2,791 matches
-
mai puțin unilaterală acum, deși Jim avea doar paisprezece ani. Dacă nu ar fi fost pușca, i-ar fi plăcut să-l provoace pe Kimura... De parcă și-ar fi dat seama de amenințarea din iarbă, soldatul Kimura Îl chemă pe camaradul său. Își sprijini pușca de stîlpul de pin al gardului, trecu printre sîrme și rămase Între urzicile Înalte. Muștele se ridicau din canalul puțin adînc și se așezau pe buzele lui, dar Kimura le ignora și se uita fix la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
faci orice ca să supraviețuiești. După trei ani de lagăr, noțiunea de patriotism nu mai Însemna nimic. Cei mai curajoși deținuți - iar colaborarea era o chestiune riscantă - erau cei care Își cumpărau drumul spre favorurile japonezilor și astfel Îi ajutau pe camarazii lor cu cîteva alimente și pansamente. În plus, erau puține activitățile ilicite care să fie trădate. Nimeni În Lunghua nici măcar nu visa să Încerce să scape și toată lumea Îl denunța, pe bună dreptate, pe orice nebun care ar fi Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
i se deschise, purtîndu-l repede spre pămînt. Avionul În flăcări se Îndreptă singur, tîrÎnd după el coada neagră de fum ca un arc nesigur peste cîmpurile goale și apoi se scufundă În rîu. Pilotul atîrna acum singur pe cerul pustiu. Camarazii săi se grăbeau spre Shanghai, cu fuselajele lor argintii pierdute În ferestrele pline de soare ale concesiunii franceze. Zgomotul bubuitor al motoarelor dispăruse și tirul antiaerienelor Încetase. Un al doilea parașutist cobora printre canale, la vest de aeroport. Un miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a regimentului Seaforth Highlanders, tăia corzile de nylon de la parașută. Le lega În colaci, apoi Împăturea cu Îndemînare pînzele albastre și roșii. Tulloch se uita la această casă a comorilor, vizibil speriat de averea pe care o strînseseră el și camarazii lui. Îl Împinse pe Jim din dreptul ușii, la gîndul că vederea atîtor batoane de ciocolată l-ar putea zăpăci pe băiat. Nu o păstra, băiete. Mănîncă aici cutia de Spam. Dar Jim se uita la revistele Îngrămădite pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prin regiune scoțînd cauciucuri și panouri de metal din vehiculele japoneze arse. Plutoane de soldați renegați ai Guomindangului care dezertaseră din regimul marionetă chinez băteau drumurile, conștienți de soarta ce-i aștepta dacă ar fi căzut În mîinile foștilor lor camarazi naționaliști, dar atrași spre Shanghai de ajutoarele americane picate din cer. În timp ce Jim stătea În ghereta observatorului din turnul de pază, o companie din aceste trupe demoralizate se tîra pe lîngă porțile de la Lunghua. Încă Înarmați pînă-n dinți, În uniforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
până la sfâșiere, și ochii negri ai Gaetanei, strălucind râsul ei biruitor, privirile ei triste recuperând neștiute amintiri, totul fără să știe, fără să știe o clipă că o iubești, stând așa lângă tine ca lângă un bărbat-frate, ca lângă un camarad, ca lângă o statuie, mâncându-ți sufletul cu chinuitoarea și nesfârșit de calda ei prezență, zdruncinându-ți retina cu chipul ei sincer, candid, dar și cinic, un cinism necalculat, un fel de exercițiu de zburdălnicie școlărească. Toate astea te Împing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
să măsurăm cu cât s-au mai Înălțat puieții. Apoi, când lumina Începea să pălească, ne așezam pe terasă ca să vedem cum se Întunecă dealurile. Aproape fără să vorbim, Însă ca niște prieteni. Sau așa credeam. Ca o pereche de camarazi de arme care nu mai au nevoie de cuvinte, dacă Înțelegi ce vreau să spun. Acum mi se pare că și asta a fost o greșeală. Că ciocănind În balustrada terasei voia să-mi transmită ceva, ca prin semnale Morse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
câteva mortiere și o mitralieră, Învârtindu-se de colo-colo fără nici o grijă, ca niște cercetași ieșiți la un foc de tabără. Când au terminat toate pregătirile, s-au Întins pe jos și au deschis focul asupra lui Fima și a camarazilor săi. „Puteți ghici“, a Întrebat Fima, „care a fost primul meu impuls? Nu, nu să fug. Nici să trag și eu asupra lor. Pur și simplu să sun la poliție și să reclam că niște nebuni trăgeau În noi. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
