2,135 matches
-
trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Caii porniră; săteanul își puse pălăria în cap și rămase sprijinit în băț, în umbra pădurii... Acuma adieri răcoroase treceau. Ne dădurăm jos. Băiețelul în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam și eu. Ne urcăm așa în trăsură. Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei. O privea neclintit bătrânul. Alături de el, cu mânile în lungul trupului, privea și băiatul cel desculț și cu capul gol. Priveau și soldații înșirați pe drumeag. Bătrâna secera. O auzeam gemând din când în când. Bătrânul întoarse o clipă capul peste umăr, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele două mori, care stăteau cu spetezele neclintite în văzduh, era întinsă o frânghiuță pe care atârnau rufe colorate. La una din ferestruici cineva stătea și privea; nu se vedea cine, dar se ghiceau acolo doi ochi iscoditori. Neculai Dragoș făcu un pas înapoi, cu capu-n piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mai bine stăi aici liniștit lângă vatră, că eu mă duc să-mi împlinesc slujba... Boierul mi-a dat o poruncă și eu trebuie s-o plinesc... Petrișor simți o aburire de vin, o suflare pe gura gârliciului. Hangiul sta neclintit la pământ, rumenit de jarul din vatră. Trecu pe dinaintea gârliciului, deschise ușa din fund. Ș-acolo erau obloanele puse - și trei lumânări de seu ardeau într-un sfeșnic cu trei crengi. Anița hangiului se ridică încet de pe divan, și Petrișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obrazul i se încrețea; dintr-o durere grea din trup parcă-i ieșeau picăturile de sânge și vorbele: Am îndrăznit și eu, da’ iaca, Dumnezeu mă bate... Pe urmă își încleștă dinții și se lăsă în apa drumului. Boierul sta neclintit pe cal. Nu știa ce hotărâre să ia. Nu știa ce să creadă. Chihaia Gavril aștepta și-și purta ochii întruna de la stăpân la căzut. Apoi se hotărî și se îndreptă spre boier: —Cucoane, eu zic să-l iau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Haia a prins a umbla prin casa părinților ei cu o deosebită bucurie. În fiecare ceas își lua din ocnița mare a sobei călțunul început și da fuga în uliță. Rifca, maică-sa, își ridica ochii negri, fără să-și clintească trupul gras din locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un fel de șuvoi nemărginit și iute. Până la șopron, Lepădatu simți că vifornița s-a întărit. Găsi pe flăcăuași strânși la un loc; îl așteptau. Îi sări și Sărmanu înainte și prinse a i se gudura la picioare. Vitele stăteau neclintite prin întuneric. Niță le simți neliniștite, cu capetele ridicate și cu urechile ciulite. Zăpada bătea uscat în perdeaua de stuh; iar pe de laturi și pe deasupra, stropituri își căutau loc și-n adăpostul deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
le puie otravă. Cum or cădea doi sau trei din ei, ceilalți fug peste șapte munți. Mai departe, umblând cu aceeași luare-aminte, Culi Ursake a văzut jderul, fulgerând pe zăpadă. Și-a însemnat locul, fără să se oprească. Acum stătea neclintit lângă un trunchi, cu capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng, cu țeava înainte și stratul sub cot. Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pâcle, iar pădurile de la malul Frumoasei aveau în ele ca o dulceață a unor păreri de rău. Când a ajuns la o cotitură și la un pod, a văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite pe costișă, părând a asculta ceva. Huruitul moale al căruței se amesteca în zvonul apei. Nu s-au tulburat nici când au văzut calul. Mai târziu au deslușit că este și o altfel de ființă între acele lemnișoare uscate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
povestind, trăgeam de pe mine, unul după altul, învelișurile netrebuincioase. În răstimpuri depuneam și pălăria, ca să-mi înfășur capul cu o pânză udă, deasupra căreia potriveam iarăși acel acoperemânt cu boruri largi. Soarele avea atâta putere și aerul era așa de neclintit încât, ca într-o etuvă, lepădam râuri după râuri de broboane. La ceasul al treilea al după-amiezii, și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră a sălciilor, soarele săgeta în ființa mea cu o putere înfricoșată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fierberi, zboruri și chemări, amestec al vieții și morții. Mi-am pregătit trei undiți și le-am desfășurat în apă, la fund, cu plumbi. În cârlige aveam râme de cele șerpești. M-am cinchit pe malul umed. Stam și eu neclintit. Bătea inima în mine fără să se audă, cum zvâcnea nesimțit în toată zidirea. Pe varga undiții din mijloc a venit dintrodată și s-a așezat un pui de rândunică. Și-a netezit o clipă penele cu ciocușorul, pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
