2,037 matches
-
bărbatul iubit. Moment aproape la fel de emoționant ca acela în care, îmbrăcându-se cu hainele lui, Matsukaze își dăruiește propriul corp iubitului, pentru ca acesta să se reincarneze. Pe această forță magică a costumului este construit în întregime un no precum Hagoromo (Celestul veșmânt cu pene). Superbul veșmânt, agățat într-un pin, are ceva supranatural. Shite îl va cere și va accepta, în schimb, să danseze dansul fiicelor cerului. În momentul dansului, scena va deveni răspântie unde cerul se întâlnește cu pământul, unde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu crede decât în atomi și în vid, el renunță încetișor la zei, făcând loc oamenilor, celebrează realitatea concretă și imanentă și îndeamnă la o existență jubilatorie; în ce-l privește, Platon propovăduiește ideile, conceptele pure evoluând într-o lume celestă; el se închină unei puteri demiurgice și dă zeilor puterea arhitectonică asupra lumii, ne învață să întoarcem spatele sensibilului în favoarea inteligibilului, în sfârșit transformă existența într-o perpetuă ocazie de renunțare. Doi oameni, două lumi, două tradiții care se opun
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
contradictorii constă în negarea de către Eudoxos a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a ideii în materie, nicio transcendență a principiilor genealogice, ci o lectură care face un pas înainte în direcția lui Aristotel. Pentru că autorul Metafizicii n-ar renega considerarea Formei drept o calitate potențială a Materiei. Afirmându-și pur
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În apă, care este, după cum știm, o copie imperfectă a Omului Perfect (teleios)67. Numele acestei făpturi este Adam, iar cele Șapte Puteri (exousiai) Îi fabrică fiecare cîte un suflet (psyche), lăsînd În seama Îngerilor să-i alcătuiască apoi corpul celest, În conformitate cu datele stocate În aceste suflete: Divinitatea făurește sufletul osos; Stăpînirea - sufletul fibros sau nervos; Gelozia (Focul) - sufletul de carne (sarx); Providența - sufletul medular și tiparul trupului; Regalitatea - sufletul sangvin; Inteligența (synesis) - sufletul de piele, iar Înțelepciunea (Sophia) - sufletul păros
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și planetele exercită asupra lumii o cumplită constrîngere, prin magia (mageia) lor96. Cuvîntul magie se referă aici la astrologie: domicilii și aspecte planetare, declinuri și exaltări, horoscop (ascendent) și medium coelum, semne, case, moira, „soarta” unei planete etc. Această magie celestă este privită aici drept lucrarea Arhonților, care știu că anumite relații dintre ei leagă și ființele umane, predeterminîndu-le acțiunile și lipsindu-le astfel cu totul de liberul lor arbitru. Mai mult, de pe urma acestei situații beneficiază cei mai puțin indicați: astrologii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
crede, ci a nu mai puțin de nouă. Unul este Dumnezeul cel bun, care stă În al treilea cer. Însă pentru a sta Într-un loc, el are nevoie de Spațiu În care să-și așeze locuința și de Materie celestă pentru a-și construi Casa. Iată deja trei principii. Al patrulea este MÎntuitorul, Cristos, care proclamă În lumea de jos existența Dumnezeului bun! Al cincilea este Demiurgul; al șaselea - Spațiul lăcașului său; al șaptelea - Materia lumii, al optulea - Vrăjmașul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
omul”25; Eftimie de la mănăstirea Maicii Domnului Îl consideră pe Diavol creatorul lumii vizibile, cu excepția Soarelui și a sufletului omenesc 26; Psellos Îi rezervă Tatălui ocîrmuirea zonei de deasupra universului (ta hypercosmia), Fiului mai mic (=Cristos) pe cea a zonei celeste (ta ourania) și Fiului cel mare (=Satanael) pe cea a lumii (ta enkosmia)27. Eftimie Zigabenos Îl identifică pe Diavol cu Dumnezeul Vechiul Testament, care Își făurește pentru sine un al doilea cer și un al doilea pămînt, despărțite de Împărăția
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pentru a salva sufletele Îngerești. Veșmintele, coroanele și tronurile de slavă Își așteaptă În cer posesorii de odinioară. La Încheierea numeroaselor transmigrații dintr-un trup În altul, un suflet care se căiește sincer poate să Își recapete corpul și spiritul celest. Salvo Burci este ceva mai precis și are cunoștință de o tradiție ușor diferită: cei doi creatori coeterni au fiecare o Trinitate și o lume proprie (habent ambo trinitatem et unusquisque habet suam creationem)18. Fiul Domnului Întunericului a urcat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fantasmă, el n-a suferit, n-a murit, n-a Înviat. Lumea aceasta este Iadul, iar alt infern nu există. CÎnd toate