scot din nou la iveală după ore. Dar cu fiecare zi care trecea se făcea tot mai mic și mai rotund, până a devenit transparent cum e cristalul și într-o zi, când mergeam spre casă, a crăpat. Spre deosebire de mine, camarazii mei purtau pantofi cu ținte bătute în tălpi, unii chiar cu tălpi de lemn, ceva ce nu văzusem niciodată. „Podele“ le ziceau; ăștia scoteau un sunet special pe parchetul dat cu ceară și pe treptele de granit ale școlii, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sau cu un prilej asemănător, „să ajungă în Heftli“, înghesuindu-se în spatele unui proeminent. Dar colegul lor de clasă e chiar cel din față: - Nu ca noi, indivizi obișnuiți. Colegii mei trebuiau să-și întipărească bine în minte că un camarad de-al lor avea să devină cu siguranță ceva ieșit din comun. Și în ochii lui se vedea aceeași strălucire ca la mama lui Armin, iar eu simțeam cum articolul ăla avea să mă despartă de colegii mei, dar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu o zi înainte îi aruncase în obraz vorbele cele mai grele. Prin fereastra larg deschisă, veneau pe aripi de soare, sonate cântate pe un pian vechi de către tânărul locotenent, putătorul unui nume ilustru. Avea sânge albastru și mult talent camaradul acesta atât de drag mie, care desigur nu-și mai duce aminte de „adormitul” cu biblioteca în sacul de merinde. Căram pretutindeni, printre galeții sfărâmați, pe Wilde, gigantul reîntors din Reading la Paris să-și negocieze dantura pentru o coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Tăcerea complicilor mă făcu să-mi pierd cumpătul. În alte împrejurări, sunt sigur că mi-ar fi fost egal, dacă o companie de pompieri ar fi plecat istovită de brava generozitate a olandezei, capabilă să activeze până la cel din urmă camarad. Dar atunci mă cuprinse un acces de gelozie. Somațiunile, mereu mai răspicate, precum și loviturile din mâini și din picioare, în tăbliile de lemn, erau un spectacol care mă putea compromite. Mă miram chiar că nu s-au deschis încă ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
culoare ori o linie de geniu. Și totuși Rudolf este mai puțin „pictor” decât colegii săi cei mai apropiați. El nici nu ține de altfel să facă pictură în adevăratul înțeles al cuvântului, așa precum se străduiesc să izbutească toți camarazii săi de luptă. În nici un caz el nu dorește acest lucru pe primul plan: Pictura este pentru dânsul, - dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel - mijlocul de a ajunge scopul urmărit, un scop, bineînțeles, de pură esență, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apretate și perne Înfoiate, slujit de trei servitori și două surori medicale de profesie care fac cu rândul, În timp ce tinerii mor În noroiul din Țara Nimănui, În tranșee mizere, pe tărgi zgâlțâite sau În paturile spitalelor de campanie, printre gemetele camarazilor răniți. Dar, dintre cei alcătuiesc micul grup de ajutoare ale autorului, numai Burgess Noakes știe ce Înseamnă moartea pe frontul de vest, iar el nu dorește să vorbească despre ea. E mulțumit că a scăpat cu o rană Încasată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că ajunsese În apele mai calme ale vârstei de mijloc, că supraviețuise tuturor pericolelor și problemelor, dorințelor nedefinite și dezechilibrelor fizice asociate cu sexul la bărbații tineri, se simțea la adăpost cultivând prietenia unor tineri care Îi Împărtășeau vederile. Vechii camarazi ca Du Maurier și Gosse erau, desigur, inestimabil de valoroși; dar sprijinul lor era, la urma urmelor, de la sine Înțeles, iar laudele aduse operei lui trebuiau luate cu un dram de rezervă. Nimic nu era mai dulce pentru orgoliul rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să stea la pat trei săptămâni, ordin căruia i se supusese cu multe Împotriviri și proteste. Cu prima ocazie când ajunse la Londra, Henry se duse să Îl vadă În Oxford Square. În fața casei Îl Întâlni pe Tom Armstrong, vechiul camarad al lui Du Maurier din „perioada Trilby“ de la Paris, acum distinsul decan al Colegiului de Arte Frumoase de la Kensington. Venise cu aceeași misiune, drept care Îl vizitară Împreună pe invalid, luând loc pe scaune cu spătar Înalt, lângă pat. Aspectul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