slujba lui. Mai bine ar fi fost să fie întrebat înainte de fapta cea crâncenă, dar împărații au narav să făptuiască întăi și să întrebe după aceea. — Mărite stăpâne, a suspinat clericul, nici un fir de păr și nici un pai nu se clintește aici pe pământ fără știrea lui Allah cel veșnic. N-avem nimic de făcut. Să ne închinăm și să ne supunem. Marele Soliman s-a simțit mai mic decât toți mișeii împărăției sale și două lacrimi i-au izvorât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a făcut frică. M-am stăpânit, să nu vadă. Și ca să-mi dau curaj am strigat la el. "Cum te cheamă?" Nimic. Nici un rezultat. Am bătut cu pumnul în masă. "Cum te cheamă?" am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. "Ce-ai zis?" Nu sânt nebun", bâigui el. "Nu mă interesează asta, am strigat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fapt decât să-și continue baletul de curtezani postcomuniști. Uită-te, de pildă, la Buzura, unul dintre principalii culturnici... Nu-l mai critica pe Buzura, că tot nu servește la nimic... Buzura e o stâncă a culturii române. E de neclintit. E un pisc al literaturii noastre! E Ceahlăul sau Negoiul, nu știu care dintre ele... După el ne judecă lumea întreagă. El e etalonul, vreau să spun unitatea de măsură... — Dar parcă Eugen Simion e mai breaz... — E altceva. În primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
treabă (și n-aveau mai deloc) dădeau, în cel mai fericit caz, un telefon și-ți îndrugau o minciună, pe care tu o înghițeai rapid, și gata. Însă, de cele mai multe ori, nu mai făceau nici măcar atât. Și nu li se clintea un fir de păr din cap. În schimb, altora, (cei care-ți erau indezirabili) le tăiai imediat orele ori îi puneai să scrie o cerere pentru concediu fără plată. Și, chiar dacă sărmanii oameni își asigurau și înlocuitor la orele din
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
enciclopedie. Ce bine era dacă și azi, la concertul Filarmonicii, organizatorii l-ar fi invitat pe el să prezinte programul. Lipsa lor de orientare o să-i coste. Păcat! Beethoven... Tristețea, îngândurarea, optimismul, triumful vieții, bucuria, marea bucurie generată de credința neclintită în Om. Ce fericită completare a muzicii lui Musorgski Modest Petrovici cu acest torent de sentimente!” “Oda Bucuriei” izbucnește, deodat’, nestăvilite se revarsă sunetele ei în întreaga sală. Prima jumătate a sălii mari a Casei de Cultură aplaudă frenetic, în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ochii, mă plictisea și nu-mi spunea nimic. Nu știu ce-o fi urmărind, dar stă la fereastra biroului și se uită în stradă ceasuri întregi și ascultă zgomotele fără să se miște, fără să se plictisească, fără să-și clintească în vreun fel poziția: ușor aplecat înainte, cu mâinile așezate în fața sa pe birou și cu degetele răsfirate, doar capul îl întoarce din când în când într-o parte și în cealaltă, fără să scoată o vorbă, încât mă sperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și străine, dintr-odată fără înțeles și fără rost. Nu se străduia să afle de ce, ca și cum nimic altceva nu și-ar fi dorit decât izolarea, golul, indiferența. În mai puțin de o săptămână, cărțile și hârtiile pe care nu le clintea de pe masa de lucru se acoperiseră de un strat fin de praf. Părea să nu-l vadă. Într-o zi nu s-a mai întors acasă de la lucru decât noaptea târziu. Intrase într-o sală de cinema ca să plece la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a trăit și le-a închis în inima lui, încât orice ar citi și afla și orice i s-ar spune ar fi de prisos, o să zâmbească sau o să încuviințeze, dar tejgheaua dinainte de-a se fi tras obloanele rămâne neclintită într-un loc care și el e bine zăvorât într-o scoică a inimii; însă înainte de asta a fost mersul acela leghe imposibil de măsurat cu gândul, înveșmântat în ceea ce putea apărea o mască de suferință demnă, închisă și superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el." 39. Noi, însă, nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mîntuirea sufletului. $11 1. Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. 2. Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3. Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, așa că tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
viziunea budistă, fantoma are rolul de a exprima înscrierea destinului uman între, pe de o parte, agitația și frământările lumii vizibile și, pe de altă parte, vacuitatea unui invizibil care implică eliberarea de orice activitate, de orice zbucium, pasivitatea de neclintit aflată dincolo de toate neliniștile și de toate tulburările. „Nu există valuri în apele meditației”, afirmă filozofia budistă. În spațiul no însă, valurile freamătă încă, fantoma nu izbutește să se rupă definitiv de viață. Ca și în tragedia greacă, fantoma materializează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a lui Arthur se întâmplă totuși (tânărul moare aruncându-se de pe meterezele castelului), confirmând prevestirile și intuiția durerii materne. Astfel, prin jocul între falsa și adevărata moarte, prin sinuciderea ce restabilește implacabila ordine a morții ce se dovedește imposibil de clintit în ciuda tuturor speranțelor, întregul act al patrulea al piesei reface drumul tragic de la vestea mincinoasă a morții lui Arthur la adevărata lui moarte, una dintre cele „frumoase”, în care trupul acestuia simbolizează drama inocenței și a frumuseții ucise în floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Serres. La Maeterlinck, porțile se deschid întotdeauna înspre tenebre, porți de-a dreptul înfricoșătoare: poarta de fier de sub bolțile întunecate din Moartea lui Tintagiles, de pildă, poartă rece și necruțătoare ce-l desparte pe Tintagiles de Ygraine, poartă imposibil de clintit, de care se sparge lampa lui Ygraine și prin care se aude zgomotul prăbușirii trupului lui Tintagiles; porțile din Pasărea albastră, la fel ca și cele din Ariane și Barbă Albastră, care țin și ele sub lacăt teribile secrete. Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]