1,554 matches
-
VPN) în Slovacia, conduse de disidenți și specialiști, precum și de unii lideri din perioada reformei Primăverii de la Praga din 1968. În alegerile din iunie 1990, OF a câștigat o majoritate relativă în Cehia, restul voturilor fiind împărțite între foștii comuniști, creștin-democrați și regionaliștii moravieni, în timp ce VPN a obținut aproape o treime din votul slovacilor, restul împărțindu-se între comuniști, creștin-democrați și Partidul Național Slovac (SNS), de orientare separatistă. Mișcările civice și creștin-democrații din ambele republici au cooperat pentru a trece la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1968. În alegerile din iunie 1990, OF a câștigat o majoritate relativă în Cehia, restul voturilor fiind împărțite între foștii comuniști, creștin-democrați și regionaliștii moravieni, în timp ce VPN a obținut aproape o treime din votul slovacilor, restul împărțindu-se între comuniști, creștin-democrați și Partidul Național Slovac (SNS), de orientare separatistă. Mișcările civice și creștin-democrații din ambele republici au cooperat pentru a trece la reforme politice și economice, dar structura tripartită a parlamentului s-a dovedit a fi restrictivă, la fel cum a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în Cehia, restul voturilor fiind împărțite între foștii comuniști, creștin-democrați și regionaliștii moravieni, în timp ce VPN a obținut aproape o treime din votul slovacilor, restul împărțindu-se între comuniști, creștin-democrați și Partidul Național Slovac (SNS), de orientare separatistă. Mișcările civice și creștin-democrații din ambele republici au cooperat pentru a trece la reforme politice și economice, dar structura tripartită a parlamentului s-a dovedit a fi restrictivă, la fel cum a fost fragmentarea ambelor mișcări civice în 1991. La alegerile din 1992, voturile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
au silit să formeze o coaliție oficială cu SNS. Dertările din HZDS care au urmat în primăvara lui 1994 au făcut ca această coaliție să devină una minoritară și un vot de neîncredere au adus la putere o coaliție a creștin-democraților, a foștilor comuniști și a dezertorilor din HZDS. Această coaliție a organizat noi alegeri în toamna lui 1994, dar nu a reușit să câștige o majoritate și Mečiar (din nou cu o diversitate semnificativă de voturi, deși fără o majoritate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de stânga a fostului Partid comunist. Această coaliție l-a avut pe Mečiar prim-ministru din toamna anului 1994 până în toamna anului 1998, când au avut loc alegeri și când a fost din nou înlocuit de o coaliție formată din creștin-democrați, foști comuniști, dezertori din partidul lui Mečiar și reprezentanți ai minorității ungare din Slovacia. Persoane din acea coaliție, sub prim-ministrul Mikulaš Dzurinda, au guvernat din 1998 și până în 2006, dar atunci partidul lui Mečiar scăzuse atât de mult, încât
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
programele și măsurile spre a reduce distanța între guvernați și guvenanți. Așa a procedat în mare parte Partidul Austriac Creștin Democrat, ÖVP, în Austria, înainte de și în perioada în care a format o coaliție cu FPÖ. Și, după cum arată Fallend, creștin-democrații au avut mare succes, marginalizând masiv populiștii și având din nou inițiativă în politica austriacă. În cele din urmă, strategia de integrare poate fi considerată complementară strategiei adaptării. În vreme ce adaptarea îi privește pe actorii politici tradiționali, integrarea se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
295, 311, 320 Parlamentul European, 213, 347 participare politică, 33, 34, 35, 44, 105, 193, 211, 332 participare populară, 178, 240, 241, 244, 257, 291 partid politic, 22, 182, 185, 231 Partidul Acțiunii Naționale (PAN) (Mexic), 150, 177 Partidul Austriac Creștin-Democrat al Poporului (OVP), 189-195, 196, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 221, 342, 346 Partidul Austriac al Libertății (FPÖ),15, 55, 189, 190, 194, 196, 197, 198, 200
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
