2,267 matches
-
ce trăiau în 2302 case. Funcționau în comuna 8 biserici ortodoxe și una catolică, șase școli mixte la Câscești, Lunca, Târgu Pașcani, Sodomeni, Topilele, Valea Seaca, o școală primară urbană mixtă CFR la Gară Pașcani și două școli rurale de cătun la Blăgești și Brătești, șase mori și o fabrică de săpun. Principalii proprietari de terenuri erau moștenitorii colonelului Eugen Alcaz, care le achiziționase de la N. Rosetti-Roznovanu. Anuarul Socec din 1925 consemnează comună că reședința a plășii Pașcani din același județ
Pașcani () [Corola-website/Science/296973_a_298302]
-
încă din Comuna Primitivă, fapt dovedit de descoperirile din peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. Populația Văii Jiului nu a fost niciodată numeroasă în Evul Mediu. Localnicii se îndeletniceau cu păstoritul și trăiau în cătune risipite pe munți. Micile sate erau formate din grupuri de case așezate aproape de păduri. Astăzi, principala industrie din zonă este cea minieră. Structura etnică a populației , conform datelor recensământului din 2002 : În Lupeni există clădiri de locuit (case, blocuri), administrative
Lupeni () [Corola-website/Science/296989_a_298318]
-
care le urmau refugiații nu erau cele obișnuite de comunicație, ci veneau peste plaiuri și locuri dosite, care astăzi sunt vestite pentru practicarea turismului montan. În anul 1864 prin Legea Administrației Locale s-a înființat Comuna Comănești formată din 7 cătune cu 3486 locuitori. Conform Dicționarului geografic din anul 1895 în Comănești funcționau 5 biserici ortodoxe, 1 biserică catolică, 2 școli mixte, o fabrică de cherestea cu aburi, mai multe fierăstraie de apă, 4 izvoare cu apă minerală, cărbuni și ozocherită
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al orașului. Sigiliul și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de împăratul Franz Josef. În anii 1920 se constitute în oraș noi cartiere: cartierul Petrești, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboș, "Tiszlviselo-telep" (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcționarilor din oraș. Până în secolul al XVI-lea populația orașului a fost maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor și a mișcării populației. Astfel, în anul 1779 în domeniul "Karoly Mezo
Carei () [Corola-website/Science/296997_a_298326]
-
documentar ca sat prima oară, cu numele Moarile (datorită numeroaselor mori de pe valea Cricovului Dulce) sau Moara Rateșului, Moara Nouă, Moara Sasului. Din 1661 este cunoscută cu numele actual. Administrativ, comuna Moreni apare în 1864. În 1868, în Moreni, existau cătunele, ca în 1876 să existe și satele Neagra, Piscuri, Pleașa, Râpa, Țuicani. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna rurală Moreni făcea parte din plasa Filipești a județului Prahova, și era compusă din satele Moreni, Tisa, Stavropoleos, Țuicani și Pleașa
Moreni () [Corola-website/Science/297001_a_298330]
-
principalii proprietari de terenuri erau principele Al. B. Știrbei, Eug. Ghica și statul. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Comănești a aceluiași județ, având 6000 de locuitori în satele Dărmănești, Dărmăneasca, Lapoș, Plopu, Păgubeni, Poiana Uzului și în cătunul Pivniceri. În 1950, comuna a trecut în administrația raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la județul Bacău, reînființat; tot atunci a apărut și satul Sălătrucu, iar satele Poiana Uzului și Pivniceri au fost desființate și comasate
Dărmănești () [Corola-website/Science/297039_a_298368]
-