sufletele angelice se vor fi reîntors În lumea lui Dumnezeu și Își vor fi recăpătat trupurile și spiritele celeste, Îngerii Răului vor porni iarăși un război Împotriva lor. Acesta pare să fie unul dintre rarele exemple de dualism dialectic, circular, care ajunge din nou În punctul de plecare. Moneta da Cremona mai cunoaște și alte detalii. Diavolul, părtaș cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Întemnițat În trupuri omenești. Isus a venit În lume pentru a salva sufletele Îngerești care, de la venirea lui, se pocăiesc, după ce au primit impoziția mîinilor sau botezul spiritual (consolamentum - consacrarea perfectului cathar). În momentul consacrării, fiecare suflet primește un spirit celest ocrotitor, numit Spiritus Paraclitum ori spirit consolator, diferit atît de Spiritus Sanctum, expresie desemnînd spiritul personal al fiecăruia, suflet-Înger, cît și de Spiritus Principale, care este Sfîntul Spirit, a treia persoană a Trinității. Sfîntul Spirit și Isus sînt creaturi divine
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sanctum, expresie desemnînd spiritul personal al fiecăruia, suflet-Înger, cît și de Spiritus Principale, care este Sfîntul Spirit, a treia persoană a Trinității. Sfîntul Spirit și Isus sînt creaturi divine, Însă nu sînt egale lui Dumnezeu (subordinaționism). Maria este o ființă celestă, Înzestrată, ca toate din specia ei, cu trup, suflet și spirit celest. Isus este și el o ființă celestă, a fost realmente conceput și născut ca printr-un tub de către cealaltă ființă celestă care este Maria. Isus suferă și moare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Principale, care este Sfîntul Spirit, a treia persoană a Trinității. Sfîntul Spirit și Isus sînt creaturi divine, Însă nu sînt egale lui Dumnezeu (subordinaționism). Maria este o ființă celestă, Înzestrată, ca toate din specia ei, cu trup, suflet și spirit celest. Isus este și el o ființă celestă, a fost realmente conceput și născut ca printr-un tub de către cealaltă ființă celestă care este Maria. Isus suferă și moare În trupul său celest, Învierea sa fiind, prin urmare, adevărată. Pentru că 1
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
persoană a Trinității. Sfîntul Spirit și Isus sînt creaturi divine, Însă nu sînt egale lui Dumnezeu (subordinaționism). Maria este o ființă celestă, Înzestrată, ca toate din specia ei, cu trup, suflet și spirit celest. Isus este și el o ființă celestă, a fost realmente conceput și născut ca printr-un tub de către cealaltă ființă celestă care este Maria. Isus suferă și moare În trupul său celest, Învierea sa fiind, prin urmare, adevărată. Pentru că 1-a doborît pe Diavol, Tatăl Îi acordă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Dumnezeu (subordinaționism). Maria este o ființă celestă, Înzestrată, ca toate din specia ei, cu trup, suflet și spirit celest. Isus este și el o ființă celestă, a fost realmente conceput și născut ca printr-un tub de către cealaltă ființă celestă care este Maria. Isus suferă și moare În trupul său celest, Învierea sa fiind, prin urmare, adevărată. Pentru că 1-a doborît pe Diavol, Tatăl Îi acordă În ceruri un loc la dreapta lui. Unii dintre catharii radicali au credința că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din specia ei, cu trup, suflet și spirit celest. Isus este și el o ființă celestă, a fost realmente conceput și născut ca printr-un tub de către cealaltă ființă celestă care este Maria. Isus suferă și moare În trupul său celest, Învierea sa fiind, prin urmare, adevărată. Pentru că 1-a doborît pe Diavol, Tatăl Îi acordă În ceruri un loc la dreapta lui. Unii dintre catharii radicali au credința că Judecata a și avut loc. Miracolele lui Cristos nu sînt fizice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În ceruri un loc la dreapta lui. Unii dintre catharii radicali au credința că Judecata a și avut loc. Miracolele lui Cristos nu sînt fizice, ci spirituale. Nu există Înviere a trupului de carne, ci numai a trupului angelic sau celest. Albigenzii neagă liberul arbitru, căci Dumnezeu Însuși nu dispune de liber arbitru, astfel că nu l-ar putea acorda creaturilor sale. Profesează preexistența sufletelor, susținînd că poporul psihic al lui Dumnezeu este antiquus, „primordial”, căci Dumnezeu nu mai creează noi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cunoaștere, prin meditație, prin dobândirea înțelepciunii ultime, a identității sufletului individual cu Brahman; alteori divinitatea este personalizată ca Ishvara, ființă transcendentă, ce poate fi imaginată ca tată, mamă, prieten sau copil, iubit sau iubită. Scripturile vorbesc și despre zeități, spirite celeste, îngeri, devas. În toate religiile hinduse, atman, adică sufletul, este adevăratul sine, etern ca Brahman. Scopurile vieții sunt plăcerea senzuală și bucuria, prosperitatea și succesul, respectarea legilor și a regulilor, eliberarea din ciclul nașterii, vieții, al morții și al renașterii
