8,430 matches
-
acum, continuă să te miști. Majoritatea clientelei venise acolo să-și etaleze ultima achiziție Gaultier și nici nu se gândeau să transpire în ea, așa că ringul de dans, deși mic, nu era aglomerat. Nu a trebuit decât să înghiontesc cu coatele pe câțiva. Niște tipi plictisitori au încercat să danseze seducător în fața mea, dar i-am ignorat. Muzica era excelentă. Am făcut câteva opriri pe la bar, însă nu am vrut să vorbesc cu nimeni, doar să dansez până la epuizare, până simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să spun ceva fără importanță, am ridicat capul, n-am putut articula o vorbă și am sărit în picioare fără voie. Mâna în care mama ținea lingura cu supă zăcea pe fața de masă. În palma celeilalte mâini, sprijinite în cot, își ținea capul. Buzele ei subțiri urcau strâmb pe un obraz, tăindu-i fața. Din ochii ei căprui, închiși, înconjurați de un evantai de riduri, curgeau lacrimi. Și atât de neajutorat era acest biet cap bătrân, atâta tristețe plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vuiet confuz, privii în jur. Cu un palier mai jos, lângă ușa carcerei care nu mai fusese folosită în ultimii zece ani și de care atârna un lacăt ruginit, stătea Burkeviț. Era așezat pe scări, cu spatele la mine. Stătea chircit, cu coatele pe genunchi, cu capul în palme. Începui să cobor scările foarte încet și pe vârfuri, neluându-mi ochii de la spinarea lui. Era curbată ca o cocoașă - omoplații îi ieșeau în evidență ca niște obiecte foarte ascuțite vârâte sub stofa foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu umerii încordați, începu să cânte (trăgând după sine pianul și violoncelul). Postat lângă muzicanți și privind sala arhiplină care a amuțit când orchestra a început să cânte, îl căutam din ochi pe Zander. Lângă mine, pianistul își mișca energic coatele, omoplații și spinarea stând pe scaun, cu o carte de note ruptă așezată sub el; apoi se lăsă pe spate, și speteaza murdară a scaunului începu să trepideze. Violoncelistul își pleca fața cu sprâncenele ridicate își lipea urechea de degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și o cutiuță de lemn. — Ei, dați-i drumu’, hai, ce mai așteptați, spuse Mik. Ia te uită la frumoasa noastră, nu mai are răbdare. Și arătă spre Nelly care, cu mina unui om brusc bolnav, vădit nerăbdătoare, își lăsă coatele pe masă, apoi se ridică, fără a-și lua ochii de la Hirghe, de parcă făcea calculul cum e mai bine să-l atace: aplecată sau stând în picioare? Hirghe își șterse fruntea obosit și, mișcându-și limba și buzele în silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
păroșii amuțesc brusc. „Sportul, domnilor, este consumul de energie fizică în condiții obligatorii de competiție și de totală neproductivitate“. Ciungii, chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește figurile cu coatele și scuzându-se cu un „iertați, colega“, își face loc spre catedra mea. Ridic mâna. Liniște. Pentru noi, domnilor, șoptesc eu, e important nu sportul, nu esența acestuia, ci gradul lui de influență, acțiunea lui asupra societății și, dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vadă ce mai fac. Probabil că Ileana ridicase deja receptorul pentru că zgomotul strident încetă imediat. Asta însemna că masa micuțului va mai întârzia cel puțin un sfert de oră, cam atât dura convorbirea de seară. Se ridică mirat într-un cot când, după câteva momente Ileana intră în cameră. Închise ușa după ea și se rezemă cu spatele de aceasta. Era lividă la față și bărbia îi tremura. Ce-i cu tine? o întrebase el speriat. S-a întâmplat ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
luat-o de la capăt. Toma rămase tăcut, îi dădu drumul femeii lăsându-și brațele să cadă pe lângă trup. Se răsuci pe călcâie și se așeză tăcut pe pat, alături de copilul care continua să plângă. Își sprijini capul în palme, cu coatele rezemate pe genunchi. Ileana se apropie și ridică copilul în brațe, încercând să-l liniștească. Privea împietrită spre soțul ei, așteptând. Nu se poate, rosti Cristi încet, ca și cum ar fi vorbit numai pentru el, n-au trecut decât trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu atenție examinând stânca, căutând fisuri sau pietre ce ar fi putut să se desprindă de acolo. Din loc în loc pe perete, cam la înălțimea lui, erau agățate felinare cu petrol, acum goale. La un moment dat, tunelul făcea un cot la dreapta. După colț văzu vagonetul. Era încă plin pe jumătate cu minereu. Dincolo de acesta, o grămadă de sfărâmături de rocă obturau galeria. Șinele dispăreau sub blocurile de piatră iar Iuliu înțelese că acolo tavanul galeriei se prăbușise. Un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
