4,120 matches
-
1241, regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (Cumanul), prin actul de la 11 mai 1279 dă voie lui Laurențiu ban se Severin, fiul răposatului voievod al Transilvaniei Laurențiu Aba, ""să vândă o moșie așa numită Kendtelek ( Chintelnic )"" ce ținea odinioară de comitatul Dăbâca și pe care numitul voievod Laurențiu, tatăl lui, o dobândise de la ""luminatul principe, regele Bela, prea iubitul nostru bunic, contelui Hench, fiul lui Brendulinus de Rodna, căpitanul cetății Buda, adică celui mai apropiat vecin al său, la prețul de
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
util a cunoaște istoria acelei localități. Sunt prezente unele toponime ca: Drumul lui Caian lângă comuna Chinteni, existând posibilitatea unei prosperități a familiei în zona Clujului, iar după pârjolul tătăresc de la 1241, o parte a familiei să fi ajuns în Comitatul Solnoc-Dabaca. Cu nume de familie apare în 1618, în registrul de evidente a nobililor din Căianu Mic, întocmit de Sigismund Haler, o posibilitate fiind ca numele sa provină de la acestă familie. Există o varianta slavă a numelui “Calu, Calen”, care
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
de la Uriu este restabilita administrația. Pâraiele : Valea Iancului și Valea Netului sunt doua denumiri hidrografice care amintesc de trecerea lui Avram Iancu după această răsmeriță prin aceste locuri, mărturie fiind mai mulți bătrâni dar și lucrarea lui J.Kadar « Monografia Comitatului Somes-Dabaca, Dej 1903. Căianu își va aduce jerfa sa de sânge în primul război mondial, unde au căzut peste 50 de tineri, iar prin Garda Națională condusă de sublocotenentul George Man în fruntea cetățenilor comunei va contribui la alungarea stăpânirii
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
catolice din Transilvania, când la "Arida Bystricia", prima formă sub care satul este menționat, era preot Hermann. Evoluția așezării a stat permanent sub influența orașului din apropiere, chiar dacă o perioadă de timp satul aparținea din punct de vedere administrativ de comitatul Dăbâca. La 1523 satul a fost mistuit de un incendiu, fapt pentru care regele Ludovic al II-lea scutea localitatea de la plata dijmelor pentru o perioadă de trei ani. Un alt incendiu este consemnat de documente în 1569. În 1642
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
Documentele consemnează faptul că, aceste locuri, până la Vama Rez erau stăpânite de ducele Menumorut , cel care a opus o dârză rezistență incursiunulor regatului maghiar în părțile Bihorului. In prima jumătate a secolului al XlII-lea, în partea de est a comitatului Bihor se constituie domeniul Șinteului, construindu-se lângă Aleșd o cetate întărită, căreia îi vor aparține unele sate situate între Barcău, Crișul Repede, Piatra Craiului și Valea Gepișului Istoria deosebit de frămîntată a domeniului cuprinde aproape cinci secole de existență, din
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
este înscrisă sub denumirea maghiarizată de „Banlak". La conscripția din 1552, satul este în posesia lui Gȧspȧr Drȧgffi, pentru ca, din 1559 pînă în 1604 să aparțină celui mai mare nobil proprietar de pământ de la sfârșitul secolului al XVI-lea, din comitatul Bihor, Ștefan Bocskai, personaj care va ajunge, pentru o scurtă perioadă, și principe al Transilvaniei. La 1614 satul apare ca fiind în proprietatea lui Mihai Imreffi și Elisabeta Zolyomi, soția acestuia. După moartea lui Mihai Imreffi, Elisabeta Zolyomi se căsătorește
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
câte 6-10 porți, încadrându-se în categoria așezărilor mici și mijlocii, cu un număr relativ mic de locuitori Cei 32 de ani (1660—1692) de ocupație turcească în Bihor au lăsat urme în planul demografic și al dezvoltării economico-sociale a comitatului. Conscripția din 1692 spunea, tendențios că: „Banoka, Banlaka: Praedia sequentia tanto tempore sunt desertae, cuius memoria non extat" (această predie (pământ) este pustie de atâta vreme a cărei amintire nu mai există ). Este cazul similar pentru încă 39 de localități
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
din 1692 spunea, tendențios că: „Banoka, Banlaka: Praedia sequentia tanto tempore sunt desertae, cuius memoria non extat" (această predie (pământ) este pustie de atâta vreme a cărei amintire nu mai există ). Este cazul similar pentru încă 39 de localități din comitatul Bihor, dar documentele de arhivă vin să demonstreze existența și continuitatea așezărilor cu o populație ce prestează dijma din cereale, animale sau din alte venituri. La numai doi ani după conscrierea amintită, considerată, de altfel și de către autoritățile imperiale, eronată
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
