2,124 matches
-
mulțumită abilității ei de a copia orice model de rochie și de a-l croi la mașina ei de cusut, fetele erau întotdeauna îmbrăcate la modă; ori de câte ori vreuna din ele era mâhnită sau suferea din cauza cuiva, femeia reușea să o consoleze sărutând-o și îmbrățișând-o. Era o ființă caldă și iubitoare, iar pentru ele era mama perfectă. Nimic nu o șoca. Nimic nu o supăra. Nimic, le spunea ea, nu e atât de grav încât să nu se poată drege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
spusese că va fi mai folositoare decât o diplomă în matematică pură). Își spunea că, doar pentru că un bărbat voia să se căsătorească cu ea, nu trebuia să fie mai bucuroasă decât fusese când se descurcase bine la examene; se consola însă cu gândul că orice om vrea să fie iubit. Nu te înjosește faptul că te-ai îndrăgostit de un bărbat și el de tine. Singura chichiță în toată treaba asta era impresia lui că viața alături de ea va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Era încredințată că va reuși să pregătească ceva comestibil chiar dacă nu identic cu imaginile îmbietoare din cărțile de bucate. De asemenea, demară operațiunile din vreme, pentru a avea timp să îndrepte situația, în caz că o scrântea cu ceva anume. Și se consola cu gândul că dacă lucrurile eșuau complet, până la urmă cea mai romantică cină a ei fusese în prima seară, atunci când se murdărise de ketchup pe bărbie, iar el i-l ștersese cu vârful degetelor, prin gestul cel mai senzual pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Atunci își dădu seama că ceva nu era în regulă. Aidan ura fotbalul irlandez cam tot atât de mult pe cât îl ura pe cel american. Nu se obosea de obicei să dea pe la astfel de meciuri. Și nici nu putea să se consoleze cu ideea sexului pasional din seara precedentă, deși la momentul respectiv îi dăduse impresia că lucrurile erau în ordine. Avusese de gând s-o ceară în căsătorie și apoi se răzgândise, iar singurul termen în plus din ecuație era Nieve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
îngrijorată. Laura îi făcea semne de încurajare. Ochii Thelmei erau închiși. Walter și Dec îi țineau pumnii. —Încălzire subterană, spuse ea dintr-odată. Anna părea surprinsă. —Corect. Masa 6 sări în sus de bucurie în timp ce oamenii de la Masa 9 se consolau unii pe alții. —Bravo, zise Neil. Da, bravo, repetă Anna. Nu credeam c-o să nimerești răspunsul la ultima. De bine, de rău, am scos-o eu la capăt, spuse Darcey. Neil îi întinse mâna. —Te felicit. Ea se încruntă strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
o groază de făcut. Și nu-mi place situația asta deloc! Laptopul, se gândi ea dintr-odată. Laptopul încărcat. Dacă îl deschidea, cel puțin va avea lumină. Îl scoase din geantă, se așeză pe jos și îl puse în funcțiune, consolându-se cu sunetul de obicei enervant pe care îl făcea când era pornit. Dacă am fi avut internet wireless aici, își spuse, aș fi putut să-i trimit un e-mail Annei și ea ar fi rezolvat problema. Sau aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
a intra din nou într-un lift îi dădu un fior. Din fericire, acesta avea pereți de sticlă, iar Darcey era încrezătoare că și dacă rămânea blocată în el, măcar ar fi putut să vadă ce se petrecea afară. Se consolă cu gândul acesta până când ajunseră la etajul douăzeci și putu să iasă. Camera ei era superbă, cu o vedere spectaculoasă asupra portului și orașului. Sunt atât de norocoasă, își spuse uitându-se spre fâșia de apă, să am o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
că Irlanda se schimbase. Nu înțelesese prea bine înainte, dar acum clădirile sclipitoare de sticlă și mașinile nou-nouțe din jur erau grăitoare. Era altă lume, cel puțin în aparență. Totuși, se întreba ea, cât de schimbată putea să fie? Se consola cu gândul că oricât de prosperă era acum zona, nimeni - absolut nimeni - nu făcuse o avere atât de impresionantă ca a ei. Gail nu avea cum să-și închipuie că putea exista cineva în Galway care să se fi descurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