menține închisă în mers, trebuia să o blo cheze cu o șurubelniță. În ziua aceea și în toată săptămâna care a urmat s-a chinuit așa, încercând să țină pasul cu ceilalți șoferi care izbucneau în râs și își dădeau coate ori de câte ori îl vedeau apărând. Duminică se sculă de dimineață și se duse la garaj. Toată ziua lucrase cu sârg la mașină. Singur în tot parcul auto, repara camionul încercând să-l pună cât de cât la punct. Apoi, seară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întoarse să vadă cine vorbea. Un bărbat înalt, cu o pereche de pantaloni negri, cam strâmți după părerea lui și o cămașă albă bine apretată, la fel de cambrată pe talie, stătea ușor aplecat peste scaunul său. Peste antebrațul îndoit din cot, avea un prosop din damasc de un alb impecabil. Dacă mai exista vreo îndoială cu privire la îndeletnicirea lui, atunci aceasta era spulberată de carnețelul și creionul pe care le ținea în mână, gata să ia comanda. Am dat deja comanda, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trece pe partea cealaltă fără să se murdărească de noroi. Vasilică rămăsese câțiva pași mai în urmă în timp ce el se strecura printre trunchiurile drepte ale molizilor bătrâni. Undeva mai în față, la vreo câteva zeci de metri, vâlceaua făcea un cot abrupt, dispărând printre copaci. Chiar acolo, adusă probabil de apele năvalnice, era o grămadă de pietre adunate la un loc. Porni repede spre ea, fiind sigur că pe acolo vor putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridicau câteva corturi din doc, învelite cu folie ca să le protejeze de ploaie. Adăpostit de bolovani așezați în cerc, un foc de vreascuri ardea vesel, păzit de două femei îmbrăcate cu fuste înflorate. Cu mânecile suflecate până mai sus de coate, una din ele mesteca într-un ceaun mare și afumat, așezat pe pirostrii deasupra focului. Mirosul plăcut al tocanei ce clocotea înăuntru, ajungea până la ei. Lângă mal, un grup de bărbați erau băgați în apă până la genunchi. Stăteau aplecați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și buzunărele. În colțul gurii ținea o pipă lungă și subțire, îndoită în jos. Bărbatul cel tânăr se întorsese în apă și se apucase din nou de treabă. Starostele strecurase punguța înapoi la brâu și acum stătea sprijinit într-un cot pe genunchi, pufăind din lulea. Fără să poată spune ce, ceva nu i se părea în ordine acolo, lucru care îl frământa pe Cristi. Abia după ce începură să coboare spre vale își dădu seama despre ce era vorba. Nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care s-ar potrivi excelent cu vinul ăsta alb de Tohan. Foarte bine, spuse Cristi după ce o consultă din priviri pe Ileana. Sper să vă placă și dumneavoastră, adăugase Ileana, după ce chelnerul se îndepărtase să aducă comanda. Toma își sprijinise coatele de masă, aplecându-se spre ea: Eu am propunere, spusese el. Ce-ar fi dacă nu ne-am mai "dumnevostri" atâta!? Hai să lăsăm formalismele! De acord? Ileana dăduse din cap, roșind ușor. După cină, porniseră să facă câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de necazul ce se abătuse peste el îl oprise și hotărâse ca propriul lui fiu, Burcilă să facă de strajă. Burcilă era un bărbat de aceeași vârstă cu Strugurel. Copilăriseră împreună și erau chiar prieteni buni. Erau nedespărțiți, ziua lucrau cot la cot în apa rece a pâraielor de munte iar după muncă se luau unul cu celălalt la treburile din jurul taberei. Strugurel se apropie de focul care stătea să se stingă, cu gând să fumeze împreună, ba poate chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce se abătuse peste el îl oprise și hotărâse ca propriul lui fiu, Burcilă să facă de strajă. Burcilă era un bărbat de aceeași vârstă cu Strugurel. Copilăriseră împreună și erau chiar prieteni buni. Erau nedespărțiți, ziua lucrau cot la cot în apa rece a pâraielor de munte iar după muncă se luau unul cu celălalt la treburile din jurul taberei. Strugurel