum patrafirul de la Grado se bizuia pe soldații de pe navele bizantine. Acum Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Irlanda se stabilise la Bobbio prin anul 614, arătând pe-ade Teodolinda, care îl împroprietărea cu acel loc. Din auzite, poate, mi-l închipuisem a fi îmbelșugat și înfloritor; în realitate, era pustiu și părăginit, un morman de ruine cotropit de buruieni, printre care se afla biserica San Pietro. Colombano venise însoțit de o mână de călugări, vreo doisprezece, cred, dar nici vorbă de agricultori sau de meșteri în vreo meserie. Dar el era sfânt, și miracolul se afla chiar în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor spre pivnița în care îl aștepta minunea: omul cu puteri de zmeu, prins ieri în Târgoviște, adormit cu buruieni și adus acum la Șotânga. Pampu-Zogru nu-i făcuse însă cine știe ce impresie, așa că amânase probarea lui. Voia să-l pună să ridice buștenii rămași în mijlocul curții încă din toamnă. Și pe urmă... avea planuri. Dar tocmai când ieșea din pivniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
căci Josh scrisese un istoric detaliat al casei. Imediat sub fotografia care înfățișa clădirea, așa cum arată ea acum, cu tencuiala albă, crăpată și umflată ca o coajă de cartof copt, cu cerdacul străjuit de coloane înflorite și curtea năpădită de buruieni, urma un istoric, scris cu „Times“, la un rând: Imobilul din Calea Victoriei, 144 a fost construit cu aproximație la începutul secolului al XVI-lea, de când datează prima lui atestare, într-o plângere juridică, pe care Arhivele Statului încă o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]