10,188 matches
-
de nas, până când i s-a făcut lehamete. Tătuța a închis ochii ca o umbră de nor peste cer sau poate că Dumnezeu a rămas fără baterii în lanternă. 77. Lumina dimineții ronțăia întunericul dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile bisericii; soarele, o insectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu îngăduie o noapte ascunsă în altă noapte, precum un sâmbure în alt sâmbure. Rugăciunea se întâmpla doar când atingi cu umerii cerul. Noaptea, cerul se împrăștie până și-n ochiul limpede: Doamne, bezna mă strânge în dreptul sufletului ca o cămașă de împrumut, mă sufocă. Mai comod este să fii statuie decât om în obscuritatea asta. Și statuile au inimă, Doamne! Sângele statuilor este plumb topit noaptea, focul căutătorilor de comori modelează chipul icoanelor. În obscuritatea asta, Stăpâne, nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de om pe frunte, precum un ocnaș însemnat cu fierul roșul, pe când Tu te numești Dumnezeu și când dormi, pentru că pe tine nu te-a cioplit nimeni după vreo schiță a unui posibil antemergător al Universu-lui. Doamne, chiar dacă purtăm aceeași cămașă, rogu-te, nu-mi judeca păcatul după calapodul sfinților tăi, păcatele mele strâng în jurul inimii ca un cerc de foc, și nu ca un zbor. Doamne, tu ai îmbrăcat cămașa peste piele de Dumnezeu, pe mine m-ai născut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a unui posibil antemergător al Universu-lui. Doamne, chiar dacă purtăm aceeași cămașă, rogu-te, nu-mi judeca păcatul după calapodul sfinților tăi, păcatele mele strâng în jurul inimii ca un cerc de foc, și nu ca un zbor. Doamne, tu ai îmbrăcat cămașa peste piele de Dumnezeu, pe mine m-ai născut în pielea lui Adam, fără să mă întrebi vreodată dacă mă încape, dacă îmi este prea largă, dacă pute a netăbăceală sau a păcat? Judecă-mă, Dumnezeule, după ceea ce sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub cerul tău? Cine este îngerul ce doarme într-un registru cu pagini nescrise, peste care ai vărsat călimara: cămașa albastră, sarafanul albastru, ciorapii albaștri, bentița albastră, ochii, picioarele, părul, buzele albastre? Cine este și de ce mă cheamă în șotronul acela velin, acoperit cu praf de cretă, cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să poată ajunge În America. Banii nu puteau fi strînși pentru toți În același timp, așa că mai ales tinerii erau trimiși pe rînd. A venit și rîndul unui băiat de doisprezece ani. I-au cusut biletul de vapor pe dinăuntrul cămășii, iar pe dinafară, pe piept, i-au brodat inscripția: „Acest copil trebuie să ajungă În America. Rugăm să fie ajutat!“ Scriitorul arată că „civilizația acelor timpuri“, cele de dinaintea primului război mondial, a făcut posibilă călătoria peste Atlantic a unui copil
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
prinsă de remușcări, i-a mărturisit tatălui ei totul. Acesta a scăpat ca prin minune de urmăritorii lui. A dispărut În ultima clipă Într-una dintre galerii, nu Înainte de a arunca asupra prințesei un blestem mare: să-și coasă Vilma cămașa de mi reasă, cu Îngăduința de a Împunge cu acul doar de șapte ori pe an. După alții, i se lăsase putere pentru o singură Împun sătură, una singură, și aceea cu păcat greu, numai În ziua de Paști. Iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
reasă, cu Îngăduința de a Împunge cu acul doar de șapte ori pe an. După alții, i se lăsase putere pentru o singură Împun sătură, una singură, și aceea cu păcat greu, numai În ziua de Paști. Iar fără această cămașă cusută gata, Vilma să nu se poată mărita. A mai azvîrlit părintele vîndut două anateme: să nu se poată spăla și pieptăna fata lui decît o dată În an cîtă vreme nu e dezlegată de blestem, iar după moarte, sta fia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acolo. Marcu descrie alt grup de „mironosițe”, alcătuit din Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea. Acestea aduc aromate 5. Spre deosebire de relatarea din Matei, femeile prezentate de Marcu găsesc piatra dată deoparte și, intrând, văd un tânăr într-o cămașă albă, care le spune că Isus a înviat și le trimite să le ducă vestea „ucenicilor și lui Petru”. Petru este citat separat de înger, dată fiind tripla lui apostaziere. Într-un fel, invitația îngerului, cu caracter special pentru „prințul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