orice intenții de cooperare sau fuziune - asta până la finalul anului 2009, când FPÖ (de factură federală) și organizația BZÖ din Carintia (de departe cea mai puternică organizație din teritoriu a partidului) și-au unit forțele, după modelul colaborării dintre Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) din Germania. 3 Haider a mai fost guvernator de provincie în Carintia între 1989 și 1991. Totuși, atunci când a lăudat, în timpul unei dezbateri parlamentare, "politica corectă a angajărilor din timpul celui de Al Treilea Reich
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
folosirea unor mijloace abominabile în atingerea unor scopuri, fie ele și conforme cu dreptatea. Prin criteriul paretian slab, indiferent care ar fi mijloacele, cel care este preferat strict de toți indivizii trebuie să fie transformat în preferință socială. Potrivit eticii creștin-democrate nu orice astfel de mijloc poate fi preferat social. Dacă invadarea unei țări vecine este preferată strict de toți membrii țării noastre, criteriul Pareto transformă această preferință în preferință socială, în vreme ce criteriul creștindemocrat scoate această alternativă din sfera de alegere
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
era deja o realitate. În al treilea rând, ca un substitut modest pentru ambițiile defuncte ale trecutului ideologic european, a apărut Într-un târziu - și mai mult din Întâmplare - „modelul european”. Ivit dintr-un amestec eclectic de legislație social-democrată și creștin-democrată și din extinderea haotică a Comunității Europene și a Uniunii care i-a urmat, el reprezenta un mod inconfundabil „european” de a reglementa raporturile sociale și relațiile interstatale. Acoperind multiple aspecte, de la creșterea copilului până la normele legale internaționale, această abordare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
5 mai 1946, viitorul cancelar vest-german Konrad Adenauer critica public măsurile de denazificare Într-o cuvântare la Wuppertal, cerând ca „tovarășii de drum naziști” să fie lăsați În pace. Două luni mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea mult și nu folosește la nimic. Adenauer era sincer Îngrijorat. În opinia lui, confruntarea germanilor cu crimele naziste - prin procese, tribunale sau proiecte de reeducare - risca mai degrabă să exacerbeze naționalismul decât să inspire căință
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lase deoparte trecutul”. Fără Îndoială că mulți germani aprobau din toată inima această declarație. Dacă denazificarea a eșuat este pentru că, din motive politice, nemții se „denazificaseră” spontan la 8 mai 1945. și nu erau singurii. În Italia, cotidianul noului Partid Creștin-Democrat a lansat În ziua morții lui Hitler un apel similar la amnezie: „Avem puterea de a uita!”, proclama el. „Uitați cât mai curând!” În Est, comuniștii promiteau un nou Început revoluționar În țările unde toată lumea Încerca să uite ceva (ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vădit antifasciste - sau, În cazul Estului ocupat de sovietici, cele cărora noile autorități găseau de cuviință să le atribuie acest titlu de glorie, cel puțin pe moment. și anume comuniștii, socialiștii și o mână de grupuri liberale sau radicale. Alături de creștin-democrații recent impuși pe scena politică, aceștia au format partidele de guvernământ În primii ani după război, cu ajutorul oamenilor și tacticilor din era Frontului Popular. Partidele tradiționale de stânga câștigaseră enorm implicându-se În mișcarea de Rezistență: mai ales În Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slujba binelui colectiv. Evident, această viziune le surâdea mai ales socialiștilor, dar convingerea că o economie planificată echivala cu o societate mai prosperă, mai justă și mai echilibrată a fost Îmbrățișată de un spectru politic foarte larg, inclusiv de partidele creștin-democrate aflate În ascensiune În tot vestul Europei. Istoricul englez A.J.P. Taylor spunea ascultătorilor BBC, În noiembrie 1945, că „nimeni În Europa nu crede În traiul american - adică În inițiativa privată; mai bine zis, cei care cred În el reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Norvegia și Suedia. și totuși, cu excepția Marii Britanii și a țărilor nordice, „vechea stângă” a comuniștilor și socialiștilor n-a reușit niciodată să guverneze singură. În vestul Europei, balanța politică era controlată și adesea dominată de o nouă creatură