vadă a doua zi. Apoi coborî în birou să vadă ce face Nieve. Aceasta se afla încă pe scaunul din fața calculatorului, însă se sprijinise de masă, cu capul pe brațul drept. Nu e atât de grav, încercă el să o consoleze. —E un dezastru, se auziră cuvintele ei înăbușite. Ori o să par o escroacă, ori o proastă. Nu sunt sigură ce e mai rău. Haide, iubito, zise el. Bine, e un regres uriaș. Nu vreau să minimalizez situația. Dar ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și așa mai departe. Știu că eu fusesem rănită și umilită, dar asta nu înseamnă că aveam dreptul să te supun aceluiași tratament. Și totuși am făcut-o și-mi pare rău. Sincer. M-am purtat oribil și m-am consolat la gândul că și alții se purtaseră oribil cu mine. Ceea ce nu era deloc o justificare. Am să fiu îngăduitoare cu mine însămi spunând că nu mă împăcasem foarte bine cu tot ce se întâmplase și că nu eram tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
nu au parfum tocmai din această cauză nu simțim nimic în compania lor dar fiecare le poartă pe umeri ca pe o cruce din ce în ce mai grea 26 mai 2011 Ne vom iubi Ne vom iubi printre dureri acute Și ne vom consola prin rugăminți, Din noi vor crește lumi necunoscute, Iar Dumnezeu ne va vorbi prin sfinți. Va fi ca la sfârșit de existență, Armaghedon simbolic, dat la schimb, Vom stoarce adevăr din penitență, Având în jurul inimii un nimb. Ne vom iubi
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
povești, un rost. Vor fi petreceri prelungite-n noapte, O altă eră, peste noi, va sta, Sub cerul nou am să te-mbrac în șoapte, Făcându-mi haină din tăcerea ta. Ne vom iubi printre dureri acute Și ne vom consola prin rugăminți, Din noi vor crește lumi necunoscute, Iar Dumnezeu ne va vorbi prin sfinți. 26 mai 2011 Lacrimă o lume pregătită să se rostogolească bulevardul agonizează înghițit de noapte tramvaiul îl spintecă de la un capăt la celălalt în intersecție
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
îndrăznit mai mult. Săgeata gotică e semnul unui spirit care a țintit direct cerul, în timp ce, mai înțeleaptă, mai practică, Renașterea a preferat să descopere pământul. În Evul mediu, omul a visat să obțină aurul creîndu-l. Mai târziu, el s-a consolat să-l găsească. Oricâte zâmbete ne-ar stârni regia ocultă din jurul retortelor ce fierbeau inutil, putem vorbi doar de amăgire. Și nu le putem contesta alchimiștilor o îndrăzneală de care aventurierul, gata să împuște pentru o pepită de aur, va
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
moartea s-a așezat în spatele călăului și i-a șoptit la ureche: "acum e rândul tău". A venit o clipă când s-a furișat nevăzută în spatele judecătorului și i-a murmurat: "iată verdictul care te privește"... Dar cum să ne consolăm că asta înseamnă dreptate? Una dintre celule (un puț de un metru și jumătate înălțime și doi metri lărgime) se chema "Infern". Alta, "Purgatoriul". Numai "Paradisul" lipsea ca să ne reântâlnim cu Dante. Pașii noștri sună prea tare și, poate, în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
acoperite cu frunze de palmier sau din cărămidă nearsă, înecate în ploaie sau strivite de lumină, înconjurate cu suliți de cactus și izolate într-o liniște pe care n-o tulbură nimic. Din păcate, n-avem vreme să coborâm. Mă consolez cu gândul că, astfel, taina acestor locuri, cu pecețile intacte, ne va lăsa liberă "fericita capacitate de a presupune", cum ar zice Burckhardt. Și poate că e mai bine așa decât un popas sumar și superficial. Păsările zboară jos, cu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Mi-ar plăcea, spune cu atâta amărăciune Theo încât tot trupul mi se înfioară, mi-ar plăcea să fi putut vedea toate aceste tablouri din nou, să le pot judeca acum, după ce a trecut ceva timp, Și tot el se consolează, Poate e mai bine așa! Cum? Să-mi rămână în memorie ca atunci când le-am pictat, Am pictat și o imagine a Madonnei pe undeva! Era o piesă reușită a ei, m-am inspirat de acolo, Corina caută pânza, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
văzut cu totul schimbat și asta numai datorită ție! Nu-mi mai pot opri lacrimile, le las să curgă, și Corina, neavând batistă, mi le șterge cu propriile ei mâini, delicat feminine, Nu mai plânge! Are să fie bine! Ea mă consolează pe mine, prima femeie din viața mea care mi-a șters la douăzeci și unu de ani lacrimile, până la această vârstă mâini de femeie n-au mai ajuns pe obrazul meu, poate cândva demult Învățătoarea mă mângâia fără să mă atingă, Vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