1770, 1776, 1779 . Cu reținerile enumerate anterior privind corectitudinea conscrierilor, se poate aproxima numărul locuitorilor înmulțind cu 5, indice stabilit pentru secolul al XVIII-lea: Numărul scăzut al locuitorilor de la începutul secolului se pare că s-ar datora, în tot comitatul, mișcării antihabsburgice dintre anii 1703-1711. În unele părți locuitorii au fost determinați să se refugieze în Transilvania sau în locuri greu accesibile. Altă cauză ar fi epidemia de holeră din anii 1714-1719. De asemenea, conscrierile din 1715 și 1720 sânt
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
ales începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, populația ajungând să se dubleze, sau chiar mai mult după 1780. Cauzele de ordin general ar fi sporul natural și o perioadă de stabilitate politică, socială și economică în comitat. Se constată o diminuare a obligațiilor iobăgești în deceniile 6-7, așa cum reiese din conscrierea din 1770: locuitorii satului Bălnaca nu plăteau dijmă, aveau dreptul la pescuit și să-și ducă porcii în pădure, aveau o moară proprie, în schimb trebuiau
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
piatră găurită și ceramică din epoca neolitică. Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească de aici datează din anul 1333, când listele unei conscripții papale înregistrează un "Johannes plebanus de Lekenche". Localitatea făcea parte în acea perioada din comitatul Dăbâca, moșia fiind împărțită între mai mulți proprietari. În anul 1453 a primit dreptul de târg. În anul 1472 regele Matia Corvinul a acordat dreptul de patronat al consiliului orașului Bistrița asupra bisericii din Lechința. În anul 1454 a primit
Lechința, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300880_a_302209]
-
dată avea în frunte pe voievodul Pașcu din Rebra și de care ascultau cnezii din Salva, Rebrișoara, Zagra, Mocod și Telciu. În 1453 satele văii Rodnei au fost acordate lui Iancu de Hunedoara, comite perpetuu al districtului Bistrița. După desființarea comitatului, Matei Corvin include Valea Rodnei la orașul Bistrița. În registrele asupra contribuției strânse de orașul Bistrița din satele Văii Rodnei figurează "Rebre minor" însemnând „Rebrișoara” sau „Klain - Rebre” (1577). Într-o scrisoare a șoltuzului Sucevei din anul 1638 este amintit
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
consemnează în „Cronica Parohiei Greco-catolice din Șoimuș“. De-a lungul istoriei, satul a fost în proprietatea diferiților nobili din Transilvania. Spre exemplu, Șoimușul, împreună cu satele Ardan, Budacul de Sus, Friș (azi Lunca), Șieuț, Sebiș, Bârla, Ragla și Orheiul Bistriței, din comitatul Dobâca, la 12 decembrie 1618, a fost donat de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, nobilului Ioan Petki și fiului său, Francisc Petki. În anul 1638, Gheorghe Rákoczi I, principe al Transilvaniei, cumpără satele mai sus amintite pentru sora sa Ana și
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
și satele Șieuț, Rustior Sebis și Lunca. În aceste documente se amintește de râul Șieu. În documentele din 13 mai 1319 când Carol Robert, Regele Ungariei restituie magistratului Simion satele și moșiile sale și 28 iulie 1329, dărueiște magistratului “Toma” comitatele de Arad, Baci și Șimleu, mai multe moșii din Transilvania, găsim atestate satele Șieul Mare(Nagy-Sojo), Sebiș (Sebișul de sus) și Lunca. Acest lucru dovedește existența satului Șieuț, fiindcă altfel nu trebuia determinat satul Șieu, cu adjectivul “mare”. În sec
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
de "Bistritzer Sächsischer Distrikt" (Districtul Bistriței, organizație teritorială a sașilor). Se găsea în teritoriul cunoscut sub denumirea de "Nösnerland" (Țara Năsăudului), ce era la rândul său parte din "Königsboden" (Pământul crăiesc). Din 1876 până în anul 1918 comuna Aldorf a aparținut comitatului maghiar Bistrița (în ), când a trecut administrativ în județul Bistrița-Năsăud. În prezent, Unirea este cartier al municipiului Bistrița. Documente păstrate în arhiva Vaticanului în Roma, atestă că în perioada 1332-1335 trăiau în Aldorf circa 25-28 de "gospodari" (în ), adică proprietari
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
Zagra". Numele localității a progresat în timp de la Chsech la Csech, Check, Telc, Telici și apoi la Telciu. În 3 iunie 1475 regele Matia Corvin a emis un act prin care dispune desprinderea teritoriului cunoscut sub denumirea "Vallis Rodnensis", de la comitatul Dăbâca și alipirea la teritoriul orașului Bistrița, "Districtus Saxonicus", menționând clauză expresă că aceste localități și locuitorii lor să aibă aceleași drepturi, libertăți și privilegii că și populația săseasca a districtului. De asemenea să depindă pe vecie de Bistrița și
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
anul 2007, la 200 m. de DN1, în pădure la o altitudine de 800 m, s-a descoperit o cetate cu șanț, bermă, zid și bastion datată în epoca medievală. Începând cu anul 1876, satul Timișu de Sus a aparținut Comitatului Brașov din Regatul Ungariei, apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea a aparținut administrativ-teritorial județului Brașov. Din punct de vedere administrativ