politică: partidele creștin-democrate. Partidele catolice erau ceva obișnuit În Europa continentală, prosperând În special În Belgia și Olanda. Germania wilhelmină și apoi Republica de la Weimar au avut un Partid Catolic de Centru, iar aripa conservatoare din politica austriacă a fost multă vreme legată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XX și În mișcările catolice de centru care Încercaseră - fără succes - să-și croiască o identitate În anii tulburi de după primul război mondial. După 1945 Însă, raportul de forțe s-a inversat. În primul rând, aceste partide - În special Uniunea Creștin-Democrată (UCD) În Germania de Vest, Creștin-Democrații (CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa anului 1945, acest lucru era important: opțiunile catolicilor erau Încă strict conservatoare, În special pe probleme sociale și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
centru care Încercaseră - fără succes - să-și croiască o identitate În anii tulburi de după primul război mondial. După 1945 Însă, raportul de forțe s-a inversat. În primul rând, aceste partide - În special Uniunea Creștin-Democrată (UCD) În Germania de Vest, Creștin-Democrații (CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa anului 1945, acest lucru era important: opțiunile catolicilor erau Încă strict conservatoare, În special pe probleme sociale și În regiuni dominate de credincioși practicanți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Italia, Franța, Belgia, Olanda și cei din sudul și vestul Germaniei votau arareori cu socialiștii și aproape niciodată cu comuniștii. Dar - și aceasta era o ciudățenie a epocii postbelice - În multe țări, catolicii conservatori nu puteau vota decât cu creștin-democrații, În pofida tendințelor reformiste ale acestora, și asta pentru că partidele obișnuite de aripă dreaptă erau fie compromise, fie Într-un con de umbră, fie pur și simplu interzise. Chiar și conservatorii necatolici s-au orientat din ce În ce mai mult către creștin-democrați, considerându-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât cu creștin-democrații, În pofida tendințelor reformiste ale acestora, și asta pentru că partidele obișnuite de aripă dreaptă erau fie compromise, fie Într-un con de umbră, fie pur și simplu interzise. Chiar și conservatorii necatolici s-au orientat din ce În ce mai mult către creștin-democrați, considerându-i o stavilă În fața stângii „marxiste”. În al doilea rând, din motive similare, partidele creștin-democrate aveau votul feminin: În 1952, două treimi din catolice practicante din Franța au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau fie compromise, fie Într-un con de umbră, fie pur și simplu interzise. Chiar și conservatorii necatolici s-au orientat din ce În ce mai mult către creștin-democrați, considerându-i o stavilă În fața stângii „marxiste”. În al doilea rând, din motive similare, partidele creștin-democrate aveau votul feminin: În 1952, două treimi din catolice practicante din Franța au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate au atras femeile pur și simplu prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
creștin-democrați, considerându-i o stavilă În fața stângii „marxiste”. În al doilea rând, din motive similare, partidele creștin-democrate aveau votul feminin: În 1952, două treimi din catolice practicante din Franța au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate au atras femeile pur și simplu prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate au atras femeile pur și simplu prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de stat pentru a-și atinge țelurile. Principalul oponent al creștin-democraților din primii ani de după război era mai degrabă liberalismul pieței libere decât stânga colectivistă; ei doreau să demonstreze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de stat pentru a-și atinge țelurile. Principalul oponent al creștin-democraților din primii ani de după război era mai degrabă liberalismul pieței libere decât stânga colectivistă; ei doreau să demonstreze că statul modern poate interveni salvator și altfel decât pe căi socialiste. Drept urmare, partidele creștin-democrate din Italia și Germania de Vest și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]