2,120 matches
-
ce fată, să te ferești însă de Otilia, e șireată, fă-ți interesele și atât, nu te cola, las' că nu ești dumneata prost, nu te văz eu? (Stănică făcu iar cu ochiul lui Felix, căruia îi ardeau obrajii de ciudă.) Dar ce are Otilia aici? (Stănică îi scotocea acum prin sertare.) Ce de inele, ce de cercei, batiste fine, fleacuri scumpe, Pascalopol să trăiască... Cu Otilia, dacă ai bani, bine, dacă nu, te plantează. (Stănică începu să coboare scările, condus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fetei. Toate maternitățile acestea durau atât cât Otilia era numai cu Felix, acasă. Pe dată ce apărea Pascalopol, sau o chema în oraș, Otilia redevenea distrată și nerăbdătoare de petreceri inedite. Atunci toate gingășiile ei față de Felix își pierdeau, spre ciuda acestuia, orice semnificație. Dacă Pascalopol intra în chiar clipa când Otilia cosea nasturele lui Felix (lucrul se-ntîmplă o dată), fata nu lăsa lucrul, nici nu-și schimba stilul familiar, dar ochii ei erau iluminați, și, pe dată ce sfârșea, alerga la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix se făcu roșu de ciudă la față. - Spune-i că nu ești acasă! Otilia se întristă. Căuta să-l convingă că e nedelicat, că-i este milă în definitiv, însă Felix, mai mult din încăpățînare, nu dădu înapoi. Otilia făcu o figură hotărâtă și zise
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
divorțeze. Se vede totuși că Ana găsise o bună combinație, fiindcă dezlegarea nodului veni tot de la ea. Într-o zi, două ordonanțe depuseseră în fața ușii de la intrare, fără să vrea să intre, o boccea enormă, în care Aglae găsi cu ciudă toate lucrurile lui Titi, cele mai multe murdare. Totul îi fusese restituit cu o grijă afectată, fiindcă Titi regăsi și o pereche de pantofi rupți pe care îi aruncase la gunoi, precum și un cuțit, pe care forțîndu-l îl rupsese în două. Erau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Nu te îndoi, te iubesc. Și trăgând capul lui Felix, îl sărută pe buze. Apoi fugi repede în odaie, închise ușa și întoarse cheia de două ori. De aci încolo, Felix reprimă cu religiozitate orice instinct impur (nu fără oarecare ciudă, uneori, și porniri de gelozie față de Pascalopol) și se mulțumi cu strângerea de mâini și sărutarea castă, alunecată spre ureche. Totuși și așa fură surprinși o dată în chip neplăcut. Otilia cosea un nasture la haina lui Felix, și acesta nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
masă toate, adăugă, căscând tare, Marina, le-oistrînge eu mâine dimineață. Felix și-aduse aminte atunci că Otilia rugase pe Pascalopol să vină s-o ia cu trăsura, își închipui deci că Otilia e în oraș cu moșierul. Un val de ciudă îl cuprinse, cu toată opunerea rațiunii. Se uită la ceas. Era nouă jumătate. Otilia pierdea într-adevăr nopțile, dar numai la ea acasă. Din oraș nu se întorcea niciodată mai târziu de nouă, și nici Pascalopol, care unea galanteria cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
univers. - Deci crezi că redempțiunea a fost zadarnică? E interesant! - Ha? exclamă uluit Simion, neînțelegînd. Mi-au omorât hainele, îmi fură toate vorbele. "Hotărît, își zise Felix, e nebun." G. Călinescu XIII Stănică se lăsase târât acasă de Olimpia, dar ciuda i se zugrăvea pe față. Însă era un om incapabil de a brutaliza pe cineva și chiar de a se impotrivi voinței cuiva. Din această pricină, se credea bun la suflet, și era într-adevăr, atâta vreme cât îl stapînea sentimentul. Din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca Georgeta, să arunce ochii asupra lui Titi. Era ca și când ar fi stabilit o comparație între Titi și el. Felix se simți umilit, înșelat din nou în sentimentele lui față de femei. Se scrută bine și-și mărturisi că-i era ciudă pe Titi, că era gelos și invidios. Își zise la început că era cuminte să nu se amestece în chestiunea aceasta. Dar apoi, reprezentîndu-și noua situație, văzu că e mai grea. N-ar fi putut da niciodată ochii cu Titi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu făcu nici cea mai mică glumă indecentă și nici măcar vreo aluzie la problema sexualității. Erau unii care puneau mâna pe reviste și-și scoteau din ele teme necunoscute celorlalți, pe care le dezlegau cu soluții tot din revistă, spre ciuda colegilor de dispută, care voiau să știe de unde furaseră ideile. Într-o noapte, discutară despre Dumnezeu. Afară ploua cu găleata și tuna, și unii din băieți, mai fricoși și mai puțin dialecticieni, tremurau de frică și chiar se închinau pe sub