eu, eu...", un cântecel de copii, probabil. Pe urmă, s-a dus spre casă, scuturând în drum florile grele de apă, după ploaia de azi noapte. Dinăuntru a ieșit un bătrân cu plete lungi și barba albă (dacă-și punea cămașă roșie, aș fi zis că-i Moș Crăciun): "Sărut mâna, mamă ! Hai, lasă florile că te uzi toată masa-i gata, poftim, te rog". Apoi se uită la mine : "Cum ați călătorit?" "Bine, mulțumesc" i-am spus și am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de fier și, cu scârțâit bătrân, poarta a Început să se miște... Din deschizătura ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete colilii și mustață bogată, pălărie cu bor larg și cămașă albă. Pantalonul, bine strunit În chimir lat, sfârșea În cizme cu carâmb Înalt, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape de musafiri, omul a ridicat privirea, și-a scos pălăria și, cu gest larg, a salutat cavalerește... Ningea cu fulgi cuminți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
gândul, s-a preschimbat pe dată În faptă... A coborât de pe laiță, a ieșit pe portiță și a pornit către pasăre... Când a ajuns Între brazde, a Început să 23 22 se lupte cu Înălțimea lor... Împiedicându-se În poala cămășii, se rostogolea peste brazdele de pământ afânat. Aroma de pământ proaspăt parcă Îi dezmiardă sufletul și acum... Ca hipnotizați, ochii Îi erau ațintiți numai asupra păsării. “Acum ajung la ea și...” Dar tocmai atunci pasărea a văzut mogâldeața ce se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu clipea. Cu respirația oprită, și-a fixat privirea pe deschizătura porții... Din umbra ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete sure și mustață bogată. Pălărie cu bor larg și cămașă albă... Pantalon bine strunit În chimirul lat sfârșea În cizme cu carâmb moale, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape, a ridicat privirea, și-a scos pălăria și a salutat cavalerește. ― Bine ați venit, dragii mei dragi... Atât a reușit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În clipa următoare, o nălucă de fată, toată numai nuri, a și sosit cu un lighean și o oală frumos spoită plină cu apă caldă. Pe braț purta un șervet nou-nouț... Țăranii și-au scos pălăriile și-au suflecat mânecile cămășii și s-au spălat cum se cuvine... Când au fost gata, piranda le-a deschis ușa unei camere, poftindu-i: ― Amu sî cadi sî staț’ la masî, cî s-o făcut di nămiaza mari... Musafirii au intrat... În fața lor au
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
duci. ― Așa am să fac, doamnă. Când au rămas singure, infirmiera a Încercat apa, să vadă dacă nu este prea fierbinte. Apoi i-a spus Stăncuței să se dezbrace. Fata a lăsat ochii În jos, strângând deschizătura de la piept a cămășii. ― Da’ ce-i cu tine, Stăncuțo? De ce nu te dezbraci? ― Apâi, cum sî mă dizbrac fațî di matali? Mi-i rușâni. ― Doar nu-s bărbat, Stăncuțo. Uite că mă Întorc cu spatele... Infirmiera s-a Întors și, În timp ce aștepta să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
El îi ceru imperativ lui Ceaușescu să se așeze la loc pe scaun, apoi i se adresă părintește și consolator: Lasă, Niculae, nu-ți face sânge rău degeaba, că dacă toți ar învăța carte, unde-am ajunge?... Am rămâne fără cămașă și n-ar mai avea cine să ne dreagă pingelele!... Așa că ascultă încoace la mine... Meseria, mă, e brățară de aur!... Vorbele cu două tăișuri ale secretarului general restabiliră liniștea și Ceaușescu, așezându-se înapoi pe scaun, scoase un carnețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
