2,405 matches
-
lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce sămăna a părăsită a mănăstirei, cu pardosala ei de pietre pătrate printre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sumus. Euthanasius VI Sunt oameni pe cari spiritele de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură - oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate pintre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbatice
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sumus. Euthanasius VI Sunt oameni pe cari spirite de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecuent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzind trăgând clopoțelul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească; dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fragede, lăsate în jos ca și când ar fi denunțat desperanța, acel corp ce sta să-ngenunche, acele aripi ce stau să se miște și s-o ducă - toate astea făceau un singur chip, un singur corp frumos, dulce, ideal - Poesis! Dar clopoțelul cel amorțit al suflerului zgârie aerul scenei si eu mă depărtai de cabină, pentru ca să nu observe cumva ea că eu surprinsesem frumusețea ei în forma sa cea mai plastică și mai divină. Ea ieși în curând din cabină. Mă văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu miliarde [de] mărgelușe de argint. Sofa verde era înaintea unei mese poleite, acoperită cu cărți și albume. Iar mai încolo era [un] piano deschis, iar dinaintea căminului deschis era o altă sofă, înainte-i c-o mesuță miniatură, cu clopoțel și c-un album. - Ce faci? zisei eu, luîndu-i amândouă [mînile ] în ale mele... Era frumoasă astfel, frumoasă peste măsură. Haina abia o încingea, gâtul era gol și alb și din piept se vedea partea cea nemijlocit sub gât, pe când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El sună încă de două ori... Răsunetul zgârie aerul salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El sună încă de două ori... Răsunetul zgârie aerul salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
altă tufă - s-aducă nuntașii, un cârd întreg de musculițe albastre ca oțelul... furnicile sânt servitori, căci aduc saci albi cu miere și făină, ba țin câte o iarbă în gură, cu care să apere de razele soarelui capul miresei. Clopoțeii albaștri a florilor sună de liturghie, albinele cântă ca lăutari, bondarul în veșmânt de catifea murmură pe nas ca un popă bătrân, {EminescuOpVII 322} fluturii, don juanii grădinelor, vin în cârduri la nuntă - ci ceea ce nimeni n-aude a auzit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scoțînd aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năpraznic, vin, Îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea puțin îngroșate de trecerea anilor. Dar acum femeii nu-i păsa de frumusețea ei. Într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ținându-se cu o mână de zid și cu alta apăsându-și pântecele de o durere întârziată. Se îndreptă spre casă, aproape alergând, se strecură prin poarta întredeschisă, la fel și prin ușa de la intrare, doar că, uitând de el, clopoțelul de deasupra ușii dădu, numaidecât, de veste. Atât de repede apăru maică-sa în ușa sufrageriei, încât Petrache înțelese că pândise toată noaptea, moțăind pe canapea. — Unde-ai fost ? întrebă ea, mai degrabă bucuroasă că-l vede. — M-am întâlnit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cotierele bleumarin și, cu grija de a nu deranja de la locul lor obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele prăfuite, descoperind și umbrind la întâmplare. Pe podea se întindea o mochetă roasă pe margini și tocită de pașii unor vremuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să fie adevărat. Există însă și oameni care nu privesc în jur. Ori pentru care lumea nu există, dacă nu seamănă cu ceea ce doresc ei să vadă. Jenică ghici că bătrânul care tocmai intrase și nici măcar nu tresărise la auzul clopoțelului de deasupra ușii era unul dintre aceștia. Purta o căciulă groasă care îi venea până peste urechi și se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alt nume pentru pungășie. Lasă că odată se trezește statul de unde l-ați îngropat și vă vine de hac... Jenică ridică din umeri, resemnat, dar se vedea, de fapt, după rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unde niciun semn al norocului nu se află. Oftară amândoi, norocul parcă mai adânc, iar acest semn de înțelegere îl înduioșă pe Jenică. Închise mapa cu lozuri și o puse, resemnat, deoparte. Și bine făcu, fiindcă tocmai în clipa aceea clopoțelul de la intrare anunță, cu o bucurie ce era doar a lui, un client nou. Norocul lui Jenică dispăru