3,622 matches
-
personal și politic. Că de, vorba feministelor americance, personal is political, până și la nivelul rușinii. Într-o toamnă, aproape de deadline-ul episodului totalitar (cine putea bănui că va fi un deadline și când anume?), mi s-au umflat ganglionii de la ceafă, mă mânca toată țeasta și îmi cădea părul, ca la balamuc. Medicii prieteni mă suspectau de mononucleoză. Analize, tam-tam. Da’ de unde! După îndelungi cugetări, m-am dus la un dermatolog imparțial și obiectiv. Mi-a ridicat un fir de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
va trebui în curând înlocuit, își spunea, dar mai încolo, nu mai avea bani acum. Mâine sau poimâine după-amiază, până joi oricum, va vopsi în negru lucios șareta după ce-i va repara încheieturile...a venit primăvara! Își trase șapca pe ceafă. „Care va să zică s-a terminat cu pământul N-a fost să fie...” Cerul lucea deasupra necrezut de albastru. „Vedeți, domnule judecător - își vorbea - spuneați că dreptul de proprietate... ziceați ceva că mă simțeam stăpân, sigur pe mine... când n-ai noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
legă roibul de belciugul bătut în stâlpul gros din fața crâșmei, aduse mânile prin coama-i aspră și-i mângâie ochii deștepți. Calul necheză încet și-și întinse botul umed spre stăpân. —Iacă-ndată, Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la Galați, cu vânzarea; el stă singur ca un moroi, bată-l Dumnezeu să-l bată! Dezbaterea aceasta nu era nouă pentru mine; o auzeam foarte des. Cu țigara în gură, cu mânile la spate, cu pălăria de paie pe ceafă, mă îndreptam liniștit spre sat; când deodată strigăte lungi mă opriră în loc: —Moș Gheorghe! Moș Gheorghe Cuculeee! Mă întorsei. Bulgarul se îndreptase din șale. Moș Gheorghe ridicase capul. — Ce dracu a mai fi? mormăi bătrânul scuipând într-o parte. Glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-și întinse gâtul o clipă afară din car, apoi iar se ghemui la locul lui. La fântână, Ion Băieșu opri boii: —Aho, aho, băieți, zise el domol. Ia să vă dau o leacă de apă... Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și pot să-ți spun că eu pe hangiță încă n-am văzut-o... Iaca, s-au aprins și luminile geamurilor... Focurile sub plopi mureau, și de la geamurile hanului curgeau lumini spre întunericul văilor. Petrișor Damian își dădu cușma pe ceafă și sorbi tot vinul din oală. Se uită spre oamenii care se culcaseră cu capetele pe fân cosit, învăliți în sumane; nu vedea nimic lămurit; nici pe moșneagul ce-i povestise nu-l mai deosebea; se ridică în picioare, clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tine catranul. Întâi să fiarbă catranul - îl înjura el pe catran - și după aia te aduc și pe tine. Se ridica de pe vine și se scărpina în capu-i pleșuv. Mai avea puțin păr cărunt numai pe la urechi și deasupra cefei. Am pus lemne pe foc. Iar căuta ceva, întinzând ghiarele-i de coloarea mâlului într-o parte. Pe urmă își aducea aminte de alta. — Mă duc s-aduc apă. Poate le e sete oamenilor. „Oamenii“ eram eu. Se ducea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l vadă răpus. L-a doborât și pe Tistu. După ce am aflat întâmplarea cu hoții, m-am suit în polog, cu făclioara de trestie. Uncheșul a mai rămas lângă vatră. M-am întins cu fața în sus, cu palmele sub ceafă, fără somn. Întăi, am văzut un cer de sălcii, pe urmă un cer mai înalt, cu stele, între care, într-un târziu, s-a arătat și o lună de foaie de cositor, tăiată într-o margine cu foarfeca. Observația cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spunea „La naiba, iubito“, și eu am zis: —Trebuie să plecăm la lucru. — Nu. (A desfăcut sutienul pe care tocmai îl luasem pe mine.) — Nu! (Am încercat să-l pun la loc.) — Dar ești frumoasă. (M-a mușcat blând de ceafă.) Și te doresc așa de taa-aare. Uite. Mi-a luat mâna și, prin material, i-am simțit penisul în erecție, îndoit și încordat și tinzând să ajungă la verticală. Sub atingerea mea, am simțit că se întărește și se îngroașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Dar la cursul pentru Nașterea Perfectă, Jacqui nu râdea. Părea că nu se simțea deloc în largul ei și nu doar pentru că atmosfera era acut mângâietor-delicată. Coordonatoarea se pricepea atât de bine la yoga încât își putea pune piciorul după ceafă. Se numea Quand-adora. Ceea ce înseamnă „Torcătoare de Lumină“, a zis. Dar nu și în ce limbă. În propria ei limbă născocită, a zis Jacqui mai târziu. Torcătoare de Vrăjeli, mai degrabă. Torcătoarea de Lumină ne-a invitat să ne așezăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îi vor cădea victime toți cei care s-au îndepărtat de la viața naturii preferând corupția orașului.“ Vorbea sacadat, iar mânile îi tremurau. Tu stăteai pe genunchii mei, fiule; te strângeam foarte tare în brațe și te sărutam cu dragoste pe ceafă. „Piază rea ce ești, i-am zis Sarei mai mult cu enervare decât cu răutate! Nu vezi că nenorocirile de zi cu zi ne-au năpădit deja? Oare trebuie să mai vii și tu cu prezicerile tale despre o soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să nu se afle acolo, să nu fie tatăl meu. Rușinat de gândurile mele, am venit spre el, mi-am pus capul pe umărul lui și nu m-am mai mișcat de acolo. Dar, în timp ce el mă mângâia ușor pe ceafă, am început să mă gândesc, nu prea știu de ce, la librarul-astrolog și la prezicerea lui. Astfel, moartea trecuse pe la noi. Fără să mi-o mărturisesc, eram întrucâtva mai liniștit că victima nu era nici mama, nici tata. Salma avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