se apropie de focul care stătea să se stingă, cu gând să fumeze împreună, ba poate chiar să mai schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu-i scăpă tonul peiorativ al starostelui când pronunțase cuvântul "anchetă", dar nu comentă nimic. Rămăsese pe loc, privind în tăcere la convoiul ce trecea pe lângă el la vale nemai știind ce să facă. După ce ultima căruță se pierdu dincolo de cotul drumului, se întoarse spre mașină și urcă la volan. Ce-a fost asta? întrebă Ileana care asistase din mașină la toată tărășenia fără să coboare. Țigani zlătari. Știu cine sunt, vin aici de câțiva ani. Ce s-a întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl întrebă Toma, aparent fără interes. Păi, nu ți-am spus că n-am mai fost de câțiva ani? ridică Calistrat din umeri. Ileana zâmbi, auzind replica șmecheră a moșneagului, un răspuns care nu spunea nimic. Îl atinse ușor cu cotul pe inspector și îi făcu un semn discret cu mâna să renunțe. Știa că nu va scoate nimic de la Calistrat iar insistențele lui Toma nu făceau decât să-l enerveze pe acesta. Prezența bătrânului le stricase excursia, lui Cristian i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte se alungeau înainte, palpând terenul din față. Greierii care umpleau poiana cu țârâitul lor amuțiseră. Nici un ciripit de pasăre nu se mai auzea acum. Până și susurul pârâiașului se estompase. Calistrat îl prinse de cot, făcându-l atent: Știe că suntem aici, șopti el la urechea lui Cristian. Să nu scoți o vorbă și mai ales să nu te miști! Rămâi pe loc, lângă mine! Sfera vineție se apropiase la numai câțiva pași de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spunea că trebuie să treacă în fața ei ca s-o mai momească odată, însă Cristian nu-și imagina cum vor reuși să ajungă acolo. Poate vor pluti din nou pe deasupra? Negura se depărtase destul de mult și acum dispăruse după un cot al drumului. Calistrat îl îndemnă din nou să se grăbească, nu aveau voie să o scape din ochi. Când o ajunseră din urmă, arăta mult mai diluată, nu mai era decât o pânză subțire plutind la suprafața drumului și răspândită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
împrejurimile. Apoi bătrânul îl trase din nou după el. Mergeau, sau mai bine zis, pluteau spre oraș. De data aceasta, viteza era puțin mai mică. Nu-i aici! spuse Calistrat, când primele case din Baia de Sus apărură de după ultimul cot al drumului. Ce facem acum? Facem cale întoarsă! Bine că n-am scăpat-o în oraș! Și dacă se ascunde în pădure? Poate că asta așteaptă și ea, să ne întoarcem și să lăsăm drumul nepăzit. Bătrânul îl privi descumpănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deja peste cinci metri. Dintr-o dată, diametrul ei scăzu la dimensiunea unui stat de om și, cu o viteză incredibilă prinse a se îndepărta de ei. Se rostogolea foarte repede la deal, în susul drumului forestier. Acum era foarte aproape de un cot după care amenința să se piardă în întuneric. Intuind pericolul, Cristian se repezi în urmărirea ei, trăgându-l și pe Calistrat după el, în încercarea de a nu o scăpa din ochi. Din păcate pierduseră startul, vâlva apucase deja să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că nu ai luat chiar toate măsurile! lovi Vlad violent cu pumnul în tăblia biroului. În sfârșit, Mihailovici se oprise locului. Trecuse în spatele biroului, trăgându-și scaunul pe care îl aruncase cât colo mai devreme. Se așeză și își rezemă coatele pe tăblie. Întotdeauna, mai există o soluție! spuse el calm de această dată. Înțelegi ce vreau să spun? continuă el privindu-l în ochi pe mercenar. Boris se îndreptă de spate, devenind dintr-o dată încordat. Înțelegea perfect ce îi cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
șuvoi subteran cursese pe acolo, poate chiar pârâul prin care trecuseră mai devreme. Se întâmpla ceva ciudat, la început, simțise numai o furnică tură ușoară, aproape insesizabilă în palma mâinii în care ținea toiagul. Apoi, ori de câte ori Pop dispărea dincolo de un cot și întu nericul devenea deplin, o lumină verzuie părea să plutească în jur. Cristian zâmbi, mai văzuse asta, de mult, când era împreună cu Calistrat. Mai devreme, în pădure, deși avusese nevoie de ajutor, toiagul nu răspunsese. Acum, acesta părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]