518 gospodării (cu 2590 suflete). La 1848, Nicolae Bălcescu a recrutat din rândul locuitorilor comisarii de propagandă David Almăjanu, I. D. Petrescu și Ion Gherasim Gorjan. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Vălenii de Munte era o comună urbană, formată din cătunele Văleni (Târgul-Văleni), Turburea și Valea Gardului, având în total 3000 de locuitori. Ea era reședința plaiului Teleajen, având farmacie, spital, și stație de telegraf și poștă. Atunci se atestă școala în limba greacă de pe lângă catedrala orașului, care funcționa la 1830
Vălenii de Munte () [Corola-website/Science/297041_a_298370]
-
Baltă. Acum are loc separarea puterii administrative de cea judecătorească, problemele administrative ale județului sunt rezolvate de o Cârmuire, iar cele litigioase de Tribunal. Din anul 1859 până în 1864, Țăndăreiul a avut statut de sat în componența căruia intrau câteva cătune. După aplicarea Legii comunale elaborate de către domnul A.L.Cuza, devine comună, reședința plasii Baltă.În legătură cu populația localității, cea mai veche informație provine din anul 1861, când Țăndăreiul, cu cătunele Câineasca, Strachina și Musteanca avea 261 case și 310 familii
Țăndărei () [Corola-website/Science/297037_a_298366]
-
a avut statut de sat în componența căruia intrau câteva cătune. După aplicarea Legii comunale elaborate de către domnul A.L.Cuza, devine comună, reședința plasii Baltă.În legătură cu populația localității, cea mai veche informație provine din anul 1861, când Țăndăreiul, cu cătunele Câineasca, Strachina și Musteanca avea 261 case și 310 familii. În anul 1874, când primar era Grigore Popescu, comuna avea o populație de 1235 locuitori, fiind una din cele mai mari comune din cele 22 câte avea plasa Baltă. Prin
Țăndărei () [Corola-website/Science/297037_a_298366]
-
meșterul Ion Aldea, printre alții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul orașului era împărțit între două comune rurale, Breaza de Jos și Breaza de Sus, aflate în plaiul Prahova al județului Prahova. Comuna Breaza de Jos era formată din cătunele Breaza de Jos, Podu Vadului, Valea Lungă, Valea Târsei și Fricoasa, avea 3143 de locuitori, două școli (una de băieți cu 124 de elevi și una de fete, cu 16 eleve) și două biserici ortodoxe (una fondată în 1830 la Breaza
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,08%). Pentru 2,57% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Comarnicul era o comună rurală, formată din 9 cătune: Comarnic(Vatra Satului), Poiana, Ghiosești, Podul Vârtos, Podul Neagului, Posada, Podul Lung, Podul Corbului și Secăria totalizând 4365 de locuitori, și aflată în plaiul Peleșul din județul Prahova. Avea o școală mixtă din 1865, în 1892 învățând acolo 161 de
Comarnic () [Corola-website/Science/297044_a_298373]
-
însemnând pur și simplu "din Vinci", particula ser fiind adăugată pentru a indica faptul că tatăl său era un aristocrat. Se cunosc extrem de puține lucruri despre copilăria sa. Primii cinci ani din viață i-a petrecut alături de mama sa, în cătunul Anchiano, după care începând din 1457 a trăit în casa tatălui său, alături de acesta, un unchi, Francesco, și bunicii paterni, în micul oraș Vinci. Leonardo a primit o educație normală pentru copiii din familiile înstărite de atunci: scris, citit, latină
Leonardo da Vinci () [Corola-website/Science/296783_a_298112]
-