beat, dar nu înțeleg de ce te enervezi, își dă peste cap părul ud cu pieptănul meu, mă irită acest lucru, însă acum altceva mă preocupă, Mă enervează că nu-mi amintesc! Nici nu puteai nimeri pe mâini mai bune, mă consolează el, Pot să-ți folosesc aparatul de ras? Îți promit că mine îmi cumpăr unul! Bine! Mireille e fantastică! Nu cred nimic din ce-mi spui, altfel ar fi trebuit să-mi amintesc și eu, iar tu erai atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că nu-mi va face nimic dacă n-am rupt florile, nu-mi mai era frică, doar sentimental copleșitor că fusesem la un pas de minune și n-am îndrăznit, apoi portarul grădinii, un om de treabă, încearcă să mă consoleze, că știe el unde mai sunt flori din acelea și o să-mi aducă, dar eu știam că un copac asemănător nu voi mai vedea niciodată, revin lângă tren, trec calea ferată pe care venea în goană locomotiva, și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mică valoare artistică, smulg de pe suport pânza încă neuscată și-o sfâșii cu dinții, mă arunc apoi ca un dement între oameni, nu fac decât să-i sperii ca un câine rău zburătăcind un stol de păsărele și-mi spun, consolându-mă pentru o vreme, n-a venit încă timpul! Să fi văzut părintele Ioan dincolo de cuvintele mele toate acestea?! Pe cerul întunecat al verii cad în rafale stele, mi-am terminat țigările și-aș vrea ca lumea să se sfârșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
e Rambo junior. Este foarte umilitor! spuse ea, fixând-o pe Ashling cu privirea. Citesc articole în reviste despre competitivitatea de la locul de muncă, dar nu se compară cu ceea ce se întâmplă în grupurile de mame și copii. Dacă te consolează cu ceva, eu am fost toată săptămâna bolnavă de îngrijorare din cauză că trebuie să scriu un articol despre lecția de salsa, spuse Ashling. M-a ținut trează noaptea, la propriu. Tu nu trebuie să ai astfel de griji, încheie Ashling încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ce este în neregulă cu tine? — Nimic, spuse Marcus, dintr-odată umil. Îmi pare rău. —E din cauză că muncesc atât de mult, nu? Ashling se săturase. Se certaseră de mult prea multe ori pentru că el se simțea ignorat. —Marcus, dacă te consolează cu ceva, tu ești singura persoană cu care mă văd. Nu m-am mai întâlnit cu Clodagh, Ted, Joy și nu am mai fost la salsa de secole. Dar în două săptămâni, revista asta se va lansa și viața se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
șefă și îi făcea ochi dulci unei fete de culoare care aranja paturile. După asta m-am izolat în apartament. Citeam, ascultam jazz la radio și lipăiam înghețată și supe, singurele mâncăruri pe care le puteam băga în gură. Mă consolam cu gândul că am luptat cât de bine am putut și că astfel am rezolvat jumătate din ceea ce-mi propusesem. Telefonul suna încontinuu. Bănuind că trebuie să fie reporteri sau polițiști care vor să mă consoleze, nu răspundeam niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în gură. Mă consolam cu gândul că am luptat cât de bine am putut și că astfel am rezolvat jumătate din ceea ce-mi propusesem. Telefonul suna încontinuu. Bănuind că trebuie să fie reporteri sau polițiști care vor să mă consoleze, nu răspundeam niciodată. Nu ascultam știrile sportive și nici nu citeam ziarele. Voiam să mă detașez un pic de faima mea locală și singura modalitate posibilă era să mă dau la fund o perioadă. Rănile mi se vindecau, iar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe tapet viața ei de altădată, cu Bobby De Witt. Privirea glacială pe care mi-a aruncat-o mi-a transmis că-s și eu un gunoi, fiindcă fac parte din același departament de poliție. Când am încercat s-o consolez și s-o încurajez cu privire la întoarcerea lui Lee, mi-a replicat „Bla, bla, bla...“ și m-a împins cât colo. Atunci am scotocit camera 204 a hotelului El Nido, sperând să găsesc un soi de mesaj, un indiciu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]