Timișu de Sus, Brașov () [Corola-website/Science/300973_a_302302]
-
asupra istoriei construcției, concluzii obținute pe baza investigațiilor cercetătoarei. Poziția retrasă a așezării explică și apariția sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, ""Alba ecclesia"" (alias Viscri) apare într-un registru al localităților pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd). Pe la 1500, Viscri este enumerată printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl și doi săraci. Aici, ca și în alte comune, vechimea bisericii confirmă că așezarea coloniștilor germani a
Viscri, Brașov () [Corola-website/Science/300982_a_302311]
-
Decembrie 1918, când i s-a dat numirea oficială de Feldioara întrebuințata din moși strămoși în vorbirea curentă. Sașii numeau și numesc și azi satul Marienburg, pe românește castelul Mariei. În documentele din anul 1307 găsim că satul Feldioara aparținea comitatului (județului) Albă, iar în anii 1871-1875, în actele arhivei Cărților funduare din Făgăraș îl găsim încadrat în comitatul Albei superioare (plasa Noul Român). Satul era unitate administrativă independența, având conducere proprie, era condus de un comitet comunal în frunte cu
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Sașii numeau și numesc și azi satul Marienburg, pe românește castelul Mariei. În documentele din anul 1307 găsim că satul Feldioara aparținea comitatului (județului) Albă, iar în anii 1871-1875, în actele arhivei Cărților funduare din Făgăraș îl găsim încadrat în comitatul Albei superioare (plasa Noul Român). Satul era unitate administrativă independența, având conducere proprie, era condus de un comitet comunal în frunte cu judele (așa se numea în vechime primarul) și un casier comunal, aceștia erau aleși de locuitorii satului, numai
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
1850 districtul Brașov desființându-se, localitatea a fost alipită la districtul Sibiu. În anul 1854 Tărlungeni, trece din nou la districtul Brașov, care are o prefectură cu zece preturi, din care una la Săcele. Din anul 1876, satul aparține de comitatul Brașov care are trei preturi, formă care se menține până în anul 1925, când se formează cinci plăsi, plasa Săcele având șapte comune. Prin legea admnistrativă din 1930, județul Brașov se împarte în trei plăsi, dintre care una era plasa Săcele
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
1965-2001, la Bocșa s-au desfașurat serbări câmpenești anuale dedicate lui Simion Bărnuțiu. Potrivit recensământului din 1869, satul avea 968 locuitori, dintre care 946 greco-catolici, 21 evrei și un evanghelist. Odată cu reforma administrativă din 1876, Bocșa devine o parte din Comitatul Sălaj. La recensământul din 1880, satul avea 866 locuitori, dintre care 845 greco-catolici, 20 evrei și 1 reformat. Calea ferată Carei-Zalău, care trece prin Bocșa, s-a inaugurat în decembrie 1887. Potrivit recensământului din 1890, satul avea 938 locuitori, dintre
Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/301777_a_303106]
-
Transilvania, înscrie numele satului Șmig ("Schmiegen") în lista sa, fără să ofere o explicație legată de originea oiconimului. Trebuie remarcat însă că primul proprietar cunoscut al moșiei Șmig menționat documentar, este nobilul Symon de Szalók, care deținea proprietăți și în comitatul "Somogyi" de pe teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri ("Somogyi" - "Somogyom") nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între "Somogyi" și "Somkút" (Șmocuta Mare - Șomcuta Mică), de la mag. "som" = corn și "kút" = fântână[3]. Numele
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
la data redactării documentului, slujbaș în Sântimbru și avea o proprietate și o casă în Teiuș. În calitatea sa de slujbaș regal în Sântimbru, a stabilit, cu ajutorul vecinilor și megieșilor, după cum ne informează documentul din 1332, hotarele moșiei Sava din comitatul Dăbâca, confiscată de la Corrard din Geoagiu, punându-l în posesie pe magistrul Ștefan Pagan, castelanul din Târnava. Perioada cât a deținut această demnitate nu este cunoscută. Nu se știe cu certitudine dacă era comite de Alba sau comitele unei cetăți
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
știe cu certitudine dacă era comite de Alba sau comitele unei cetăți, cum ar fi Teiuș. Ca reprezentant al autorității comitatense, alături de juzii nobiliari, Nicolae de Șmig ar fi avut atribuții judecătorești. Locul de întrunire al scaunului de judecată al comitatului Alba era Sântimbru, întrunirile fiind ținute la octavele (a opta zi) unor sărbători religioase importante. Competența de judecată a comitelui și a juzilor nobiliari se limita la pricinile mărunte, care țineau mai ales de domeniile nobiliare și vizau populația nenobilă
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]