rutier și feroviar se face prin drumul național DN10, respectiv calea ferată Buzău-Nehoiașu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Păltineni făcea parte din comuna Păltineni din plaiul Buzău al județului Buzău, comună cu reședința în satul Nehoiu și formată din cătunele Albinari, Botele, Cătiașu-Ploscari, Curmătura, Fundătura, Fundu Nehoiului, Gura Cătiașului, Muscani, Nehoiu, Păltineni, Pâslari și Piatra, având în total 1920 de locuitori. În comuna Păltineni, 3 mori de apă, 2 făcae, o stână la Fundu-Nehoiului, 3 biserici (la Păltineni, Nehoiu și
Păltineni, Buzău () [Corola-website/Science/301030_a_302359]
-
în total 1920 de locuitori. În comuna Păltineni, 3 mori de apă, 2 făcae, o stână la Fundu-Nehoiului, 3 biserici (la Păltineni, Nehoiu și Curmătura) și o școală cu 28 de elevi în Păltineni. Reședința comunei era încă de pe atunci cătunul Nehoiu. În 1925, comuna Păltineni avea 2620 de locuitori. În 1931, satul Păltineni a devenit reședința comunei omonime, după ce comuna Nehoiu s-a separat și a format o comună independentă. Comuna Păltineni cu reședința la Păltineni avea în compunere satele
Păltineni, Buzău () [Corola-website/Science/301030_a_302359]
-
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,77%). Pentru 2,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Policiori", făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău și avea în componență cătunele Gura Văii, Plopeasa de Jos, Plopeasa de Sus, Policiori, Scorțoasa și Valea Dragomirului, având în total 1710 locuitori ce trăiau în 411 case. În comuna Policiori funcționau o școală cu 45 de elevi și 6 biserici ortodoxe. Pe teritoriul actual
Comuna Scorțoasa, Buzău () [Corola-website/Science/301040_a_302369]
-
trăiau în 411 case. În comuna Policiori funcționau o școală cu 45 de elevi și 6 biserici ortodoxe. Pe teritoriul actual al comunei Scorțoasa mai funcționau atunci, în aceeași plasă, și comunele Beciu și Grabicina. Comuna Beciu era formată din cătunele Băligoși, Beciu, Schitu și Tocila, cu o populație totală de 860 de locuitori. În comuna Beciu erau atunci două biserici, în cătunele Beciu și Băligoși. Comuna Grabicina avea tot 860 de locuitori, în 236 de case în satele Grabicina de
Comuna Scorțoasa, Buzău () [Corola-website/Science/301040_a_302369]
-
comunei Scorțoasa mai funcționau atunci, în aceeași plasă, și comunele Beciu și Grabicina. Comuna Beciu era formată din cătunele Băligoși, Beciu, Schitu și Tocila, cu o populație totală de 860 de locuitori. În comuna Beciu erau atunci două biserici, în cătunele Beciu și Băligoși. Comuna Grabicina avea tot 860 de locuitori, în 236 de case în satele Grabicina de Jos și Grabicina de Sus (din care 520 de locuitori și 154 de case în satul de reședință, Grabicina de Jos). În
Comuna Scorțoasa, Buzău () [Corola-website/Science/301040_a_302369]
-
de pe unele morminte, că acest sat ar data de la începutul secolului al XV-lea, când ar fi fost fondat de coloniști veniți din Transilvania, din zona orașului Sibiu, în frunte cu un anume Sibiceanu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cătunul Sibiciu de Sus era reședința comunei cu același nume, aflată în plaiul Buzău al județului Buzău. Comuna era formată din cătunele Băroiu, Bășcuretu, Gornet, Mlăcile, Murătoarea, Sibiciu de Sus și Sila, cu o populație de 870 de locuitori. În comună
Sibiciu de Sus, Buzău () [Corola-website/Science/301041_a_302370]
-
veniți din Transilvania, din zona orașului Sibiu, în frunte cu un anume Sibiceanu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cătunul Sibiciu de Sus era reședința comunei cu același nume, aflată în plaiul Buzău al județului Buzău. Comuna era formată din cătunele Băroiu, Bășcuretu, Gornet, Mlăcile, Murătoarea, Sibiciu de Sus și Sila, cu o populație de 870 de locuitori. În comună funcționau o școală frecventată de 64 de elevi (dintre care 6 fete) și două biserici ortodoxe, dintre care una, cu hramul