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
etc.). Ei dezvăluie în acest caz creativitatea subiectului și îl incită să își imagineze soluții și să îl lase să exprime ce simte. Furtună Furtuna, și toate elementele ce o compun (fulger, tunet și trăsnet), simbolizează în toate culturile pedeapsa celestă. Acest fenomen exprimă în limbajul curent mânia, furia și enervarea: «trăsnetele lui...Ă, «o atmosferă furtunoasăă, «fulgere de mânieă. În vis, marchează dezordinea, haosul, prăbușirea posibilă a anumitor situații (divorț, pierderea serviciului). Dezvăluie și ambianțele electrice și conflictuale (plutește furtuna
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
cel mai subtil. Evocă invizibilitatea legăturii ce îl unește pe om de Dumnezeu. Nașterea, cu imaginea cordonului ombilical, și moartea, cu firul ce leagă corpul de suflet, au loc prin ruperea acestora. Faptul în cauză este ilustrat în reprezentarea țesătoarelor celeste, Moirele grecești și Parcele romane, care torc, deapănă și în cele din urmă taie firul vieții. Fusul este, ca atare, simbolul timpului care se scurge inexorabil, al mișcării perpetue, al ciclului neîntrerupt al nașterii și al morții. Firul este de
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
recolta. Simbolistica galbenului este mai ales legată de cea a soarelui. Ea are proprietățile sale luminoase, iradiante și vii. Galbenul exaltă și iluminează, fără a întrista ori agresa, cum o poate face roșul. Constituie, de fapt, octava superioară. Corespunde planului celest și divin. Îmbracă un caracter sacru, care explică faptul că este regăsit într-un mare număr de veșminte religioase. Aliat cu roșul, simbolizează uniunea pământului (roșu) și a cerului (galben, culoare solară). În toate culturile, este expresia forțelor transcendente și
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
Bachelard prezintă cele patru elemente ca formă dinamică a imaginilor ce hrănesc imaginația 179. Imaginea dinamică, fiind "o realitate primordială" 180, cunoaște, în devenirea sa, manifestări multiple: astfel, "semnul aerian", bazat pe "o dinamică a dematerializării" 181, unește infernalul cu celestul, noaptea cu ziua, lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul, în viziunea lui Bachelard, ia naștere tocmai din această interacțiune a contrariilor, binele și răul: "El strălucește
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ridică-mi mâinile de pe pământ/ Vino și binecuvântă mieii care se așază pe pământ și plâng și dorm în numele lui Dumnezeu/ Noi suntem razele și armele". Pentru Adrian Păunescu, zona misterului este, în unele poeme, atingerea dintre lut și idealul celest, în altele pătrunderea esenței în materialitate. Viziunea lui Adrian Păunescu se apropie de cea a misticilor germani care descriu relația dintre trup și suflet ca relația dintre bărbat și femeie, și ceea ce există la Adrian Păunescu nu este viață, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales", altfel va fi sortit plictisului și morții acestui veac ambiguu și sec: "De ce mă lași pământului pigmeu -/ când m-ai atins cu biciul unei dureri celeste?,/ Ți-ntorc convalescența și liniștea, dă-mi rana/ spinarea mea deschisă dorinței tale este." Dialogul cu divinitatea ne trimite din nou la Psalmii lui Arghezi: biblic, poetul ne spune că la-nceput a fost Cuvântul Și poetul va cerși lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dramatice mai înainte de a se sluji pe sine ori, mai exact, își arată grandoarea lăsând prim-planul spiritului operei pe care o transpune scenic. Într-o lume în care prea mulți își croiesc, pentru arlechinade artistice, veșminte "originale" forfecând stofa celestă a marilor autori, el creează în paradigma lui Caragiale, în sensul acelui "îl prinde sau nu-l prinde", care acoperă nu doar specificitatea stilistică, ci și viziunea operei dramatice. El știe, cum spunea cu îndreptățire Theodor Codreanu, că "geniul regizorului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Gaskell etc. Scrisorile lui Eminescu, ca și multe dintre poemele sale, sunt structurate pe antiteze romantice: destinul derizoriu al omului comun/destinul întru eternitate al geniului, trecutul exemplar/prezentul degradat, efe meritatea ființei umane/eternitatea naturii, opozițiile real- ideal, teluric- celest, viață- moarte etc.: O, moarteai un secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]