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strict gratuite îl încînta. I se redeșteptau în suflet emoțiile nopților de dispută de la Liceul Internat. - Mă întrebi de ce am voit să ne sinucidem? continuă Weissmann. Tu ai citit Weininger, marele Weininger, cel mai teribil gânditor contemporan? Felix trebui cu ciudă să mărturisească că nu citise nici pe Weininger și fu umilit de puținele lui cunoștințe și uimit de informația colegului. - N-ai citit? Te-ai privat de cel mai delicios festin al intelectului. Îți fac eu rost de cartea lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asta e scandal, am să reclam împăratului Cezar, mi-ați furat mănușile, Cristos s-a făcut iarbă și-l mănâncă găinile (niște găini se vedeau în curte), unde e pardesiul meu?... - Eu ți-am furat banii, strigă Aglae, în culmea ciudei, eu? - Mamă, încercă Olimpia s-o potolească, nu te potrivi! - Lasă-mă în pace, dragă! Eu i-am furat banii? Banii i-airisipit cu stricatele, să mă ierte copii ăștia, ele te-au adus în halul ăsta. N-ai haine? Dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gând să-l însoare cum vrea ea, cu o femeie care s-o asculte, să stea împreună cu ea, în care caz ar fi contribuit larg la existența lor, administrîndu-le totodată gospodăria. Titi gustă aceste propuneri, devenind discret față de ceilalți, spre ciuda Aurichii și Olimpiei, care începură să-l urască și să-l bârfească. Însușindu-și aceste sentimente, Stănică le comunică lui Felix: - Domnule, să știi că mutul ăsta se procopsește! Soacră-meaare parale, nu glumă, am mirosit eu! Și știi dumneata cât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Firește, Georgeta contrazicea conceptul lui de femeie sfântă, dar dacă în fundul nemărturisit al sufletului tocmai calitatea de curtezană cu trecere îl atrăgea, la lumina conștiinței își zicea că face o faptă minunată: "ar înălța-o pe Georgeta până la el". Toată ciuda lui Stănică venea din faptul că Olimpia nici nu-l înșela, nici nu-i propunea să divorțeze, dimpotrivă, îl privea ironic și bănuitor, și, noaptea cel pițin, îl urma în toate escapadele lui. În ziua când calendarul ortodox prăznuiește pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Viața pentru mine n-a avut în ziua aceea nici un înțeles. Apoi am fost la circ, chiar la același circ, ceva mai târziu, și am văzut programul, dar nu mi-a trecut insatisfacțiunea. Prietenii mei care fuseseră îmi povestiră, spre ciuda mea, cu atâta culoare reprezentația la care nu asistasem, încît regretul de a nu fi văzut-o pe aceea a rămas nevindecat. Este, Costache, ca și când fata pe care am dorit-o la douăzeci de ani mi-ar fi dată, ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se supuse din politețe și se lăsă așezată în semiprofil, așa cum dorea Titi. Dar se plictisi numaidecât și întoarse capul mereu, la orice cuvânt al lui Felix, încît Titi șterse de câteva ori schița cu guma, până ce, vânăt la față de ciudă, o rupse bucățele și o aruncă jos. Lili privi foarte curioasă pe Titi și comise imprudența de a-i spune: - Nu trebuie să vă enervați, domnule, mai nimeni, dincîți s-au încercat, n-au putut să-mi dea asemănarea. - Eu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dulceață, cafele. Stănică lăuda acum zgomotos pe Otilia și demonstră că numai o astfel de fată superioară este vrednică de