Sibiciu de Sus, Buzău () [Corola-website/Science/301041_a_302370]
-
În 1925, comuna purta numele de "Sibiciu", și preluase și satul Sibiciu de Jos (anterior în comuna Pănătău). Astfel, comuna Sibiciu era în aceeași plasă Buzău și avea în componență satele Gornetu, Murătoarea, Sibiciu de Jos, Sibiciu de Sus, și cătunele Baroianu, Mlăcile și Sila, având în total 1235 de locuitori. În 1950, comuna a fost arondată raionului Cislău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, comuna, care purta din nou numele de "Sibiciu de Sus
Sibiciu de Sus, Buzău () [Corola-website/Science/301041_a_302370]
-
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,96%). Pentru 3,51% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În preajma lui 1902, comuna avea 1720 de locuitori, făcea parte din plasa Sărăți a județului Buzău și era formată din satul Stâlpu și cătunul Balta Plopului, astăzi inclus în satul principal. În trecut, ea fusese proprietatea familiei Ghica (Alecu Ghica) și apoi a familiei Filitis. În comună funcționau 2 biserici. În 1925, comuna este consemnată în Anuarul Socec în aceeași componență, în plasa Glodeanurile
Stâlpu, Buzău () [Corola-website/Science/301044_a_302373]
-
zonă. Pe lângă satul Tisău, în zona depresiunii Nișcov se aflau la începutul secolului al XIX-lea și satele Haleș și Linia-Ciolanul. La începutul secolului al XX-lea, comuna făcea parte din plasa Sărata a județului Buzău și era formată din cătunele: Glodul, Haleș, Leiculești, Linia-Ciolanu, Pisculeni, Tisău, Sf. Gheorghe-Nou, Strejeni, Valea Caprei și Valea Rea, având o populație totală de 2650 de locuitori. În comună funcționau 6 mori, un făcău, o școală în Valea Rea și 7 biserici ortodoxe (inclusiv cele
Comuna Tisău, Buzău () [Corola-website/Science/301047_a_302376]
-
făcău, o școală în Valea Rea și 7 biserici ortodoxe (inclusiv cele ale schiturilor Cetățuia și Ciolanu și mănăstirea Bradu). Tot atunci, pe teritoriul actual al comunei Tisău mai funcționa în aceeași plasă și comuna Grăjdana. Aceasta era formată din cătunele Bărbuncești, Boru, Grăjdana, Izvoru, Lunceni, Miluiți și Salcia, având o populație totală de 1540 de locuitori ce trăiau în 360 de case. În comuna Grăjdana funcționau pe atunci o școală cu 63 de elevi (dintre care 3 fete) la Lunceni
Comuna Tisău, Buzău () [Corola-website/Science/301047_a_302376]
-
nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,55%). Pentru 3,63% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În 1902, comuna Țintești făcea parte din plasa Câmpului din județul Buzău și era formată din cătunele Țintești și Pogoanele Mici, cu o populație de 870 de locuitori; în comună funcționau o școală și o biserică. Satul Pogoanele Mici (astăzi, Pogonele) a fost înființat în 1863, când foștii clăcași au cumpărat pământ pe moșia lui Grigore Hrisoscoleu
Comuna Țintești, Buzău () [Corola-website/Science/301049_a_302378]
-
o comună de sine stătătoare, cu 900 de locuitori, aflată în aceeași plasă. La Maxenu funcționa o școală cu 57 de elevi și o biserică zidită în 1817 de Episcopia Buzăului, proprietara moșiei Maxenu-Vârtoapele, pe care s-a format satul. Cătunul Odaia Banului, cu 220 de locuitori și 44 de case, făcea parte atunci din comuna Simileasca. În 1925, cele două comune, Maxenu și Țintești, făceau parte din plasa Glodeanurile a aceluiași județ. Satul Odaia Banului fusese și el transferat la
Comuna Țintești, Buzău () [Corola-website/Science/301049_a_302378]