avem timp, nu e momentul, deși n-ar fi rău dacă am avea relații mai bune cu social-democrații din Vest. Noi avem alte priorități pe ordinea de zi. Știți voi bine, ce să vă mai spun eu. E mai aproape cămașa de piele!... Am înțeles! îl asigură militărește ministrul de interne și nu mai comentă nimic. Micul dejun se sfârșise, dar nimeni nu părea grăbit să se ridice de la masă și să plece. Maurer îi ceru profesorului Constantinescu să-i împrumute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nopții cu duba de acasă. Asta înseamnă că mai este puțin și o să vină americanii! conchise Virgil, cu optimismul acela fără margini al lui, din care cu greu l-ar fi putut clinti cineva. Comuniștilor a-nceput să le tremure cămașa pe ei de frică, fiindcă știu că o să trebuie să dea socoteală! Aici, însă, Stelian nu se mai putea declara de acord cu fiul său. El surâdea sceptic și puțin ironic când auzea asemenea speculații, dădea din cap de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că începe să plutească într-un spațiu imponderal. I se pare că a dobândit inconsistența unui abur. Nu o doare nimic. Nu îi este teamă de nimic. Are sentimentul că este înveșmântată într-un voal ușor și plăcut, ca o cămașă largă, răcoroasă și mângâietoare. Gândirea, vechea ei gândire de dincolo de acest început al sfârșitului prin care trece, pare intactă, umplând spațiul cămășii care plutește ca un nor. Are sentimentul că toate zilele trăite de ea s-au adunat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi este teamă de nimic. Are sentimentul că este înveșmântată într-un voal ușor și plăcut, ca o cămașă largă, răcoroasă și mângâietoare. Gândirea, vechea ei gândire de dincolo de acest început al sfârșitului prin care trece, pare intactă, umplând spațiul cămășii care plutește ca un nor. Are sentimentul că toate zilele trăite de ea s-au adunat într-o pânză a înțelegerii care o înveșmântă. Prin gândirea celei ce fusese trecuse ideea că în univers se nasc noi lumi în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doar urechea stângă care înregistrează variațiile de intensitate ale corului de albine și nara stângă care adulmecă parfumul proaspăt de brad. Încearcă să își miște buzele, să întrebe cu glas tare: "Oare unde mă aflu ?", dar cuvintele rămân captive ale cămășii care o înveșmântă. Dintr-odată, are senzația că nu este singură, că fulgerele care străbat universul sunt traiectoriile unor forme ciudate, care se deplasează palpitând și emanând zumzet și parfum proaspăt. Se pare că noua formă a Dorei are capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fără să fie nevoie de vorbire și de auz. Să fie oare emoție ceea ce resimte Dora atunci când gândește "Nu am nici o soră. Nu am..."? Dora nu are timp să gândească cum este posibilă această comunicare. În interiorul învelișului cu aparență de cămașă începe o zbatere ciudată ; un "ceva" necunoscut vibrează de parcă ar da semnale că se va reîntoarce la materie. Dacă o radiografie a acestui spațiu ar fi posibilă, desigur s-ar putea vedea corpuscule minuscule agitându-se ca într-o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mișcare, nu mă înfuria ! Uf ! În fine, te-am scos încă o dată la liman..." Noua formă a Dorei (sau Dora în noua sa formă ?) are nevoie de odihnă după repetatul drum dus-întors pe care l-a făcut. Ființa înveșmântată în cămașa alburie este într-o stare de amorțeală și încă nu și-a reluat capacitatea de gândire. Nu mai percepe minunatele irizații albastre din neantul transparent. Nu percepe că forma bordată de violet și-a schimbat irizațiile înspre culoarea roșie. Spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
siluete albe care se mișcă la căpătâiul ei și schimbă șoapte între ele sunt ultimele imagini pe care le înregistrează conștientul Dorei înainte de a se detașa din nou de lumea noastră. Are din nou senzația că este înveșmântată într-o cămașă răcoroasă care, de data aceasta, nu mai plutește în universul misterios, ci stă alungită, palpitând ușor. "Oare acesta să fie corpul meu imaterial ? Și oare poate el gândi, se poate mișca și comunica ?", se întreabă Dora. Din nou răspunsul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Îmi amintesc și nu contenesc să admir înțelepciunea ei. Nu observasem că pusese trei bancnote de câte zece ruble într-un buzunar profund al șorțului ce îl purta și doar două rămăseseră în punga de piele atârnată la gât, sub cămașă. Când nerăbdarea și insistențele paznicilor au început să fie însoțite de înjurături și lovituri, ea a scos din buzunar cele trei bancnote. Au fost destul de cumsecade că s-au mulțumit cu o bancnotă fiecare și ne-au lăsat și nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]