2,375 matches
-
logică a interacțiunii, un model ideal-tipic de presiuni și tendințe. Când actori egali interacționează în anarhie, mânați de competiție, neîncredere și dorință de glorie, un conflict caracterizat de violență generalizată poate fi prezis. Teoria necesită o simplificare radicală. Precum o caricatură reușită care selectează, exagerează și distorsionează cu bună știință pentru a capta trăsăturile definitorii ale subiectului, o teorie bună simplifică semnificativ și în mod intenționat pentru a evidenția forțele care controlează în mod tipic comportamentul. Decât să ne întrebăm dacă
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în mod rațional să nu fie de acord asupra variabilității și maleabilității naturii umane sau asupra intereselor statelor. Cei mai mulți sunt însă de acord că accentul pus de Hobbes pe importanța competiției, a neîncrederii și a dorinței de glorie reprezintă o caricatură pătrunzătoare, deși unilaterală, care merită o reflecție temeinică. Anarhia a fost înlocuită de conducerea politică ierarhică în majoritatea statelor. Chiar și guvernele rele și ineficiente reușesc în general să ofere un nivel considerabil de securitate pentru viața și proprietatea cetățenilor
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ethos-ului scriitorului) și a celui artistic (ca asumare subiectivă a realității, deci expresie a pathos-ului), specifică prozei publicistice. Într-un sens restrâns, lirismul în pamflet, și cu atât mai mult în pamfletul arghezian, este "un lirism al invectivei și caricaturii, o poetizare a violenței care țin de subiectul pamfletar, îndeosebi de pamfletarul-poet"183. Explicitul polemic este detectabil în măsura în care pamfletarul recurge la pathosul agresiv, căruia îi corespund, în planul retoricii discursive, figurile vehemenței. Albert W. Halsall 184 identifică, în cercetarea sa
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pantheonică și profetică. Imens alibi al tuturor slăbiciunilor noastre, Eminescu ispășește prin hiperbolizare, în vreme ce Caragiale rămâne marele prizonier al deriziunii noastre orgolios inflamate, al tuturor prejudecăților și neputințelor fondate pudibond și caricatural-aristocratic. Eminescu face tabloul somptuos al zonelor obscure, Caragiale caricatura bonomă sau acidă a zonelor luminoase"249. La o primă vedere, s-ar părea că ceea ce îl desparte pe Arghezi de Eminescu este tocmai ceea ce îl apropie de Caragiale, cu observația că dimensiunea comic-caricaturală argheziană sondează mai ales imundul existențial
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
privit ca un substitut fundamental al atacului frontal, marcat de echilibru și detașare, în raport cu obiectul. Privit astfel, el apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici, toate contururile sale intră în disoluție. Din acest unghi, caricatura, ca resursă stilistică a satirei și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o proiecție intuitivă, sintetică și stilizată a primului. În portretul caricatural, Arghezi exploatează conjugat întreaga dimensiune fiziologică: de la îmbrăcăminte și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fiziologică: de la îmbrăcăminte și hrană, până la aspectele cele mai intime ale umanului biologic. Fie că recurge la îngroșarea unei trăsături, "din fuga condeiului", la o imagine caricaturală, concentrată într-un paragraf, sau la un portret de dimensiunile unui text întreg, caricatura argheziană are aspectul unei parade a negativului, care suscită deopotrivă ilaritatea și dezgustul. Prin tehnicile compoziționale (deformarea anatomică, combinații sau accesorii absurde, reducția la funcția de bază, animalizare, hiperbolizare grotescă etc.), pamfletarul comunică, în planul emoțional, ideea unei dominații totale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu nerăbdare. Pentru gazetar, relația cu cititorii săi se înscrie într-o etică primordială, deseori clar formulată și niciodată încălcată. Intenția de a atrage, prin intermediul dimensiunii comice, și de a provoca buna-dispoziție a receptorului, printr-un text (dar și prin caricatura grafică), nu mai puțin valoros din punct de vedere estetic, a trecut aproape neobservată de exegeza pamfletului arghezian: Surâzând treptat, în fiecare zi, cititorul se va obișnui să și râdă: educația optimismului trebuie făcută cu băgare de seamă după război
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Occidentului de la Cruciade până la Revoluție se prezintă ca niște deflagrații iconografice. Revoluții ale imaginii și prin imagine. Irupții mai mult sau mai puțin incontrolabile. Revoluția franceză e însoțită de o jerbă, un potop de producții spontane afișe, gravuri în acvaforte, caricaturi, ceramică, decoruri, acuarele, cărți de joc; dar guvernul face apel și la David și confrații lui. În 1793, Comitetul de Salvare Publică mobilizează pictori și sculptori, distribuie stampe și caricaturi pentru a trezi spiritul public, "a însufleți poporul naiv și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
jerbă, un potop de producții spontane afișe, gravuri în acvaforte, caricaturi, ceramică, decoruri, acuarele, cărți de joc; dar guvernul face apel și la David și confrații lui. În 1793, Comitetul de Salvare Publică mobilizează pictori și sculptori, distribuie stampe și caricaturi pentru a trezi spiritul public, "a însufleți poporul naiv și analfabet". Aceeași febră a imaginilor în Rusia, după 1917 (comunismul înseamnă cuvintele lui Marx plus electricitatea imaginilor); la Paris, în 1968, pe ziduri și la Atelier des Beaux-Arts (afișele acelea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a caracterizat printr-o varietate de curente literar-artistice sau doar artistice: expresionismul, dadaismul, cubismul, suprarealismul, futurismul. -Expresionismul o insista pe aspectul dominant al realității; o pictura expresionistă se afla în relație cu filosofia iraționalistă; o a cultivat tehnica ilustrației și caricatura; o mulți dintre artiștii plastici au excelat atât în arhitectură , cât și în sculptură sau pictură; exemplu: Ernst Ludwig Kirhner -„Peisaj din Dresda”, „Caii galbeni”; Emile Nolde - „Viața lui Hristos”; Edvard Munch„Țipătul”, „Autoportret cu țigaretă”. -Dadaismul o curent de