semn de recunoștință. Mă contempla cu o emoție dezarmantă. L-am privit cu atenție la rându-mi. Preț de o clipă, am revăzut în minte atâtea imagini ale lui: înduioșător când îmi povestea despre Granada; afectuos când mă mângâia pe ceafă; înspăimântător când o repudiase pe mama; execrabil când o jertfise pe sora mea; jalnic atunci când stătea prăvălit la masa unei taverne. Câte adevăruri îmi venea să-i strig de la înălțimea calului pe care ședeam! Știam însă că limba o să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am pus genunchiul în pământ și l-am luat de mână, pe care am lipit-o de buzele mele. După câteva secunde, ce-mi părură foarte lungi, și-a tras-o înapoi, a trecut-o peste chipul meu, apoi peste ceafă, peste care m-a bătut ușurel. M-am ridicat aruncându-mă în brațele lui. — Pregătește-ne de mâncare, i-a zis el Wardei cu voce răgușită. Avem de vorbit. Ea s-a grăbit să plece. În materie de discuție, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mine, apoi se opri. — Erai la Tomb... Nu, nu la Tombuctu, ci în Egipt, și ți-am adus un frățior. Am luat-o pe genunchi, acoperind-o de sărutări, respirând adânc parfumul părului ei negru și drept, mângâindu-i visător ceafa. Aveam impresia că repet până la cel mai mic amănunt o scenă pe care o mai văzusem de o sută de ori: tata așezat pe pernă, cu sora mea în brațe. — Aveți vreo veste de la Mariam? A răspuns Sara: Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vorbim, nici să ne mișcăm dacă nu voiam să fim străpunși pe loc. În clipa următoare, eram azvârliți pe jos. Ultima imagine pe care o mai țin minte este aceea a pumnului care s-a abătut, în fața ochilor mei, peste ceafa lui Abbad. Apoi am căzut într-o lungă beznă chinuită, sufocantă, distrugătoare. Aș fi putut oare ghici că începea în felul ăsta cea mai extraordinară dintre călătoriile mele? IV CARTEA DE LA ROMA Nu mai vedeam nici uscat, nici mare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tu? Ei bine, eu, când mă voi întoarce la Constantinopol, am să cer ca demnitatea de calif să le fie retrasă otomanilor și să-i fie redată unui descendent al lui Abbas 1. Și-a mângâiat cu precauții gâtul și ceafa, repetând ca pe un refren: — Preferi un Medici, spui tu? Pe când eu sporovăiam astfel cu Harun, Guicciardini făurea planurile cele mai extravagante, convins că legăturile mele cu trimisul Marelui Turc reprezentau o șansă nemaiântâlnită pentru diplomația papală. Eram dator să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îi prevestește ceva rău... Vitellius e periculos pentru cei care îi fac prevestiri nefaste. Iar Velunda o fi vrăjitoare, dar e femeie. E slabă. Nu vreau s-o găsească Vitellius. Valerius se întinse pe paie și își duse mâinile la ceafă. — O s-o găsească. Velunda nu se ascunde de nimeni. Închise ochii. Velunda citea destinul oamenilor în mersul stelelor și în adierile ce mângâiau firele de iarbă. Le citea în simbolurile desenate de micile bucăți de lemn pe pământ. Velunda știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
marginea scorburii. Acum era doar o femeie plăpândă, ce stătea cu spatele la el. — Vorbește! strigă Vitellius. O apucă de umărul fragil cu o mână, în timp ce în cealaltă strângea pumnalul. — Jură că vei păstra tăcerea! Velunda nu răspunse. Vitellius îi vedea doar ceafa albă, delicată, încadrată de părul blond. O smuci, întorcând-o spre el. În clipa aceea scoase un urlet, căci ceea ce văzu fu chipul monstruos al Morții, încadrat de părul blond. Orbitele goale, țeasta, dinții ce clănțăneau - nu avea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii mei și de armele lor. Nu degeaba școala mea este faimoasă. Nu degeaba Vitellius mi te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din nou afară. În orice caz, Rubrus nu-i un bun instructor. Nu așa înveți un secutor să lupte. Valerius nu răspunse; îi privea pe doctores secutores care îi puneau unui începător un coif în formă de ou, având la ceafă un strat gros de piele, iar în față o placă de bronz cu două fante pentru ochi. În jurul piciorului stâng al începătorului înfășurară un bandaj gros, iar deasupra așezară o placă concavă de bronz, ce-i ajungea imediat sub genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vieții și al morții. Dacă înving, sunt plătit; dacă pierd, mor. Nu mi-am pus niciodată alte întrebări. Marcus se întinse pe paie. Nu-l întrebă pe Valerius cum ajunsese la Ludi. Poate că știa deja. Își puse mâinile sub ceafă și începu să povestească despre începuturile luptelor de gladiatori, despre semnificația rituală a luptelor, care se transformaseră, la Roma și în întregul Imperiu, într-o sărbătoare pentru amuzamentul poporului. Dintre spectacolele oferite de magistrați și împărați - curse, teatru, jocuri atletice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]