prietenia Liliei. În cele din urmă, Stănică luă pe Felix și pe Lili și trecură dincolo, la moș Costache, spre ciuda Aglaei, care nu-i putea urma. Titi, însă, se ținu după ei. Otilia făcu cea mai bună primire blândei fete, stătu mâini în mâini cu ea, îi cântă la pian, mărindu-i vibrația sufletească, pe care Lili o întrebuința toată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strânse și mai tere cheile. Aglae întinse mâna și dădu să i le apuce. Atunci, cu sforțare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind: - Nu-nu-nu v-vrreau gheață! - Vorbește! observă Vasiliad. Stănică făcu un gest de admirație și de ciudă: - E pezevenghi rău moșul! Îl știu eu. E tare de tot. - Dar, Costache, se răsti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuială, de plătit domnul doctor, ce, vrei să plătesc eu? Bătrânul, atunci, după îndelungă nemișcare, făcu semn cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
teoria că, dimpotrivă, un bolnav bătrân, cu tabieturi, nu trebuie scos din casa lui, care îi întreține sentimentul vieții. Spitalul demoralizează și ucide, dovadă că cei mai mulți preferă să moară în patul lor. Stănică fu numaidecât cucerit de teorie, cu toată ciuda lui dintâi. - Bravo, Vasiliade, nu te știam filozof! Ai cea mai perfectă dreptate. Tot un doctor de-ai noștri, cu experiență, se pricepe, săracul! Parcă profesorii universitari știu mai mult decât e în carte! Medicina e practică, nu teorie. În
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără să întrebe asupra motivului. Lumina slabă de prin toate odăile îl mirase și se întreba dacă trebue să intre și pe unde să intre. Felix îi povesti repede întîmplarea, îi comunică diagnosticul și recomandațiile lui Stratulat și-i mărturisi ciuda lui că ceilalți își vedeau de treabă și nu executaseră nici o prescriere. Weissmann ceru doi lei, dispăru, se întoarse peste zece minute și propuse lui Felix să meargă sus. Trecură prin sufrageria în care Aglae sforăia țiuit, iar Olimpia grohăit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aruncând străluciri adânci învăluite în misterele rezolvate din viața elevilor. Cunoștea fântâna atât de bine! Pan imperturbabil cânta melodii neauzite, în vreme ce silfidele extaziate îi mângâiau copitele, cu toți nepăsători la agitația din jur. Semizeul din bronz și acum face în ciudă trecătorilor, cântându-le din nai frumoaselor despuiate și tratând cu indiferență capriciile anotimpurilor. Cealaltă latură a Teatrului era în stăpânirea unor decoruri uriașe din placaje, a naturii dezordonate din parc, castani, iarbă, molizi și un autobuz în agonie, casare se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de mai și la despărțire i-a strecurat femeia pe-un bilețel telefonul. - Peste două săptămâni sună-mă! Prietenii din Italia pleacă înapoi și sunt liberă, vreau să ne întâlnim! Deci i-a fost simpatic și ei, își spunea cu ciudă, numai pe Gabriela nu a putut să o impresioneze cu nimic toată viața și iarăși a devenit abătut. Nu își mai aducea aminte exact, însă în seara aceea posibil să-i fi mărturisit Țiganului, prietenul lui cel mai bun că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: "Ieronim! te mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu cum, zise și râse c-o esperiență șireție... Aide, fugi. Ea-l duse pân la un hățiș și-l zvârli afară din grădină... apoi se-ntoarse și îmbrățișînd un trunchi de copac, zise încet și cu-n fel de ciudă: "Ieronim, te mușc de nu vii cu mine... vin - la mine-n cămăruță... te-oi culca lângă mine... la sânul meu!... ah! ", ea bătu cu pumnișorii ei trunchiul de copac, apoi se duse-n odaie, se dezbrăca iute, lepădând tot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că te-aș ucide de-ai mai rămânea. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac, apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! te mușc! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]