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
r]. Peste mulți ani, auzindu-l, Bernard Shaw a spus că are o voce de basso cantante. ** Într-o scrisoare către o prietenă, datată 5 aprilie 1860, scriitoarea Elizabeth Gaskell spune că l-a văzut pe prinț la Oxford. O caricatură apărută în luna octombrie în publicația umoristică Punch sub titlul "The Royal Road to Learning" îl arată pe prinț, în ținută academică, trecînd țanțoș printre un rînd de profesori, aplecați pînă la pămînt, cu pălăriile tipice (mortar boards cu ciucuri
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
face simțită. Caracterul personajului nu se dezvoltă odată cu acțiunea; acțiunea este forțată cu repeziciune de caracter, pe când în lume se întâmplă contrariul. Adevărul din experiență, în fine, nu este deloc respectat, proporțiile sunt exagerate. Poporul râde așa cum râde de orice caricatură, dar nu întâlnește niciodată în societate modelul ce i-a fost oferit la teatru. Săgețile aruncate de poet dintr-un arc prea întins și prost dirijat trec pe deasupra capului celor pe care voia să-i lovească: un ochi atent ar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că le stilizează în scopul de a le înnobila. Spectatorul nu-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu înseamnă că Lessing ar fi partizanul tragi-comediei pe care o critică, după exemplul lui Diderot, căci
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
avar libidinos, devine, în teatrul său, un negustor onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul căruia îi dă viață și impersonala caricatură din commedia. Totuși, ușor deformate de privirea umoristică pe care el le-o acordă, personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oeil. Să specificăm că susnumitul trompe-l'oeil îl iluzionează pe cel care vede într-un mod grosolan, adică pe cel care nu vede, și-l scandalizează pe cel care vede într-un mod inteligent și eligent natura, prezentându-i caricatura prin intermediul celui care nu înțelege. Zeuxis a înșelat niște brute, se spune, iar Tițian pe un hangiu." Totuși Jarry se îndepărtează radical de simboliști, tratând scena ca pe un loc abstract, și nu ca pe un spațiu oniric, unde convențiile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de manifestare ale comicului se iau în calcul în afara suportului lingvistic, la rândul lui de tip oral sau scris, sistemul plastic și scenic. Departajăm așadar vorba bună, snoava etc. de romanul umoristic, schița, anecdota etc. elaborate pe suport lingvistic, de caricatura, banda desenată specifice artelor plastice și de comedia, filmul comic, spectacolul de clown, de mim etc. manifestate scenic. Articularea se referă la natura elementului pe care se bazează mecanismul comic. Trăsătura pertinentă care provoacă râsul poate fi de natură formală
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda considerabilelor eforturi, intenția de clasificare riguroasă și distribuire exactă, cu evitarea imixtiunilor între variante, rămâne mereu în stadiul aproximărilor. Nici o listă arborescentă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și autoridiculizarea, ca manifestări ale comicului în stare pură. Tehnica autoreflexivă este bazată pe procedeul exagerării caricaturale, a îngroșării trăsăturilor și a deformării acestora cu efecte rizibile. Despre comicul caricaturii, Bergson spunea: "Oricât de regulată ar fi o fizionomie, oricât de armonioase ar fi trăsăturile, oricât de suple ar fi mișcările, niciodată echilibrul nu va fi absolut perfect. Se va intui întotdeauna umbra unui rictus care se anunță, desenul unei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este de a sesiza aceasta mișcare ușor imperceptibilă și de a o face rizibilă tuturor ochilor, mărind-o [...] Arta sa, care are în ea ceva diabolic, relevă demonul care a doborât îngerul"67. În artele plastice, în teatru, în literatură, caricatura a cunoscut diverse forme de manifestare, de la cele vesele, amabile, bonome, la exagerările monstruoase, la reducerea la absurd a umanului, caracteristică epocii noastre. Deși a fost caracterizat, la un moment dat, de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont, așa cum va reieși
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum poezia lui Eminescu erau domenii în care parodistul nu putea pătrunde fără grave consecințe, orice atingere fiind "un sacrilegiu sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arabesc și grotesc, iar K.F. Flögel (Geschichte des Grotesk-Komischen, 1788), Thomas Wright (A History of Caricature and Grotesque in Literature and Art, 1865) sau J.A. Symonds (The Caricature, the Fantastic, the Grotesque, 1890) insistă asupra identității dintre grotesc și caricatură. Aceeași înglobare și sinonimizare rezultă și din studiul Aesthetik des Häßlichen (Estetica urâtului), în care filosoful german Karl Rosenkrantz definește noțiunea de urât ca medie între cea de frumos și cea de comic și dezvoltă cosmosul urâtului de la incipientele sale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
filosoful german Karl Rosenkrantz definește noțiunea de urât ca medie între cea de frumos și cea de comic și dezvoltă cosmosul urâtului de la incipientele sale nebuloase haotice, de la amorfie și asimetrie, până la formațiunile sale intensive, în diversitatea dezmembrării frumosului prin caricatură 179. Spre deosebire însă de comic, pentru care esențial este caracterul deliberat al nepotrivirii sau al dizarmoniei dintre lucrurile alăturate, în grotesc, susține Francesco De Sanctis (Storia della letteratura italiana), straniul amestec este realizat cu o naivitate grosolană. În realitate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adecvată de eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute vizibile, deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]