într-o clipă. În locul lui rămase planta veștedă, răstignită pe arac. Ar trebui să-i mai puneți apă, din când în când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din care ieșeau, verzui, capetele lozurilor, ca niște peștișori, gata să sară din ascunzișurile lor și să se zvârcolească, holbând ochii țintă spre el. Întinse degetele, dar atingerea lozurilor îl furnică, de parcă ar fi fost conectate la priză. Când sună clopoțelul de la intrare, nou-venitul nu-și vârî decât capul, ținând mâna pe clanță, așa încât clopoțelul continuă să sune în ritmul cuvintelor. — Este deschis ? Avea un accent ciudat, pe care Jenică nu reuși să-l identifice. — De ce întrebați ? răspunse, într-un fel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lor și să se zvârcolească, holbând ochii țintă spre el. Întinse degetele, dar atingerea lozurilor îl furnică, de parcă ar fi fost conectate la priză. Când sună clopoțelul de la intrare, nou-venitul nu-și vârî decât capul, ținând mâna pe clanță, așa încât clopoțelul continuă să sune în ritmul cuvintelor. — Este deschis ? Avea un accent ciudat, pe care Jenică nu reuși să-l identifice. — De ce întrebați ? răspunse, într-un fel care sugera că el nu e un vânzător oarecare. — Eram în trecere. M-am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe care străinul o deschisese, plutind parcă, până la ea. — Mai ții deschis azi ? îl întrebă din pragul ușii. — Pentru azi e destul, oftă Jenică. — Așa gândeam și eu, mai spuse străinul, închizând atât de încet ușa, încât, în mod inexplicabil, clopoțelul nu se mișcă. O vreme Jenică nu făcu decât să se legene pe scaun, gemând. Când se trezi din năuceală, se repezi și trase zăvorul. Se așeză față în față cu floarea, care parcă se și înălțase puțin, tulpina i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu îndrăzni a replica. Consultîndu-se cu Aurora, deciseră că nu se putea refuza o propunere a lui Hangerliu, care era echivalentă cu una a prințesei. Aranjară un pat pe o canapea dintr-o odaie dosnică din imobilul directorial, și când clopoțelul zdrăngăni la poartă, Suflețel însuși ieși în curte în întîmpinarea musafirului. Era un individ cu gulerul ridicat, din care pricină nu i se putea distinge fața, și care zise molatic: - Sunt trimis de domnul Hangerliu. Suflețel, procedând "misterioso", conduse pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a luat Ștefan vo câțiva ostași vrednici și buni de gură și toți călări. Cu dânșii a strâns o gireadă de boi la un loc cu vaci, cu viței, cum s- antâmplat, și a pus mai pe toate clopote, tălăngi, clopoței și le-a luat la goană cât puteau fugi înspre vetrele tătărăști. Tătarii, când au auzit huitul clopotelor, tropotul vitelor și mugetul lor, hoarda ostașilor nu știa ce urgie și mânie a lui Alah vine peste dânșii ca să-i prăpădească
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
ei „menuetul lui Pederaski”. Literatura clasică de la noi dă seama despre vehicule față de care timpul are o nesfârșită răbdare. Până să apară ca factor de progres trenul, chiar deputații se deplasau cu birja câte cinci poște și soseau năuciți de clopoțeii acesteia, ca Dandanache. Nu mai vorbim de „telegarii” costelivi care îl duc pe Nică la școală cu viteza melcului. Asta nu înseamnă că atelajele nu rămân la preț până la ultimul război, cu toată intervenția trenului și automobilului. La țară căruța
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
În general sunt denumite toate scurgerile vaginale, care pot fi fiziologice (banale), sau hormonale, respectiv În momentul ovulației sau a unei hipersecreții de foliculină. Tratamente: Ceai cu flori albe de brebenel, bujor alb, bună dimineața albă, frunze de cireș, de clopoțel, coada cocoșului, coada șoricelului, crin alb, curpen alb, dediței, volbură albă, lăcrămioare, liliac alb, nalbă albă, pătrunjel, pelinul calului, frunze de prun alb, poala albă, floare albă de salcâm, poala Maicii Domunului, de secară, de soc, de spin cu floare
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
frați pătați sau cu vătămătoare; În cazul rănilor greu vindecabile, cu arnică, captalan, ciuboțica cucului, coada calului, coada racului, mușețel, podbal, iarba șarpelui, rozmarin, salvie, sovârv, sunătoare, tei, trifoiște, troscot sau turtă, iar la rănile cu puroi, cu gălbenele, drețe, clopoței, alior, cimbru, mei păsăresc, scânteiuță, curcubețică, slăbănog, iarbă mare sau bubernic. În Transilvania, mai ales, rănile deschise se tratau cu pânză de păianjen, aplicată direct pe plagă, prin bandajare, cu care se oprea scurgerea de sânge și se vindeca rapid
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]