târziu a venit ordinul de retragere de la cartierul general al batalionului, dar ar fi fost prea târziu dacă am fi apucat să ieșim la luptă. Ceilalți trei ofițeri din Compania C au fost omorâți și o mulțime de flăcăi și camarazi de-ai mei. Și nu era mai mult de șapte dimineața... Îmi amintesc că m-am uitat la ceas și m-am gândit că, dacă eram acasă, abia acum mă dădeam jos din pat, mă spălam și mă rădeam, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Cariera celui ce se înrolase voluntar și-ar fi putut afla sfârșitul înainte să înceapă. În plus, eu nu eram înarmat. Carabinele din rasteluri ne erau împărțite la început numai dimineața, la exerciții și trageri în ținte rotunde sau în camarazi din carton. Oricât de slab luminată ar fi imaginea mea și a activității mele cotidiene din perioada de muncă voluntară și oricât de șterse ar fi contururile ei acum, când mi-o evoc, împărțirea armelor e dureros de exactă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lase așternut pe hârtie, rămâne totuși întrebarea: ce anume făcea recrutul după terminarea instrucției? Ședea el cumva într-un tanc, dacă nu ca tunar, atunci ca servant? A ajuns el cumva să tragă acum, așa cum învățase s-o facă pe camarazi din carton, în ținte mobile? Unde, când, în care unitate de luptă am fost repartizat? Deocamdată nu reușesc deloc să-l fixez pe cel ce făcea parte din mai degrabă imaginara Divizie Jörg von Frundsberg. Din tabăra de instrucție situată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când. Ah, dacă ar avea deja de pe acum paharul acela din piele pentru dat cu zarurile și cele trei zaruri de os ce aveau să-i revină ca pradă, imediat după terminarea războiului. Cu alea avea să joace, împreună cu un camarad de aceeași vârstă, în lagărul de prizonieri din Bad Aibling, punând la bătaie viitorul. Joseph se va numi acest camarad și el va fi atât de decis catolic, că o să vrea neapărat să se facă preot, episcop, poate chiar cardinal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de os ce aveau să-i revină ca pradă, imediat după terminarea războiului. Cu alea avea să joace, împreună cu un camarad de aceeași vârstă, în lagărul de prizonieri din Bad Aibling, punând la bătaie viitorul. Joseph se va numi acest camarad și el va fi atât de decis catolic, că o să vrea neapărat să se facă preot, episcop, poate chiar cardinal... Dar asta este o altă istorie, al cărei început s-a rătăcit și care nu are ce căuta aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prin camera de ședințe, prin camera din turn în care porumbeii își făcuseră cuiburi și în final prin pivnița în care se afla o încăpere pe care șefii o aranjaseră cu sofale și mobilier de rafie pentru seri plăcute cu camarazii: pe pereți atârnau fotografii de grup cu tovarăși de partid în uniforme. Cred că am văzut și o pancartă cu „Credință și frumusețe“, pe care făceau gimnastică fete cu sâni săltăreți. Lipsea însă fotografia obligatorie cu Führerul. Nici steaguri, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu ofițerii până la gradul de căpitan -, care până atunci se dăduse neabătut de colțos, s-au găsit, sub salteaua de paie, resturi ale pâinii prăjite împreună cu hârtia de ziar. Delictul lui se numea, conform legii noastre nescrise, furt de la un camarad. Ceva mai grav nici că exista. Un delict care striga după pedeapsă și punerea ei rapidă în aplicare. Deși de față, ca victimă a furtului și ca martor, nu pot sau nu vreau să-mi amintesc dacă după condamnarea locotenentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
armatei americane - îl încălzește cu nuanța ei verde-oliv. Arată aproape ca un civil. Singură ranița a rămas cenușie, culoare de campanie. Pentru a putea fi eliberat, a trebuit să dau o adresă, cea care-mi fusese pasată de Philipp, un camarad de aceeași vârstă, cu salutări pentru mama. Un năzdrăvan drăgălaș cu gropițe în obrajii de înger și cu un râs molipsitor. Ca și mine, era dotat cu acea nesocotință ce făcuse din noi voluntari. El a trebuit să rămână în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rămășițe de ziduri, mă opresc, de parcă aș încerca să caut un loc din care să văd mai bine, suit pe un munte de moloz, și încă scrâșnesc din dinți, fiindcă în aer plutește praful de piatră și de mortar... Mama camaradului meu, o persoană cu aer de nevăstuică și cu părul coafat, negru-albăstrui, vopsit sau autentic, care fuma fără întrerupere țigări dintr-un portțigaret lung, m-a introdus fără ocolișuri în practica comerțului la negru. Marmeladă din patru fructe, miere artificială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]